Intensivizarea culturii prin conducerea afinului pe verticală

Dr. ing. Adrian Asănică este profesor de pomicultură în cadrul USAMV Bucureşti. În 2017 a finalizat, alături de o largă echipă, proiectul „Inovaţii în cultura arbuştilor fructiferi“. „Nevoia de a oferi soluţii viabile unei pomiculturi actuale, dinamice şi tot mai orientatå spre maximizarea profitului şi obţinerea unor fructe de calitate ne-a concentrat preocupările spre realizarea unor sisteme inovative de conducere a arbuştilor fructiferi.

Transformarea arhitecturii plantelor din forma clasică de conducere, tip tufă, în forme zvelte, cum sunt cordoanele verticale, s-a dovedit a fi de bun augur pentru specii precum coacăzul, aronia, afinul şi goji.“

Conducerea sub formă de tufă a arbuştilor fructiferi prezintă o serie de neajunsuri:

slaba penetrare a luminii în interiorul tufei şi de aici o colorare mai slabă şi eşalonată a bacelor situate la interior; o degarnisire mai accentuată a tulpinilor şi o diferenţiere mai mică a mugurilor de rod; menţinerea umidităţii o perioadă mai lungă de timp după ploi la nivelul foliajului şi slaba aerare a tufei favorizează apariţia bolilor criptogamice; eficienţa slabă a tratamentelor fitosanitare datorate aglomerării tulpinilor şi a creşterilor de la nivelul tufei, ce acţionează ca o barieră în calea stropirilor; inconvenientul unei poziţii dificile în timpul culesului şi a altor operaţii tehnologice (ex: tăierile); dificultatea întreţinerii rândului de plante liber de buruieni; lovirea reciprocă şi frecarea repetată a ramurilor între ele favorizează apariţia ulceraţiilor şi a cancerului la nivelul tulpinilor. Pornind de la aceste inconveniente, au fost create noi structuri ale coroanelor la arbuştii fructiferi ce pot răspunde nevoilor de intensivizare şi creştere

a calităţii fructelor recoltate. Prin urmare, redistribuirea elementelor de creştere ce pornesc din zona coletului s-a realizat către mai puţine tulpini conduse în plan vertical la o înălţime ce compensează energia de creştere dezvoltată în funcţie de specie şi soi. Cu cât numărul de tulpini pe plantă este mai mic, cu atât va creşte şi talia plantei mai mult.

De la tufă la cordoane verticale

În cazul afinului, sistemul de conducere în plantaţiile comerciale este unanim recunoscut ca fiind tufă multitulpinală. Pentru realizarea sistemului de conducere pe verticală am procedat la realizarea unui modul cu două soiuri de afin (Coville şi Blueray), plante cultivate la containere de 50 de litri, iniţial conduse sub formă de tufă şi asupra cărora s-au aplicat tăieri de formare şi încadrare în forme de conducere verticale. După amplasarea ghivecelor în teren, pentru dresarea şi susţinerea tulpinilor a fost realizat un sistem de palisare format din stâlpi de pin trataţi, plus patru rânduri de sârme din inox, de care s-au fixat suporţii de bambus, câte unul pentru fiecare cordon vertical, asigurând echidistanţa optimă, în funcţie de varianta de coroană propusă (Ax, Bibaum sau Trident). Pasul următor a constat în alegerea creşterilor/tulpinilor mai viguroase şi echilibrate ca talie din cadrul tufei şi legarea acestora de tutorii de bambus. Restul creşterilor de la bază au fost reduse prin tăierea la cepi scurţi pentru stimularea îngroşării cordoanelor selectate şi conduse în plan vertical. De-a lungul cordonului au fost făcute intervenţii minimale asupra ramificaţiilor, doar cu scopul de ramificare sau garnisire cu noi creşteri a zonelor denudate. Din cauza sistemului anterior de conducere joasă a plantelor, tip tufă, deficitul de lumină de la interiorul tufelor a condus la o degarnisire accentuată a porţiunii bazale şi mediane a tulpinilor constatată în momentul dresării şi palisării tulpinilor pe tutorii de bambus. Pe parcursul formării noilor sisteme de conducere la afin a fost remarcat un aspect deosebit de benefic: emiterea de noi creşteri (lăstari) în zonele degarnisite de la baza şi mijlocul plantelor, fără a efectua incizii sau alte operaţiuni de stimulare. Echidistanţa realizată între cordoane de-a lungul rândului şi distribuirea elicoidală a lăstarilor pe înălţimea acestora a condus la formarea unui gard fructifer închegat, la care toate lucrările şi operaţiile tehnologice pot fi realizate cu uşurinţă şi mult mai eficient.

Particularităţi de tăiere

Rodul la plantele de afin este prezent în vârful ramurilor anuale de rod, diferenţierea mugurilor având loc de la vârful ramurilor spre bază. Soiurile de afin diferă destul de mult între ele în ceea ce priveşte capacitatea de ramificare şi vigoarea plantelor. Sunt soiuri la care tulpinile sunt de vigoare mai mică, sunt mai dese şi formează un semischelet amplificat de-a lungul tulpinilor. Altele dau naştere unor tulpini puţine, dar puternice, cu porţiuni ce în timp se degarnisesc cu uşurinţă, prin lipsa unei bune capacităţi de ramificare. În funcţie de particularităţile speciei şi de modul de creştere specific al fiecărui soi, se adoptă o tăiere de producţie care să realizeze la nivelul tufei un echilibru între creştere şi fructificare, o repartizare aerată a tulpinilor şi ramificaţiilor lor, precum şi o stabilitate în plan vertical a plantei.

Sistemul de conducere pe verticală presupune:

• tăierea la cep a creşterilor anuale ce au fructificat în anul precedent;
• reţinerea ramificaţiilor laterale de vigoare redusă pentru fructificare în anul curent;
• tăierea în cepi scurţi a creşterilor viguroase cu poziţie verticală apărute pe cordon;
• îndepărtarea lăstarilor porniţi de la colet, cu excepţia unuia singur, care se păstrează ca soluţie de înlocuire în cazul pierderii unui cordon vertical; 
• eliberarea de creşteri şi ramificaţii apărute la baza cordoanelor pe 20-25 cm de la sol;
• îndepărtarea creşterilor slabe fără potenţial de rodire, formate pe cordon pentru stimularea celor reţinute anterior şi dispunerea spaţială echilibrată a ramificaţiilor şi cepilor în lungul cordoanelor.

Roxana BĂLAN