Importanţa culturii de arahide (Arachis hypogaea L)

Arahidele sunt plante oleoproteice, cultivate pentru conţinutul lor ridicat în lipide (45-56%) şi proteină (19-29%). În producţia de ulei la nivel mondial, arahidele ocupă, după Matei Gh. (2014), locul 4, conform FAOSTAT 2013, după soia, rapiţă şi floarea-soarelui (fără a lua în considerare palmierul de ulei), cu o producţie de circa 5,1 milioane tone de ulei în anul 2012.

Uleiul de arahide este de calitate superioară, are aspect şi gust plăcute, este bogat în vitamina B1 şi se utilizează în alimentaţie la obţinerea margarinelor (în SUA, acest produs se obţine exclusiv din uleiul de arahide datorită calităţii acestuia), a untului de arahide, în industria conservelor, pentru salate, în industria cosmetică, la fabricarea unor săpunuri sau creme de corp etc. Păstrat în condiţii de umezeală, uleiul de arahide se râncezeşte uşor, fiind mai instabil la păstrare. Turtele şi şroturile rămase după extragerea uleiului sunt furaje concentrate valoroase, mai ales pentru păsări, fiind bogate în proteine. Din turtele de arahide se obţine halva sau ciocolată. Prin prelucrare industrială, tot din arahide se obţin şi lapte vegetal, brânzeturi sau diverse dulciuri. Faina de arahide, prin extragerea uleiului, reprezintă un concentrat proteic foarte valoros, cu 60-70% proteine. Cojile arahidelor, prin măcinare şi prelucrare, se pot administra în hrana suinelor, ovinelor sau caprinelor. În industrie, ele pot fi utilizate la fabricarea plăcilor aglomerate sau la fabricarea furfurolului. În tehnologia agricolă, cojile arahidelor se pot utiliza ca mulci în legumicultură sau la cultura mare. Tulpinile sunt un furaj grosier valoros datorită conţinutului ridicat de proteine, de peste 10%. Plantele verzi se pot utiliza în hrana animalelor ca masă verde sau fân, având o bună digestibilitate. Din punct de vedere agrotehnic, arahidele sunt foarte apreciate pentru următoarele aspecte: lasă solul bogat în azot, până la 100 kilograme/hectar substanţă activă, se pot cultiva în culise de porumb, sunt foarte bune premergătoare pentru toate cerealele de toamnă (fiind folosite mai ales pentru cultura de grâu), pot fi folosite ca îngrăşământ verde pe solurile nisipoase, slab productive sau cu concentraţie mare de săruri etc. Dintre dezavantajele culturii arahidelor menţionăm recoltarea dificilă (necesitând condiţii şi echipamente dedicate special acestei culturi), uscarea şi păstrarea greoaie a păstăilor şi boabelor, sensibilitate la boli şi umiditate.

Răspândire

Originare din America de Sud (Argentina, Peru, Brazilia şi Bolivia), arahidele s-au extins treptat după descoperirea Americii de către europeni şi în Asia (China, India, Japonia şi Indochina), fiind aduse de către navigatori. De aici au trecut în Madagascar şi au pătruns ulterior în toată Africa, datorită negustorilor de sclavi (Feher Ecaterina, Borcean I.). Pe continentul european sunt aduse în secolul al XVI-lea de către portughezi, cultivându-se mai întâi în Spania şi ulterior în Portugalia, iar de aici în tot restul Europei. Datorită originii lor şi a gustului seminţelor au căpătat în timp supranumele de „alune americane“. Suprafeţele la nivel mondial cultivate cu arahide în anul 2012 au variat între 10 mii hectare în Europa şi 11.822 mii hectare în Africa. Suprafaţa medie la nivel mondial a fost de 24.709 mii hectare. Producţia medie, exprimată în kilograme/hectar a fost cuprinsă între  846 kilograme/hectar (Europa) şi  4.699 kilograme/hectar (America de nord). Ca producţie medie, a fost înregistrată valoarea de 1.666 kilograme/hectar. Analizând în amănunt, se remarcă distribuţia suprafeţelor, cu preponderenţă pe continentul american şi asiatic, cu peste 11,5 milioane hectare.

Nivelul producţiilor medii este însă foarte diferit, în Asia acesta fiind de peste două ori mai mare, respectiv 2.216 kilograme/hectar. Întregul continent american (N+C+S) atinge şi el 12 milioane de hectare, practic întreaga suprafaţă mondială fiind cultivată în Africa, Asia şi America (total). Dintre ţările care cultivă anual suprafeţe mari cu arahide mai importante sunt: în Asia - India = 4,9 milioane hectare  şi 1.179 kilograme/hectar; China =  4,7 milioane hectare şi 3.574 kilograme/ hectar; Pakistan = 92 mii hectare şi 776 kilograme/hectar; Turcia = 37 mii hectare şi 3.209 kilograme/hectar;  în Africa: Nigeria = 2,4 milioane hectare  şi 1.268 kilograme/hectar; Sudan =  1,6 milioane hectare şi 637 kilograme/ hectar; Senegal = 708 milioane hectare şi 948 kilograme/hectar; în America (N+C+S) - SUA = 650 mii hectare şi 4.699 kilograme/hectar; Argentina = 307 mii hectare şi 2.232 kilograme/ hectar; Brazilia = 110 mii hectare şi 3.028 kilograme/hectar; Mexic = 57 mii hectare şi 1.985 kilograme/hectar; Peru = 4 mii hectare şi 1.566 kilograme/hectar. În ţările europene care cultivă arahide, suprafeţe mai mari se întâlnesc în zona de sud a continentului: România, Bulgaria, Serbia, Italia, Spania. În România, suprafeţele din ultimii ani au scăzut la circa 800-1.000 hectare, cultivate în zona nisipurilor din sudul judeţelor Dolj şi Olt, în Dobrogea şi vestul ţării.

Compoziţia chimică a arahidelor

Compoziţia chimică este puternic influenţată de genotipul cultivat, de condiţiile de cultivare şi tehnologia aplicată. Determinând compoziţia chimică a arahidelor, mai mulţi autori au menţionat ca valori medii (% din greutatea bobului) următoarele: apa = 4,8-7,1; grăsimi = 38-47 (arahide de masă) - 56,5; proteine = 20-30,9; hidraţi de carbon = 3-17; celuloză = 2,4-2,8; cenuşă = 2,4-2,7. Valorile medii ale componentelor din substanţa uscată a boabelor de arahide arată că acestea conţin: proteine - 19-21% până la 29%, extractive neazotate - 13-15%, grăsimi - 40-55%, celuloză - 1,6-2,5%, cenuşă - 2,72,9% şi vitaminele A, B1, B2, F şi PP. Boabele mai conţin cantităţi mici de vitamina A, lipsind vitamina C. Lipidele arahidelor sunt mai bogate în acid oleic şi au cantităţi mai reduse de acid linoleic, făcând ca uleiul de arahide să fie mai stabil decât cel de soia. Proteinele sunt foarte apreciate datorită digestibilitatii ridicate, de peste 90%, dar cu un conţinut mai redus de aminoacizi esenţiali. Frunzele, tulpinile şi cojile utilizate în hrana animalelor au valoare nutritivă ridicată, asigurată de un conţinut de proteine cuprins între 9,5 şi 24%, glucide - 45-49% şi celuloză - 14-30%.

Soiuri

Arahidele fac parte din familia Fabaceae (Leguminosae), tribul Hedysareae, genul Arachis L., care cuprinde cinci specii, dar singura specie cultivată pentru boabe este Arachis hypogaea L. Specia Arachis hypogaea L. prezintă două subspecii, diferenţiate după portul tulpinii şi culoarea florilor în: subspecia fastigiata Waldr - cu plante cu tulpini erecte, de 50-70 cm, flori grupate spre baza tulpinii şi 4-5 boabe/păstaie, mici, de culoare roşietică; subspecia procumbens Waldr - cu tulpina culcată, răsfirată pe sol, florile sunt inserate de-a lungul tulpinii, cu 1-2 boabe în păstaie, mai mari, de culoare gălbuie. Soiurile cultivate în România sunt: Dăbuleni, având ca menţinător al soiului SCDCCPN Dăbuleni, înregistrat în anul 1997, Solar, Tambureşti, Venus, având toate trei ca menţinător al soiului Facultatea de Agricultură din Craiova, cu anul de înregistrare 1999, 1983 şi, respectiv, 1999, şi Viorica, cu menţinător al soiului SCDCCPN Dăbuleni, înregistrat în anul 1997. Cel mai vechi soi aflat în cultură este soiul Tambureşti, creat în câmpurile experimentale ale Facultăţii de Agricultură din Craiova de către prof. univ. dr. Pop Liviu în anul 1983. Ulterior, echipa formată din prof. univ. dr. Gangioveanu Ion, prof. univ. dr. Voica Nicolae, prof. univ. dr. Soare Marin şi conf. univ. dr. Olaru Liviu au omologat din colecţia de germoplasmă a Facultăţii de Agricultură din Craiova încă două soiuri: Venus şi Solar (în anul 1999). Soiurile Dăbuleni şi Viorica sunt creaţii vegetale ale SCDCCPN Dăbuleni, la a căror omologare a participat colectivul laboratorului de ameliorarea plantelor agricole, omologarea fiind făcută de dr. ing. Buică Gheorghe, în anul 1997. În câmpurile experimentale menţionate au mai fost testate cu succes soiuri şi linii de perspectivă, din ţară şi străinătate, cele mai valoroase dovedindu-se: Jelud, Braziliene negre, Jumbo-virginia, Spaniole 9184 şi linii din colecţia de germoplasmă a Facultăţii de Agricultură (Tamburesti - T 85, T 242 şi T 25 Iancu Paula, 2005).

Particularităţi biologice

Răsărirea - hipogeică, cotiledoanele cărnoase, iar muguraşul este roşcat, păros. Rădăcina este pivotantă, ramificată aproape orizontal faţă de axul principal şi pătrunde în sol până la 1-1,80 metri, iar lateral se întinde pe 1-1,40 metri şi prezintă nodozităţi rotunde. Tulpina are aspect de tufă, ramificată de la bază, erectă sau culcată, pubescentă, înaltă de 50-60 cm. Frunzele sunt paripenate, cu două perechi de foliole, ovale, sau oval-eliptice, sesile, scurt mucronate şi păroase pe partea inferioară. Stipelele sunt concrescute la bază, formând un manşon scurt, bidentat, iar peţiolul frunzei are 5-8 cm şi este păros. Florile sunt solitare, cu pedunculi păroşi, galbene, cu vinişoare roşietice, alcătuite pe tipul 5, cu androceu monodelf, cu 10 stamine, din care opt normale şi două mai mici şi puţin dezvoltate, aripioarele mai scurte decât stindardul, iar carena galben-deschisă. Fecundarea este autogamă şi imediat după fecundare pedunculul floral (ginofor sau carpopodium) se prelungeşte, creşte dintr-o zonă imediat vecină cu ovarul şi pătrunde în sol împreună cu fructul proaspăt format şi care se dezvoltă aici, de unde şi denumirea de „alune de pământ“. Arahidele prezintă două tipuri de flori: unele care se deschid, numite chezmogame, şi altele care nu se deschid, numite cleistogame, acestea din urmă formându-se pe părţile bazale ale tulpinii. Fructul este o păstaie indehiscentă, uşor strangulată între seminţe şi cu suprafaţa reticulată, asemănătoare gogoşii viermilor de mătase, de culoare albicioasă sau gălbuie, cu 1-3 sau mai multe seminţe. Seminţele sunt ovale, oval-alungite sau rotunde, uşor turtite într-o parte, de culoare roz, roşietică sau neagră, cu hil liniar dispus la un capăt al bobului. MMB este de 300-800 grame, iar MH, de 30-40 kilograme/hectolitru.