REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Grâul - o cultură de la care mai avem multe de învăţat

1/7/2019

0 Comments

 
Picture
La unul dintre evenimentele din câmp organizate de ALCEDO în această perioadă, am avut ocazia să-l intervievez pe Vicenţiu Cremeneanu, preşedintele companiei, care ne-a vorbit despre cultura grâului şi „surprizele“ pe care le-a oferit în acest an agricultorilor, despre tratamentul seminţelor în lipsa produselor pe bază de neonicotinoide, importanţa erbicidării din toamnă şi multe altele.
PictureFoto: Vicenţiu Cremeneanu, preşedinte ALCEDO
- Cum aţi descrie anul acesta pentru cultura de grâu?

Personal îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să învăţ foarte multe în acest an. Credeam că ştiu totul despre cultura de grâu, dar se vede că mai am încă foarte multe de învăţat. Iată că grâul, care a răsărit mai mult în luna februarie şi a înfrăţit în luna martie, reuşeşte astăzi, datorită condiţiilor climatice de până acum, a temperaturilor mai moderate şi a precipitaţiilor, să ne facă o surpriză plăcută. Se spunea că fraţii de primăvară nu sunt fertili, însă am văzut că nu este aşa. În atelierul nostru de la Deveselu am semănat în condiţii de tehnică experimentală 40 de soiuri de grâu dintre cele mai reprezentative, dar şi noutăţi şi toate au răsărit şi au înfrăţit foarte bine în primăvară. Trebuie însă să menţionez că genetica performantă îşi spune cuvântul. Sunt companii şi ţări care investesc foarte mult în genetică şi astăzi vedem că potenţialul soiurilor a ajuns să fie unul deosebit. Anul acesta vom avea o surpriză plăcută, mai ales în fermele în care s-a făcut tehnologie. Mai avem multe lucruri de învăţat la grâu, iar din punctul meu de vedere pot să spun că este un an dumnezeiesc.

- Ce noutăţi prezentaţi la evenimentele pe care le organizaţi?

Noutăţile pe care le prezentăm sunt legate atât de produse noi, cât şi de legislaţie. Ştim că neonicotinoidele au fost interzise şi că nu mai pot fi utilizate de către fermieri pentru tratamentul seminţelor de cereale păioase sau de rapiţă. În aceste condiţii, noi recomandăm două soluţii pentru tratamentul seminţelor: Austral Plus un insectofungicid al companiei Syngenta, folosit pentru tratamentul seminţelor de cereale păioase. Produsul este un amestec între un insecticid piretroid şi un fungicid de contact, pe bază de fludioxonil, care este omologat pentru combaterea atât a bolilor din sol şi sămânţă, cât şi a dăunătorilor care atacă sămânţa sau planta în sol: viermii-sârmă, muştele cerealelor şi gândacul ghebos; Langis - a doua denumire comercială a produsului Signal al companiei Arysta, un insecticid piretroid, pe bază de cipermetrin, combate dăunătorii care atacă în sol. Fermierii pot amesteca acest insecticid cu un fungicid care să îi ferească de bolile care produc mai multe probleme în zona lor de activitate. Recomandăm pachetul comercial constituit din fungicidul Amiral Proffy, pe bază de tebuconazol, fabricat la Alchimex, şi fertilizantul foliar Microfert-U, care este tamponat cu acid acetic tocmai pentru a pune în valoare mai bine această soluţie. Ştim foarte bine că în multe zone ale ţării pH-ul solului este alcalin, ceea ce duce la o degradare foarte rapidă a substanţei active, mai ales a piretroizilor. În oferta noastră vom avea seminţe tratate sau vom recomanda fermierilor care tratează seminţele să utilizeze întotdeauna şi un fertilizant foliar, omologat în acest scop, înlocuind o parte din apa folosită la tratament cu 2,5 litri de Microfert-U. Este important ca fermierii să aibă în vedere că aceste produse îi feresc de anumite probleme, dar nu pot proteja cultura şi după răsărire, spre deosebire de neonicotinoide. În acest caz, trebuie supravegheată cultura şi aplicate insecticide de contact sau sistemice pentru a ţine sub control dăunătorii care atacă în vegetaţie. După cum am văzut în ultimii ani, avem toamne calde şi lungi, care predispun culturile de cereale păioase la atacul de afide sau musca cerealelor. În cadrul evenimentelor vom aduce în discuţie şi interzicerea unor fungicide, cum sunt cele pe bază de propiconazol, şi vom explica tuturor care vor fi noile produse şi recomandările noastre, pe care le facem în funcţie de problemele specifice din fiecare solă în parte şi de sensibilităţile soiurilor cultivate. Un tehnolog bun reuşeşte să pună în valoare potenţialul genetic al soiurilor. Nu există o schemă de succes, ci există implicare şi adaptare la problemele specifice din teren.

- Ce părere aveţi despre erbicidarea în toamnă?

De ani, ALCEDO a recomandat cu succes erbicidarea din toamnă a culturilor de cereale păioase pentru a înlătura pierderile cauzate de buruieni.

Recomandăm erbicidarea în toamnă cu Rival 75 GW, urmând ca în primăvară să avem culturi curate, fără presiune de buruieni precum Veronica, Stellaria, muşeţel sau iarba vântului. Întrucât folosirea substanţei active clorsulfuron va fi interzisă în maximum doi ani, prezentăm fermierilor alte două soluţii de erbicidare: Bizon, de la compania Corteva, care conţine trei substanţe active, şi un erbicid de la compania Ascenza, cu trei substanţe active, putând combate atât buruienile graminee, cât şi pe cele cu frunză lată. Tehnologia de combatere a buruienilor din toamnă la culturile de cereale păioase este, din punctul meu de vedere, o soluţie corectă şi care poate ajuta fermierii ca în primăvară să îşi îndrepte atenţia către alte lucrări: pregătirea seminţelor şi a terenului pentru înfiinţarea culturilor de primăvară şi aplicarea erbicidelor în preemergenţă, pentru acestea urmând ca mai apoi să intervină în culturile de păioase pentru combaterea buruienilor cu frunza lată, termofile, cum sunt volbura, hrişca, turiţa etc., care pot crea mari probleme la recoltatul grâului şi orzului.

- Ce mesaj aveţi pentru fermieri?

Mesajul meu este să fie întotdeauna atenţi la tot ceea ce fac în ferme, să trateze agricultura ca pe o onoare, în sensul că trebuie să aibă grijă de solul din fermă, să se asigure că este o prioritate creşterea gradului de fertilitate, dar asta în mod responsabil. Trebuie să cunoaştem solul, să facem analizele acestuia, să cunoaştem întotdeauna foarte bine planta pe care o cultivăm şi să facem o tehnologie adaptată condiţiilor pedoclimatice. Dacă vor ţine seama de sol, plantă şi zona unde lucrează rezultatele nu vor întârzia să apară. Consider că este important să lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri o agricultură sănătoasă. Un lucru este cert, consumatorul este cel care ne va judeca şi el va dori ca produsele rezultate din ferme să fie unele în care să nu existe reziduuri de produse chimice. Pentru aceasta, trebuie să cunoaştem foarte bine produsele de protecţia plantelor, fertilizanţii, precum şi solul astfel încât produsele noastre să respecte cerinţele consumatorilor.

Ana IONIŢĂ

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE