Inmultirea prin altoirea in verde a vitei-de-vie

Altoirea multiplă pe portaltoi cultivat în seră, la densităţi mari, este a doua tehnologie intensivă de producere a materialului săditor viticol, după cum arată A. Teodorescu şi colaboratorii (2002). Dezvoltarea acestei tehnologii presupune existenţa unei plantaţii superintensive de portaltoi în sere biologice special construite, numite sere izolator, care au înălţimea pereţilor de 3 metri şi un sistem de susţinere a lăstarilor pe verticală.

---

Distanţele de plantare sunt de 50 cm între rânduri şi 40 cm între plante pe rând, obţinându-se o densitate de 5 butuci-portaltoi pe fiecare metru pătrat cultivat. Portaltoiul obţinut prin vitrocultură poate fi asimilat cu categoria biologică cea mai înaltă de material ameliorator. Prin altoirea în verde cu lăstari proveniţi tot din seră, din aceeaşi categorie biologică, se pot realiza viţe altoite care, plantate la locul definitiv în anul următor, pot realiza plantaţii mamă cu material biologic din categoria Prebază, ceea ce reprezintă o mare realizare pentru multiplicarea rapidă a soiurilor valoroase din categoriile biologice cele mai înalte. Obţinerea unui astfel de material biologic în cantităţi suficiente constituie un obiectiv major pentru unităţile de cercetaredezvoltare existente în acest moment în România. Această tehnologie de înmulţirea a viţei-de-vie prin altoirea în verde presupune următoarele etape:

Plivitul şi legatul lăstarilor portaltoi - lucrarea constă în limitarea numărului lăstarilor porniţi din butuc la 2 sau 3, în funcţie de vârsta plantelor. Se realizează astfel, la o plantaţie de peste doi ani, un număr de 15 lăstari portaltoi/mp cultivat în seră.

Altoirea în verde - se execută prin tehnica „chip bud”, pe măsură ce lăstarii ating grosimea minimă de 6 mm. Cele mai bune rezultate se obţin atunci când altoirea se execută pe lăstari portaltoi care nu au definitivată structura secundară. În aceste condiţii, sutura altoiului se realizează direct, faţă de ţesut intermediar format din căluş. Prinderea altoiului depăşeşte în acest caz 90%, iar pornirea în vegetaţie a mugurelui altoiului este foarte bună, dar cu inconvenientul că se îndesesc şi mai mult lăstarii pe butucii altoiţi.

Se pot efectua şi altoiri mai tardive, pe lăstari cu structura secundară definitivată, cu avantajul prelungirii perioadei de executare cu 3-4 săptămâni, având importanţă în creşterea productivităţii altoitorului, dar cu inconvenientul că prinderea altoiului cu concreşterea se realizează printr-un strat subţire de căluş, ca ţesut intermediar. Randamentul prinderii este de circa 80%, iar mugurii de la baza lăstarilor portaltoi nu pornesc în vegetaţie până la intrarea în iarnă.

Tehnica altoirii constă în îndepărtarea frunzei şi executarea unei incizii pe nodul lăstarului portaltoi, detaşându-se mugurele, însoţit de ţesutul subiacent, având forma unei pene. Din lăstarul altoi, având aceeaşi grosime, se detaşează mugurele altoi cu o porţiune de ţesut, de aceeaşi formă, care să se suprapună perfect pe secţiunea detaşată din portaltoi. După o exersare suficientă, se pot efectua secţiuni identice la ambii parteneri, astfel încât, prin alipire, diafragma portaltoiului să fie în prelungirea diafragmei altoiului. Se realizează astfel o dispunere morfologic normală (bilaterală) a mugurelui altoi faţă de ceilalţi muguri ai lăstarului portaltoi. Frunza altoiului se înlătură „la ras”. Când se execută altoirea pe lăstarii cu structură secundară este indicat ca mugurii să fie introduşi într-o soluţie ce conţine un antioxidant, cu rol în menţinerea turgescenţei celulelor din straturile de sub celulele secţionate şi împiedicarea oxidării sucului celular, rezultat prin secţiunea executată. După detaşarea mugurelui altoi, care, având la partea bazală a ţesutului subiacent o crestătură sub formă de pană, rămâne alipit fără a fi menţinut cu mâna, se execută operaţiunea de legat cu folie din material plastic extensibil.

Legatul se face rapid, cu acoperirea întregii suprafeţe secţionate, lăsând liber numai mugurele. Banda folosită la legat trebuie să fie extensibilă, pentru a nu strangula lăstarul portaltoiului la nivelul nodului altoit. Se execută o nouă altoire la al treilea mugure sau la cel de-al patrulea, astfel încât, în funcţie de lungimea internodiilor, să se realizeze butaşi altoiţi care, prin fasonare, să aibă aproximativ aceeaşi lungime, conform STAS SR 220/6/93 (de 39 ± 3 cm).

Se pot obţine 5 sau 6 niveluri de altoire pe lungimea lăstarului portaltoi, reprezentând 5-18 altoiri pe un butuc, sau 75-90 butaşi altoiţi pe metrul pătrat de suprafaţă cultivată în seră. Mugurii altoiţi pe treimea inferioară a lăstarilor portaltoi rămân în stadiu de dormans până în iarnă. Mugurii altoiţi pe treimea mijlocie a coardei pot porni în vegetaţie, dar rareori depăşesc 50%. Numai mugurii altoiţi pe partea apicală pornesc în marea lor majoritate în vegetaţie. Lăstarii rezultaţi din altoi se leagă pe verticală de ceilalţi lăstari portaltoi, folosind acelaşi sistem de susţinere. După o perioadă ce depăşeşte 30 de zile, se efectuează lucrarea de verificare a prinderilor la altoire.

Mugurii necrozaţi din diferite motive se dezleagă, folia se poate colecta în vederea reutilizării. Maturarea lăstarilor altoi în fenofaza de cădere a frunzelor este insuficientă din cauza umbririi frunzelor (densitatea lăstarilor cu frunze este foarte mare, de 6-16 bucăţi pe metrul pătrat), pe de o parte, dar şi din cauza faptului că, pornind în vegetaţie după 1 iulie, nu mai dispun de o perioadă de vegetaţie suficientă. Sunt necesare şi 2-3 tratamente fitosanitare pentru prevenirea atacului de Plasmopara, Oidium şi Botrytis.

Recoltarea şi depozitarea coardelor altoite - momentul optim pentru recoltarea coardelor altoite este la câteva zile după căderea frunzelor până la venirea gerurilor mai mari de minus 5 grade Celsius, având în vedere că maturarea cordiţelor altoilor este insuficientă, iar mugurii de pe acestea nu vor rezista peste iarnă. De asemenea, căluşul apărut sub mugurii altoiţi la baza coardelor portaltoi, în faze mai tardive, nu este suficient lignificat încât să poată suporta temperaturi prea scăzute. Detaşarea coardelor se efectuează pe soiuri, iar fasonarea acestora constă în îndepărtarea cârceilor, a eventualilor copili apăruţi pe coardele portaltoi, iar lăstarii porniţi din altoi se scurtează la 2-3 cm.

Număratul şi împachetarea coardelor în legături de câte 100 de bucăţi, aşezate cu baza la acelaşi nivel, se efectuează în aceleaşi condiţii ca şi în cazul coardelor portaltoi. Etichetarea pachetelor este obligatrorie, iar etichetarea trebuie să confirme date referitoare la soiul altoit, portaltoiul, categoria biologică a soiului altoit. Fiecare pachet se leagă strâns cu câte 3-4 legături, în funcţie de lungimea totală a coardelor altoite. Tratamentul antibotritic este obligatoriu, iar după uscarea soluţiei desinfectante pachetele se însăcuiesc şi se depozitează în camere frigorifice sau depozite de nisip până primăvara. În perioada depozitării se fac în mod repetat controale, prin care se verifică temperatura din depozit, umiditatea relativă a aerului şi eventuala apariţie a atacului produs de Botrytis cinerea. Depozitarea poate dura până la jumătatea lunii martie, dacă butaşii vor fi folosiţi la obţinerea viţelor la ghivece nutritive, sau până la jumătatea lunii aprilie, dacă înrădăcinarea se face pe semibiloane în câmp.

Fasonarea butaşilor la lungimea cât mai apropiată de cea impusă de STAS-ul amintit se execută imediat ce sacii cu pachete sunt scoşi din depozit şi constă în detaşarea butaşilor altoiţi la lungimea corespunzătoare, tăierea şi îndepărtarea foliilor din jurul punctului de altoire. Concomitent se execută verificarea vizuală a viabilităţii ţesutului altoiului. Butaşii cu muguri altoi neviabili se leagă în pachete separate şi se utilizează la altoirea în masă în lemnificat. În această fază se execută excizia mugurilor portaltoiului. Butaşii cu altoi viabili se aşază în pachete de câte 100 de bucăţi şi se pun la umectat până ce apa totală ajunge, ca şi la portaltoiul pentru altoit în masă, la 55-58%.

Rehidratarea este finalizată când, după 4-5 zile, în funcţie de temperatura apei, apar mucilagii la extremităţile butaşilor sau când se constată prin determinări de laborator. După rehidratare, butaşii se parafinează pe treimea superioară şi se stratifică în rumeguş pentru preforţare pe mese calde sau pe stelaje în solarii, până la apariţia lăstarilor şi la declanşarea procesului de rizogeneză. Apoi, în funcţie de tehnologia adoptată, butaşii forţaţi pot fi utilizaţi la obţinerea de viţe altoite la ghivece, cu plantarea la locul definitiv în acelaşi an, sau la producerea de viţe altoite pe semibiloane, în câmp.

Extinderea acestei tehnologii are o serie de avantaje, dintre care amintim: creşterea procentului prinderii şi concreşterii viţelor altoite la circa 80%; se elimină perioada de forţare în camere special amenajate a butaşilor altoiţi, cu mare consum de energie electrică; se elimină utilizarea stimulatorilor de căluşare utilizaţi de obicei la altoirea în lignificat; concreşterea la altoire este mult mai bună comparativ cu altoirea în lemnificat; înrădăcinarea butaşilor altoiţi în verde şi dezvoltarea generală a viţelor obţinute prin această tehnologie este mai bună; butaşii portaltoi ai căror altoi nu au rezistat la depozitarea peste iarnă nu se aruncă, ci se pot refolosi la altoirea în masă în lemnificat, deci utilizarea butaşilor portaltoi este mai eficientă decât în tehnologia clasică; viciile ascunse la nivelul punctului de altoire sunt mult mai diminuate la viţele altoite în verde, comparativ cu cele obţinute prin tehnologia clasică; consumul de hidraţi de carbon din rezerva portaltoiului este semnificativ mai redus prin faptul că nu mai este necesar efortul fiziologic de a produce căluş la punctul de altoire; se reduce riscul reinfectării cu agenţi patogeni de carantină fitosanitară (în special virusuri şi fitoplasme), menţinând valoarea biologică ridicată a materialului săditor, având în vedere faptul că portaltoiul este cultivat pe soluri tratate împotriva nematozilor, iar tratamentele fitosanitare efectuate la acoperire împiedică dezvoltarea populaţiilor de insecte, vectori ai unor boli virotice deosebit de periculoase; este tehnologia care menţine valoarea biologică ridicatăa materialului multiplicat, ceea ce reprezintă cel mai mare avantaj, având în vedere cantitatea mică de material iniţial şi costurile ridicate pentru menţinerea acestuia şi a instalaţiilor specifice (sere-izolator, laboratoare de testare, aparatură specifică etc.).

Victor VĂTĂMANU