REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Fonduri nerambursabile pentru finanţarea procesării produselor agricole

15/12/2018

0 Comments

 
Picture
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale le reaminteşte tuturor celor interesaţi că în această perioadă sunt fonduri disponibile pentru investiţii în procesarea şi marketingul  produselor agricole prin intermediul submăsurii 4.2 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Din alocarea de 203 milioane de euro, stabilită pentru sesiunea din acest an, au fost depuse cereri de finanţare în valoare de 116 milioane de euro.
Data limită de depunere a solicitărilor de finanţare pentru procesarea produselor agricole este 31 ianuarie 2019, în limita fondurilor disponibile. „Îi încurajez pe cei care doresc să investească în procesarea produselor agricole să scrie şi să depună proiecte în această sesiune. În acest moment avem fonduri disponibile atât pentru înfiinţarea unităţilor de procesare, cât şi pentru dezvoltarea şi modernizarea acestora. Cu ajutorul fondurilor europene pe care le gestionăm, agricultorii produc multe materii prime, dar trebuie făcut pasul firesc către investiţii în centre de colectare, de procesare, în unităţi care pot asigura un lanţ alimentar integrat. Valoarea sprijinului acordat pentru procesare poate ajunge până la 2,5 milioane de euro, o sumă importantă pentru cei care doresc să investească în acest sector. De asemenea, în această perioadă sunt active mai multe linii de finanţare prin intermediul cărora se pot solicita fonduri europene prin PNDR 2020“, a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR. Solicitanţii pot depune cereri pentru participarea pentru prima data la scheme de calitate (sM 3.1), alocarea aferentă acestei submăsuri fiind de 6,1 milioane de euro. De asemenea, investiţiile în exploataţii agricole (sM 4.1), componenta sector vegetal (zona montană) beneficiază de o alocare de 26 milioane de euro, fiind depuse solicitări de finanţare de 11,8 milioane de euro. Totodată, solicitanţii din arealul ITI Delta Dunării pot depune cereri de finanţare pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3), alocarea stabilită pentru sesiunea 2018 fiind de 3,7 milioane de euro, valoarea proiectelor depuse ajungând la 1,5 milioane de euro. Pentru submăsurile 3.1, 4.2 şi 6.3 ITI - Delta Dunării, sesiunea se poate închide înainte de termenul limită dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii. În cazul sM 4.1, componenta sector vegetal, zona montană, depunerea cererilor de finanţare se poate opri înainte de termen dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii. Totodată, precizăm că în primele cinci zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere şi sesiunea rămâne deschisă chiar dacă plafonul de depunere a fost depăşit.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE