Îngrășămintele și aplicarea lor în cadrul tehnologiilor de cultură

​Este posibil, ca într-o anumită perioadă viitoare, să avem o criză a producerii și valorificării îngrășămintelor chimice. De aceea, în cele ce urmează, prezentăm câteva soluții importante pentru a sublinia rolul deosebit al îngrășămintelor organice și chimice în dezvoltarea și fructificarea plantelor agricole. 

​Prin îngrășăminte înțelegem substanțe care conțin elemente de hrană pentru plante sau care modifică unele însușiri ale solului, făcându-le favorabile hrănirii plantelor. Influența îngrășămintelor asupra sporirii producției agricole poate fi deci directă sau indirectă. Efectul direct se manifestă datorită elementelor nutritive, pe care le conțin, ca azotul, fosforul, potasiul și altele. Acțiunea indirectă constă în corectarea anumitor însușiri negative ale solului, cum ar fi o aciditate sau alcalinitate prea pronunțată, defavorabile plantelor de cultură și proceselor biochimice din sol.
Unele îngrășăminte, cele organice și în special gunoiul de grajd, au și o acțiune directă prin elementele de hrană pe care le conțin și una indirectă, prin îmbunătățirea însușirilor fizice, chimice și biologice ale solului (capacitatera de reținere a apei, a elementelor minerale etc.).
 
Gunoiul de grajd
Gunoiul de grajd se folosește cu precădere la plantele de mare valoare economică și cu o perioadă lungă de vegetație, cum sunt porumbul, sfecla, cartoful, tomatele, bostănoasele și altele. Gunoiul de grajd are un efect de lungă durată, el contribuind la sporirea producției plantelor care urmează în cadrul asolamentului, mai ales în primii 2-3 ani. Efectele favorabile ale gunoiului de grajd asupra plantelor se explică prin următoarele : - este un îngrășământ organic complet, conținând toate elementele nutritive necesare plantei; - dintre principalele elemente necesare plantelor, gunoiul de grajd conține 0,5% azot, 0,6% potasiu, 0,25% fosfor, ceea ce înseamnă că folosirea a 20 de tone de gunoi de grajd echivalează cu folosirea a 300 kilograme azotat de amoniu, 300 kilograme superfosfat și 300 kilograme sare potasică; - este un îngrășământ universal, putând fi folosit la toate plantele de cultură și pe toate tipurile de sol. Gunoiul de grajd se folosește cu precădere pe solurile mai sărace în humus, pe cele fără structură, pe cele prea grele (argiloase), pe care le afânează, ca și pe cele prea ușoare (nisipoase), cărora le îmbunătățește structura ( le leagă). Cantitățile care se dau depind de starea solului și mai ales de plantele ce urmează a fi cultivate; - materia organică din gunoiul de grajd se mineralizează constituind un rezervor care eliberează treptat substanțele nutritive necesare plantelor; - gunoiul de grajd marește capacitatea solului de reținere a apei și a căldurii.
Când se face îngrășarea cu gunoi de grajd? De la data aplicării lui în câmp și până în perioada când poate fi folosit în mod substanțial de către plante trece o perioadă de timp, care diferă după gradul de fermentare (descompunere) a gunoiului în momentul încorporării lui în sol. Gunoiul proaspăt și cel semifermentat, în care se mai recunosc încă fragmente de paie în masa organică, se mineralizează mai greu. Acest fel de gunoi degajă cantități importante de căldură în sol, de aceea el se recomandă mai mult pe solurile grele și reci (podzoluri), aplicându-se sub arătura adâncă de toamnă și vară (ca îngrășământ de bază) pentru culturi de primăvară.
Îngrășarea de bază cu gunoi bine fermentat de culoare mai închisă, în care nu mai recunosc paiele, se folosește cu precădere pe terenurile din regiuni secetoase, deoarece el absoarbe mai puțină apă. Se încorporează tot sub aratură adâncă.
Gunoiul de grajd bine fermentat se poate folosi și pentru culturile de toamnă, încorporându-se în sol cu 1-2 luni înainte de semănat. Gunoiul foarte bine fermentat (mranita) se poate administra și direct plantei sub cuib, așa cum se procedează mai ales în legumicultură.
Administrarea gunoiului de grajd - cantitatea de gunoi de grajd ce se folosește la hectar depinde de felul solului, de plantă și de climă.
Îngrășămintele verzi se obțin prin cultivarea diferitelor plante ce urmează să fie îngropate în sol, de obicei în perioada înfloritului sau la începutul fructificării lor. Atunci plantele au acumulate deja cantități mari de substanță organică, ce se pot transforma mai ușor în sol, constituind un îngrășământ valoros, asemănător gunoiului de grajd.
Cele mai indicate plante pentru a fi folosite ca îngrășăminte verzi sunt cele din familia leguminoase, deoarece ele îmbogățesc în același timp solul în azot, prin activitatea bacteriilor din nodozități.
Culturile pure de plante pentru îngrășământ verde se practică numai în zonele mai secetoase sau pe terenurile nisipoase. Mai economică este cultivarea plantelor în miriște sau sub altă plantă protectoare, fiind folosit în felul acesta și pentru obținerea unei recolte normale.
 
Principalele îngrășăminte chimice
Pentru a folosi în mod rațional îngrășămintele chimice trebuie cunoscute : felul și particularitățile îngrășămintelor chimice; modul de păstrare și de pregătire a îngrășămintelor chimice înainte de administrarea lor; principiile de folosire a îngrășămintelor după cerințele plantelor și particularitățile locale pedoclimatice; epocile de administrare; dozele (cantitățile) necesare și tehnica aplicării îngrășămintelor chimice.
Azotatul de amoniu conține 32-33% azot. Este o sare de culoare alb-gălbuie sau roz. Se fabrică sub formă de cristale mărunte sau sub formă de granule. Se păstrează greu mai ales cel sub formă negranulată, deoarece absoarbe apa și se întărește, mărindu-și totodată volumul. Se poate folosi și pentru îngrășare sub formă de soluție dizolvându-se ușor în apă.
Ureea conține 46,6% azot; este o sare cristalizată, albă sau roz, cu gust amar, foarte puțin higroscopică, care se păstrează bine și se dizolvă ușor în apă.
Superfosfatul, îngrășământ chimic cu fosfor care se fabrică și în România, conține 12-22% fosfor (de obicei cam 16-17%). Se prezintă sub formă de praf alb-cenușiu sau sub formă de granule de aceeași culoare. Este puțin higroscopic, se dizolvă greu în apă și se păstrează ușor. Există și superfosfat dublu, cu o cantitate de două ori mai mare de fosfor.
Sarea potasică, cel mai folosit îngrășământ cu potasiu în România, este alcătuit dintr-un amestec de clorură de potasiu cu diferite săruri potasice naturale (kainit, silvinit etc.) și conține 32-40% potasiu. Are o culoare alb-murdar, în care se disting ușor cristale mici roz și are un gust pronunțat sărat. Se păstrează mai bine decât îngrășămintele azotate, absorbind apa numai după o păstrare îndelungată. Se dizolvă în apă în proporție de 30-35%.
Spre deosebire de îngrășămintele chimice, care conțin câte un singur element principal necesar pentru plante, în actuala perioadă se fabrică și îngrășăminte chimice complexe care conțin două sau mai multe elemente nutritive principale pentru nutriția plantelor. Aceste îngrășăminte au avantajul de a ușura și simplifica operațiunile de administrare a îngrășămintelor, iar elementele nutritive sunt repartizate uniform (în aceeași proporție) în sol. Și în România s-au fabricat diverse tipuri de îngrășăminte complexe, cu două sau trei elemente nutritive. De asemenea, s-au fabricat și îngrășăminte cu microelemente, cum ar fi: boraxul, sulfatul de magneziu, sulfatul de mangan și altele.
Îngrășămintele chimice se păstrează în încăperi uscate, la temperaturi scăzute, astfel încât să nu se înregistreze pierderi de substanță activă.
 
Victor Vătămanu