Folosirea raţională a terenului şi a spaţiilor protejate

Asigurarea cu legume în stare proaspătă o perioadă cât mai lungă din an presupune aplicarea unor măsuri ca: organizarea mai multor cicluri de cultură pe aceleaşi suprafeţe de teren; folosirea unor metode intensive de cultură prin intermediul serelor, a răsadniţelor, a adăposturilor înalte, (solarii) şi a adăposturilor joase (tunele), precum şi folosirea unor materiale de protecţie (folie perforată etc.). (M. Goian şi F. Sala)

Exploatarea raţională a terenului din grădina de legume, a spaţiilor protejate (solarii, tunele joase, răsadniţe, sere individuale) se realizează economic şi prin intermediul: asolamentului şi rotaţiei culturilor; culturilor succesive şi asociate de legume.

Asolamentul şi rotaţia culturilor de legume

Prin desfăşurarea în condiţii optime a lucrărilor în grădină şi obţinerea de producţii ridicate la unitatea de suprafaţă trebuie să se folosească pe scară largă rotaţia culturilor în timp şi spaţiu. Realizarea rotaţiei în spaţiu se face pe baza unei programări în cadrul unui asolament. Asolamentul permite să se aplice corespunzător cerinţelor plantelor - îngrăşămintele organice şi minerale - şi contribuie la diminuarea simţitoare a atacului la boli şi dăunători. Practicarea monoculturii, adică cultivarea unei specii legumicole pe aceeaşi suprafaţă mai mulţi ani, contribuie la transmiterea uşoară de la un an la altul a bolilor şi dăunătorilor, iar lucrarea repetată a solului şi irigaţiile (specific multor culturi legumicole) conduc la distrugerea structurii solului şi la scăderea fertilităţii acestuia. Monocultura în legumicultură poate determina scăderea producţiei cu 10-70% la tomate, ardei şi varză. Practicarea monoculturii timp de 5 ani la mazăre, fasole verde şi ceapă a condus la scăderea producţiei cu 35-36% faţă de cea obţinută în primul an.

Din cauza suprafeţelor restrânse, destinate culturii legumelor în curţi şi grădini, organizarea unui asolament se face cu mai multă dificultate, dar el trebuie făcut pentru avantajele create în combaterea bolilor şi dăunătorilor, şi în utilizarea în mai bună măsură a produselor chimice. Pentru a uşura activitatea de organizare a grădinii, prezentăm orientativ câteva exemple de asolament şi rotaţie a culturilor. Suprafaţa grădinii trebuie împărţită în 5-6 parcele, din care o parcelă este destinată culturilor perene, unde aceste plante rămân 5-12 ani pe acelaşi loc, iar restul parcelelor se cultivă cu legume anuale.

Trebuie să avem în atenţie ca speciile legumicole care au boli şi dăunători comuni să revină pe aceeaşi parcelă de teren după 2-4 ani, deoarece o serie de boli şi dăunători rămân pe teren mai mulţi ani, de exemplu hernia verzei (Plasmodiophora brassicae). De aceea, cultura de legume vărzoase va reveni pe aceeaşi solă numai după 4-5 ani. La stabilirea rotaţiei culturilor pe parcele se are în vedere şi planta premergătoare.

Astfel, morcovul, pătrunjelul, păstârnacul - specii care se seamănă primăvara devreme - vor urma după culturi care toamna părăsesc terenul devreme, pentru a pregăti corespunzător solul. Bune premergătoare pentru aceste specii sunt: varza şi conopida de vară, cartoful. Pentru castraveţi, foarte bune premergătoare sunt: varza, ceapa, tomatele. Varza şi conopida timpurie au ca bune premergătoare: mazărea, fasolea, tomatele.

Pentru tomate, ardei şi vinete bune premergătoare sunt: castraveţii, varza, ţelina, ceapa, usturoiul, prazul. Deoarece în sere şi solarii lucrarea de dezinfecţie a solului este obligatorie, precum şi utilizarea unor cantităţi mari de îngrăşăminte organice, se pot practica mai multe cicluri, cultivând aceeaşi specie. Rotaţia cu mai multe culturi este recomandată şi în aceste spaţii.

Culturi succesive şi asociate de legume 

Legumicultura, spre deosebire de alte ramuri de producţie agricolă, oferă posibilitatea obţinerii de recolte mari prin cultivarea a 2-3 specii în cursul aceluiaşi an. Rotaţia raţională a culturilor legumicole nu poate fi concepută fără practicarea culturilor succesive şi asociate. Terenul din grădina familială nu trebuie să rămână necultivat nici un moment din timpul anului. Practicarea culturilor succesive şi asociate de legume este posibilă datorită marii diversităţi a speciilor legumicole, cu ritm diferit de creştere şi cu perioadă de vegetaţie variabilă. Astfel, unele specii se caracterizează printr-o perioadă scurtă de vegetaţie şi rezistenţa la temperaturi scăzute (salata, spanacul, ceapa verde, ridichi de lună etc.), în timp ce altele au o perioadă mai lungă de vegetaţie şi sunt sensibile la frig (tomate, ardei, vinete, castraveţi etc.). Pentru scurtarea vegetaţiei şi folosirea raţională a terenului se practică înmulţirea prin răsad, stimularea germinaţiei seminţelor şi preîncolţirea acestora. 

În spaţiile protejate (sere, solarii, răsadniţe, tunele joase), realizarea unei singure culturi ar însemna folosirea neraţională şi insuficientă a acestor adăposturi.

În culturile succesive şi asociate există o cultură de bază (care ocupă terenul un timp mai îndelungat şi deţine ponderea sub raportul producţiei şi a valorii acesteia) şi 1-2 culturi secundare (care ocupă terenul o perioadă mai scurtă de timp). Cultura secundară poate fi premergătoare sau următoare culturii de bază.

Se folosesc, în general, drept culturi de bază următoarele specii: castraveţii, tomatele, ardeii, vinetele, ceapa pentru bulbi, fasolea ş.a. Ca plante cu perioadă mai scurtă de vegetaţie, care constituie culturile secundare, se întrebuinţează: salata, spanacul, ridichile de lună, mazărea ş.a. Se pot cultiva pe acelaşi teren specii care nu au boli şi dăunători comuni şi au cerinţe diferite faţă de hrană.

În mod obişnuit, plantele legumicole din culturile secundare au înrădăcinarea mai superficială decât cele din cultura de bază. Cultura secundară trebuie să ajungă repede la maturitatea de consum şi să fie recoltata până ce cultura principală începe să acopere solul cu aparatul foliar. De exemplu, salata, ridichea de lună sau mărarul asociate în cultură cu morcovul, primele au ritm de creştere rapid, în timp ce morcovul creşte încet. Plantele cultivate asociat (intercalat) nu numai că nu trebuie să se stânjenească, ci trebuie să se protejeze chiar, cum este cazul culturilor în culise. Exemplu: cultura fasolei, castraveţilor în culise de porumb în scopul protejării acestora împotriva vânturilor şi a curenţilor reci. Rezultate bune se obţin prin practicarea culturilor asociate sau intercalate în fiecare grădină şi pe orice suprafaţă de teren.

În spaţiile protejate, practicarea culturilor succesive şi asociate este nu numai necesară, ci şi obligatorie, în vederea obţinerii de producţii mari la unitatea de suprafaţă.

Victor VĂTĂMANU