REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

International Wine Contest Bucharest pregăteşte cea de-a XIV-a ediţie

15/3/2017

0 Comments

 
Picture
Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) anunţă o nouă ediţie a Concursului Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB), cel mai important concurs internaţional de vinuri din Europa de Est, ce se va desfăşura în perioada 25-28 mai la Bucureşti.
IWCB se desfăşoară sub înaltul patronaj al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV). După o atentă monitorizare, începând cu anul 2016, IWCB a fost acceptat în „superliga“ Federaţiei Marilor Concursuri Internaţionale de Vinuri şi Băuturi Spirtoase - VINOFED.

Şi în 2017 înregistrarea probelor se va face fără taxă pentru producătorii de vinuri
Ca o primă noutate, în 2017 fiecare comisie de jurizare (panel) va fi formată din şapte juraţi (şi nu din cinci ca la majoritatea concursurilor), dintre care patru specialişti străini în fiecare panel. Prin acest efort, acurateţea evaluării IWCB ajunge la un nivel nemaiatins până în prezent. Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR) desemnează cu autoritate degustătorii evaluatori români, asigură securizarea probelor şi parcurgerea corectă a tuturor procedurilor impuse de regulament.

„Idealul ar fi ca IWCB să fie folosit de autorităţi, valorificat de asociaţiile de producători, de instituţiile de învăţământ superior pentru a culege date prelucrate şi pentru a-şi expune mesajele, materialele ştiinţifice în faţa unei comunităţi compacte, valoroase, greu de atins în mod individual. Beneficiile şi economiile sunt evidente“, afirmă Cătălin Păduraru, CEO IWCB. Sincronizarea cu noile tendinţe mondiale este dovedită de IWCB prin introducerea spre evaluare a vinurilor „eco“ în grupe distincte. În anul 2016, au intrat în competiţie 1.495 de probe din 32 de ţări producătoare, probele producătorilor din străinătate reprezentând 52% din totalul înscrierilor. 238 de operatori români şi străini au trimis probe la IWCB. IWCB este principalul instrument de calibrare şi comunicare pentru piaţa vinului din această parte a globului, cu influenţe benefice majore pentru toţi producătorii de vin din lume, dar şi pentru economia românească. Conform datelor oferite de APEV (Asociaţia

Producătorilor şi Exportatorilor de Vin din România), la sfârşitul anului 2015 România ocupa:

  • a 5-a poziţie în UE după suprafeţele cu viţă-de-vie (după Spania, Franţa, Italia, Portugalia) şi este în primele 15 ţări la nivel mondial;
  • a 5-a poziţie în UE după cantitatea de struguri produsă (după Italia, Spania, Franţa, Germania);
  • a 6-a poziţie în UE la producţia de vin (după Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Germania).

Conform aceleiaşi surse, la sfârşitul anului 2015, producţia de vin a României era de 3,627 milioane hectolitri, iar consumul de vin în România atingea 3,990 milioane hectolitri. Un concurs de asemenea calibru atrage atenţia asupra României, cu efecte imediate de imagine, dar şi economice.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE