În lipsa implicării statului, soluţiile pentru asigurarea riscurilor sunt limitate

Reprezentanţii fermierilor, dar şi cei ai societăţilor de asigurare consideră că este necesar un program de gestionare a riscurilor din agricultură la nivel naţional. Fără implicarea Guvernului, riscul de secetă va lipsi în continuare din poliţele de asigurare.

„În 2020, seceta a afectat cca 75% din suprafaţa agricolă a ţării. Acest lucru face foarte dificil pentru societăţile de asigurare să vină cu produse noi pe piaţă şi se poate observa că, în momentul de faţă, asigurarea riscului de secetă în România este foarte limitată. Sunt asigurători care anul trecut au avut acest risc în portofoliu, iar în acest an nu-l mai au. Putem spune că, actualmente, fermierul român este descoperit în asigurarea riscului de secetă“, a spus Ovidiu Defta, reprezentant al Marsh, în cadrul congresului anual al APPR. Piaţa de asigurări oferă soluţii limitate pentru asigurarea riscurilor majore cu impact la nivel naţional. Riscurile care pot fi acoperite de poliţa de asigurare au un impact limitat geografic, aici putând fi amintite ploile torenţiale, furtunile, grindina etc. Ce soluţii au fermierii afectaţi de fenomenele climatice majore? Din păcate, acestea lipsesc sau se aplică în mod excepţional pentru o anumită suprafaţă sau cultură agricolă. În această situaţie, agricultorii încearcă să găsească o formulă acceptabilă cu firmele de asigurări. „De ceva vreme, împreună cu compania Marsh, depunem eforturi pentru a concepe o plasă de siguranţă pentru fermieri, un produs de asigurare care să fie folositor, mai ales în condiţiile ultimilor ani“, a afirmat Costin Telehuz, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa, membră a APPR.

„Pentru industria agricolă, riscul de secetă este asemenea unui cutremur“ 

„Pentru a găsi o soluţie optimă, trebuie să analizăm ce există în momentul de faţă pe piaţa asigurărilor, care sunt problemele, dar şi unde ne dorim să ajungem cu construcţia unui program de asigurare complex, care să fie accesibil pentru toţi fermierii, nu doar pentru cei cu suprafeţe mari“, a spus Defta. Efectele submăsurii 17.1 - ce prevede subvenţionarea a 70% din prima de asigurare eligibilă, sunt pozitive, conducând la creşterea gradului de asigurare în rândul fermierilor. „Această submăsură a dus pe zona agricolă la o creştere a pieţei de asigurări, dar nu credem că este suficient. Mi-aş permite o analogie: dacă pentru locuinţe există un risc foarte mare, cel de cutremur, cu o frecvenţă de 30-40 ani, cu impact major la nivel naţional, putem considera că pentru industria agricolă riscul de secetă este un cutremur care afectează întreg lanţul economic format în jurul fermierului, nu doar pe fermier. Dacă pentru riscul de cutremur avem un program naţional, transferat şi în zona de asigurări, de ce nu am putea crea un program de asigurare la nivel naţional şi pentru riscul de secetă? Din acest motiv, considerăm că gestionarea riscurilor în agricultură trebuie în primul rând să plece de la o bună gestionare a acestora la nivel de ţară şi apoi să coboare către fermele individuale. În momentul în care avem o strategie, un plan de management al riscurilor la nivel naţional, putem ulterior să preluăm acest plan de gestionare a riscurilor la nivel de ferme. Acest lucru va permite dezvoltarea de produse noi de asigurare şi o implicare activă a tuturor jucătorilor din industria agricolă, inclusiv a Guvernului. Am putea avea un parteneriat guvern- asigurători-reasigurători-consultanţi de risc şi fermieri. Fermierul va putea avea o predictibilitate în ceea ce priveşte afacerea, continuitatea acesteia, pentru că ştie că dacă are o problemă există acest fond naţional la care poate apela şi recupera eventualele pierderi. Fără o astfel de strategie va fi foarte greu de venit cu soluţii noi în piaţă“, a spus reprezentantul companiei Marsh. Seceta este un risc major, anul trecut manifestându-se foarte intens în zona de sud-est a ţării. Există însă şi alte riscuri în faţa cărora fermierii sunt descoperiţi. Planul de asigurare conceput la nivel naţional ar trebui să cuprindă acele riscuri care nu se regăsesc în poliţele de asigurare. De exemplu, pagubele produse de animale.

​Fermierii se confruntă cu mai multe dificultăţi în activitatea pe care o desfăşoară, însă lărgirea bazei de asigurare prin introducerea obligativităţii asigurărilor în agricultură, asemănător cu sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, ar duce la crearea unui fond capabil să susţină fermierii în situaţii dificile, când înregistrează pierderi de producţie serioase. Această iniţiativa ar trebui să se bucure şi de sprijin european astfel încât să aibă un real succes.

Ana IONIŢĂ