Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp

După pregătirea terenului, fluxul tehnologic în legumicultură continuă cu înfiinţarea culturilor, ce se poate face prin semănat direct în câmp sau prin plantarea răsadurilor şi a materialului vegetativ (bulbi). Factorii principali de care trebuie ţinut seama la înfiinţarea culturilor legumicole în câmp prin semănat direct sunt: epoca de seamanat, adâncimea de semănat, norma de sămânţă la hectar, schema de semănat şi metoda de semănat.

În ceea ce priveşte epoca de semănat, aceasta este diferită şi se stabileşte în funcţie de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (în special faţă de temperatură), de condiţiile climatice ale anului respectiv şi de perioada când trebuie realizată producţia. Pentru înfiinţarea culturilor legumicole în câmp se disting trei epoci de semănat, şi anume: 1) epoca de primăvară; 2) epoca de vară; 3) epoca de toamnă. În ceea ce priveşte adâncimea de semănat, aceasta se stabileşte în funcţie de: felul şi mărimea seminţelor, natura şi însuşirile fizice ale solului; epoca de semănat; calitatea patului germinativ; umiditatea solului.

Adâncimea de semănat diferă în funcţie de mărimea seminţei, astfel: seminţele mici de salată, cimbru, pătrunjel, busuioc, mărar, ceapă ceaclama, morcov se seamănă la 1-2 cm; cele mijlocii, de spanac, bame, castraveţi, tomate, la 2-3 cm; cele mari, de bob, dovleac, dovlecel, fasole, mazăre, pepene verde, sfeclă roşie, la 4-5 cm. Pe solurile uşoare, adâncimea de semănat este mai mare decât pe cele mai grele; pe solurile cu umiditate scăzută semănatul se execută mai adânc, pentru evitarea deshidratării seminţelor; pe terenul slab pregătit, adâncimea de semănat este mai mică decât pe un teren foarte bine pregătit.

Norma de sămânţă la hectar reprezintă cantitatea de seminţe folosită care trebuie să asigure în cadrul fiecărei culturi un număr optim de plante la unitatea de suprafaţă. Densitatea plantelor depinde de specie, de soi, de epoca de semănat, de posibilităţile de mecanizare a lucrărilor din cultură şi de fertilitatea solului. Norma de sămânţă la hectar se poate calcula după următoarea formulă: Ns/ha = D/metru pătrat x MMB/Vc, kilograme/hectar, unde : D/metrul pătrat = densitatea (numărul de seminţe) la 1 metru pătrat; MMB = masa a 1.000 de seminţe (G); Vc = valoarea culturală a seminţelor utilizate (%). Această formulă include totalitatea caracteristicilor care exprimă calitatea seminţei. Sămânţa utilă (Vc) se calculează pe baza purităţii fizice (P) şi a facultăţii germinative (G) a seminţelor şi se exprimă în %. (Vc = (PxG): 100). În solurile slab pregătite şi la semănături de toamnă, norma de sămânţă se suplimentează cu 15-20%, pentru compensarea piederilor.

Schema de semănat - la înfiinţarea culturilor de legume, se recomandă folosirea unor scheme de plantare în funcţie de: spaţiul de nutriţie a plantelor, schema de modelare, metoda de irigare, caracteristicile tehnice ale maşinilor şi echipamentelor din dotare, în vederea obţinerii unor producţii ridicate şi de bună calitate. Aceste scheme, după cum prezintă Liliana Berevoianu şi colaboratorii, au rolul de a asigura plantelor condiţii optime pentru dezvoltare şi fructificare. Pe suprafeţe mici, în gospodării individuale, înfiinţarea culturilor legumicole prin semănat direct se poate face manual sau cu semănători de dimensiuni mici, portabile. Pe suprafeţe mari, semănatul se execută mecanizat. Pentru distribuirea uniformă a seminţelor de salată sau tomate, se practică amestecarea seminţelor înainte de semănat cu rumeguş sau nisip. În cazul seminţelor mici, care germinează mai greu (morcov, pătrunjel), acestea se pot amesteca cu plante indicatoare (salată), care, răsărind mai repede, marchează rândurile de plante, putând astfel să fie executate lucrări de întreţinere.

Metoda de semănat - alegerea metodei de semănat se face în funcţie de: specie, suprafaţa cultivată, modul de întreţinere a culturii. Metodele de semănat sunt: semănatul prin împrăştiere, semănatul în rânduri, semănatul în cuiburi. Semănatul prin împrăştiere - se practică pe suprafeţe restrânse la unele specii legumicole, şi anume la cele care au perioadă scurtă de vegetaţie, nu se prăşesc şi nu se răresc, ca: spanac, ridichi de lună, arpagic, salată, mărar, pătrunjel. La această metodă se urmăreşte asigurarea distribuţiei cât mai uniforme a seminţelor pe întreaga suprafaţă; cantitatea de sămânţă este mai mare cu 20-30%, iar forţa de muncă consumată este foarte mult redusă comparativ cu alte metode manuale de semănat. Semănatul în rânduri - se practică la toate culturile de legume. Această metodă de semănat are următoarele avantaje; repartizarea uniformă a seminţelor în sol, economnie de sămânţă de 2040%, întreţinere mai uşoară a culturilor, mecanizarea prăşitului şi a altor lucrări de întreţinere şi recoltare, irigarea pe brazde. Semănatul în cuiburi - se face la acele culturi care se întind pe sol şi care necesită distanţe mai mari între rânduri, dar şi între plante pe rând, cum ar fi: castaveţii, pepenii verzi, pepenii galbeni, dovlecelul.

Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp prin răsad

Pentru înfiinţarea culturilor legumicole în câmp prin răsad, principalii factori de care trebuie să se ţină seama la înfiinţarea lor sunt: calitatea răsadurilor şi pregătirea acestora pentru plantat; epoca de plantare; metoda de plantare; adâncimea de plantare; schema de plantare.

Calitatea răsadurilor şi pregătirea acestora pentru plantat

Înfiinţarea culturilor legumicole trebuie să se facă cu răsaduri care se caracterizează prin următoarele însuşiri de calitate: să fie sănătoase şi viguroase, de culoare caracteristică; să aibă un număr de frunze corespunzătoare speciei ( 5-6 frunze la varză, 4-5 frunze la vinete, 10-12 la ardei etc.); să aibă mugurii floriferi bine formaţi (ardei, vinete) sau prima floare din prima inflorescenţă deschisă (tomate); să nu fie alungite, firave sau îngălbenite; să prezinte tulpină scurtă, groasă şi distanţa dintre noduri sa fie mică. Pregătirea răsadurilor pentru plantare constă în: sortarea pe categorii de calitate şi îndepărtarea celor bolnave, firave, slab dezvoltate; udarea cu o zi înainte pentru ca plantele să fie turgescente şi prinderea să fie corespunzătoare; efectuarea unui tratament fitosanitar cu diferte substanţe autorizate, pentru a asigura protejarea răsadurilor imediat după plantare; fasonarea şi mocirlirea pentru răsadurile nerepicate, folosite pentru înfiinţarea culturilor de varză şi conopidă de toamnă etc.
 
Epoca de plantare - se stabileşte în funcţie de cerinţele biologice ale speciei faţă de temperatură, durata perioadei de vegetaţie a soiului cultivat şi perioada de livrare a producţiei (perioada de recoltare). Nerespectarea epocii de plantare determina scăderea sau compromitere producţiei. În acest fel, epoca de plantare pentru culturile legumicole înfiinţate în câmp prin plantare are două etape: epoca de primăvară şi epoca de vară. Epoca de primăvară este divizată în trei etape, în funcţie de data la care se face plantarea în câmp a speciilor legumicole. Astfel, întâlnim următoarele perioade: - primăvara devreme (10-15 martie) se înfiinţează culturile nepretenţioase la căldură, ca: varza, conopida, salata, gulioare; - tot primăvară-vară, dar în perioada 20-25 aprilie se cultivă tomatele timpurii, care sunt mai pretenţioase la căldură; - la începutul lunii mai (1-15 mai) se plantează sau se cultivă: ardeiul, vinetele, castraveţii, dovleceii, când pericolul ultimei brume de primăvară a trecut. Aceste specii amintite manifestă o sensibilitate foarte mare la temperaturi scăzute. Epoca de vară - manifestată la sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie, şi când se înfiinţează culturile de varză şi conopidă pentru consumul de toamnă.
 
Metoda de plantare - se alege una dintre metodele de plantare practicate. Astfel, regăsim plantarea manuală, plantarea mecanizată şi plantarea semimecanizată. Plantarea manuală - se efectuează în câmp, mai ales când răsadurile sunt repicate în ghivece, în spaţii protejate şi pentru cantităţi mici de răsaduri. Lucrarea se efectuează de către echipe specializate pe faze de lucru: transportul răsadului de la locul de producere la locul de platare, făcut gropi cu săpăliga, distribuirea răsadului în gropi şi plantarea propriu-zisă. Plantarea mecanizată a răsadului se face cu maşina de plantat răsaduri în agregat cu tractorul legumicol. La plantarea mecanizată a răsadului produs nerepicat acesta trebuie să fie viguros şi se distribuie la 10-12 cm plante pe rând. Concomitent cu plantarea răsadului este necesar să se facă şi udarea cu apă pentru asigurarea prinderii. Plantarea semimecanizată se face prin deschiderea mecanizată a rigolelor în care se plantează manual. Rigolele se fac de-a lungul rândurilor, conform schemei de plantare recomandate de tehnologia culturii respective. Adâncimea de plantare - influenţează prinderea răsadurilor şi depinde într-o măsură foarte mare de specia legumicolă.

La speciile legumicole care au capacitatea de a emite rădăcini pe tulpini în contact cu solul (tomate), adâncimea de plantare este mai mare. În cazul în care răsadul este foarte alungit, se poate practica plantarea îngenunchiată, pentru reducerea înălţimii răsadurilor. La speciile cu ritm mai lent de creştere (ardei, vinete), plantarea se face cu  1-2 cm mai adânc decât au fost în ghivece sau în cuiburile nutritive. Alte specii (salată, gulioarele, ţelină) se plantează la aceeaşi adâncime la care au fost în ghivece sau cuiburi nutritive, pentru a evita acoperirea mugurelui principal cu pământ şi putrezirea acestuia. Schema de plantare se alege în funcţie de particularităţile de creştere a soiurilor, de gradul de fertilitate a solului, sistemul de maşini din dotare şi diferă de la specie la specie legumicolă.

Victor VĂTĂMANU