Insecte dăunătoare plantelor agricole: păduchii şi afidele lânoase

Păduchii şi afidele lânoase trăiesc în colonii, pe plante. Numai în Franţa sunt circa 700 de specii de o mare diversitate. Dincolo de stricăciunile directe, acestea transmit plantelor şi viruşi. Roua de miere abundenţă se acoperă de fumagină negricioasă, precizează Elisabeth şi Jerome Jullien.

Descrierea păduchilor - sunt insecte foarte mici (1,5-4,5 mm) cu corpul moale, antene destul de lungi şi abdomen dotat cu două cornicule, un fel de tuburi mici. Păduchii sunt variat coloraţi: pestriţi, albicioşi, bruni, cenuşii, galbeni, negri, roşii, verzi, violeţi (ei înţeapă organele vegetale şi sug seva printr-o trompă sau un stilet bucal. Injectează o mare cantitate de salivă relativ toxică în ţesuturi, provocând astfel avortarea florilor, deformarea lăstarilor şi a frunzelor). Prin prezenţa lor, păduchii nu mai pot asigura funcţiile specifice. Bulbii şi rădăcinile se slăbesc, planta îşi încetează creşterea şi poate pieri complet. Este suficientă o vreme blândă pentru ca păduchii să se răspândească pe citrice, pomi fructiferi, varză, conifere, bob, mazăre, trandafiri şi salate. Păduchii au o putere de reproducere importantă. Ciclul de evoluţie este complex, în mare acţionând astfel: majoritatea speciilor prezintă o generaţie de indivizi sexuaţi (mascul şi femelă), care alternează cu una sau mai multe generaţii ce se multiplică fără acuplare sau fecundare (partenogeneză). Femelele fecundate sunt mereu ovipare, în vreme ce femelele partenogenetice sunt mai ales vivipare. Formele aptere au corpul scurt şi îndesat şi distrug organele vegetale cu înţepături de alimentare. Puricii hibernează sub formă de ouă fecundate, dar în condiţii favorabile, anumite specii rămân active şi partenogenetice. Primăvara, din aceste ouă ies femele fondatoare care dau o prima generaţie de păduchi tineri născuţi prin viviparitate şi care evoluează în indivizi fără sau cu aripi. În timpul verii, mai multe generaţii se succed şi se înmulţesc rapid. Toamna apar indivizi sexuaţi, iar femelele, după acuplare, depun ouă de iarnă. Ciclul se complică pentru anumite specii, ca urmare a migraţiei obligatorii sau facultative, pe una sau mai multe plante secundare. În grădini, păduchii stau în colonii în mijlocul lăptucilor sau al verzelor, pe lăstarii tineri ai arbuştilor, pe tulpinile florale, în manşon în jurul ramurilor sau pe scoarţa copacilor. Păduchii se ascund deseori pe reversul frunzelor, în solzii bulbilor şi ai mugurilor sau în rădăcini. Dezvoltarea lor este legată în primul rând de stadiul vegetativ al plantelor-gazdă, de climat şi de activitatea regulatoare a auxiliarilor naturali. Cupluri păduchi/plante gazdă - 91% din păduchi sunt sedentari sau caracteristici unui singur gen botanic, petrecându-şi întreaga existenţă pe aceeaşi gazdă (monoecic): filoxera viţei-de-vie, păduchele cenuşiu al verzei, păduchele lăstarilor de trandafir, păduchele mărului, păduchele negru al cireşului, păduchele teiului etc. În schimb, alte specii sunt migrante şi folosesc obligatoriu două gazde (dioecic): păduchele Pemphigus phenax trăieşte pe frunzele de plop negru iarna (ouă) şi primăvara (colonii în gogoşi foliare), apoi pe rădăcinile de morcov vara. Păduchele negru al cireşului migrează în iulie pe plante joase, pentru a reveni în octombrie pe cireş. Păduchii migranţi determină riscuri de infectare pasagere, uneori însă nesemnificative. Polifagie şi putere de virusare: păduchele negru al bobului atacă în acelaşi timp mai multe plante de grădină şi ornamentale. Ouăle de iarnă se conservă pe arborele pagodelor şi pe vioreaua Bulgăre de zăpadă. Păduchele verde al piersicului este unul dintre vectorii importanţi pentru viruşii cunoscuţi. Este un păduche polifag, iar el riscă să infecteze begonia, capucinul, crizantema, mazărea, ciuboţica cucului, laleaua sau violeta. Păduchii care provoacă gogoşi: pe măr găsim escrescenţe, tumori noduroase pe ramurile tinere şi crengi rezultate în urma înţepăturilor paduchelui lânos. Pe plop, deformări ale frunzelor, peţ iolurilor sau ramurilor tinere, cauzate de atacurile pemfigienilor. Păduchii rădăcinilor - infectează în focare, fiind atraşi de solul cald şi moale, recipientele negre. Se lipesc de firele rădăcinii şi produc colonii dense de insecte mici, formând o grămadă păroasă. Nu pot fi observaţi decât pe părţile aeriene care se usucă. Mai multe specii migrează de la o plantă la alta în cursul ciclului de dezvoltare: păduchele rădăcinilor de Asteracee, păduchele rădăcinilor bradului sau păduchele lânos al frasinului, păduchele lânos al rădăcinilor sau păduchele gogoşilor peţiolare ale plopului, păduchele salciei, al coacăzului sau ulmului, păduchele negru al piersicului. Păduchii alimentelor stocate: bulbii depozitaţi (ceapă, zarzavaturi) pot suferi malformaţii, uscăciuni, alternări sau anulări ale facultăţii germinative: păduchele lalelei, sfeclei, germenilor de cartof. Pagube materiale: anumite persoane se plâng de roua de miere care atrage furnicile, murdăreşte maşinile sau băncile din grădini. Mai mult, vara, această materie poate deveni parazitară. În schimb, roua de miere este căutată de albine, care o recoltează îndeosebi de pe răşinoase. Vectori de boli - mai mulţi păduchi transmit plantelor viruşi, bacterii sau ciuperci parazitare. Exemplu de astfel de viroze: mozaicul trandafirului, sharka la prunul cu flori, virusul striaţiilor şi mozaicul alstroemerei, virusul crizantemei, virusul Y al cartofului pe bujor, virusul impestriţării lalelei. Alţi păduchi: marii păduchi ai răşinoaselor, păduchele cu pete verzi, păduchele brun al piersicului, păduchele cenuşiu al mărului, păduchele ulmului, păduchele gogoşilor roşii la măr, păduchele rădăcinilor laptucii şi Asteraceelor sau păduchele salatelor, păduchele serelor, păduchele viorelelor, păduchele zmeurului, păduchele coacăzului, păduchele de Lagerstroemia, păduchele pepenelui şi bumbacului, păduchele verzei, păduchele la rhododendron, păduchele făinos al prunului şi piersicului, păduchele lânos al fagului, păduchele negru al piersicului, păduchele verde al hameiului, păduchele verde al mărului şi prunului, păduchele cu striaţii verzi al cartofului. Afidele lânoase sug seva, invadează acele şi ramurile coniferelor, transformându-se în grămezi de bulgări ceroşi de culoare albicioasă. Provoacă gogoşi pe extremitatea lăstarilor de molid: afidele acelor de brad sau aldegid, afidele lariţei. Sunt posibile şi anumite confuzii din cauza lipsei apei, a clorozei, acariozei, alte insecte înţepătoare şi sugătoare de seva (aleurode, cicadele, coşenile, flatide, purici, ploşniţe). Coşenila fagului (Pseudochermes fraxini) formează colonii acoperite de ceară lânoasă albă, asemănătoare coloniilor de păduchi lânoşi. Combaterea acestor păduchi se poate face astfel: - pe cale genetică, prin evitarea plantării arborilor şi arbuştilor altoiţi pe port-altoi prea dezvoltaţi, care să ofere puricilor lăstari îmbibaţi de sevă; - pe cale culturală, prin raţionalizarea aportului de îngrăşăminte azotate, care stimulează vegetaţia în detrimentul producţiei. Se interzic tăierile sistematice sau prea scurte. Se vor suprima ierburile sălbatice, adevărate rezervoare de păduchi (păpădia şi susaiul adăpostesc păduchele rădăcinilor Asteraceelor). Se urmăreşte acoperirea cu plastic care va avea efect repulsiv accentuat asupra păduchilor. Se vor echipa serele şi verandele cu plase antiinsecte la nivelul deschiderilor; - pe cale mecanică, prin îndepărtarea primilor păduchi cu o vată alcoolizată. Se vor tăia lăstarii colonizaţi de larve şi aptere. Pentru păduchele lânos se va răzui scoarţa arborilor şi se vor tăia iarna părţile prea umflate; - pe cale biodinamică, prin pudrarea cu lithotam. Se va pulveriza o soluţie pe bază de săpun negru (5-10%) sau se vor macera frunze de rhubarbă. Fertilizarea plantelor cu purin de urzică (oligofertilizant) le face mai puţin vulnerabile la atacurile păduchilor de rădăcini. Alţi purini activi: absinth (pur), ferigă (pur), lavandă (diluat 1/5); - pe cale biologică, prin împrăştierea unor auxiliari naturali sau utilizabili: cecidomyii afidifage, buburuze (Adalia, Coccinella, Harmonia), hemerobe, chryosope (leii păduchilor), himenoptere parazitoide (Aphidius ervi, Aphidoletes aphidimiza), larve de syrphe (muşte), păsări. Se pot folosi şi produse aphidicide de origine naturală: ulei alb de petrol sau ulei de hamei pe stadiile hibernante (păduchi lânoşi), ulei horticol (parafină sau vaselină de vară), piretre, kaolin (în afara perioadei de înflorire); - chimică, prin tratarea înainte de răsucirea frunzelor cu un produs de contact şi ingestie (lambda-cyhalothrin, cypermethrin, etofenprox, esfenvalerat).

Ce este roua de miere?

Se observă de obicei în preajma păduchilor. Această substanţă lipicioasă, uneori abundentă, reprezintă excedentul nevoilor nutriţionale pe care le au păduchii. Substanţa este dată afară prin anus şi conţine între 6 şi 11% zahăr. Roua de miere nu este toxică pentru plantă, însă, în condiţii blânde de temperatură şi umezeală, devine un loc propice apariţiei mucegaiurilor negre denumite fumagină. Fumagina acoperă părţile verzi şi împiedică fotosinteza. Roua de miere este inestetică şi usucă planta. Pe caniculă, plantele afectate rezistă cu greu evapotranspiraţiilor puternice. Din această cauză, unele plante mai tinere pot muri.

Victor VĂTĂMANU