REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Fondul genetic al albinei romanesti trebuie protejat

15/5/2014

0 Comments

 
Picture
n luna aprilie, în cadrul Parlamentului European s-a desfăşurat un eveniment intitulat „O nouă primăvară pentru albine”, la care a luat parte şi dl Adrian Siceanu, director ştiinţific al Institutului de Cercetare- Dezvoltare pentru Apicultură. A fost o întrunire la nivel înalt, cu participarea Comisiei Europene, a parlamentarilor, asociaţiilor apicole, precum şi a reprezentanţilor diferitelor organisme aflate în directă relaţie cu dezvoltarea apiculturii. Directorul ştiinţific ne-a oferit informaţii cu privire la subiectele dezbătute la nivel european, preocupările sectorului apicol şi măsurile propuse în vederea revigorării acestuia.

„Asociaţia Crescătorilor de Albine din România şi Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură sunt, din punct de vedere organizatoric şi structural, unice în Uniunea Europeană prin faptul că sunt private şi aparţin apicultorilor”, a afirmat dl Siceanu. Acest model integrat din domeniul apiculturii, care cuprinde o asociaţie care îndeplineşte atât funcţiile specifice unor organizaţii profesionale ale apicultorilor, dar are şi un institut care desfăşoară activităţi economice, de marketing şi aprovizionare este unul de succes, pentru că este, în opinia directorului ştiinţific, strâns ancorat în realitate, strâns legat de nevoile apicultorilor.

Pierderi masive de albine în Europa


Principala problemă cu care se confruntă sectorul apicol european este legată de scăderea familiilor de albine, ca urmare a îmbolnăvirii acestora din cauza atacului unor paraziţi care provoacă boli nimicitoare, precum varroza şi nosemoza. O altă cauză a reducerii efectivelor de albine este otrăvirea acestora cu pesticidele folosite în agricultură. „În special neonicotinoidele afectează sistemul de orientare al albinelor şi acestea se pierd. Fenomenul se numeşte colony collapse disorder şi este un subiect intens dezbătut la nivelul Parlamentului European”, a precizat dl Siceanu.

Potrivit acestuia, o altă cauză a depopulării coloniilor de albine este existenţa unui procent semnificativ de culturi monoflorale, ceea ce conduce la scăderea imunităţii acestora, pentru că nu au surse alternative de hrană. „Deseori, albinele sunt duse la culturi monoflorale. Prin chimizare, s-a distrus flora concurentă culturilor monoflorale, ceea ce în România nu se întâlneşte. România are o biodiversitate foarte mare, cu mediu sănătos, dar probabil nu conştientizăm ce avem la momentul actual.”

Una dintre măsurile propuse de CE şi PE, pentru a se limita pierderile de albine, este aceea de a exista, la nivelul fiecărei ferme, o zonă de interes ecologic astfel încât ele să constituie refugiu pentru albine şi alte insecte polenizatoare. În cadrul întrunirii, directorul ştiinţific al insitutului a făcut propunerea de a exista la nivelul Uniunii Europene un grup de lucru ca organ consultativ pentru Parlamentul European atunci când se iau decizii privind soluţionarea problemelor cu care se confruntă sectorul apicol. „Ideea aceasta a fost acceptată şi probabil va fi promovată ca iniţiativă”, a spus dl Siceanu.

A fost propuns un nou sistem de comercializare

A doua propunere lansată a fost introducerea unui nou sistem legislativ pentru comercializarea albinelor în spaţiul comunitar. „La momentul actual legea susţine comerţul liber cu animale, inclusiv în cazul albinelor, deşi nu poate genera controlul asupra împerecherilor în zbor şi în acest fel s-au distrus multe generaţii de albine din Europa. Este una dintre cauzele pierderilor masive de familii de albine. A fost o propunere acceptată pentru că recunosc şi ei că şi-au distrus fondul genetic prin acest sistem. Sunt necesare măsuri asemănătoare celor sanitar-veterinare cu materialul genetic, care să restricţioneze comerţul cu albine. Fiecare ţară ar trebui să-şi poată stabili politica de protecţie a populaţiilor locale de albine şi a biodiversităţii, pentru că legea actuală în UE contravine principiilor Uniunii, de conservare a biodiversităţii.

Din această cauză, România a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi a grupurilor de interese care prostesc apicultorii să cumpere hibrizi interrasiali sau alte rase de albine care în timp, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, distrug coloniile de albine locale şi îi fac dependenţi pe apicultori de cumpărarea unor corcituri care nu răspund la fel de bine selecţiei aşa cum o face albina românească. Acest lucru este deja dovedit. În Franţa, de exemplu, am trimis anul trecut 500 de mătci şi pentru acest an avem o cerere mult mai mare de albine de rasă carpatină, românească, despre care francezii au spus că este incomparabil mai bună. De exemplu, albina hibridă consumă în timpul iernii circa 2 kg de miere pe lună, iar albina românească consumă doar 600-700 grame/lună. Albinele hibride ne distrug fondul genetic naţional şi, atât timp cât nu avem o legislaţie prin care să-l protejăm, este o crimă”, a susţinut dl Adrian Siceanu, director ştiinţific al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

Ana MUSTĂŢEA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE