Cunoașterea și aplicarea în practică a biologiei speciilor pomicole constituie cheia succesului în obținerea de producții, mari și stabile, de fructe.
În perioada de creștere a lăstarilor, la subsoara frunzelor încep să se formeze mugurii vegetativi, cu primordiile foliare și solzii protectori. Cea mai mare parte din acești muguri trec într-o stare de repaus, iar alții, după cum afirma N. Cepoiu, formează lăstari anticipați sau se transformă în muguri pe rod. Această transformare este rezultatul influenței pe care o exercită mărimea recoltei (de fructe) asupra unor procese interne și în mai mică măsură al factorilor climatici. Se cunoaște că, în condițiile unei recolte supraoptimale, aparatul foliar al pomului se diminuează, iar mărimea și structura frunzei sunt mult deficitare în fotoasimilate. Din cauza competiției pentru hrană între diferite organe ale pomilor (lăstari, fructe, muguri), cantitatea și calitatea hranei sunt din ce în ce mai reduse și mai puțin favorabile formării mugurilor de rod.
Trecerea mugurilor vegetativi spre faza reproductivă se realizează numai atunci când aparatul foliar este sănătos și normal dezvoltat și în condițiile în care pentru fiecare fruct recoltat se asigură cel puțin 30-50 de frunze la măr și 70-80 de frunze la piersic. În timpul formării lor, mugurii de rod parcurg două etape distincte, și anume: inducția florală (inducția antogenă) și organogeneza florală (formarea organelor florale).
Inducția florală este prima etapă a evoluției mugurilor vegetativi spre cei reproductivi și se realizează numai atunci când pomii dispun de suficiente rezerve de substanțe hidrocarbonate și proteice (azot proteic). Apariția primordiilor florale consființește sfârșitul acestei faze. În condițiile din România, inducția florală are loc după încheierea creșterii intensive a lăstarilor, adică în ultima decadă a lunii iunie și prima decadă a lunii iulie (N. Cepoiu, 1974).
La pomii tineri, îngrășați puternic cu azot, în toamnele lungi și călduroase, inducția florală poate apărea mult mai târziu (luna septembrie). Inducția la măr se produce mai întâi la soiurile care fructifică pe ramuri scurte (soiuri șpur) și la cele cu recolte slabe. Pe ramurile lungi, inițierea florală este mai lentă și uneori are șanse puține de a se realiza. După încheierea inducției, urmează faza în care se formează organele florale (organogeneza florală). Acest stadiu coincide cu faza formării mugurilor de rod și continuă în primăvara următoare cu faza înfloririi și legării fructelor. Organogeneza florală la măr cuprinde: formarea florii centrale din inflorescență, apoi diferențierea celorlalte flori (3-5). În cadrul fiecărei flori, apar pe rând, la intervale scurte, mici protuberanțe din care se formează succesiv 5 sepale, 5 petale, 20 de stamine și 5 pistile.
Cu această structură, mugurii de rod la măr intră în repausul de iarnă. În acest repaus, mugurii trec prin temperaturi scăzute și dobândesc însușirea de a înflori și a forma fructe. Dacă frigul lipsește (cazul zonelor calde), acești muguri nu pornesc în vegetație, se usucă și cad în masă. După parcurgerea repausului de iarnă (obligatoriu), când temperatura aerului crește și depășește pragul biologic (6-8 grade Celsius) mai multe zile consecutiv, mugurii vegetativi și de rod se umflă și pornesc în vegetație. În această perioadă, așa după cum arată același autor, N. Cepoiu, mugurii parcurg mai multe faze fenologice (fenofaze) specifice, formând lăstari și fructe.
Din mugurii vegetativi se formează lăstarii, care reînoiesc structura coroanei în fiecare an. De la începutul umflării mugurilor și până la oprirea creșterii lăstarilor sunt parcurse succesiv următoarele faze fenologice: dezmuguritul și începutul creșterii lăstarilor; creșterea intensă a lăstarilor; încetinirea și încetarea creșterii lăstarilor și maturarea țesuturilor și pregătirea pomilor pentru iernat. Durata acestor faze este mai mică sau mai mare în funcție de vârsta pomilor, mărimea recoltei, nivelul agrotehnicii aplicate și condițiile climatice ale zonei de cultură. La pomii tineri, primele două fenofaze se desfășoară cu o intensitate mai mare la pomii maturi, în timp ce ultimele două se încheie relativ târziu și, de aceea, în unii ani, pomii sunt expuși la înghețurile timpurii din toamnă.
Dezmuguritul și începutul creșterii lăstarilor are loc în perioada martieaprilie (după specie) și sunt influențate de nivelul temperaturii și starea de aprovizionare a pomilor cu substanțe de rezervă. În general, această fază se desfășoară lent și se încheie când apare prima frunză adevărată. Frunzele formate în această fenofază sunt mici, anormale și cu un randament scăzut în fotosinteză, iar mugurii care se formează la baza rozetei sunt slab dezvoltați și rămân multă vreme în stare latentă.
Creșterea intensă a lăstarilor începe o dată cu formarea celei de-a 5-6-a frunze și se încheie când sporurile zilnice de creștere a lăstarilor devin constante. Calendaristic, creșterea intensă se desfășoară la începutul primăverii și începutul verii (mai-iunie) și durează circa 3-4 săptămâni la pomii maturi și 6-8 săptămâni la pomii tineri. În această fenofază, lăstarii ating dimensiuni mari și de aceea, pentru susținerea creșterii, sunt necesare cantități importante de îngrășăminte azotoase.
Încetinirea și încetarea creșterii lăstarilor încep când sporurile de creștere a lăstarilor devin constante și se încheie o dată cu formarea mugurelui terminal. În această fază se desăvârșește suprafața aparatului foliar pe baza noilor frunze care apar în zona de vârf a lăstarului și a celor mai vechi care ating dimensiunile normale. Mugurii laterali devin normali și se pot transforma în muguri de rod datorită acumulărilor mari de substanțe de rezervă în ramuri. Calendaristic, această fenofază se desfășoară în perioada sfârșit de iunie-început de iulie.
Maturarea țesuturilor și pregătirea pomilor pentru iernare este cea de-a 4 și ultima fază a evoluției lăstarului. În acest timp, lăstarii se lignifică, se călesc și se pregătesc pentru a preîntâmpina rigorile iernii. În anii cu toamne lungi și umede, când frunzele persistă pe lăstari, există pericolul ca lemnul să nu se matureze și ramurile să degere. Pentru prevenirea acestor pierderi, este de dorit ca în lunile de vară (iulie-august) să nu se mai aplice fertilizări cu azot și udări. Din mugurii de rod (floriferi și micști) se formează flori și fructe. Până la recoltare, organele de rod parcurg următoarele fenofaze: înfloritul și legatul fructelor; creșterea fructelor și maturarea fructelor.
Înfloritul și legatul fructelor este fenofaza care se realizează pe baza substanțelor de rezervă acumulate în tulpina pomilor în anul precedent. Când pomii înfloresc abundent și cantitatea de substanță de rezervă este mică, există pericolul ca florile să cadă în masă (caz frecvent la specia cais) și să rămână puține flori legate. Această fenofază începe cu umflarea mugurilor și apariția bobocilor florali și continuă cu deschiderea florilor, iar finalul acestei fenofaze o reprezintă căderea petalelor și legarea fructelor. În timpul apariției butonilor florali are loc formarea polenului și a ovulelor. Înfloritul la specia de măr începe cu deschiderea florii centrale, iar la specia pomicolă de păr, cu una dintre florile marginale.
Pentru realizarea unei fructificări normale se are în vedere ca la plantare să fie respectată schema de polenizare. Polenizarea se realizează cu ajutorul vântului sau a insectelor (albine, bondari etc.). Când condițiile de mediu sunt favorabile și donatorii de polen (soiurile polenizatoare) produc polen bun și în cantitate suficientă, există posibilitatea ca pomii să lege un număr foarte mare de fructe. Situația este și mai alarmantă atunci când soiurile leagă și pe cale partenocarpică (fără polenizare). În aceste condiții de legare excesivă, pericolul unei căderi în masă a fructelor tinere crește (din cauza competiției pentru hrană), punând în pericol nivelul recoltelor.
Creșterea fructelor începe din momentul legării fructelor și durează până la intrarea în pârgă a acestora. Perioada de creștere a fructelor este diferită de la o specie la alta și chiar de la un soi la altul. Astfel, pentru creșterea cireșelor, la unele soiuri sunt necesare numai 45 de zile, în timp ce pentru soiurile de măr de iarnă, perioada de creștere a fructelor se prelungește până la 150-160 de zile. La speciile de măr și păr, creșterea fructelor este continuu ascendentă până la faza de pârgă, în timp ce la speciile de prun, cais, cireș, vișin și piersic ritmul creșterii este întrerupt în perioada formării sâmburelui. Fructele cresc mai întâi în diametru și apoi în înălțime. În luna iunie asistăm la o cădere mai intensă a fructelor tinere din cauza tendințelor pomilor de a-și autoregla mărimea recoltei în raport cu potențialul lor de rodire. Când numărul de fructe legate pe pom este mai redus, căderea din iunie poate fi prevenită prin suprimarea ramurilor apicale (din vârf) care le concurează (pentru hrană și apă). În condiții de secetă, unele soiuri de măr crapă și se prăbușesc, iar cele de păr formează numeroase sclereide (celule pietrificate) în pulpa fructului. Prin aplicarea tăierilor de normare și reînnoire a lemnului productiv sunt reținute pe pom fructe mai puține, care cresc mai intens și ating dimensiuni mai mari.
Maturarea fructelor începe cu faza de pârgă și continuă cu coacerea propriu-zisă, realizând calitățile gustative și coloritul specific soiului. Pe măsură ce avansează în coacere, unele fructe evoluează mai lent, iar altele mult mai rapid, indicând astfel un anumit grad de perisabilitate. Pentru obținerea unor fructe comerciale și competitive pe piața agroalimentară liberă, nu trebuie să lipsească din tehnologia de cultură măsurile de protecție a pomilor și recoltei.
Victor VĂTĂMANU
revista, agricultura, pomicultura, fructe, tehnologie, formarea si evolutia mugurilor
