REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Ingrasaminte de calitate de la CICh Navodari

15/8/2013

0 Comments

 
Picture
Combinatul de Îngrăşăminte Chimice Năvodari este o societate pe acţiuni cu capital integral privat şi desfăşoară activitate de producţie şi distribuţie de îngrăşăminte chimice pe bază de fosfor, azot şi potasiu, atât în formă simplă, cât şi complexă. Este singurul combinat din România care produce superfosfat simplu, iar în portofoliu său se regăsesc câteva produse inovative, cu degajare lentă, despre care am aflat în cadrul unui interviu cu dl Marcello Lambrughi, director comercial al combinatului.

Reţete personalizate
„Societatea a preluat vechiul combinat în anul 1999, fiind astfel de 14 ani pe piaţa de îngrăşăminte chimice din România. Producem îngrăşăminte pe bază de fosfor şi suntem singurul producător din România de superfosfat simplu, în concentraţie de 20%, şi Cerealfos, în concentraţie de 40%. Produsele sunt omologate şi înregistrate în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale.

Totodată, suntem singurii din ţară care avem autorizaţie de la Ministerul Agriculturii pentru a produce uree NG, cu degajare lentă. În urmă cu patru ani realizam îngrăşăminte complexe în amestec mecanic, dar din 2009 producem îngrăşăminte complexe de tip NPK, monogranulate, ceea ce înseamnă că fiecare granulă conţine elementele azot, fosfor şi potasiu.

Datorită parteneriatului cu un combinat din Italia, putem oferi aceste îngrăşăminte complexe sub forma reţetelor standard consacrate sau la cererea clienţilor putem realiza reţete specifice adaptate cerinţelor şi nevoilor lor. În îngrăşămintele complexe pe care le comercializăm putem introduce orice microelement pe care ni-l solicită fermierul. Putem oferi îngrăşământ NPK plus diferite microelemente, precum sulf, bor, zinc etc. Putem pregăti orice reţetă de îngrăşăminte monogranulate. Lucrăm cu mulţi fermieri, am realizat reţete specifice pentru producatorii de sfeclă de zahăr şi pentru multe alte ferme agricole. Din iulie anul acesta avem doi oameni care se ocupă cu prelevarea probelor de sol, pentru a putea face şi analiza agrochimică a solului.”

Combinatul dispune de o suprafaţă totală de 200 ha şi o capacitate de depozitare în hale acoperite de aproximativ 70.000 de tone. S-au realizat investiţii în remodernizarea spaţiilor de depozitare şi dispunem de o logistică bine pusă la punct, deoarece combinatul are o reţea de cale ferată proprie conectată la reţeaua feroviară naţională şi poate încărca sau descărca nave maritime de mare tonaj sau nave fluviale de tonaj mic.

Produse noi, cu degajare lentă

Pentru a le oferi agricultorilor produse de calitate, societatea a investit în dezvoltarea de noi produse, conforme noilor tendinţe internaţionale din domeniul îngrăşămintelor chimice. În acest sens, a fost creat produsul uree NG cu degajare lentă. „Este un produs special şi suntem singurii de pe piaţă care îl avem. L-am lansat în România în 2012 şi acum vă putem da primele rezultate.

Fermerii care au folosit acest produs au obţinut un plus de 60-70 euro/ha faţă de utilizarea îngrăşămintelor tradiţionale. Urea cu degajare lentă se foloseşte în Italia de 3-4 ani. Noi am fost primii care le-am adus agricultorilor români acest produs inovator, care asigură rezultate excepţionale şi asta spun fermierii care l-au folosit. Lucrăm cu societăţi agricole performante din toată ţara şi care aplică această tehnologie cu rezultate bune”, a afirmat dl Lambrughi.

Potrivit acestuia, diferenţa dintre ureea obişnuită şi cea cu degajare lentă este dată, în primul rând, de calitatea materiei prime, ureea. Societatea de la Năvodari o achiziţionează granulată, de calitate superioară, cu granule uniforme, cu diametru de 2-5 mm, iar apoi o tratează cu un ulei 100% natural, biologic, care îi conferă îngrăşământului acea însuşire de a se degaja în mod treptat.

„La ureea obişnuită, 20-25% se pierd din cauza volatilităţii şi alte 20% prin levigare în pânza freatică. La ureea cu degajare lentă pierderea maximă este de 2% şi se asigură o disponibilitate de 98% pentru plantă. O altă diferenţă între ureea obişnuită şi cea cu degajare lentă este că aceea din urmă asigură plantei hrana necesară timp de 100 de zile, pe când cea clasică doar 10 zile, după care se pierde. Un alt element important este că la ureea clasică se fac două treceri în câmp, iar la cea cu degajare lentă este suficientă o singură trecere. La final, rezultă un cost mai mic cu ureea NG. Acesta este primul produs cu degajare lentă, dar avem în plan lansarea în ianuarie a altor trei produse cu degajare lentă. În acest an am lansat două produse noi: Turbo Start şi Turbo Start Goo. Turbo Start este un îngrăşământ microgranulat cu diametru între 0,8 şi 1,2 mm, ce se foloseşte la culturile de porumb şi floarea-soarelui. Turbo Start Goo este un îngrăşământ macrogranulat, cu un diametru al granulelor de 1,5-2,2 mm, recomantat pentru culturile de toamnă. În fiecare an creştem sub aspectul volumelor comercializate, iar obiectivul nostru este ca în următorii trei ani să ajungem pe primul loc pe piaţa îngrăşămintelor complexe NPK din România’’, a susţinut dl Lambrughi, director comercial al combinatului.

Ana MUSTĂŢEA
revista, agricultura, vegetal, tehnologie, ingrasaminte
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE