REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Imperativul COOPERARII in agricultura

15/11/2011

1 Comment

 
_"Moare câte puţin: cine se transformă în sclavul obişnuinţei urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa sau cine nu riscă să construiască ceva nou!”, Pablo Neruda

_Este îndeobşte cunoscut că evoluţia sectorului agricol românesc se bazează atât pe munca plină de dăruire a unui procent apreciabil din populaţia rurală a ţării, cât şi pe interdependenţa acestuia cu reglementările, exigenţele şi facilităţile oferite de marea familie a Comunităţii Europene. Dar, pentru asigurarea eficienţei agriculturii în contextul globalizării, se impune ca acesta să beneficieze şi de experienţa şi mai ales de infuzia de capital care poate veni eventual şi din spaţiul extracomunitar. Conştienţi de aceste imperative, factorii de decizie din MADR încurajează în ultima perioadă extinderea relaţiilor tehnicoeconomice şi în afara spaţiului european.

În acest sens, menţionăm diverse contacte la nivel înalt care se pot concretiza în aranjamente bilaterale deosebit de benefice pentru societăţile comerciale agricole din ţara noastră. Concret, ne
referim aici la delegaţia companiei israeliane OK-Kosher Certification, condusă de şeful departamentului pentru relaţii cu clienţii, rabinul Eli Lando, care a avut o întrevedere la MADR cu secretarul de stat Octavian Liviu Bumbu. Oaspetele şi-a manifestat disponibilitatea certificării KASHER în anumite condiţii, pentru anumite produse agroalimentare româneşti. Această certificare ar permite ca produsele noastre să poată fi valorificate mai uşor şi mai eficient pe pieţe din întreaga lume.

Deosebit de importantă a fost şi întâlnirea ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, cu Liu-Lianjun - vicepreşedintele consorţiului China National Agricultural Development Groupe Corporation, care a avut loc în baza Acordului bilateral în domeniul agriculturii, perfectat de ţara noastră cu China în anul 2009. În acest context, compania chineză, care îşi desfăşoară activitatea prin 16 sucursale în 14 ţări, are ca principal obiect de activitate producţia vegetală şi pescuitul maritim, este interesată de colaborare în realizarea investiţiei „Canal Siret-Bărăgan-Dunăre”, de importul unor sortimente de vinuri, dar şi de susţinerea, prin PNDR, a dezvoltării pisciculturii şi mecanizării agriculturii din România. Tot pe linia colaborării bilaterale în domeniile sus menţionate a decurs şi întrevederea dintre conducerea ministerului şi Excelenţa sa Liu-Zengwen, ambasadorul Republicii Populare Chineze.

Plecând de la recunoaşterea potenţialului deosebit al agriculturii noastre cu ocazia întâlnirii dintre domnul ministru Valeriu Tabără şi ambasadorul Republicii Coreea, Excelenţa sa Im-Han-taek, s-a discutat asupra posibilităţii demarării unor investiţii comune în agricultură. În acest sens, Republica Coreea, care deţine tehnologii avansate şi capital disponibil, are posibilitatea să colaboreze cu România în domeniul producţiei vegetale, cu precădere în cultivarea porumbului, orezului, fructelor şi legumelor, dar şi în domeniul dezvoltării şi retehnologizării sistemelor de irigaţii, sau a extinderii spaţiilor de depozitare. Pentru concretizarea modului de realizare a acestor colaborări urmează ca o delegaţie de oameni de afaceri şi de experţi coreeni să sosească în România.

În demersul care vizează cooperarea internaţională în domeniul agriculturii, prin atragerea de resurse financiare, se înscrie şi întâlnirea dintre conducerea Ministerului Agriculturii, a Ministerului Finanţelor Publice şi a Oficiului Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cu ocazia evaluării proiectului „Completarea sprijinului financiar pentru restructurarea agriculturii în România”. Reprezentanţii Băncii Mondiale a concluzionat cu aceast prilej că s-au înregistrat progrese în derularea proiectului.

Tot în ultima lună a avut loc şi întâlnirea patronată de conducerea MADR, dintre comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, şi reprezentanţii organizaţiilor profesionale din agricultură. Comisarul european a informat asupra modificărilor care urmează să fie operate în conţinutul PAC începând cu anul 2014. În acest sens, oaspetele a atenţionat supra unor aspecte de ordin financiar şi a importanţei cunoaşterii cadrului legislativ al PAC de către organizaţiile profesionale, inclusiv de către factorii de decizie din toate structurile administrative.

Faţă de cele câteva exemple sus menţionate, apreciem că agricultura românească are şansa de a fi practicată pe o suprafaţă de peste 14 milioane de hectare, având o pedologie şi o climă generoase, dar o tehnologie depăşită în multe sectoare, cu un potenţial uman preponderent îmbătrânit. Acesta are însă două mari şanse de revigorare: să-şi valorifice calitatea de membru al comunităţii europene, prin absorbţia în procent cât mai mare a fondurilor repartizate, şi să profite de oportunităţile de colaborare tehnico-economice disponibile, inclusiv în spaţiul extracomunitar. În esenţă, România, pentru a-şi asigura propăşirea, este obligată să-şi gestioneze cât mai judicios calitatea de principal producător agricol al Europei.

Simona MUNTEANU
1 Comment
popovici sorin
18/11/2011 10:52:19

da Romania are potential agricol ridicat si dezvoltarea noastra poate veni cu ajutorul agriculturii,dar cred ca ar trebui gasit antidotul impotriva lenei. dealtfel paragrafele de mai sus transpuse in practica sint bune

Reply

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.








    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE