Înființarea plantației de smochin

​În condițiile din România, smochinul poate fi cultivat în locuri adăpostite natural (păduri, depresiuni), în zone cu microclimat mediteranean unde temperatura din timpul iernii nu scade sub minus 15 grade Celsius. Nu se plantează smochinul pe locuri joase și văi, unde se formează frecvent bruma. În gospodăriile populației smochinul se plantează în locuri adăpostite de clădiri, bine însorite, aerisite, fără să fie umbrite.

​Pentru înființarea plantațiilor trebuie să se țină cont de respectarea dimensiunilor parcelelor. Parcela trebuie să aibă o suprafață de 5–10 hectare, cu lungimea rândurilor mai mică de 200 metri și orientate cât mai aproape de direcția N-S. Dacă terenul nu este adăpostit natural, vor fi plantate perdele de protecție formate din specii forestiere.
În condițiile țării noastre, smochinul este condus sub formă de tufă, cu distanțe de plantare de 4/4 metri. Pe terenurile plane și cu sol fertil, cu posibilități de mecanizare, distanța între rânduri poate fi de 5 metri.
Epoca cea mai bună de plantare la smochin este toamna, la fel ca și la celelalte specii pomicole, însă în condițiile climatice din România plantarea se face numai primăvara. Dimensiunile gropilor sunt de 40/40/40 cm în terenul desfundat, 60/60/40 cm în terenul arat și 80/80/60 în terenul nelucrat.
 
Lucrările agrotehnice
Întreținerea solului – cel mai bun sistem de întreținere a solului pentru smochin este ogorul negru, mai ales în zonele cu precipitații reduse. Toamna se efectuează o arătură la adâncimea de 16–18 cm, iar pe perioada de vegetație solul se menține curat de buruieni, prin lucrări repetate cu discul. Smochinul plantat în curți și grădini se întreține manual prin efectuarea a 5–6 prășile în cursul perioadei de vegetație. În zonele cu precipitații suficiente sau cu posibilități de irigare pe intervalele dintre rânduri se pot cultiva plante prășitoare, dar numai când smochinul este de talie mică (primii 3 ani de la plantare).
 
Fertilizarea – pentru o bună aprovizionare a solului cu elemente nutritive se recomandă fertilizarea solului, în special cu îngrășăminte organice. Smochinul reacționează favorabil și la fertilizarea cu îngrășăminte minerale. La intervale de 2–3 ani, concomitent cu arătura de toamnă, se administrează 40–60 t/ha îngrășăminte organice, 400 kg/ha superfosfat și 400 kg/ha sare potasică. Între fertilizările de bază se administrează anual 300–400 kg/ha azotat de amoniu în cantități egale, repartizate în 3 reprize: toamna, primăvara și la sfârșitul lunii iunie (după prima recoltă de fructe).
 
Irigarea – principala lucrare de îngrijire a smochinului este udarea. Lipsa apei din sol are efecte negative asupra vegetației și în special asupra rodirii. În condiții de secetă, creșterile vegetative sunt scurte, firave, frunzele se ofilesc, fructele rămân mici, nu mai acumulează zahăr, iar o parte din ele cad. Smochinul suportă lipsa apei din sol, dar pe o perioadă scurtă și nu în fazele critice, cum sunt creșterea intensă a lăstarilor și formarea celor două recolte pe an.
În general, se aplică 5–8 udări într-o perioadă de vegetație. Normele de udare se stabilesc în funcție de apa existentă în sol, avându-se grijă ca solul să fie umectat până la adâncimea de 35–50 cm.
 
Tăierile de formare
În România, smochinul se conduce mai mult sub formă de tufă, care crește natural, și mai puțin sub formă de pom. Creșterile cele mai productive sunt cele de la baza tufei, urmează lăstarii care cresc în prelungirea tulpinilor și în final ramurile de ordinul II și III. Formațiunile de ordinal IV și mai mari se înlătură ca fiind slab productive. Indiferent de forma de conducere, din mugurii superiori ai tulpinilor ce au fost scurtate la plantare, cresc în cursul verii 3–4 lăstari, care vor forma primele ramuri de schelet. În primăvara anului II, ramurile de schelet se scurtează la 40 cm. Pe acestea vor crește alți 2–4 lăstari, care în primăvara anului III și eventual IV, vor fi tratați la fel, astfel că la sfârșitul acestei perioade se va obține o coroană formată din 3–5 ramuri de ordinul I sau de schelet, iar pe fiecare dintre acestea câte 2–3 ramuri de ordinul II sau de semischelet și 2–3 ramuri de ordinul III.
Pentru întreținerea tufei, lăstarii crescuți din colet se curăță de 2–3 ori pe an, lăsându-se din prima serie numai câțiva pentru înlocuirea tulpinilor îmbătrânite sau uscate. Lăstarii lacomi porniți din tulpini se suprimă sau se scurtează la 1/3, iar ceilalți se ciupesc în vederea asigurării coacerii lemnului și dezvoltării mugurilor. În fiecare an, primăvara se scot ramurile și tulpinile uscate sau degerate, care se înlocuiesc odată cu cele îmbătrânite.
Tăierile ramurilor roditoare se face mai scurt la soiurile care produc în principal toamna și lung la cele la care recolta principală este vara. În condițiile României, tăierea lungă este cu atât mai indicată cu cât ramurile de 1 an rodesc mai mult spre vârf. Aceste ramuri, dacă nu depășesc 50–60 cm, se lasă întregi și la nevoie se răresc, iar dacă sunt mai lungi se scurtează la 3/4-4/5 din lungime.
În regiunile cu ierni mai aspre, smochinul se poate cultiva în formă de coroane orizontale, simple sau duble, sau în formă de păianjen, care se pretează pentru îngroparea brațelor cu pământ sau acoperire cu folie de polietilenă.
Tăierea de întinerire – cu timpul, smochinii îmbătrânesc indiferent dacă s-au aplicat sau nu tăieri. În asemenea situație se fac tăieri foarte severe, mergând până la ramurile de schelet, în funcție de starea fiziologică a plantei. În unele cazuri se pot suprima tulpinile. În condiții de protejare a smochinului, tăierile de întinerire se fac periodic. Pe măsură ce tulpinile devin prea groase și nu mai pot fi aplecate, se înlocuiesc cu altele tinere, crescute de la baza plantei.
 
Protejarea smochinului pe timpul iernii
Toamna, după căderea frunzelor și înainte de venirea înghețurilor, tulpinile se apleacă în direcția rândurilor și se fixează de sol cu cârlige. În această poziție se acoperă. Acoperirea cu pământ asigură o bună protecție a tulpinilor însă este o operație foarte grea și costisitoare. Protejarea smochinului se poate face și fără aplecarea tulpinilor, în sensul că plantele se acoperă, în poziția în care sunt. Se recomandă folosirea foliei de polietilenă, ca material de protecție.
 
Bolile, dăunătorii și combaterea lor.
Antracnoza smochinului – boala se manifestă prin apariția de pete brune atât pe frunze, cât și pe fructe. Se recomandă adunarea și distrugerea frunzelor și a fructelor atacate.
Cancerul ramurilor – apare pe ramuri de diferite vârste, sub formă de pete negre, distrugând scoarța și formând plăgi care pătrund în țesutul lemnos.
Puricii frunzelor de smochin – dăunătorul atacă în stadiul de nimfă, afectând frunzele și lăstarii în creștere. Iernează sub formă de ouă, fiind depuse toamna. Primăvara, din aceste ouă ies larvele, care la aproximativ 30 de zile se transformă în nimfe. Lăstarii atacați stagnează în creștere și în final se usucă. Se combat cu insecticidele de contact recomandate de specialiștii fitosanitari din zonă.
Cariul smochinului – are 2 generații pe an. Iernează ca adulți, care depun ouă primăvara, în scoarța ramurilor debile. După aproximativ 2–3 săptămâni apar larvele, care fac canale în scoarță. Când ajung la maturitate, se transformă în pupe, apoi în gândaci care ies din galerii și zboară pentru a depune ouăle pentru generația a doua. Ca măsuri de combatere se recomandă igiena culturii și îndepărtarea prin tăieri a ramurilor slăbite.
Omida smochinului – atacă în special frunzele. Are 3 generații pe an. Fluturele acestei omizi este mic, de culoare brun-închis, cu dungi întrerupte pe aripile anterioare. Primăvara, fluturii depun ouăle pe dosul frunzelor, din care, peste aproximativ 2 săptămâni, ies omizile. Acestea sunt mici, galben verzui, cu puncte închise și cu peri pe corp. Dăunătorul se poate combate cu unul din insecticidele recomandate de specialiștii fitosanitari.

Recoltarea
Smochinele trebuie recoltate la maturitatea de consum, când diferiți compuși chimici au valoare maximă. Unele soiuri se recoltează când sunt bune pentru consum în stare proaspătă, iar altele când fructele au început să se usuce în pom. Pentru dulceață pot fi recoltate în faza de pârgă. Recoltarea se face eșalonat, pe măsura coacerii și bineînțeles, pe timp uscat.
Producția la smochin este foarte variabilă, încadrându-se în următoarele limite: 10–12 kg/plantă, la prima recoltă, și 50–70 kg/plantă la cea de-a doua recoltă. Indiferent de epoca de maturare, smochinele se recoltează eșalonat, pe o perioadă de cel puțin 2-3 săptămâni.
Recoltarea se face în ambalaje mici, iar transportul în lădițe. Durata de păstrare a smochinelor proaspete este de numai 3 zile și aceasta în depozite frigorifice, la temperatura de plus 2 grade Celsius. Transportul smochinelor proaspete se face cu mașini frigorifice. Smochinele se pot consuma în stare proaspătă, deshidratate, sub formă de dulceață sau în sirop.
 
Victor Vătămanu