Individualitatea plantei si cresterea radacinilor

Metode de examinare a rădăcinilor plantelor agricole

Un factor deosebit de important în creşterea rădăcinilor este individualitatea fiecărei specii sau chiar a fiecărui soi de plantă. Sistemul radicular al plantelor poate fi clasificat în trei categorii: pivotant, semifibros (semifasciculat) şi fibros (fasciculat).

---

Lucerna are rădăcină pivotantă, cu o rădăcină primară, care pătrunde adânc în sol, şi cu ramificaţii laterale. Cele mai tipice rădăcini pivotante le are sfecla, morcovul şi alte plante. Sistem radicular semifasciculat are porumbul, cu numeroase rădăcini ramificate, mai multe decât ramificaţiile celor pivotante şi mai puţine decât ale celor fasciculate. Gramineele perene au sistemul radicular foarte bine ramificat şi sunt plante tipice cu rădăcini fasciculate. Rădăcinile grâului de toamnă se dezvoltă mai mult decât v'cele ale grâului de primăvară. Orzul şi îndeosebi secara au rădăcini cu o putere de pătrundere mult mai mare decât celelalte cereale. Ele formează rădăcini numeroase şi subţiri, stabilesc o legătură cu o suprafaţă mai mare a solului şi din această cauză cresc şi se dezvoltă bine şi pe solurile sărace. Porumbul îşi dezvoltă un sistem radicular puternic atât în adâncime, cât şi lateral. Cantitatea de masă vegetală a rădăcinilor este aproape tot aşa de mare ca masa vegetală aeriană. Lungimea totală a rădăcinilor unei singure plante de porumb este foarte mare. Majoritatea rădăcinilor sunt foarte subţiri, ramificate, cu o capacitate mare de absorbţie a apei şi a substanţelor hrănitoare dintr-un volum mare de sol.

Rădăcinile de porumb cresc mai repede decât rădăcinile altor plante agricole. După două săptămâni de la semănat, sistemul radicular al porumbului este mult mai bine dezvoltat decât al tutunului şi bumbacului, iar după trei săptămâni de la semănat diferenţele sunt şi mai mari. Porumbul consumă cantităţi mari de fosfor din îngrăşăminte în primele faze de vegetaţie, apoi, după ce a crescut, ajungând la înălţimea de 30-40 cm, sistemul radicular a crescut atât de mult încât îşi extrage cele mai mari cantităţi de elemente nutritive din rezerva solului. Într-un mod similar se comportă soia. Soia are o putere de străbatere a unui strat de sol tasat mult mai mare decât o are porumbul. Cartoful având un număr mic de rădăcini mai puţin dezvoltate, extrage din rezerva solului cantităţi mai mici de elemente nutritive şi cantităţi mai mari din îngrăşămintele aplicate. Din această cauză, cartoful este mai recunoscător la îngrăşăminte decât porumbul şi soia. Sfecla de zahăr, în solurile cu textura cea mai favorabilă, îşi dezvoltă rădăcini numeroase şi adânci. Ele ajung până la 1,20 m şi chiar mai mult. Cartofii au în prima perioadă de vegetaţie un sistem radicular răspândit orizontal, foarte ramificat şi superficial. La soiurile tardive se constată, într-o fază de vegetaţie mai înaintată, o tendinţă de creştere a rădăcinilor în adâncime. Rădăcinile lucernei, în solurile normale, se dezvoltă în primul an până la 1,50-1,80 metri şi în al doilea an până la 3-3,50 metri adâncime. În al treilea an, până la 6-8 metri adâncime, dacă nu întâlneşte în sol straturi impermeabile. Lucerna este planta care se hrăneşte cu substanţe nutritive din straturile adânci ale solului, aducând la suprafaţă în rădăcini şi tulpini cantităţi mari de elemente nutritive. Sunt şi alte plante, cum este ceapa, care-şi dezvoltă rădăcinile numai până la 15-20 cm.

Când se fac cercetări în legătură cu umiditatea trebuie să se ţină seama de adâncimea până la care pătrund rădăcinile acestor plante. De asemenea, când se faceirigarea, se va ţine seama până la ce adâncime pătrund rădăcinile fiecărei specii, soi şi hibrid. Pentru a cunoaşte contribuţia rădăcinilor la creşterea şi dezvoltarea părţii aeriene este necesar să se cunoască: cantitatea totală de rădăcini, lungimea totală, diametrul, suprafaţa exterioară, gradul de ramificare, răspândirea verticală şi longitudinală, adâncimea şi lăţimea maximă la care au ajuns rădăcinile, ritmul de creştere etc. Examinarea rădăcinilor, după cum prezintă I. Staicu (1969), se poate face în monoliţi de sol, în probele de sol din cilindri, vase şi cutii de vegetaţie cu ajutorul izotopilor radioactivi.

Metoda de examinare a rădăcinilor din monoliţi de sol
Pentru a lua monoliţi de sol, se sapă o groapă de 1,20 metri, cu un perete neted. Pe acest perete se aplică o scândură, în care sunt bătute cuie subţiri sau bucăţi din ace de croşetat. În general, se foloseşte o scândură de 1 metru lungime, 30 cm lăţime, cuiele ieşite din scândură fiind de 14 cm. Cuiele sunt bătute la distanţă de 5 cm unul de altul. Scândura este căptuşită pe partea interioară cu o foaie din plastic de culoare neagră, străbătută şi ea de cuie. Această foaie din plastic permite ca după spălarea solului rădăcinile să rămână despărţite şi în acelaşi timp să formeze un fond negru pentru fotografiat.

Înainte de a se lua monolitul de sol, se descrie partea aeriană a plantei ale cărei rădăcini urmează să fie studiate. Se alege un loc reprezentativ şi se sapă o groapă de 1,20 metri lungime cu peretele din faţa plantelor neted. După săparea gropii, se descrie amănunţit profilul solului. Se aplică scândura cu cuie pe peretele neted şi apoi cu ajutorul unui ciocan de lemn se introduc cuiele în sol. Se taie peretele solului în jurul scândurii introduse în sol, se tăie o felie de sol de 15 cm grosime şi apoi se scoate cutia cu felia de sol, în care sunt şi rădăcinile. Mostra de sol cu rădăcini este aşezată într-un vas de lemn cu lungimea de 1,30 metri, lăţimea de 80 cm şi adâncimea de 35 cm. Vasul de lemn se umple cu apă şi se ţine proba de sol cu rădăcini 12-24 de ore, pentru ca o parte din rădăcini să se poată desprinde de sol cu uşurinţă.

Urmează apoi spălarea solului cu ajutorul unei stropitori obişnuite, dar mult mai bine cu ajutorul unei stropitori automate rotative, care are trei tuburi perforate de circa 17 cm lumgime fircare. Cu ajutorul acestei stropitori automate toate picăturile de apă cad cu aceeaşi viteză pe toată suprafaţa probei de sol cu rădăcini. Spălarea solului şi separarea rădăcinilor este uşor de realizat în solurile nisipoase, dar foarte anevoios în solurile argiloase. Solul argilos care conţine rădăcini trebuie mai întâi uscat şi apoi umezit din nou cu apă în care este dizolvat pirefosfat de sodiu (270 grame la 100 litri apă) cu acţiune de dispersare argilei. Se ţine în această soluţie 12 ore, după care se face separarea rădăcinilor cu ajutorul stropitorilor, aşa după cum s-a arătat mai înainte. După ce rădăcinile s-au separat de sol, se introduc împreună cu scândura cu cuie într-un vas de zinc plin cu apă şi rădăcinile care s-au răsucit în jurul cuielor se reaşază în poziţia lor normală. Urmează apoi fotografierea rădăcinilor chiar în bazinul cu apă.

Metoda de examinare a rădăcinilor din probe de sol ridicate cu ajutorul cilindrilor
Se pot lua probe cu rădăcini şi cu ajutorul unor cilindri, care sunt introduţi în sol până la adâncimi mari. Sunt cilindri cu diametrul de 7 cm şi cu lungime de 15-25 cm. Pe cilindru este fixată o vergea de oţel cu lungimea se 0,70-1 metru şi cu semne din 10 în 10 cm. La capătul vergelei există un mâner. Capătul de jos al cilindrului este dinţat, sub formă de ferăstrău. Se introduce cilindrul în sol la adâncimi succesive şi se iau probe de sol, de obicei din 10 în 10 cm, până la 1 metru şi chiar mai adânc uneori. Probele de sol care conţin rădăcini sunt aduse în laborator pentru spălare şi examinare. Spălarea solului şi separarea rădăcinilor se fac deasupra unei site de aramă cu ochiuri de 0,3 mm. Prin aceste ochiuri nu pot trece rădăcinile, dar pot trece particulele mici de sol antrenate de curentul de apă. După ce s-au spălat, rădăcinile sunt luate de pe sită cu ajutorul unor pensete şi se introduc în borcane pline cu apă. Prin decantări repetate se separă rădăcinile şi sunt adunate în săculeţi şi puse la uscat la temperatura de 75 grade Celsius, timp de 48 de ore, după care se cântăresc.

Cu ajutorul acestei metode de luat probele de sol cu rădăcini se poate determina cu mai multă exactitate distribuţia rădăcinilor în straturile mai profunde ale solului. Pentru exactitate, este necesar să se facă la fiecare parcelă în studiu câte 25 de sondări. Pentru pomii roditori se foloseşte metoda Weaver de cercetare a rădăcinilor. Se sapă un tranşeu la o anumită distanţă de pom. Se netezeşte peretele şi apoi se împarte suprafaţa peretelui în pătrate cu latura de 25 cm. Se scobeşte peretele cu un ac lung şi se scot la iveală capetele rădăcinilor tăiate. Ele se grupează pe categorii de diametre: mai mici de 0,5, 0,5-1 mm, 1-5 mm, 5-10 mm şi mai mari de 10 mm.

Studiul rădăcinilor se poate face şi cultivând plante în vase de diferite mărimi şi forme. Se pot folosi cilindri din ciment cu diametrul de 30 cm şi lungime de 100-125 cm. Cilindrii sunt umpluţi cu sol. Un astfel de cilindru cântăreşte aproximativ 200 de kilograme. Cilindrii sunt grupaţi în 18 compartimente de beton. Se toarnă apa în compartimentul de beton şi nivelul apei se poate menţine constant sau variabil. Umplerea cilindrilor de ciment cu sol se face cu o deosebită grijă, pentru a asigura succesiunea orizonturilor, uniformitatea etc. Este urmărit cu atenţie nivelul apei din compartimentul de beton. Dacă a căzut o ploaie mai mare şi nivelul este prea ridicat, se scoate cu pompa surplusul de apă. Probele de sol cu rădăcini pot fi luate ca în cazul expus cu cilindri ce au diametrul de 7 cm sau se pot despărţi rădăcinile de sol din întregul cilindru de beton. Se pot studia rădăcinile şi pe etaje dacă se taie clindrii de ciment.

Metoda de examinare a rădăcinilor de plante cultivate în cutii şi vase de vegetaţie
Se poate cerceta sistemul radicular al plantelor cultivate folosind cutii de diferite forme şi din diferite materiale. Se folosesc cutii de lemn de 60x20x100 cm. Aceste cutii sunt umplute cu sol şi apoi îngropate. Un perete al cutiei poate să fie din sticlă şi în acest caz poate fi urmărită creşterea rădăcinilor. Pentru uşurinţa urmăririi creşterii rădăcinilor, geamul este prevăzut cu o plasă de pătrate. Geamul este acoperit cu un perete de scânduri şi se descoperă când se fac observaţii. La sfârşitul experienţelor, geamul poate fi înlocuit cu o scândură cu cuie de aceeaşi dimensiune şi apoi separate rădăcinile de sol. Se pot cerceta rădăcinile cultivând plantele şi în vase de vegetaţie. Această metodă este folositoare când se studiază rădăcinile plantelor în stadii timpurii de creştere.

Metoda de examinare a rădăcinilor cu ajutorul izotopilor radioactivi
Se mai poate studia creşterea şi activitatea rădăcinilor şi cu ajutorul fosforului radioactiv P32, care se introduce în sol la diferite adâncimi şi diferite distanţe faţă de plantă. Fosforul radioactiv este absorbit de plantă în momentul când rădăcinile vin în contact cu el. Se analizează plantele şi se determină prezenţa şi conţinutul de fosfor radioactiv şi se analizează indirect creşterea şi activitatea rădăcinilor.

Victor VĂTĂMANU