Infiintarea fermelor ecologice de crestere a porcilor in Romania

În Europa, la începutul anilor ’80 a început să fie practicat un tip nou de creştere a animalelor, care urmăreşte şi protecţia mediului înconjurător, prin folosirea unor tehnologii mai puţin agresive pentru ecosistem, dar şi obţinerea unor produse cât mai naturale şi cu cât mai puţine substanţe chimice de sinteză. Acest tip de zootehnie a fost agreat de consumatorii din ţările Uniunii Europene, care au un nivel de trai mai ridicat şi pe care nu îi mai preocupă numai cantitatea de carne şi produsele din carne, ci şi calitatea acestora.

---

Creşterea pretenţiilor consumatorilor a făcut ca, în timp, cererea de produse ecologice, în special pentru produse de origine animală, să fie din ce în ce mai mare, chiar dacă, în medie, preţul produselor ecologice este dublu şi uneori chiar triplu faţă de cel al produselor obţinute prin metode convenţionale. La ora actuală, în Europa cererea pentru astfel de produse este mult mai mare decât oferta. În această conjunctură, carnea de porc ecologică ocupă un segment important pe piaţă, cu toate că obţinerea cărnii de porc certificată ca fiind ecologică nu este chiar aşa de uşoară. Carnea de porc sau porcii care provin dintr-o fermă de creştere în sistem ecologic nu pot fi vânduţi ca fiind ecologici decât după 6 luni.

În România, există toate condiţiile de producere a unui porc ecologic şi chiar se produce un astfel de porc, însă nu este atestat ca ecologic. Ca exemplu, putem să luăm sutele de mii de porci crescuţi în gospodăriile populaţiei, în sistem extensiv, cu hrănire şi întreţinere la păşune, fără aditivi furajeri şi hrăniţi cu furaje obţinute de pe terenuri care nu au fost fertilizate chimic (din cauza lipsei de posibilităţi financiare). De asemenea, aceşti porci sunt prelucraţi artizanal, obţinându-se produse tradiţionale foarte bune calitativ, fără aditivi alimentari (fără E-uri). Pentru a putea satisface această cerere de produse ecologice, s-au dezvoltat noi sisteme de agricultură, s-au introdus controlul foarte strict şi certificarea produselor obţinute în aceste sisteme. De asemenea, aceste sisteme asigură o exploatare a animalelor în direcţia bunăstării acestora şi a protecţiei mediului. Toate acestea constituie argumente puternice pentru înfiinţarea unor ferme ecologice de creştere a porcilor în România.

Nevoile porcilor din fermele ecologice
Când este vorba despre creşterea porcilor în condiţii ecologice, producţia de carne de porc apare ca fiind un teritoriu relativ neexplorat. Ca un bun ghid, este de dorit să fie considerat comportamentul natural al animalelor, în aşa fel încât să se poată aprecia oportunitatea diferitelor opţiuni de cazare, schemele de management ale fermei etc. Comportamentul instinctiv s-a transformat ca să permită porcilor să supravieţuiască şi să se reproducă. În ciuda procesului de domesticire, aceste comportamente nu au dispărut şi sunt comparabile cu cele ale porciilor sălbatici. Dacă nu li se permite porcilor să-şi manifeste acest comportament instinctiv, rezultă frustrări manifestate prin comportament anormal şi distructiv. Chiar dacă mediul care să permită manifestarea acestui comportament lipseşte, animalul va încerca să şi-l manifeste, în ciuda faptului că el nu serveşte nici unei funcţii în mediul prezent. Porcii manifestă o largă varietate de comportamente instinctive, ca râmatul, păscutul, tăvălitul în noroi şi pregătirea locului pentru fătare. Un mediu sănătos pentru creşterea animalelor trebuie să imite mediul lor natural în cel mai mare grad posibil, permiţându-le porcilor să-şi exprime comportamentul natural.

În anul 2000 a fost promulgată Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 17 aprilie privind produsele agroalimentare ecologice, apoi au apărut completări şi modificări prin Legea 38/2001, având în vedere prevederile art. 23 şi 27 din Regulamentul (CE) 834/2007.

Principalele cerinţe privind întreţinerea porcilor în ferme ecologice
Adăpostirea animalelor nu este obligatorie în zonele în care condiţiile climatice corespunzătoare permit ca animalele să fie ţinute în mediul exterior, dar densitatea animalelor în adăposturi trebuie să garanteze confortul şi bunăstarea animalelor în funcţie de vârsta şi starea lor fiziologică. Trebuie avute în vedere şi nevoile comportamentale ale animalelor, mărimea grupului, starea fiziologică a acestora etc.

Densitatea optimă trebuie să asigure bunăstarea animalelor, acestora punându-li-se la dispoziţie un spaţiu suficient pentru a sta în picioare în mod natural, pentru a se aşeza cu uşurinţă, pentru a se întoarce, pentru a-şi face toaleta, pentru a putea sta în toate poziţiile şi a face mişcări naturale. Adăposturile animalelor trebuie să aibă podele netede, dar nu alunecoase.

Minimum jumătate din suprafaţa totală a podelelor trebuie să fie solidă şi să nu fie alcătuită din stinghii sau podea tip grătar. Adăposturile animalelor trebuie să fie prevăzute cu o suprafaţă de culcare şi de odihnă confortabilă, curată şi uscată, suficient de mare, având o alcătuire solidă. Suprafaţa de odihnă este prevăzută cu suprafeţe de culcare uscate şi acoperite cu aşternut de paie. Aşternutul poate fi constituit din paie sau din alte materiale naturale corespunzătoare (talaş, rumeguş etc.).

În ceea ce priveşte creşterea porcilor, toate exploataţiile trebuie să respecte dispoziţiile din legile în vigoare, privind normele minimale relative la protecţia porcilor. Scroafele trebuie să fie menţinute în grupuri, cu excepţia ultimei perioade de gestaţie şi pe durata perioadei de alăptare. Purceii nu se ţin în adăposturi cu suprafeţe netede sau în cuşti. Suprafeţele de exerciţiu în aer liber trebuie să permită animalelor să-şi satisfacă nevoile naturale şi de râmat. În scopul acestei ultime activităţi pot fi utilizate diferite substraturi. Spaţiile în aer liber trebuie să ofere, în funcţie de condiţiile meteorologice locale, o protecţie suficientă împotriva ploii, vântului, soarelui şi a temperaturilor extreme.

Dacă produsele animaliere sunt vândute ca produse ecologice, porcii vor fi crescuţi conform regulilor stabilite în normele metodologice pe o perioadă de cel puţin 6 luni. În cazul în care nu sunt disponibile animale crescute ecologic, reînnoirea ori reconstituirea mătcii se face anual, cu scrofiţe crescute în sisteme de agricultură convenţională în proporţie de maximum 20%, cu acordul organismelor de inspecţie şi certificare.

Numărul maxim de animale pe hectar
Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 17 aprilie 2000

Suprafeţele minime ale adăposturilor în interior, exterior şi alte caracteristici ale acestora pentru porci
Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 din 17 aprilie 2000

Principalele prevederi legislative, în sinteză, privind asigurarea furajelor pentru producţia ecologică
Materiile prime pentru prepararea furajelor de origine vegetală cu care se furajează porcii pentru obţinerea de carne ecologică sunt următoarele: ovăz, orz, orez, mei, secară, sorg, grâu, triticale, porumb, borhot de la fabricarea berii, seminţe oleaginoase, fructe oleaginoase, produse şi subproduse de la acestea, boabe de leguminoase, tuberculi şi rădăcini, furaje, inclusiv furaje grosiere (lucernă, făină de lucernă, trifoi, făină de trifoi, iarbă mărunţită, fân, plante însilozate, paie de cereale şi legume pentru rădăcini furajere - de exemplu: ridiche furajeră), dar şi alte plante, produse şi subproduse, cum ar fi: melasa utilizată ca liant pentru furajele compuse, alge marine, pudre şi extracte de plante, extracte de proteine vegetale numai pentru animalele tinere, condimente şi plante aromatice.
Materiile prime pentru furaje de origine animală permise sunt următoarele:
• lapte şi produse lactate
• peşte, alte animale marine, produse şi subproduse

În compoziţia reţetelor de nutreţ combinat se pot folosi următoarele minerale: sodiu (sare de mare nerafinată, sare gemă grunjoasă, sulfat de sodiu, carbonat de sodiu, bicarbonat de sodiu, clorură de sodiu); calciu: (carbonat de calciu, lactat de calciu, gluconat de calciu); fosfor (precipitat de fosfat dicalcic obţinut din oase, fosfat dicalcic defluorurat, fosfat monocalcic defluorurat); magneziu (oxid de magneziu anhidru, sulfat de magneziu, clorură de magneziu, carbonat de magneziu); sulf (sulfat de sodiu).

Ca auxiliari de fabricaţie utilizaţi în prepararea furajelor se pot folosi: auxiliari de fabricaţie pentru însilozare - sare de mare, sare gemă, enzime, drojdii, zer, zahăr, pulpă de sfeclă de zahăr, făinuri de cereale, melase, bacterii lactice, acetice, formice şi propionice.

Produse autorizate pentru curăţarea şi dezinfecţia adăposturilor şi a instalaţiilor de creştere a animalelor sunt următoarele: săpun potasic şi sodic, apă şi aburi, lapte de var, var, var nestins, hipoclorit de sodiu, sodă caustică, potasă caustică, peroxid de hidrogen, esenţe naturale de plante, acid citric, acid peracetic, acid formic, acid lactic, acid oxalic şi acid acetic; alcool etilic; formaldehidă.

Restricţii privind folosirea substanţelor chimice în alimentaţia animalelor şi în dezinfecţie, prevenirea şi tratarea bolilor la animale
Produsele utilizate pentru combaterea bolilor sau igienizarea, dezinfectarea şi dezinsectizarea adăposturilor, utilajelor şi a instalaţiilor pentru creşterea animalelor pot fi incluse în listă în următoarele situaţii:
a) sunt esenţiale pentru combaterea unui organism dăunător sau a unei anumite boli pentru care nu sunt disponibile alternative biologice, fizice sau tehnologice;
b) condiţiile de utilizare a acestora exclud orice contact direct cu produsele vegetale, animalele şi produsele animaliere;
c) utilizarea lor nu are efect nociv asupra mediului şi nu provoacă contaminarea acestuia;

Mineralele şi oligoelementele utilizate în alimentaţia animalelor ca surse suplimentare pentru prepararea furajelor pot fi incluse în listă, cu menţiunea că sunt de origine naturală sau sintetice, dar similare cu produsele naturale.

Prevenirea bolilor şi tratamentul veterinar
Prevenirea bolilor în producţia animalieră ecologică se bazează pe următoarele principii:
• selectarea corespunzătoare a raselor sau speciilor de animale;
• aplicarea practicilor de creştere a animalelor, corespunzător cerinţelor fiecărei specii, încurajând rezistenţaridicată la boli şi prevenirea infecţiilor;
• utilizarea furajelor de calitate, asigurarea unei mişcări curente şi accesul la păşuni, în scopul stimulării imunităţii naturale a animalului;
• asigurarea unei densităţi corespunzătoare a animalelor, evitându-se astfel supraaglomerarea şi orice alte probleme de sănătate care pot rezulta din aceasta. Atunci când un animal se îmbolnăveşte sau este rănit, acesta trebuie tratat imediat şi izolat în adăposturi corespunzătoare.

Utilizarea medicamentelor de uz veterinar în creşterea animalelor prin metodele de producţie ecologică se bazează pe respectarea următoarelor principii:
• produsele fitoterapeutice, produsele homeopatice, precum şi oligoelementele se utilizează de preferinţă în locul medicamentelor de uz veterinar alopatice chimice de sinteză sau al antibioticelor, cu condiţia ca ele să aibă un efect terapeutic real pentru speciile de animale cărora li se adresează şi pentru starea de sănătate căreia îi este destinat tratamentul;
• atunci când utilizarea produselor menţionate mai sus nu este eficientă sau dacă produsele nu sunt eficiente în combaterea unei boli ori în tratarea rănilor şi tratamentul animalelor este indispensabil pentru evitarea suferinţei sau a chinului acestuia, este posibil să se recurgă la medicamente veterinare alopatice chimice de sinteză sau la antibiotice, numai sub responsabilitatea medicului veterinar;
• utilizarea medicamentelor de uz veterinar alopatice chimice de sinteză sau a antibioticelor în tratamentele preventive este interzisă;
• este interzisă utilizarea substanţelor de stimulare a creşterii sau a producţiei, precum şi a hormonilor ori a altor substanţe similare pentru controlul reproducerii sau în alte scopuri;
• sunt autorizate tratamentele veterinare ale animalelor sau dezinfecţia clădirilor, echipamentelor şi instalaţiilor, conform legislaţiei naţionale, inclusiv utilizarea de medicamente veterinare imunologice, atunci când o afecţiune a fost depistată într-o anumită zonă în care este amplasată ferma de producţie.

Perioada de aşteptare între ultima administrare, în condiţii normale de utilizare, a medicamentelor veterinare alopatice aplicate unui animal şi producţia de produse alimentare provenind de la acest animal, cu referire la modul de producţie ecologică, este dublă faţă de perioada de aşteptare legală sau, în cazul în care această perioadă nu este specificată, ea este de minimum 48 de ore. Dacă un animal sau un grup de animale primeşte într-un an două sau maximum trei tratamente pe bază de medicamente veterinare alopatice chimice de sinteză sau de antibiotice, cu excepţia vaccinurilor, tratamentelor pentru paraziţi şi a planurilor de eradicare obligatorii, aceste animale sau produsele obţinute de la acestea nu pot fi vândute ca produse ecologice.

Claudia IŞTOC