Grădina biologică

Agricultura biologică include, conform Federaţiei Internaţionale a Mişcărilor de Agricultură Organică (IFOAM), acele sisteme de cultură a plantelor care promovează producerea de hrană şi de produse agricole aproape în exclusivitate pe cale naturală, pe seama resurselor sistemului agricol.

Cultivarea plantelor horticole prin metode biologice, „grădinăritul biologic“ a fost adoptat de numeroşi cultivator din diverse ţări ale lumii şi mai restrâns, pentru moment, şi în România. Ei au adoptat pentru grădinăritul biologic, pe de o parte datorită reziduurilor chimice care se pot regăsi în alimente ca urmare a aplicării îngrăşămintelor chimice, a insecticidelor şi a fungicidelor (specific agriculturii intensive) şi obţinerea de produse de calitate superioară prin grădinăritul biologic, iar pe de altă parte datorită preţurilor mai ridicate, deci mai atractive, ale acestor produse pe piaţă. Grădinăritul biologic presupune atât folosirea unor tehnici clasice îmbunătăţite, cât şi a unor tehnici noi, specific acestui tip de agricultură, privind cultura plantelor horticole. Nu numai că se obţin produse mult mai sănătoase, dar prin protejarea mediului se contribuie la creşterea calităţii vieţii atât a cultivatorilor, cât şi a consumatorilor de produse agricole. Fertilizarea solului se face prin îngrăşăminte organice (gunoi de grajd, must de gunoi, compost-gunoi de casă). Practic, în grădina biologică nu se aruncă nici un rest vegetal. Nu este bine să se dea foc resturilor rămase. Totul se pune la fermentat - frunze, tulpini etc., într-o platformă acoperită cu tablă, spre a evita spălarea de către ploi a compostului. Tulpinile lemnoase care nu sunt folosite pentru încălzit în sobe (tulpini de floarea-soarelui, porumb, ramuri subţiri provenite din tăierile pomilor fructiferi, trandafirilor sau altor arbuşti şi plante ornamentale, coarde de viţăde-vie etc.) se retează în bucăţi mai scurte şi se pun pe platformă pentru fermentare.

Există maşini de tocare a resturilor vegetale în vederea compostării lor (de exemplu, maşina Bio-Schreder Typ 1000, produsă de firma Neudorff), fermentatoare, materiale biologice (enzime, microorganisme) care grăbesc descompunerea materialului lemnos şi transformarea lui în compost-gunoi de casă (grădină). În lipsa acestor utilaje pentru mărunţire, materialul lemnos care fermentează (putrezeşte) împreună cu frunze, resturi verzi se va descompune mai greu. Se recomandă cernerea compostului înainte de utilizare, partea fermentată fiind folosită la fertilizarea plantelor, iar resturile nefermentate sunt reaşezate în platformă pentru a-şi continua fermentarea. Un compost (gunoi) de casă utilizat în grădina de legume, în afara gunoiului de grajd, a mraniţei sau turbei, se poate obţine prin fermentarea pe o platformă de pământ bătătorit - în lipsa fermentatoarelor, a următoarelor resturi din gospodărie: paie, pleava, vreji de cartof, de fasole, buruinei, frunze, gunoi de curte, oase sfărmate, resturi menajere (de bucătărie), apa de la spălatul rufelor, nutreţuri şi alimente fermentate, fecale, gunoi de păsări, rumeguş de lemn, cenuşă ş.a. În grădina biologică se controlează aciditatea solului cu ajutorul unui reactiv sau cu hârtie indicatoare (Merk - de diverse tipuri). Dacă acesta este acid (acru), se foloseşte pentru neutralizare varul, sub formă de praf (stins sau nestins), sau agrocalcarul şi chiar cenuşa rezultată din gospodărie, dacă aceasta nu a fost adăugată la platformă (compost). Azotul, ca element nutritiv, provine din descompunerea humusului din sol şi din îngrăşământul organic aplicat (material de culoare închisă din gunoi sau compost). În ţările vestice şi central-europene se găsesc spre vânzare diferite tipuri de îngrăşăminte humifere (biocompost), livrate în pungi de plastic sau saci, cu o valoare nutritivă deosebită pentru plante şi cu activitate fermentativă ridicată. Fosforul provine în gunoi din descompunerea oaselor, din resturi de seminţe, coji etc. adăugate la fermentare. Potasiul rezultă în special din cenuşa adăugată pe platformă (cenuşa provenită din resturi de floareasoarelui conţine până la 40% K2O, adică tot atât cât şi sarea potasică!). Protecţia plantelor se face în mod deosebit în grădina biologică folosindu-se substanţe fără periculozitate în privinţa poluării (zeamă bordeleză, zeamă sulfocalcică ş.a.), precum şi prin mijloace fizice, mecanice, biologice de combatere. O serie de dăunători se pot strânge cu mâna (melci, gândaci, diverse larve, omizi); se pot strivi ouăle de pe ramuri sau frunze (gândacul din Colorado). În grădini se pot observa cuiburi de cartof cu plantele albite de insecticide. Se puteau curăţi cu mâna, atât ouăle, cât şi gândacii, dar proprietarii nu s-au gândit la sănătate lor, a consumatorilor sau a mediului. Unii dăunători la care nu ajungem pot fi scuturaţi pe prelate, dimineaţa, când sunt amorţiţi de frig (gărgăriţa florilor de măr, cărăbuşul de mai etc.). Gândacii astfel colectaţi sunt distruşi. Resturile de organe atacate (frunze uscate - moniliozate) se adună manual sau se scutură şi se ard încă din toamnă sau se îngroapă adânc în pământ. Cuiburile de omizi se taie cu o foarfecă specială, se adună şi se ard sau se ard direct în pom cu o cârpă aprinsă legată de o prăjină (nălbarul, fluturele cu abdomenul auriu etc.). Vara, cuiburile de omidă păroasă a dudului se taie şi se ard. Aceasta se face când cuiburile sunt mici, formate din câteva frunze. Ritidomul (scoarţa) rugoasă a pomilor care ascunde ouă şi larve ale dăunătorilor, precum şi frunzele îmbătrânite de căpşun se îndepărtează, se adună şi se ard. Capşunăriile se pot mulci, prin acoperirea pământului dintre tufe cu paie, rumeguş, talaş, pentru ca fructele să nu vină în contact cu solul infestat. Scoarţa pomilor se văruie toamna sau se protejează cu diverse materiale spre a evita crăparea (plesnirea) prin îngheţ (mai ales la cais şi cireş) înspre partea sudică, cu strălucire puternică a soarelui. Păsările dăunătoare pentru fructe (sturzii, graurii etc.) sau legume (mazăre, fasole, la răsărire) se sperie montând tocălii sonore sau momeli pasive. Pentru a evita pătrunderea patogenilor în rănile naturale (scorburi) sau cele rezultate în urma practicării tăierilor la pomi, acestea se acoperă cu ciment (cele adânci) sau cu balsam - cele superficiale.

Contra melcilor fără cochilie (Limax) se poate aplica pe sol var nestins sau superfosfat, care îi atrage. Coropişniţele pot fi şi ele atrase în gropi, cu vase de sticlă sau de metal ce conţin felii de cartofi sau morcov. Gropile capcană (50/50/50) se fac la sfârşitul verii, înainte de adunarea coropişniţelor la iernat şi se umplu cu gunoi proaspăt de cabaline. Coropişniţele preferă aceste cuiburi pentru iernare datorită gunoiului mai cald, unde se vor aduna într-un număr mare; iarna, pe îngheţ, gropile se desfac, se scoate gunoiul afară, iar coropişniţele adunate se distrug. Brâiele-capcană, în care dăunătorii se ascund pentru iernare, se confecţionează din carton ondulat şi se montează pe trunchiul pomilor fructiferi toamna. Primăvara se adună brâiele din timp şi se ard, distrugând dăunătorii care s-au adunat (viermele mărului - Carpocapsa pomonella ş.a.). Inelele cleioase se pot instala pentru a capta cotarii şi furnicile; ele se ard în momentul în care s-au întărit sau sunt pline de insecte. Capcanele cleioase de culoare galbenă atrag adulţii dăunători în timpul vegetaţiei (musca cireşului, musca morcovului, musculiţa albă de seră). Capcanele pot avea formă globuroasă sau de panouri. Barierele mecanice sau chimice se pot instala împotriva melcilor şi constau într-o bandă din material dur - zgură, ace de conifere, rumeguş, cenuşă, praf de var nestins ş.a., care înconjoară cultură. Se pot, de asemenea, instala plase cu ochiuri mici care să oprească musculiţele care atacă ceapa, usturoiul, morcovul şi ridichiile. Alte mijloace biologice moderne sunt capcanele cu feromoni. Se pot utiliza, de asemenea, şi duşmani naturali, prădători sau paraziţi, prin protejare sau chiar prin înmulţirea lor în laboratoare specializate, urmată de lansarea în livadă, precum şi utilizarea preparatelor pe bază de Bacillus thuringiensis împotriva multor specii, cu deosebire de omizi şi a larvelor de ţânţar din lacurile (bălţile) naturale sau artificiale sau din rezervoarele cu apă de ploaie. Sunt cunoscute astăzi câteva plante utile în lupta cu bolile şi dăunătorii, care ne ajută la prevenirea şi combaterea acestora. Usturoiul şi ceapa protejează plantele din jur de făinare, rugină, putregai la căpşun. Hreanul plantat în jurul trunchiului pomilor îi ajută în lupta cu putregaiul fructelor. Menta micşorează numărul puricilor de pământ şi a albiliţei la crucifere (varză, conopidă, ridichi ş.a.). Se cunosc cazuri în care salvia a protejat culturile predispuse la atacul de albiliţă şi musca morcovului; sulfina reduce densitatea şobolanilor; isopul - a melcilor fără cochilie; gălbenelele îndepărtează nematozii (viermii microscopici care produc gale, umflături pe rădăcini); cimbrişorul reduce densitatea melcilor şi a albiliţei; crăiţele reduc atacul de nematozi; condurii doamnei îndepărtează păduchii lânoşi ai mărului, afidele la cireş; lavanda micşorează atacul afidelor la trandafir, cimbrul la fasole, ţelina şi tomatele, prin mascarea mirosului de vărzoase, induc în eroare albiliţa (dăunător al acestei grupe de plante); morcovul apără ceapa împotriva muştei cepei. Bineînţeles, umbeliferele, cu deosebire mărarul, nu va lipsi din nici o grădină. Florile lui şi, în general, întreaga plantă sunt de folos datorită uleiurile pe care le conţin şi care au un rol important în prevenirea unor boli în grădina noastră. Aceste plante-paznic se pot asocia sau planta intercalate - un rând de protecţie, 5-10 rânduri ale speciei protejate; se pot, de asemenea, folosi resturile culturii premergătoare, care pe baza secreţiilor specifice au acţiune de protecţie (gălbenele).

Atragerea faunei folositoare este deosebit de utilă în lupta biologică. Aricii au un rol important, fiind consumatori de insecte. De aceea, ei vor fi protejaţi, li se vor amenaja adăposturi speciale. Ei îşi mai fac, de asemenea, culcuşuri în grămezile de frunze şi vreascuri întâlnite în grădină (locuinţe de iarnă); acestea nu vor fi desfiinţate până în luna aprilie. Păsările se protejează prin confecţionarea unor adăposturi, cuiburi artificiale, montate pe stâlpi sau pe tulpinile arborilor. Pentru a preveni atacul pisicilor, se aşază o coroană cu ţepi (sârmă, cetină de brad) dispusă spre partea de jos a tulpinii, care va descuraja pisica în ascensiunea ei. Iarna, când hrana este mai greu de găsit, păsărelele vor fi ajutate prin hrănire suplimentară (resturi alimentare, firimituri, urluieli, seminţe de mei şi dughie) pe hrănitoare (scândurele orizontale) montate la nivelul coroanei. Să nu se uite că zgomotele puternice (tractoare, motoare, tocători, mori), lătratul câinilor îndepărtează păsările din grădină sau le deranjează din cuibărit. Fructele de porumbar, scoruş şi alte fructificaţii de pe tufe sau arbuşti constituie o bună completare a hranei sărace de iarnă. De aceea, ele nu vor lipsi din nici o grădină biologică. Alelopatia înseamnă un fel de „simpatie“, de convieţuire favorabilă a culturilor. Sunt vecini favorabili: salata, ridichiile, morcovii, spanacul, mărarul, căpşunul. Culturile alelopatice se protejează unele pe altele.

Victor VĂTĂMANU