Formarea coroanelor la afin şi aplicarea diferitelor metode de tăiere

Arbuştii fructiferi, în general, formează tufă. Dar, pentru a le creşte potenţialul de producţie şi a uşura recoltarea, specialiştii de la catedra de Pomicultură din USAMV Bucureşti au testat pe mai multe specii un alt tip de conducere, cu 1, 2 sau 3 cordoane verticale. Vă prezentăm în continuare câteva sugestii de tăiere şi întreţinere a plantelor de afin, dată fiind amploarea acestor plantaţii şi suprafaţa ce urmează să crescă datorită proiectelor pe 4.1.a, care fie sunt eligibile, fie au primit deja finanţare.

Odată încheiată formarea coroanelor, întreţinerea acestora pe parcursul anului presupune executarea unor tăieri de fructificare şi încadrare în parametrii constructivi, precum şi o serie de operaţii de dirijare a creşterilor şi de palisare. În funcţie de momentul când se realizează tăierile, acestea pot fi: tăieri în uscat, care se efectuează în perioada de repaus a plantelor, respectiv de la căderea frunzelor şi până la dezmugurit; tăieri în verde, care se realizează o dată sau de mai multe ori în cursul vegetaţiei (ciupiri sau scurtarea lăstarilor). Operaţiile de dirijare a creşterilor constau în: dresarea ramurilor, atunci când dorim o consolidare a unor ramuri/cordoane de vigoare mai slabă prin schimbarea poziţiei lor spre vertical; înclinarea ramurilor realizată cu scopul diminuării vigorii de creştere a acestora. Cu cât înclinarea este mai accentuată, cu atât vigoarea se va tempera mai mult - arcuirea ramurilor, pentru stimularea creşterilor în zona de curbură. Palisarea ramurilor sau a lăstarilor de sistemul de susţinere existent se face utilizând diverse materiale de legat sau prin folosirea unor legatrici cu bandă şi capse ce uşurează mult operaţiunea şi creşte viteza de execuţie a acestora. Mai pot fi utilizate şi clipsurile profesionale de prindere a creşterilor folosite în plantaţiile de pomi fructiferi.

Pentru degajarea coroanelor, la bază se practică îndepărtarea drajonilor sau a lăstarilor porniţi din zona coletului, precum şi orbirea mugurilor sau plivirea lăstarilor tineri poziţionaţi în primii 20-30 cm de la sol. Atunci când, pe porţiuni mai mici sau mai mari ale cordoanelor arbuştilor fructiferi conduşi pe vericală, apar zone degarnisite, o operaţiune deosebit de utilă şi eficace este incizia transversală. Aceste incizări realizate primăvara deasupra mugurilor vor conduce în anul următor la apariţia de noi creşteri în zona denudată din rezerva de muguri dorminzi existentă la nivelul scoarţei. Astfel, zonele neexploatate productiv de către plantele conduse ca tufă îşi regăsesc potenţialul de rodire în cazul sistemelor de conducere pe verticală

Lucrări de întreţinere a coroanelor arbuştilor fructiferi conduşi pe verticală comparativ cu sistemul clasic tip tufă multitulpinală

Tăierile de fructificare ce se aplică formelor de conducere verticală a arbuştilor au la bază principiul înlocuirii ramurilor anuale ce au fructificat în anul curent prin realizarea unor cepi de câţiva centimetri situaţi de-a lungul cordoanelor. Creşterile spur de tipul buchetelor se vor menţine pentru fructificare în completarea lăstarilor dispuşi uniform pe cordoane. În acest fel, planta este aproape în totalitate reînnoită, cu excepţia cordoanelor care sunt structuri semipermanente la nivelul coroanelor arbuştilor fructiferi conduşi pe verticală. Dacă este necesar să se stimuleze creşterea de prelungire a cordonului vertical, se va aplica o tăiere deasupra unei creşteri tinere anuale mai viguroase sau deasupra unui mugure poziţionat terminal. Noua creştere va avea un start puternic, iar prin palisarea ei de suportul de bambus sau prima sârmă apropiată se va putea atinge înălţimea dorită a cordonului.

La baza fiecărei plante se lasă câte un cep de siguranţă (lăstar de un an) pentru situaţia în care unul dintre cordoane este afectat sau moare şi necesită înlocuire. Tăierea de rodire a arbuştilor conduşi pe verticală este mult simplificată şi uşor de realizat comparativ cu tufa la care planta trebuie, după tăiere, să aibă în structura ei 9-12 tulpini, câte 3-4 tulpini în vârstă de 1, 2 şi respectiv 3 ani. Cele de 4 ani sunt eliminate în totalitate. Nerespectarea echilibrului între tulpinile de vârste diferite la nivel de tufă conduce la o productivitate inconstantă şi de calitate diferită de la un an la altul. Aşadar, anual sunt necesare tăieri de întreţinere care au drept scop asigurarea unei întineriri treptate a tufelor prin înlocuirea tulpinilor bătrâne şi epuizate, rărirea tufei pentru a asigura o bună iluminare şi redresarea creşterilor ieşite spre interval sau ce aglomerează rândul de plante. După modelul tăierilor diferenţiate la coacăz, vom aplica şi tăierile de rodire la afin ţinând cont de însuşirile morfo-productive ale speciei. 

Longevitatea plantelor şi a tulpinilor este mai mare la afin faţă de coacăz. Rodul la plantele de afin este prezent în vârful ramurilor anuale de rod, diferenţierea mugurilor având loc de la vârful ramurilor spre bază.

Soiurile de afin diferă destul de mult între ele în ceea ce priveşte capacitatea de ramificare şi vigoarea plantelor. Sunt soiuri la care tulpinile sunt de vigoare mai mică, sunt mai dese şi formează un semischelet amplificat de-a lungul tulpinilor. Altele dau naştere unor tulpini puţine, dar puternice, cu porţiuni ce în timp se degarnisesc cu uşurinţă prin lipsa unei bune capacităţi de ramificare. În funcţie de particularităţile speciei şi modul de creştere specific al fiecărui soi, se adoptă o tăiere de producţie care să realizeze la nivelul tufei un echilibru între creştere şi fructificare, o repartizare aerată a tulpinilor şi ramificaţiilor lor, precum şi o stabilitate în plan vertical a plantei.  Tăierile de întreţinere la afinul condus pe verticală urmăresc consolidarea cordoanelor prin palisarea lor de suporţi şi dresarea vârfurilor de creştere. Aceste operaţii permit continuarea creşterii în înălţime a plantei până la momentul în care vigoarea ultimei creşteri scade şi se transformă în ramură de rod. Pentru stimularea creşterii de prelungire a cordoanelor, se taie scurt, deasupra unui mugure vegetativ care devine astfel terminal sau se elimină ramura de rod din vârful cordonului, lăsând în poziţie de prelungire o ramură scurtă cu muguri vegetativi. Ramurile anuale vegetative viguroase ce amplifică volumul coroanei şi încearcă să eludeze vigoarea cordoanelor vor fi tăiate la cepi de 5-7 cm lungime. La fel şi cele ce au fructificat în anul anterior. Ramurile de rod viguroase se vor lega într-o poziţie înclinată de sistemul de sârme cu ajutorul legatricei pentru diminuarea vigorii acestora la startul vegetaţiei. Pe parcurs, vigoarea acestora va fi domolită de apariţia elementelor de fructificare. Toate celelalte ramuri fructifere de vigoare mică sau mijlocie vor fi lăsate să fructifice în anul în curs, intervenţiile asupra acestora fiind necesare doar în situaţia în care diferenţierea rodului este considerată prea mare la nivel de plantă. În această situaţie particulară, vom apela la realizarea de cepi suplimentari pe lungimea cordoanelor, lăsând cât mai uniform distribuite elementele de fructificare pentru obţinerea unei expoziţii foarte bune a fructelor la lumină. După trecerea perioadei de maximă rodire a plantaţiilor de afin şi reducerea treptată a capacităţii de fructificare a acestora (după 20-25 de ani de la plantare în sistem intensiv), se impun tăieri mai drastice (de regenerare) aplicate tufelor aflate în declin sau a plantelor la care vigoarea de creştere este mult redusă. Stimularea creşterilor se realizează prin scurtarea tuturor tulpinilor epuizate în cepi de 8-12 cm. Prin această intervenţie drastică, la fiecare plantă (tufă) se vor putea reţine 10-15 creşteri mai viguroase, restul se elimină. Refacerea potenţialului de rodire se va face teptat, începând cu anul al doilea de la tăierea de regenerare. („Inovaţii în cultura arbuştilor fructiferi, director de proiect conf. dr. A. Asănică)

Roxana DRĂGHICI