REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Francois Hollande, prezent la a 26-a editie a targului SPACE

15/10/2012

0 Comments

 
Francois Hollande, prezent la a 26-a editie a targului SPACE - Agrimedia.ro
Jean-Michel Lemetayer, preşedintele SPACE, a fost cel care a inaugurat, printr-un discurs, cea de-a 26-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Creştere a Animalelor în Rennes (Franţa).

Acesta a început cu o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă SPACE şi evouluţia lui de-a lungul anilor. Ajuns la cea de-a 26-a ediţie, acest târg este primul la nivel naţional şi pe locul 2 la nivel mondial. Lemetayer a declarat: „Suntem mândri că am reuşit să aducem salonul la acest nivel în decursul a 25 de ani. Am plecat de la 260 de expozanţi, în 1987, şi am ajuns la 1.300 în acest an şi de la 32.000 de vizitatori, la peste 100.000 aşteptaţi anul acesta”.

Totodată, a ţinut să precizeze că SPACE nu are ca obiectiv să bată anumite recorduri, ci să constituie un instrument eficient în serviciul crescătorilor de animale şi să promoveze afacerile din acest domeniu. Ulterior, acesta a vorbit şi despre situaţia dificilă în care se află agricultorii, aceştia fiind cei mai afectaţi de creşterea preţurilor la materiile prime. „Confruntaţi cu inflamarea preţurilor la produsele agricole şi la materiile prime, fermierii sunt cei aflaţi în prima linie a furtunii”, a declarat Jean-Michel Lemetayer, preşedintele expoziţiei internaţionale de creştere a animalelor. El a subliniat necesitatea de „a restabili controlul la toate nivelurile”, cu accent în special pe dezvoltarea de „stocuri strategice”, şi a cerut ca „marii distribuitori să accepte creşteri de preţ corespunzătoare evoluţiei costurilor de producţie”, pentru a repercuta creşterea preţurilor la materiile prime.

Vizita oficială a preşedintelui francez François Hollande, însoţit de trei dintre miniştrii săi, a fost o dovadă a sprijinului acordat agriculturii. După ce a făcut un tur al halelor expoziţiei, pentru a se întâlni cu expozanţii, preşedintele a fost întâmpinat la SPACE de către organizatorii evenimentului şi repezentanţii Bretaniei, prima regiune agricolă a Franţei.

În discursul inaugural, Hollande a asigurat publicul că este conştient de dificultăţile întâmpinate de fermieri, mai ales în ceea ce priveşte costul materiilor prime, declarând că în această situaţie se cere o reacţie rapidă şi de durată. Preşedintele francez, François Hollande, a folosit această ocazie şi pentru a anunţa planul său de acţiune pe trei niveluri, ce propune soluţii pentru problemele din agricultura naţională, europeană şi internaţională. Planul a fost prezentat preşedinţilor regionali şi Consiliului de Miniştri: „Statul va coordona aceste acţiuni cu fiecare regiune, aceştia fiind cei ce vor duce la dezvoltarea economică şi de formare”. Acest program promite totodată suport bancar pentru fermierii aflaţi în dificultate. Discursul a fost susţinut pe tema agriculturii, fiind o bună ocazie de a sublinia importanţa acestei industrii majore, în contribuţia pentru dezvoltarea economică naţională, a balanţei de plăţi a Franţei şi a vitalităţii regiunilor sale şi a ocupării forţei de muncă în acest cadru.

Adresându-se comunităţii internaţionale, Hollande i-a informat pe participanţii la SPACE că, în cadrul G20, Franţa a susţinut ideea relansării unei politici de gestiune a crizei, pentru a proteja piaţa de instabilitatea preţurilor la alimente, obiectivele fiind de a crea o rezervă strategică de alimente.

Simona OLARU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE