Îngrijirea viei tinere

"Smochinul este o ţărancă vârtoasă, măslinul este o sclavă zeloasă, dar viţa-de-vie e o doamnă răsfăţată, totdeauna avidă de atenţii" - (proverb arab)

Viile tinere cer îngrijiri deosebite chiar din anul plantării, după cum prezintă Gh. Bernaz. Ele au ca scop să asigure condiţii optime pentru prinderea viţelor şi să favorizeze creşterea lor. Primii trei ani după plantare se consideră ca fiind o perioadă suficientă pentru dezvoltarea, pregătirea şi formarea viţelor pentru intrarea lor pe rod.

Întreţinerea viei în primul an - În cele ce urmează vom prezenta pe rând lucrările ce trebuie executate într-o vie nouă în primul an după plantare.

Întreţinerea muşuroiului - din cauza ploilor, muşuroaiele formează o crustă, care împiedică răsărirea lăstarilor. Neputând străbate crusta, lăstarii se răsucesc şi se chircesc, stânjenind creşterea viţelor; pentru a preveni acest neajuns, scoarţa se rupe ori de câte ori se formează. Operaţiunea se face manual, pornind de la bază către vârf. Totodată, este bine să se facă şi afânarea pământului, cu grijă pentrua nu rupe lăstarii fragezi. În raport cu regimul ploilor căzute după plantare, cu ocazia controlului viţelor din muşuroi, asupra acestuia se procedează diferit: - când solul are o umiditate bună, se reduce din grosimea muşuroiului; recomandarea este valabilă mai ales în primăverile reci şi ploioase, deoarece un strat de pământ umed mai gros de 5-8 cm provoacă asfixierea (clocirea) ochilor; - în condiţii de secetă, înălţimea muşuroiului se măreşte, pentru protejarea altoiului şi a lăstarilor tineri. În perioada de după plantarea viţei, în muşuroi şi în gropa de plantare pot fi întâlniţi viermi-sârmă (care atacă numai lăstarii verzi) şi larve ale cărăbuşului de mai (care atacă portaltoiul sau lăstarii). Combaterea lor se realizează prin desfacerea muşuroiului şi distrugerea larvelor. Pentru prevenirea altor atacuri, în jurul altoiului se presară 5-6 grame/viţă dintr-un insecticid, după care muşuroiul se reface cu pământ reavăn.

Legarea lăstarilor - se efectuează pentru a preveni ruperea acestora şi infestarea lor cu mană, dar şi pentru uşurarea executării lucrărilor pe intervale. Pe măsura creşterii lăstarilor, aceştia se leagă de 1-2 ori de pichet sau tutore. Legătura se face largă, pentru a nu produce strangularea lăstarilor în creştere. Cu ocazia primului legat, când lăstarii măsoară 30-40 cm lungime, se efectuează şi plivitul, fiind lăsaţi câte
2-3 lăstari mai viguroşi la fiecare viţă.

Copcitul viţelor - constă în suprimarea rădăcinilor date din altoi şi a lăstarilor crescuţi din portaltoi. Copcitul este o lucrare absolut obligatorie, de executarea ei corectă şi la timp depinzând însăşi viitorul plantaţiei. Viţele necopcite dezvoltă rădăcini puternice din altoi şi, ca urmare, rădăcinile de la baza portaltoiului suferă şi sfârşesc prin a pieri din lipsă de hrană. Cu timpul, rădăcinile altoiului sunt şi ele distruse de filoxeră, iar butucul moare treptat. Copcitul viţelor tinere se execută de două ori pe vară. Primul copcit se efectuează la începutul lunii iunie, putând coincide cu una dintre lucrările de control asupra muşuroiului. Copcitul se execută numai pe timp răcoros, dimineaţa sau seara. Copcitul nu va fi executat pe timp prea călduros, deoarece lăstarii fragezi sunt sensibili la arşiţa soarelui. Cu ajutorul unei copcitori sau cu mâna, muşuroiul se desface cu atenţie, începând de la bază către vârf. După desfacerea muşuroiului şi cunoaşterea poziţiei lastarilor, se descoperă punctul de altoire şi prin cuprinderea lui între degete se simte prezenţa rădăcinilor adventive, numărul şi direcţia lor. Ele vor fi tăiate ras cu ajutorul unui briceag bine ascuţit. Tăierea se face de sus în jos, pentru a nu desprinde altoiul de portaltoi. Dacă tăierea rădăcinilor date din altoi nu se face ras, se compromite lucrarea şi, implicit, viitorul plantaţiei, deoarece din cioturile de rădăcini rămase acestea se ramifică, anulând efectul copcitului. După suprimarea tuturor rădăcinilor adventive şi controlul înlăturării lor, muşuroiul se reface imediat la înălţimea iniţială, cu grijă de a nu lăsa descoperită nici o porţiune etiolată (albă) a lăstarilor. La al doilea copcit, executat la începutul lunii august, vor fi suprimaţi şi lăstarii porniţi din portaltoi. După al doilea copcit, muşuroiul nu se mai reface; lăstarii rămân dezveliţi la bază, expuşi la lumină, pentru a se înlesni astfel lemnificarea lor şi vindecarea rănilor. Dacă lăstarii sunt încă etiolaţi, muşuroiul se reface parţial, urmând a fi desfăcut către sfârşitul lunii.

Combaterea bolilor şi a dăunătorilor - printre bolile care afectează în cea mai mare măsură aparatul foliar al viţelor tinere se numără mana şi făinarea. Pentru combaterea manei, în anii cu condiţii normale, tratamentele se execută la avertizare, respectându-se preparatele, dozele şi momentele de aplicare indicate în buletinele emise de staţiile de avertizare. În perioada cu ploi repetate este bine ca stropirile să fie executate „la acoperire“ (săptămânal). Ca produse de combatere, în viile tinere sunt folosite substanţe fără cupru (Dithane M 45 0,2%; Captadin 50 PU 0,2% Mikal 0,3%), deoarece stimulează creşterea şi nu produc arsuri pe frunze. Se impun două precizări: - frunzele trebuie stropite mai ales pe partea lor inferioară, acolo unde se produce infecţia; în timpul stropirii, presiunea din aparate trebuie să asigure pulverizarea foarte fină a soluţiei, astfel încât aceasta să învăluie butucul; - stropirile trebuie terminate în cel mult patru zile de la căderea ploii. Ţinem să subliniem ca tratamentele împotriva manei sunt preventive şi nu curative; o dată produs, atacul nu mai poate fi combătut; stropirea nu face decât să prevină infecţiile ulterioare.

Făinarea (oidiumul) se combate prin adăugarea de sulf muiabil (0,3-0,4%) în soluţia folosită pentru prevenirea manei sau prin prăfuiri cu floare de sulf în doză de 150-399 grame/ar. Dintre dăunători, cei mai periculoşi sunt larvele de cărăbuş, viermii-sârmă şi păianjenul roşu.

Combaterea larvelor cărăbuşului de mai constă în culegerea lor la desfundat. Pentru combaterea lor, după plantare se încorporează în sol substanţe de tipul Heclotox 3 în doze de 400-500 grame/ar. Larvele pot fi combatute şi manual: când se observă întârzierea răsăririi lăstarilor sau aceştia se veştejesc, se desfac muşuroaiele respective, se culeg larvele şi se distrug, apoi se refac muşuroaiele.

Viermele sârmă (larva gândacilor pocnitori) atacă numai lăstarii verzi, apariţia lor putând fi depistată după veştejirea acestora. Combaterea este similară celei a larvelor de cărăbuş.

Păianjenul roşu atacă frunzele: pe partea inferioară, acestea prezintă adâncituri, în care se formează o pâslă albă, ce devine apoi roşcată. Unii viticultori confundă acest atac cu mana viţei-de-vie. Diferenţa constă în faptul că, în cazul manei, este vorba de pete untdelemnii pe faţa superioară, fără adâncituri cu pâslă pe spatele frunzei. Tratamentul împotriva păiajenului roşu constă în prăfuiri de vară cu pulbere de sulf.

Întreţinerea solului - imediat după plantarea viţelor, solul trebuie mobilizat printr-o sapă mare, executată la adâncimea de 14-16 cm. Afânarea solului măreşte permeabilitatea pentru apă şi aer a acestuia, stimulează procesele de humificare şi previne scurgerea apelor de suprafaţă. O dată cu executarea ei, lucrarea se nivelează din sapă (asemănător grăpatului la lucrarea executată mecanic).

Praşilele - sunt lucrări de suprafaţă (5-8 cm) şi au ca rol menţinerea solului în stare afânată şi curat de buruieni. Pe durata perioadei de vegetaţie, în primul an după plantare se execută, în medie, patru praşile pe intervale şi pe rândurile de vie. Dacă intervalele sunt ocupate de culturi intercalate de legume, se va proceda la întreţinerea acestora conform recomandărilor, iar pe rândurile de vie şi benzile de protecţie vor fi aplicate trei praşile. În viile cu solul mai uscat, în care au apărut vetre de pălămidă sau costrei, va fi aplicat un număr sporit de praşile. Atragem atenţia că în viile tinere nu se aplică erbicide.

Lichidarea golurilor - unul dintre factorii importanţi, care asigură o durată normală de exploatare a viei şi care contribuie hotărâtor la realizarea producţiei proiectate, îl constituie completarea, în primii ani, a viţelor dispărute. Printre cauzele care determină apariţia