REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Gala Case IH «Red Carpet» 2018

15/12/2018

0 Comments

 
Picture
Mult aşteptata gală Case IH „Red Carpet“ a avut loc în acest an în extremitatea vestică a ţării, chiar în inima Banatului - la Timişoara, şi s-a desfăşurat în seara zilei de 22 noiembrie.
Apreciem ca fiind „mult aşteptată“ pentru că ediţia din acest an a galei a marcat lansarea noii serii de combine Axial-Flow de mare capacitate ce poartă numărul 250, lucru care a stârnit un interes uriaş din partea fermierilor. Astfel, printr-o pregătire atentă, specifică tradiţiei deja formate, echipa Titan Machinery România a întins special covorul roşu tuturor celor peste 100 de invitaţi. Întâmpinarea noastră călduroasă pe care aceştia au îmbrăţişat-o a dorit parcă să facă în ciudă unei vremi reci şi ploioase tipică toamnei târzii.

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul George Stanson, business manager pentru România, Bulgaria, Croaţia şi Serbia al Case IH. Acesta a făcut o scurtă lecţie de istorie, memorând prima ediţie a evenimentului: „În urmă cu 6 ani a avut loc prima ediţie a Red Carpet. Atunci am reuşit să adunăm 15 fermieri. Astăzi, la a VI-a ediţie, observ cu plăcere că au venit peste 100 de fermieri, ceea ce reflectă o activitate susţinută din partea tuturor angajaţilor Titan Machinery România“.

Un eveniment festiv de rafinament american

Evenimentul „Red Carpet“ a fost creat de Titan Machinery pe stilul celui american, în jurul unor mese rotunde, unde unii întreabă, iar ceilalţii răspund. Inginerii care au oferit răspunsuri de specialitate, argumentate agricultorilor s-au plasat în atenţia acestora, câte unul la fiecare masă, astfel încât fiecare să fie pregătit să ofere informaţii fiecărui fermier în parte. Ca atare, ne-am bucurat de atenţia continuă a tuturor celor prezenţi, pe întreaga durată a prezentărilor, acest aspect reprezentând dovada faptului că evenimentul a avut o eficienţă maximă în ceea ce priveşte comunicarea tuturor informaţiilor şi a noutăţilor către publicul obiectiv prezent. George Stanson a trecut rapid prin istoria de aproape 200 de ani a companiei Case IH, de la rudimentara batoză creată în urmă cu aproape două secole, la actuala combină cu rotor cu flux axial, sistem inventat de Case IH şi perfecţionat timp de 40 de ani în continuu. Apoi s-a trecut imediat la prezentarea explicită a avantajelor pe care le aduce noua serie 250, prezentare susţinută de grafice, scheme, imagini şi montaje video, spre deliciul oaspeţilor. Noua serie 250 a combinelor Axial-Flow va înlocui practic vechea serie 240, punând astfel la dispoziţia fermierilor din România cele trei modele noi, cu puteri nominale cuprinse între 402 şi 550 de cai.

Axial-Flow® 250. În căutarea perfecţiunii

Cu tehnologia de treierare îmbunătăţită, puterea motorului şi cabina modernă specifice, seria 250 Axial-Flow® este dezvoltată în jurul fermierilor, pentru aceştia. Pentru operaţiuni uşoare, reglaje rapide şi simple, fiabilitate maximă, motorul fiecărui Axial-Flow corespunde cerinţelor specifice condiţiilor dificile de recoltare din zilele noastre, fără a irosi carburant. Productivitatea este optimizată, iar pierderile de boabe sunt reduse la minimum. Totodată, cabina a fost transformată într-un „centru de comandă“.

Nou pentru seria 250 este sistemul AFS Harvest CommandTM, ce reprezintă un pachet de funcţii automate, concepute pentru a îmbunătăţi productivitatea operatorilor şi a combinelor. Confortul pentru zilele lungi de lucru este asigurat şi prin suspensia pe aer şi sistemul de reducere a vibraţiilor. Elementul central al acestora este tehnologia dovedită cu rotor simplu Axial-Flow®, care oferă toate avantajele, cum ar fi: treierare temeinică, pierderi minime de boabe şi calitate excelentă a boabelor datorită celei mai delicate manevrări a boabelor, precum şi cele mai scăzute costuri de funcţionare şi fiabilitate maximă.

Avantaje:

•  Putere maximă a motorului de până la 634 CP;
•  Calitate inegalabilă a boabelor cu tehnologia cu rotor simplu;
•  Concepută pentru capacitate maximă: lăţimea hederului pentru boabe de până la 13,50 m şi rezervor de boabe de până la 14.440 de litri;
•  Toate comenzile principale sunt integrate în consola din dreapta şi în maneta de comandă multifuncţională;
•  Sistem de tocare X-Tra
•  Distribuţie uniformă a paielor pe întreaga lăţime a hederului (până la 13,5 m);
•  Lungime paie <50 mm;
•  Sunt disponibile cinci game de heder: heder pentru boabe 3050, heder flexibil 3020, heder tip transportor cu bandă 3100, heder pentru porumb 4000 şi heder de ridicare 3000;

Reţeaua de semnal de precizie RTK+ a Titan Machinery Romania

În 2018 s-au împlinit doi ani de la conectarea abonamentului cu numărul 200 în reţeaua noastră. 200 de utilaje, de la tractoare Farmall până la Quadtrac, combine de recoltat, utilaje Case IH sau multibrand, de la excavatoare până la scrapere de nivelat se folosesc cu succes de precizia maximă şi nu lasă două urme diferite la treceri succesive. Deşi iniţial semnalul de precizie RTK+ a fost conceput pentru sistemele de navigaţie, având în vedere precizia foarte bună a acestei tehnologii de până la 2,5 cm acurateţe, aceasta este dezvoltată şi utilizată în prezent şi în sistemele autodrive/autopilot, agricultura de precizie şi sistemele de control ale utilajelor industriale.

Datorită repetabilităţii în timp, compactarea solului este mult redusă, calitatea şi productivitatea terenului agricol fiind îmbunătăţite. Datorită preciziei şi repetabilităţii, această tehnologie este unica prin care se poate realiza un management precis şi eficient al fermei şi al terenurilor. Titan Machinery oferă echipamente de ghidare şi poziţionare ce utilizează tehnologia RTK+ şi sunt compatibile cu o gamă variată de utilaje agricole, de construcţii sau din alte industrii.

Ofertele au fost pe măsura aşteptărilor

Titan Machiery România a pregătit pentru fermieri la această gală oferta Early Bird 2018, pe care a lansat-o în această toamnă pentru combinele Case IH Axial-Flow, la achiziţionarea cărora se oferă un autoturism pick-up nou marca Mercedes-Benz. Această ofertă expiră la data de 31.12.2018 şi este valabilă în limita stocului de combine disponibil. Totodată, s-au propus discount-uri substanţiale la piese de origine Case IH şi oferte de finanţare extrem de avantajoase adaptate nevoilor fiecărui fermier în parte. Evenimentul nu s-ar fi putut încheia altfel decât prin vizionarea „pe viu“ a combinei Case IH Axal-Flow 8250, cu o putere a motorului de 480 de cai şi o capacitate a rezervorului de boabe de 14.400 de litri. Astfel, pe covorul roşu şi în lumina reflectoarelor, s-a studiat acest model, s-au dezbătut informaţii tehnice, s-a încercat combina şi s-au făcut bineinţeles numeroase poze. Titan Machinery România mulţumeşte tuturor fermierilor şi partenerilor prezenţi la eveniment pentru atenţia şi interesul acordate.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE