REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

În dialog cu fermierii

1/11/2021

0 Comments

 
Picture
​Cum încheiați în acest an sezonul de cultură în solarii?
Ați depus cerere pentru ajutor de minimis?

Picture
​Mihai Petre, PF, comuna Topraisar, județul Constanța
Anul acesta am avut întârzieri de 14-30 de zile la culturi din cauza frigului din primăvară și profitul pe hectar în spațiu protejat este diminuat față de anul trecut cu cel puțin 30%. Tomatele au fost foarte ieftine sezonul acesta, le-am comercializat cu o medie de 2-2,5 lei. Dintre toate legumele, ardeiul capia a avut cel mai bun preț în jur de 5 lei, ardeiul gras 3 lei/kg. și castraveții de toamnă sunt 4-5 lei/kg la poarta fermei. Nu prea înțeleg cum funcționează piața la noi, probabil nu au mai fost importuri de ardei așa de mari de la turci. Din păcate, suntem campioni la importuri, iar piața internă a legumelor nu este organizată. Parcă ar avea ceva cu țara asta. Au tot insistat să facem forme asociative, și după ce le-am făcut am pierdut o serie de facilități la finanțare. Este și unul dintre motivele pentru care nu m-a interesat ajutorul de minimis, nu am avut încredere încă de la început. Dintre colegi, unii au făcut dosarele, alții le-au retras pentru că nu mai au nimic în solarii. Însă la ce bâlbâială a fost și cum s-au prezentat de la început informațiile, am considerat că nu mai merită toată bătaia de cap.
​Am o fermă frumoasă, iar până acum nu pot să mă plâng, ne-a mers bine. Facem și testări de hibrizi. Pentru noi a fost un an destul de bun, avem cu ce începe sezonul următor, iar acum ne pregătim de verdețuri, ridichi etc, ca să putem ține oamenii buni peste iarnă. Este extrem de greu cu forța de muncă, iar legea aceea cu condiționarea ajutorului social este puțin probabil să funcționeze. Credeți că cine n-a muncit 20 de ani o să o facă acum? Sau că cei care primeau ajutor, trăiau din el? Nu, plecau afară la cerșit...astea sunt problemele noastre. Iar din toamna acesta se adaugă scumpirile foarte mari la tot ce înseamnă inputuri, ceea ce ne pune mari semne de întrebare pentru sezonul anului 2022.

Picture
​Cătălin Petrache, Marcoser, comuna Matca, județul Galați
Sezonul încă nu s-a încheiat, dar nu cred ca va fi unul foarte prost. Am avut dificultăți în primăvară din cauza vremii, ceea ce a dus la întârzieri și ulterior la scăderea prețurilor. De exemplu, tomatele, în engros, au fost cu 30-40% mai ieftine decât în aceeași perioadă a anului trecut. Vremea nefavorabilă a dus la întârzieri, chiar și în toamna acesta și de aceea sunt probleme. Este diferență mare pentru că dacă ne uităm la perioada 20 august - 1 octombrie, temperaturile au fost mai scăzute, fructele au crescut mai încet, iar producția a fost afectată atât calitativ, cât și cantitativ. Castraveții de toamnă au mers mai bine, au ajuns la 4-5 lei/kg în engros, însă și producțiile sunt mai mici pentu că nu s-au mai pus suprafețe așa de mari ca în anii precedenți. Ardeii se vând perioada aceasta, la engro, cu 2-2,5 lei/kg. Acum oamenii își pun speranța în acest ajutor de minims care ni s-a promis, mai ales că sunt și legumicultori care vin cu pierderi de pe parcursul anului pentru că nu au primit nimic pentru ciclul I. Controale vom avea și luna acesta și luna viitoare, ceea ce va crea unele probleme pentru că ciclul este pe final și temperaturile sunt în scădere (am avut dimineata, 25 oct. n.r., -1 grad C). Noi mai avem încă în seră tomate, ardei, castraveți. 

Picture
​Mircea Bujor, Tomitom, județul Teleorman
A fost un an complicat de la început. Au fost probleme în prima parte a anului din cauza variațiilor de temperaturi, în general scăzute, ceea ce a generat întârzieri. Au fost perioade în care s-a vândut sub prețul de producție. De exemplu am produs tomate cu 2,6 lei/kg și am vândut cu 1 leu/kg la engros, la ardei am vândut cu 80 bani/kg dar l-am produs cu mai mult de 2 lei/kg) Acum au preț ceva mai bun culturile de câmp (varza, conopida, țelina), ardeii capia și castraveții. Dar trebuie subliniat faptul că inputurile de anul acesta au fost cumpărate la prețul vechi. De acum încolo va fi mai greu, cum știți s-au scumpit îngrășămintele, produsele de protecție a plantelor, materia primă pentru solarii. Practic, a crescut în jumătate de an, tot ce nu s-a scumpit în ultimii 5-10 ani. Încă nu știu cum ne vom închide anul acesta. Energia s-a scumpit și puțini își vor permite să asigure căldura necesară în iarna aceasta și să producă legume timpurii. Din păcate ne-au tot amăgit cu aceste depozite regionale. Ele trebuie făcute pe bazine, în funcție de ceea ce se produce în zonă, mai degrabă ca niște puncte de tranzit unde marfa să fie sortată și ambalată, eventual păstrată un interval scurt. În lipsa acestor depozite tampon, pierde și producătorul, dar și consumatorul care va fi descurajat de prețul mare cu care marfa ajunge, de multe ori nejustificat, pe piață. Despre ajutorul de minimis nu pot spune prea multe, am depus cerere și așteptăm să vedem dacă după efectuarea controalelor se țin într-adevăr de cuvânt. Dar dacă ei vin în control când cultura este la final, nu știu ce vor mai putea vedea?

Picture
Aurel Tănase, președinte Prodcom Legume-Fructe, județul Buzău
Producțiile au crescut, este clar acest lucru, atât la tomate cât și la castraveți, dar câtă vreme oferta nu este concentrată și valorificarea slabă, nu vom putea obține un preț satisfăcător și vom pierde timpul, iar profitul va rămâne la samsari. Prețul tomatelor la porta fermei a fost de 1-1,5 lei în primăvară. La mijlocul lunii octombrie era 3,4 lei. Dar tot este o diferență foarte mare între prețul cu care noi vindem și prețul de la raft, mai mult decât dublu. Deocamdată prețul este destul de bun, pentru că nu am încălzit până acum, dar să vedem cum vor evolua lucrurile în luna noiembrie. Și mai depinde cum calculezi: dacă din cei 3,4 lei scazi și cheltuiala de pregătire pentru livrare, prețul este de fapt 2 lei și ceva. Din păcate ciclul I nu a existat la ajutorul de minimis pentru că nu au avut act normativ. Să vedem, din cei peste 14.000 de legumicultori care au depus cereri, câți rămân în noiembrie. Oamenii au plantat, au umplut solariile, dar nu au primit nimic. Din acestă cauză piața a căzut, s-a vândut cu preț foarte mic, care nu a acoperit costul și au ieșit în pierdere. La solarii am putea vorbi chiar de trei cicluri, nu două, pentru că a mai fost unul intermediar. Din punct de vedere al folosirii spațiilor, intențiile au fost foarte bune. Cum am spus mereu, piața trebuie organizată și mai ales reglementată. Eu am fost recent în Bulgaria și în Cehia. Aici, până nu se termină producția internă, importurile sunt foarte limitate. La noi este haos! Dacă ne lăsau să facem valorificare după 20 octombrie, era foarte bine. Așa că în luna noiembrie nu ne dă garanția că lucrurile se vor regla. Sunt 150 milioane de euro prin PNDR pentru 2021-2022, din care 100 pentru creșterea suprafeței (ceea ce ar însemna bani pentru 500 de solarii) și 50 milioane penru construcția de depozite (circa 80 de depozite dacă ar fi să calculăm 500.000 euro/depozit). Noi am lucrat și la un alt material pe care să îl dăm celor două Comisii de agricultură, deoarece creșterea foarte mare a prețurilor la inputuri și energie de anul acesta a agravat mult situația fabricilor de conserve. Din cele pe care le știu, 30% sunt de vânzare, altele în abandon. Nu pot ține pasul cu scumpirile pentru că 30% din cost este materia primă, 17% ambalajul, 28% energia și utilitățile, 20-23% manoperă, practic marja de profit este extrem de redusă sau nu își acoperă costul. 

Roxana DRĂGHICI

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE