
Cum campania de recoltare a culturilor de toamnă se apropie de sfârșit, fermierii ar trebui să ia în calcul și pregătirea combinelor pentru perioada de inactivitate, astfel încât acestea să fie în bună funcționare și în următorul sezon. Pentru a afla câteva sfaturi utile în această privință, am stat de vorbă cu Florin Neacșu, director general adjunct al NHR Agropartners.
Curățarea combinei – o lucrare necesară
Combina reprezintă o investiție importantă pentru fermieri și durata de bună funcționare a acesteia depinde foarte mult de modul în care este întreținută atunci când nu este utilizată perioade mai lungi. De aceea, după fiecare sezon de recoltat, când există o perioadă de inactivitate mai lungă, combina trebuie să fie întreținută și aici sunt câteva elemente de care trebuie să se țină seama. În primul rând trebuie decuplat hederul și demontat elevatorul central pentru a se putea face o curățare a combinei mai ușoară și completă. Curățarea combinei de praf, pământ și toate resturile care au rămas după recoltare este foarte importantă pentru că aceste materiale pot reține umiditatea, favorizând ruginirea anumitor componente și pot atrage șobolanii, care reprezintă un pericol foarte mare pentru cablurile electrice sau diverse componente, unele ajungând să fie chiar distruse de aceste rozătoare. Curățarea începe prin cuplarea batozei pentru ca mizeria și praful să iasă din combină, apoi se demontează anumite componente pentru ca accesul la părțile interne ale combinei să fie mai facil. Duza pompei de spălat trebuie să fie la o distanță suficient de mare față de partea metalică – la circa 30 cm, astfel încât jetul de apă să nu fie prea aproape ca să exfolieze vopseaua sau să deterioreze diferite componente. Jetul de apă nu trebuie îndreptat direct spre conexiunile electrice sau alte elemente, cum ar fi lagărele cu rulmenți, și este bine să fie înclinat la 25-30 de grade față de suprafața pe care vrem s-o curățăm. De asemenea, temperatura și presiunea apei nu trebuie să fie prea mari. Înainte de curățare trebuie demontate lanțurile și sitele pentru a le face o pregătire optimă. Mulți folosesc vaselină pentru gresarea lanțurilor, însă, personal, nu recomand acest lucru deoarece praful intră în vaselină, aceasta devine abrazivă și apare o uzură exagerată a metalului. Se recomandă o imersare a lanțurilor în seu de oaie sau ulei, se scurg și apoi se montează înapoi pe combină. Este bine să se verifice curelele și
întinzătoarele acestora. De regulă ele sunt acționate cu niște arcuri care au indicator de lungime. Unele persoane recomandă demontarea sau slăbirea curelelor, adică detensionarea lor, însă având în vedere că în perioada de stocare combinele trebuie pornite din când în când pentru a pune în funcțiune sistemul de aer condiționat și pentru a încărca bateriile, această operație ar fi în plus. Consider că este mai bine ca aceste curele să rămână în poziție normală de lucru.
Bateriile ar trebui scoase și stocate într-o cameră cu umiditate redusă și cu o temperatură suficient de mare astfel încât să nu se descarce și să fie încărcate periodic. Dacă rămân pe combină, la o lună sau cel mult două se pornește motorul și se lasă să funcționeze cel puțin o jumătate de oră până la o oră, pentru ca bateriile să se încarce și sistemul de aer condiționat să rămână în bună stare de funcționare.
Atenție la rezervorul de motorină, și nu numai
Un element important, pe care majoritatea fermierilor îl ignoră, este păstrarea rezervorului de motorină plin, pentru că altfel poate să apară condens și apa care se scurge ajunge în motorină, iar apoi în pompa de injecție putând cauza diverse deteriorări. La combinele care funcționează cu AdBlue, este necesar ca rezervorul dedicat acestei soluții să fie gol deoarece la temperaturi de sub minus 10-11 grade Celsius îngheață și poate să provoace defecțiuni. De asemenea, este necesară verificarea cantității și calității agentului de răcire (a antigelului), a densității acestuia, pentru ca în perioadele reci să nu înghețe și apoi să apară fisuri în blocul motor. Pentru protejarea anvelopelor, care din cauza imobilității se pot deforma, este bine să fie ridicată combina pe niște suporți din lemn, astfel încât să nu rămână întreaga greutate pe roți. Dacă există o invazie de șoareci sau șobolani, combina trebuie protejată și să se folosească substanțe chimice care să-i îndepărteze. Cilindrii hidraulici trebuie închiși complet, iar tija care rămâne în exterior să fie unsă cu vaselină, iar toate lagărele combinei să fie gresate foarte bine pentru ca pe toată perioada în care combina nu este utilizată acestea să fie protejate și să nu apară rugină sau să se deterioreze. În cazul în care sunt anumite părți ale mașinii care rămân descoperite, în special motorul sau țeava de eșapament, se vor lua măsuri pentru a se evita intrarea zăpezii și a apei. În perioada de stocare sau în momentul pregătirii pentru noul sezon trebuie făcută și conversia combinei care a fost echipată pentru floarea-soarelui sau porumb, pentru cereale păioase (înlocuirea sitelor, grătarului și hederului).
Un inventar al pieselor necesare
Tot cu ocazia pregătirii combinei pentru stocare, în perioada de neutilizare este bine să fie demontate toate piesele consumabile care prezintă uzură – de exemplu, cuțitele de la tocătorul de paie, și să se facă o listă cu tot ce necesită înlocuire, astfel încât piesele să fie comandate din timp, dar și pentru a beneficia de prețuri promoționale. Când se stabilește ce piese sunt necesare este important să ni se comunice modelul și seria combinei pentru o comandă exactă. Recomandarea noastră este să se folosească tot timpul piese originale, care sunt garantate de producător, au garanție dacă sunt montate de un atelier specializat sau de un specialist al importatorului, pentru că de multe ori piesele after market, care provin de la producători necunoscuți, pot să cauzeze defecțiuni grave ale combinei. Până la urmă, economia pe care încercăm s-o facem se transformă în pierdere. De mai mulți ani, la NHR Agropartners avem un program de inspecție gratuită a combinelor și tractoarelor pe perioada de iarnă, când identificăm piesele care trebuie înlocuite pentru ca mașinile să fie în bună stare de funcționare pentru sezonul următor. În această perioadă avem și promoții la piesele respective, montăm piese care necesită oameni specializați. De regulă se comandă în perioada iernii, piesele se aduc în primăvară, în luna martie, iar plata lor se poate face după 30 de zile de la livrare. Achiziția pieselor de schimb o facem din depozitele producătorilor produselor pe care noi le comercializăm, aflate, în special, în Germania și Marea Britanie. Ca o paranteză, menționez că pentru comenzile în regim de urgență, adică pentru piesele care nu sunt pe stoc, precum și pentru intervențiile de service efectuate în weekend nu aplicăm majorări de preț. Tot în perioada de extrasezon venim cu oferte speciale și pentru achiziția de mașini agricole noi, care presupun un avans minim sau chiar fără avans, plata primei rate anul următor, dobânzi mici și perioadă de garanție extinsă. Anul acesta am avut un proiect cu 4 ani garanție la combine, pe care vrem să-l continuăm.
Achiziții mai slabe la combine în 2019
În privința vânzărilor de tractoare, combine și utilaje agricole pot să spun că anul acesta au decurs bine, dar nu au fost la nivelul așteptărilor noastre. Părerea mea este că la nivelul țării a fost o ușoară scădere a numărului de combine vândute. La tractoare și echipamente efectul s-a simțit mai puțin. A fost un an atipic, cu secetă puternică în toamnă, iar cultura de rapiță, în general, nu a răsărit sau a răsărit necorespunzător și foarte multe suprafețe au fost întoarse și semănate cu alte culturi. Pentru că anul acesta grâul a răsărit târziu, chiar a înfrățit în primăvară, foarte mulți fermieri au avut rețineri în a achiziționa combine. În plus, suprafețele semănate în primăvară au crescut, iar campania de recoltare a culturilor prășitoare este, de regulă, mai lungă decât cea de la păioase, dar presiunea asupra combinelor a fost mai redusă și astfel i-a determinat mai puțin pe agricultori să facă investiții în combine. Pe piață, nevoia de combine și de mașini agricole, în general, este încă mare. Sunt fermieri cu suprafețe mici care se orientează să achiziționeze combine pentru că au ajuns la concluzia că este mai bine să aibă propria mașină pentru a recolta la momentul optim, decât să aștepte un prestator de servicii care vine abia după ce termină treaba lui. Fiecare zi de întârziere duce la pierderi de producții. Nevoia rămâne în continuare mare și pentru că multe combine care au fost achiziționate prin programele SAPARD și FEADR au ajuns la o anumită perioada de utilizare, fermierii se gândesc deja sa le înlocuiască. Sper că rezultatele obținute de fermieri în anul acesta mai dificil au fost destul de bune și vor putea să facă investițiile amânate în perioada care urmează. Le doresc putere de muncă, optimism și profit maxim pentru sezoanele următoare!
Ana IONIȚĂ






















