REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Importanţa culturii de soia în actualul context

1/4/2020

0 Comments

 
Picture
Situaţia actuală provocată de Covid-19 ne obligă să fim mai responsabili şi să ne uităm cu o atenţie mai mare la ce putem produce pe plan intern. În privinţa culturii de soia, ţara noastră este printre puţinele care au condiţii pedoclimatice favorabile dezvoltării acestei plante.

Proteina din sursă vegetală este importantă şi putem produce mai mult dacă culturile proteaginoase s-ar bucura de un sprijin mai mare. Dragoş Dima, preşedintele Asociaţiei Donau Soja România, consideră că leguminoasele, în special soia, vor deveni alimente de bază, iar Ministerul Agriculturii poate lua măsuri urgente pentru a încuraja cultivarea şi procesarea acestora.

Covid-19 va da o grea lovitură globalizării

„Consider că, în contextul actual, soia va deveni un aliment de bază. Lumea post pandemică va arăta cu totul diferit faţă de ce am fost noi obişnuiţi până acum, iar agricultura va fi unul dintre motoarele economiei mondiale. Necesitatea de agricultură şi alimente va rămâne, iar România are o şansă enormă să pună în valoare potenţialul agricol pe care îl are. Suntem într-o perioadă de instabilitate, nu ştim cât va dura şi cu ce efecte. Covid-19 va da o grea lovitură globalizării şi multe ţări se vor ocupa mai mult de propria curte. Nu sunt de condamnat cei care au apelat la importuri pentru că poate aşa era mai ieftin decât să producă, dar acum este un moment «0», poate mai important decât cel de după cel de-al doilea Război Mondial. Uniunea Europeană este net importatoare de soia şi şroturi de soia, dar şi de alte produse. Situaţia provocată de criza epidemiologică va face ca ţările să-şi apere mai mult propriile interese. Este posibil ca şi SUA să nu mai exporte aceleaşi cantităţi.

Pe plan european, Covid-19 poate să creeze o fractură în cadrul UE şi vom vedea cum va supravieţui spiritul comunitar. Dintr-o dată, din cauza acestui virus, a fost anulat Schengenul. Cred că şi Polonia va   urma exemplul Marii Britanii şi va ieşi din UE. Polonia a lucrat foarte bine cu fondurile europene şi s-a dezvoltat bine pe partea de agribusiness.“

Măsuri care să conducă la creşterea suprafeţelor şi la dezvoltarea unităţilor de procesare

„În anul 2015 - când s-a introdus sprijinul voluntar cuplat, pe piaţă nu exista suficientă sămânţă de soia. Acum, pe piaţa locală au apărut noi furnizori, precum KWS Seminţe, dar nu poate fi acoperit întreg necesarul, iar aici Ministerul Agriculturii ar putea interveni, permiţând utilizarea de sămânţă necertificată. Existând o asemenea măsură, cei care au producţie de soia stocată ar putea s-o folosească pentru semănat şi să fie eligibili pentru primirea sprijinului voluntar cuplat. Pentru promovarea acestei culturi ar trebui să se facă mai mult şi pe partea de procesare. Din păcate, nu avem o infrastructură în  acest domeniu - în momentul de faţă există un singur producător de şrot de soia care poate face jocurile aşa cum crede de cuviinţă; în industria alimentară situaţia este asemănătoare, există doar 2-3 firme. Aici văd o oportunitate de dezvoltare, prin crearea de noi unităţi de procesare. Ar fi benefică încurajarea unor astfel de investiţii, eventual printr-un parteneriat public-privat. Desigur că asta cere timp, însă acum ar fi un moment foarte bun să se înceapă de undeva.“

Cel puţin 500 mii ha ar putea fi cultivate cu soia

„În campania de primăvară din acest an, cultura de soia ar avea posibilitatea să ocupe o suprafaţă de 200 mii hectare, în timp ce anul trecut a fost însămânţată pe 176 mii hectare. Dacă anul trecut ploile ar fi căzut cu 3 săptămâni mai devreme, mulţi fermieri s-ar fi orientat spre această cultură. În 2018, producţiile au fost bune, ajungând la un total de 400 mii tone. România ar putea să-şi asigure necesarul de consum. Nu ştiu cum vor evolua lucrurile în această primăvară, dar avem semnale pozitive. Fermierii au început să se orienteze şi către năut, deocamdată nu avem suprafeţe mari cultivate, dar este un început. Se cultivă mazăre, dar şi alte leguminoase pentru boabe. Aceste culturi îşi pot găsi foarte bine locul în rotaţia culturilor şi în producţia internă. Soia va deveni din ce în ce mai importantă atât pentru furajarea animalelor, cât şi pentru alimentaţia umană. România are potenţial pentru creşterea suprafeţelor cultivate cu soia, după părerea mea acesta ar fi de minimum 500 mii hectare sau chiar un milion de hectare, după alte estimări. Integrarea soiei în asolament aduce multe beneficii şi s-ar realiza o rotaţie echilibrată. Prin faptul că fixează azotul în sol, nevoia de a fertiliza nu ar mai fi aşa de mare, având în vedere că există deficit de îngrăşăminte chimice care se importă în mare majoritate. Noi avem cam totul pentru a ne gospodări, dar depinde dacă vom avea inteligenţa pentru a exploata potenţialul agricol de care dispunem. În ce priveşte cultura de soia, ar fi benefic dacă s-ar permite utilizarea seminţelor necertificate şi ar fi sprijinite investiţiile în procesare, care vor atrage forţa de muncă aflată în şomaj.“ Referitor la activitatea Donau Soja din acest an, preşedintele Donau Soja a afirmat că îşi va continua acţiunile şi va organiza în continuare platformele demonstrative de la Turda şi Secuieni, iar dacă criza epidemiologică va continua, se gândeşte să apeleze la toate mijloacele de comunicare pentru a disemina informaţiile. „Ne gândim pentru cei care nu pot veni să vadă loturile experimentale s-o facem ca şi cum ar fi fost acolo.“

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE