Înfiinţarea în câmp a culturilor legumicole

În câmp neprotejat, culturile legumicole se înfiinţează, după cum prezintă V. Popescu şi Angela Popescu, pe două căi: prin semănat direct şi prin plantarea răsadului.

Semănatul direct în câmp - deşi nu permite obţinerea unor producţii timpurii decât la un număr restrâns de specii cu rezistenţă bună la frig, semănatul direct în câmp prezintă totuşi avantajul că nu este costisitor şi se pretează la un număr mare de specii, ca se exemplu: morcov, patrunjel, păstârnac, ridichi, sfeclă roşie, ceapă Ceaclama, mazăre de grădină, fasole de grădină, bame, tomate, castraveţi, dovlecei, cimbru, leuştean, ştevie, spanac ş.a.

Reuşita culturilor înfiinţate prin semănat direct în câmp depinde de epoca şi adâncimea de semănat, metoda de însămânţare, mijloacele de semănat şi necesarul de sămânţă. Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de pretenţiile plantelor legumicole faţă de căldură şi de zona climatică în care se cultivă. Epoca de semănat mai este condiţionată de durata perioadei de vegetaţie a plantelor şi de modul de eşalonare a producţiei în timpul anului. Astfel, la unele specii legumicole cu perioada de vegetaţie lungă, este posibilă o singură epocă de însămânţare, la altele, cu perioada de vegetaţie mai scurtă, sunt posibile mai multe epoci de semănat, determinate de eşalonarea producţiei pentru consum. În practică, se deosebesc trei epoci de semănat: de primăvară, de vară şi de toamnă.

În epoca de primăvară se delimitează mai multe urgenţe la înfiinţarea culturilor legumicole. Astfel, imediat după zvântarea terenului (1-15 martie, la 2-4 grade Celsius) se înfiinţează culturile de: mazăre, ceapă, salată, spanac, patrunjel, morcov, ridichi etc. În perioada următoare (15 martie-1 aprilie), când în sol se înregistrează temperaturi între 4 şi 6 grade Celsius, se înfiinţează cultura de sfeclă roşie, iar la 8-10 grade Celsius se seamănă fasolea şi tomatele. Plantele legumicole pretenţioase la căldură, cum sunt castraveţii, pepenii galbeni, pepenii verzi, dovleceii, bamele, se seamănă în prima jumătate a lunii mai. În epoca de vară, pentru a realiza o cât mai bună eşalonare a producţiei, se seamănă legumele cu perioadă scurtă de vegetaţie (castraveţi, fasole, spanac, salată etc.), care ajung la maturitatea de consum înainte de venirea frigului.

În epoca de toamnă se seamănă legumele care au rezistenţă la frig (salată, spanac), în scopul obţinerii unor producţii de legume mult mai timpurii faţă de cele semănate în primăvară, devreme. Plantele legumicole cu perioadă scurtă de vegetaţie se seamănă eşalonat, în mai multe etape, pe suprafeţe diferite, pentru a obţine prelungirea producţiei pe o durată cât mai lungă de timp. În cazul grădinilor familiale, care, în general, au suprafeţe mici, se poate proceda la o dublă însămânţare: prima dată se însămânţează mai devreme cu 7-10 zile, mai ales dacă primăvara se dovedeşte a fi mai caldă, iar în perioadă normală se efectuează o nouă însămânţare, la jumătatea intervalului dintre rândurile semănate anterior.

În cazul în care primele semănături nu vor fi afectate de brume, se vor obţine recolte mai timpurii, iar atunci când acestea vor fi distruse, semănăturile din a doua etapă se vor dezvolta mai repede decât dacă se va recurge la o reînsămânţare. Această metodă este potrivită pentru plantele la care se foloseşte o cantitate mică de seminţe (castraveţi, dovlecei, pepeni). La stabilirea metodelor de semănat se ţine seama şi de asigurarea desimii optime la unitatea de suprafaţă, precum şi de spaţiul necesar efectuării lucrărilor de întreţinere şi de recoltare. Corespunzător cerinţelor plantelor se folosesc trei metode de semănat: în rânduri echidistante (cu distanţa egală între ele), în benzi şi în cuiburi.

Semănatul în rânduri echidistante se face atât pe teren modelat, cât şi pe teren plan, mai ales la speciile care se cultivă la distanţe mai mari. Semănatul în benzi este o variantă de semănat în rânduri echidistante. În acest caz, se seamănă 2-4 rânduri apropiate, iar între benzi se lasă distanţe mai mari, care dau posibilitatea deschiderii rigolelor pentru udare sau pentru executarea lucrărilor de îngrijire şi recoltare. Această metodă corespunde culturilor cu densitate mare la unitatea de suprafaţă (morcov, pătrunjel, ceapă etc.) Semănatul în cuiburi se practică la speciile care necesită distanţe mai mari între rânduri şi între plante pe rând, cum sunt: pepenii galbeni, pepenii verzi, castraveţii, dovleceii, fasolea urcătoare. La semănatul în cuiburi se distribuie câteva seminţe într-un cuib, urmând ca, după răsărire, plantele să se rărească, lăsând la cuib 1-2 plante mai bine dezvoltate.

Adâncimea de semănat reprezintă unul dintre factorii de care depinde în mare măsură uniformitatea răsăririi. Aceasta se stabileşte în funcţie de felul şi mărimea seminţelor, puterea de străbatere a germenului (colţului), natura şi însuşirile fizice ale solului şi epoca de semănat. La speciile cu seminţe mici (morcov, pătrunjel, salată), adâncimea de semănat este de 1-2 cm, la cele cu seminţe mijlocii (castraveţi, spanac etc.) de 2-3 cm, iar la speciile cu seminţe mari (mazăre, fasole, pepeni) sau mai pretenţioase la umiditate (bame, sfeclă) de 4-5 cm. Pe solurile uşoare şi pe cele uscate semănatul se face mai adânc decât pe solurile grele şi umede. Necesarul de sămânţă la hectar sau norma de sămânţă se determină în funcţie de desimea culturilor şi depinde de specie, soi, epoca de semănat etc., ţinând seama de masa a 1.000 de boabe şi valoarea culturală a seminţelor.

Înfiinţarea culturilor legumicole în câmp prin răsad

Metoda cea mai indicată pentru obţinerea producţiilor timpurii o constituie înfiinţarea culturilor legumicole prin răsad, această metodă fiind specifică atât culturilor forţate, cât şi celor protejate. Răsadurile nu se folosesc însă numai la înfiinţarea culturilor timpurii, ci şi la înfiinţarea culturilor de vară sau de toamnă. Iată care sunt cele mai obişnuite culturi pe care le putem cuprinde în aceste categorii: culturi timpurii (tomate, varză timpurie, conopidă timpurie, salată, ardei, pătlăgele vinete ş.a.), culturi de vară (tomate de vară, varză de vară, ţelină, castraveţi, pepeni ş.a.); culturi de toamnă succesive (varză de toamnă, conopidăa de toamnă, salată de toamnă ş.a.). Producerea răsadurilor la diferite plante legumicole în afara suprafeţei de cultură contribuie la reducerea duratei de ocupare a terenului cu o anumită cultură, ceea ce permite efectuarea mai multor culturi pe aceeaşi suprafaţă, deci şi utilizare mai intensivă a terenului. Spre exemplu, ne putem referi la mai multe plante puţin pretenţioase la căldură, dar care se cultivă prin răsad: ceapa de apă, prazul, ţelina ş.a.

Vârsta răsadurilor influenţează în mare măsură creşterea şi fructificarea plantelor. În raport cu perioada de înfiinţare a culturilor, respectiv cu condiţiile din timpul producerii răsadurilor, vârsta optimă a acestora se încadrează între limite largi. Astfel, răsadurile de tomate, ardei, pătlăgele vinete, trebuie să se planteze în momentul când încep să apară primii boboci florali, adică la 40-65 zile de la semănat; răsadurile de varză şi de conopidă atunci când au 5-7 frunze, deci la 40-45 de zile de la semănat; răsadurile de ceapă de apă şi praz, când au grosimea de 5-6 mm şi înălţimea de 15-20 cm, adică la 45-50 de zile de la semănat. Epoca de plantare a răsadurilor diferă de la o specie la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi specii legumicole pot fi mai multe epoci pentru înfiinţarea culturilor. Speciile mai puţin pretenţioase la căldură se pot planta chiar din luna martie (salată, varză ş.a.). În schimb, speciile legumicole mai pretenţioase la căldură (tomate, ardei, pătlăgele vinete, castraveţi, pepeni ş.a.) se plantează numai după trecerea pericolului de brume târzii de primăvară. La culturile care se recoltează toamna (varză de toamnă, conopidă de toamnă) plantarea are loc în timpul verii, iar la cele care se recoltează în primăvara anului următor (salată) plantarea se execută toamna.

Plantarea răsadurilor de legume în câmp trebuie făcută în zile liniştite, fără vânt, de preferinţă noroase, ţinând seama de următorii factori: temperatură, umiditatea aerului, radiaţia solară, perioada calendaristică etc. În anotimpul mai răcoros se recomandă plantarea către mijlocul zilei, când este mai cald; în schimb, în anotimpul călduros, plantarea răsadurilor se va face dimineaţa, mai devreme, sau către seară, când solul nu este prea încălzit, înainte sau imediat după ploaie. Dacă solul este prea cald şi uscat, iar soarele este puternic, înainte de plantarea răsadurilor se aplică o irigare abundentă pentru aprovizionarea solului cu apă, răcirea acestuia, sporirea umidităţii relative a aerului şi asigurarea prinderii plantelor. Distanţele de plantare recomandate se deosebesc de la o specie la alta, acestea fiind direct proporţionale cu dimensiunile plantelor. Cel mai indicat este ca plantarea să se facă în rânduri, după ce terenul a fost marcat (cu marcatoare, sfori sau sârme marcate). Distribuirea răsadului pe teren se face în acelaşi timp cu plantarea, mai cu seamă dacă acesta nu a fost obţinut în ghivece.

Răsadurile se plantează prin mai multe procedee, în funcţie de modul de producere şi de mărimea acestora. Astfel, răsadul nerepicat, de dimensiuni mai reduse, se plantează cel mai bine cu plantatorul, aşa cum este cazul la varză, conopidă, ardei, ţelină, salată, ceapă de apă, praz ş.a. Răsadurile mai mari (tomate, pătlăgele vinete), precum şi toate răsadurile produse în ghivece se plantează în gropi deschise cu săpăliga, cu colţul sapei sau cu copcitoarea. La plantatul cu plantatorul trebuie să se strângă pământul în jurul răsadului astfel încât rădăcina să fie cât mai bine prinsă şi planta să nu se poată smulge uşor. După plantare, se udă fiecare răsad cu 0,5 litri de apă. La plantarea în gropi se va proceda la udarea gropilor înainte de introducerea răsadurilor, pentru ca acestea să dispună de suficientă umiditate. La udarea după plantare este necesar ca suprafaţa din jurul plantelor să fie acoperită cu pământ uscat, pentru a nu se pierde prea repede umiditatea şi a nu se crăpa pământul.

Răsadurile de toamnă mai alungite se pot planta culcat sau îngenunchiat, îngropându-se o parte a tulpinii. Gropile de plantare, în acest caz, trebuie să fie mai lungi, orientate pe direcţia rândurilor, iar plantele de pe un rând să fie toate orientate în aceeaşi direcţie. Astfel, se va evita tăierea plantelor atunci când se execută lucrările de îngrijire a solului. Plantarea pe biloane a răsadului la culturile timpurii se face pe partea însorită (sudică) a bilonului, în timp ce la culturile de toamnă este recomandabilă plantarea pe partea umbrită (nordică) a bilonului, unde se menţine mai bine umezeala solului. Adâncimea de plantare a răsadurilor este în funcţie de specia legumicolă şi de modul de producere a răsadului (repicat, nerepicat). Răsadurile care dau rădăcini adventive (din tulpină) aşa cum sunt cele de tomate, castraveţi, varză, conopidă se plantează mai adânc. Nu se plantează adânc răsadurile de pătlăgele vinete, ardei, ceapă, praz, salată şi ţelină.

Victor VĂTĂMANU