REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Grijă faţă de plante şi sol

1/10/2019

0 Comments

 
Picture
La cea de-a X-a ediţie a evenimentului „Ziua Porumbului“, organizat în judeţul Ialomiţa, compania Olmix Group şi-a prezentat tehnologia de fertilizare a culturii de porumb, iar rezultatele pozitive au constat în spor de producţie şi o îmbunătăţire a calităţii solului.
„La «Ziua Porumbului» de la Orezu participăm pentru prima oară şi dorim să le arătăm fermierilor rezultatele pe care le-am obţinut cu tehnologia Olmix, comparativ cu cea aplicată în celelalte loturi demonstrative de porumb. În primul rând, am aplicat un îngrăşământ solid, respectiv Primeo S8, pe bază de azot şi sulf. Cu toţii cunoaştem beneficiile azotului, iar sulful are rolul de a face accesibile plantelor alte macroelemente din sol, precum potasiul şi fosforul. Datorită acestui produs cultura de porumb s-a dezvoltat mai mult şi a făcut faţă mai bine stresului. În stadiul de 4-6 frunze, am aplicat un biostimulator foliar pe bază de alge, Algomel Push, acesta conducând la formarea unui sistem radicular puternic care să caute la adâncime acele macro- şi microelemente de care planta are nevoie. Producţia rezultată în urma aplicării produselor noastre şi a unei tehnologii minime a fost mai mare cu aproximativ 300 kg/ha. Ceea ce este important de reţinut este faptul că şi structura solului se îmbunătăţeşte treptat, pe măsură ce se aplică astfel de produse. În cazul de faţa, tehnologia nu a fost completă, necuprinzând toate produsele pe care noi le avem în portofoliu şi care pot fi aplicate încă din toamnă, deoarece au proprietatea de a se descompune lent în sol. Aici vedem rezultatele unei tehnologii aplicate în primăvară. Dacă aplicăm întreaga noastră tehnologie rezultatele ar fi fost mult mai semnificative“, a explicat Andreia Iană, director de marketing al companiei.

Primeo - îngrăşământ biostimulator

Primeo S8 este o combinaţie granulară dintre principiul activ biostimulator MIP RIZHO (tehnologie prin care se utilizează proprietăţile bioactive ale mineralelor şi oligoelementelor specifice ce stimulează reacţiile biologice ale plantelor şi a microflorei din sol) şi un îngrăşământ pe bază de sulf. Primeo S8 stimulează activitatea enzimatică de solubilizare a mineralelor (fosfor, azot) şi o dezvoltarea crescută a sistemului radicular. Reprezintă un efect tampon asupra soluţiei solului şi prin aportul de sulf este stimulată hrănirea culturii. Efectul sinergic din compoziţia produsului conduce la o îmbunătăţire a accesului la substanţe nutritive şi la apă, la creşterea eficienţei îngrăşămintelor şi a rezistenţei la factorii de stres. Produsul se utilizează la culturile mari prin una sau mai multe aplicări anuale în funcţie de nevoile solului.

Un produs pentru un start bun în vegetaţie

Algomel Push stimulează dezvoltarea sistemului radicular, ceea ce sporeşte capacitatea de absorţie a substanţelor nutritive. Manganul, prezent în compoziţia produsului, este necesar pentru convertirea energiei şi creşterea vegetativă. Aplicarea foliară a acestui tratament optimizează creşterea iniţială a plantei. Beneficiile acestui debut reuşit se vor simţi pe tot parcursul ciclului de cultură. Aceasta duce la un randament superior, fără compromisuri în ceea ce priveşte calitatea recoltei. Debutul ciclului de cultură coincide adesea cu zilele relativ întunecoase de la începutul primăverii. Din această cauză, plantele pot să capteze energia şi să ia startul mai greu. În plus, solurile cu un pH peste 7 sau cele cu un conţinut bogat de materii organice sunt sărace în mangan. Pe de altă parte, manganul nu este foarte mobil în plantă. Biostimulatorul conduce şi la mărirea suprafeţei iniţiale a frunzelor deoarece acestea sunt aidoma unor panouri solare pentru plantă. Ele sunt organele prin care planta captează energia. Creşterea dimensiunilor lor în primele zile ale primăverii îi va permite plantei să-şi exprime întregul potenţial genetic. Ceea ce se urmăreşte este captarea şi convertirea energiei şi a substanţelor nutritive pentru stimularea creşterii culturii. O dezvoltare avansată a plantei la începutul sezonului îi va aduce acesteia beneficii pe tot parcursul ciclului de cultură. Aplicarea produsului Algomel Push în primăvară va dinamiza cultura la ieşirea din iarnă, conduce la o dezvoltare superioară a sistemului radicular şi, prin aceasta, la o mai bună absorbţie a elementelor nutritive. Manganul este necesar pentru stocarea şi convertirea energiei, dar şi pentru creşterea vegetativă. Aplicarea foliară a produsului şi puterea sa osmotică vor stimula creşterea plantelor la debutul ciclului de cultură. Fertilizantul poate fi utilizat în 1-2 aplicări în faza vegetativă timpurie şi în faza de dezvoltare a frunzelor, în funcţie de situaţia locală.

Efecte benefice şi asupra solului

Pentru a evidenţia efectele aplicării produselor Olmix Group, reprezentanţii companiei au realizat în cadrul evenimentului dedicat culturii de porumb un profil de sol şi au oferit informaţii fermierilor interesaţi. „Se pot observa microporozităţile din sol şi, cu cât sunt mai multe, cu atât rădăcinile plantelor se pot dezvolta mai bine, iar viaţa microbiană din sol va fi mai activă. Între microorganisme şi plante există o simbioză, unele fără altele nu pot convieţui. Avem produse care acţionează în mod direct asupra solului şi a vieţii microbiene din sol şi indirect asupra plantelor de cultură. În testul efectuat cu acid sulfuric am constatat lipsa carbonatului de calciu - un element benefic pentru plante pentru că le ajută să crească. Acolo unde există carbonat de calciu este „o mină“ - dacă plantele l-ar avea la dispoziţie nu ar mai trebui să administrezi îngrăşăminte chimice, însă accesul la el este dificil, şi asta din diferite cauze, printre acestea numărându-se tasarea solului şi aplicarea îngrăşămintelor fără a avea la bază o cartare agrochimică. Cu ajutorul produselor noastre rădăcinile plantelor se dezvoltă în adâncime şi pot ajunge la carbonatul de calciu din sol. De asemenea, structura solului se îmbunătăţeşte“, a susţinut reprezentantul companiei. Sănătatea solului este una dintre preocupările principale ale companiei deoarece reprezintă fundaţia producţiei agricole. „Nu trebuie să uităm faptul că pământul nu este doar al nostru, cu toate că acum noi îl utilizăm şi îl lucrăm, el este şi al generaţiilor următoare şi trebuie să avem în permanenţă grijă de el şi, mai presus de toate, trebuie îmbunătăţit pe cale naturală, nu cu produse chimice de sinteză.

Olmix Group este o companie franceză care activează în domeniul biotehnologiilor marine şi al chimiei verzi. Dorinţa noastră este să oferim alternativa viabilă la produsele chimice de sinteză, având în portofoliu produse naturale, care conţin, în principal, extracte de alge“, a spus Andreia Iană. Tehnologiile inovatoare dezvoltate de Olmix şi-au dovedit eficienţa, având la bază ani de cercetare în extragerea substanţelor active din alge, folosirea proprietăţilor bioactive ale mineralelor naturale şi oligoelemente, dar şi în utilizarea procesului de complexare (inhibare) a azotului. Fertilizanţii cu extract de alge roşii şi verzi - ramură în care compania franceză s-a specializat - au rolul de a stimula creşterea plantelor şi capacitatea acestora de a rezista la factorii de stres biotici şi abiotici. Produsele pe bază de micronutrienţi, în special oligoelemente, stimulează reacţiile biologice ale plantei şi microflorei din sol, iar cele care conţin inhibitori asigură o continuă disponibilitate a nutrienţilor pentru plantele de cultură. Potrivit companiei, în agricultură este nevoie de o abordare holistică, care presupune nu doar revizuirea practicilor agronomice, ci şi adoptarea unor soluţii naturale pentru a satisface nevoile culturilor agricole. Aceasta promovează performanţa agricolă prin creşterea productivităţii solului, asigurarea unei nutriţii optime şi de calitate a culturilor agricole şi îmbunătăţirea capacităţii naturale de apărare a plantelor cultivate împotriva diverşilor factori negativi.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE