După încheierea plantării viței-de-vie, se execută o serie de lucrări agrofitotehnice care au ca scop fortificarea și pregătirea vițelor pentru rodire, asigurarea unei longevități mai mari și, nu în ultimul rând, consolidarea densității lor în noua plantație.
E. Vișoiu și colaboratorii consideră că soluționarea acestor probleme constituie un segment de bază al agrotehnicii viticole, aplicată strict pe ani și etape din viața plantației. Se consideră a fi vii tinere cele din anii I, II, III de la plantare, urmând ca în anul IV de cultura să intre pe rod.
Lucrările agrofitotehnice din anul I de la plantare
Lucrările solului – în urma lucrărilor de pichetare și plantare, în special în cazul în care aceste lucrări au fost executate pe un teren umed, solul se bătătorește, înrăutățindu-se regimul aerohidric. În acest scop se recomandă a se executa o afânare a solului printr-o mobilizare a sa pe adâncimea de 14-15 cm, fără întoarcerea brazdei, pentru a evita pierderea apei prin evaporare. Totodată, mobilizarea superficială a solului recomandată mai sus se execută și în scopul spargerii (sfărâmării) crustei formate la suprafața solului și a distrugerii buruienilor apărute în plantație. Această mobilizare poate fi executată mecanic, hipo sau manual.
Micșorarea mușuroaielor și distrugerea crustei apărute la suprafață acestora constituie o lucrare manuală obligatorie, ce se execută în scopul ușurării ieșirii lăstarilor din pământ (la vițele mușuroite după plantare). Lucrarea se recomandă a fi executată săptămânal sau decadal, în perioada mai-iunie, în situația în care vițele au fost plantate în intervalul 20 martie-20 aprilie sau după circa 30 de zile de la plantare. În cazul în care întârzie apariția lăstarilor din pământ (mușuroi), se execută desfacerea cu grijă a mușuroiului, iar dacă se constată distrugerea acestora de către dăunători, se recomandă aplicarea unui tratament de prăfuire cu un insecticid recomandat de către specialiștii laboratorului fitosanitar judetean; după tratament, fiecărei vițe i se reface mușuroiul, acoperindu-se lăstarii (încă fragili) cu pământ reavăn sau mărunțit. În cursul perioadei de vegetație se prășește terenul (intervalul dintre rândurile de plante) de 3-5 ori (hipo, mecanic sau manual) pentru a se menține curat de buruieni, pentru distrugerea crustei și pentru asigurarea unui regim aerohidric favorabil. Toamna, după căderea frunzelor și intrarea plantelor în repaus, se execută o arătură la 16-18 cm adâncime, cu întoarcerea brazdelor către rândul de plante (hipo sau mecanizat) sau o mobilizare energică a solului printr-o lucrare cu cazmaua, urmată de mușuroirea butucilor, prin acoperirea cu pământ a cel puțin 4-6 ochi socotiți de la baza coardelor.
Copcitul – după plantare, în cazul vițelor altoite, plantele își formează organele care le lipsesc: altoiul – rădăcini și portaltoiul – lăstari. Pe această cale altoiul se poate despărți de portaltoi. În astfel de situații trebuie suprimate toate rădăcinile date din altoi și toți lăstarii porniți din portaltoi. Această lucrare poartă numele de copcit, ea executându-se în scopul evitării despărțirii altoiului de portaltoi, a întăririi sudurii dintre ei (punctul de altoire) și a dezvoltării sistemului radicular de la baza portaltoiului. Copcitul se recomandă a se executa toată ziua (pe timp noros) sau pe timp însorit, dimineața, până la ora 10, și după-amiaza, după ora 16, în aceste condiții părțile etiolate ale lăstarilor vor fi distruse de razele soarelui. Prima lucrare de copcit se poate executa în luna iunie, când se suprimă rădăcinile date din altoi și lăstarii porniți din portaltoi; refacerea mușuroiului este o lucrare obligatorie. Al doilea copcit se recomandă a se executa în perioada 1-15 august, când vițele se lasă dezvelite, în scopul favorizării maturării lăstarilor. Copcitul se recomandă și vițelor nealtoite, plantate pe nisipuri. Lucrarea se execută manual, mușuroaiele se desfac cu o copcitoare, până la punctul de altoire, aproape de primul nod al portaltoiului, iar apoi cu un briceag bine ascuțit sau cu o foarfecă de vie se taie „în ras“ toate rădăcinile date din altoi și din partea superioară a portaltoiului, dar și lăstarii porniți din portaltoi.
Lucrări în verde – în cursul verii, lăstarii cresc, întinzându-se pe pământ, fapt ce îngreunează obținerea de lăstari viguroși pentru formarea tulpinii, aplicarea lucrărilor solului, combaterea bolilor și a dăunătorilor; de aceea se va efectua legatul lăstarilor (de picheți sau de araci), la cei cu o lungime de 30-40 cm. Această lucrare se repetă când lăstarii ajung la 70-80 cm. În cazul în care butucii vor fi formați pentru conducere înaltă sau semiînaltă, concomitent cu legatul se va executa și plivitul, lăsându-se să vegeteze numai 2-3 lăstari, restul rupându-se (plivindu-se). În scopul maturării lăstarilor opriți pentru formarea butucului, în luna septembrie se recomandă a se executa lucrarea de cârnit, care constă în suprimarea vârfurilor lăstarilor pe o lungime de 10-15 cm. Cele două lucrări de tăiat (plivitul și cârnitul) se recomandă a fi executate cu foarfeci de vie bine ascuțite, pentru ca rana de unde s-a făcut tăiatul să fie cât mai mică.
Combaterea bolilor și a dăunătorilor – din momentul în care frunzele ating 4-5 cm în diametru și până în toamnă, vițele trebuie tratate împotriva celor mai periculoase boli ce pot duce la compromiterea tinerei plantații. Mana viței-de-vie (Plasmopara viticola) și făinarea – oidium (Uncinula necator) constituie cele două boli de care vițele tinere trebuiesc apărate. Tratamentele de prevenire și combatere a acestora se efectuează cu produsele și în dozele recomandate de către specialiștii laboratoruului fitosanitar județean și care specifică și perioadele calendaristice aproximative de efectuare a lor. Este bine a reține obligativitatea folosirii la ultimele două stropiri (începutul și sfârșitul lunii august) a zemei bordeleze, în concentrație de 0,5-0,75%, datorită rolului cuprului în maturarea lăstarilor, prin acumularea glucidelor, cu rol în sporirea rezistenței la gerul din timpul iernii. Tratamentele împotriva dăunătorilor sunt la fel de importante ca și cele împotriva bolilor; de aceea recomandările specialiștilor fitosanitari trebuiesc respectate și aplicate conform buletinelor de avertizare. Completarea golurilor – încă din primul an pot apărea în plantații „goluri“, ca urmare a pieirii vițelor. Pentru a obține o plantație bine încheiată chiar din anul I, golurile trebuie completate. Lucrarea se execută în vară sau în toamna primului an; se fac gropi, ce se completează cu vițe obținute „la ghivece“ nutritive sau cu vițe STAS (altoite sau nealtoite).
Completarea golurilor cu vițe STAS se face urmându-se etapele plantării. În cazul completării cu vițe „la ghivece“, în gropile executate se așază vița cu amestecul nutritiv existent în ghiveci, cu grijă, în așa fel încât să nu se „deranjeze“ sistemul radicular al plantei, prin dezlipirea sa de amestecul nutritiv; lăstarul (lastarii) se scurtează cu 1/3-1/2, apoi se pune pământ și gunoi de grajd de jur-împrejurul plantei, se udă bine și se completează cu pământ până la punctul de altoire. Toamna, după căderea frunzelor, se refac mușuroaiele, în scopul protejării pe timpul iernii a minimum 4-6 ochi de la baza lăstarilor.
Udarea și fertilizarea – în cursul verii, dacă se resimte seceta, se trece la completarea rezervei hidrice a solului; vițele se udă cu găleata sau furtunul, iar lucrarea se poate repeta ori de câte ori este necesar, până către începutul lunii septembrie. Se recomandă a se aplica fiecărei vițe o cantitate de 10 litri de apă la fiecare udare. Dacă nu s-au aplicat îngrășăminte în cantități corespunzătoare, înainte de plantat sau o dată cu plantarea, fertilizarea viilor tinere devine obligatorie, mai ales în cursul primului an și în situația când sistemul de conducere va fi pe tulpini înalte sau semiînalte. Completarea rezervei minerale a solului se poate efectua fie printr-o fertilizare organică la fiecare butuc, fie printr-una chimică, însă cea mai recomandată metodă este fertilizarea concomitent cu udatul. Se recomandă a se dizolva cantități mici de îngrășăminte chimice: 200-300 grame azotat de amoniu, 300-400 grame superfosfat, 300-400 grame sare potasică la fiecare 100 litri de apă, din care se administrează fiecărei plante câte 10 litri.
Lucrările agrofitotehnice din anul al II-lea de la plantare
În anul al II-lea de la plantare se execută aproape aceleași lucrări ca și în anul I, cu unele particularități legate de vârsta plantelor, la care se adăugă: dezmușuroitul vițelor, tăierea în uscat și instalarea sistemului de susținere.
Dezmușuroitul – primăvara, când temperatura aerului nu mai scade sub minus 8, minus 9 grade Celsius, se procedează la dezmușuroit, începând de la baza mușuroiului, pentru a nu se produce lovirea sau tăierea vițelor; lucrarea se execută cu sapa, manual.
Tăierea în uscat – începând cu anul al II-lea de la plantare se aplică tăierile de formare. Prin aceste tăieri, se urmărește, pe de o parte, o fortificare a vițelor, iar pe de altă parte, o formare a viitoarelor tulpini și a elementelor de rod. Lucrarea se execută imediat după mușuroit, înainte ca în plantă să se declanșeze „plânsul“ (pornirea în vegetație). Tăierea vițelor în uscat se execută diferențiat, în funcție de forma de conducere practicată. Pentru formarea butucilor cu conducere joasă: la un cep – 2-3 ochi, când creșterea vițelor este slabă sau nu s-a format decât o singură coardă; la 2 cepi a câte 2-3 ochi fiecare în cazul vițelor puternice. Pentru formarea butucilor cu conducere semiînaltă sau înaltă se lăsă o cordiță de 5-6 ochi lungime, care se leagă în poziție verticală de tutore (arac). O dată cu tăierea, se face și primul copcit în anul al II-lea; ca și în anul I, copcitul se repetă în luna august. Este bine de reținut că amplificarea tăierii în scopul obținerii unei producții de struguri încă din primii ani (II și III), fără asigurarea lucrărilor de întreținere corespunzătoare, duce la slăbirea butucului, la îmbătrânirea prematură și, nu în ultimul rând, la formarea unui sistem radicular slab dezvoltat, incapabil să exploreze un volum de sol cât mai mare.
Instalarea mijlocului de susținere – vița-de-vie este o liană care susține tulpina cu ajutorul cârceilor, pe diferiți suporți naturali (arbori, pomi etc.) sau artificiali. Lăsați liberi, fără susținere, lăstarii de viță-de-vie se orientează către suprafața solului, împiedicând creșterea în lungime și totodată aplicarea lucrărilor agrofitotehnice de întreținere.
Ca suporți artificiali, în cultura viței-de-vie se folosesc aracii și spalierii în diferite forme și mărimi, în funcție de sistemul de conducere ales. În general, într-o cultură privată mică se folosesc, pentru susținerea viței-de-vie, aracii; din cauza durabilității scăzute (2-3 ani), a limitării folosirii unei încărcături optime pe ochi, a stânjenirii lucrărilor de protecție fitosanitară, utilizarea acestora drept sistem de susținere este din ce în ce mai rară, locul lor fiind luat de susținerea pe spalier. Spalierul reprezintă un sistem de susținere format din stâlpi (bulumaci) din lemn sau beton și sârme, instalat pe direcția rândurilor de viță-de-vie, în scopul susținerii părții aeriene a butucilor, a asigurării unei încărcături de ochi optime și a unei aerisiri și expuneri la soare favorabile. Față de araci, susținerea pe spalieri prezintă următoarele avantaje: durabilitate mare (peste 20 de ani) și rezistență mai mare la vânt; economie de forță de muncă și materiale la întreținerea spalierului; posibilitatea folosirii unei încărcături mai mari de ochi; repartizarea uniformă a coardelor și a elementelor de rod. Ușurarea executării lucrărilor agrofitotehnice.
Aracii confecționați din lemn vor avea o durabilitate mai mare dacă, înainte de folosire, se ard la bază sau se țin timp de 15 zile într-o soluție de sulfat de cupru 5% ori se impregnează cu bitum (la punctul de fierbere). În funcție de tipul de tăiere și forma de conducere, spalierii utilizați în plantațiile viticole sunt de mai multe feluri: spalieri pentru cultura joasă (clasică) și spalieri pentru conducerea semiînaltă sau înaltă. Pentru cultura joasă se folosesc bulumaci din beton sau din lemn, cu lungimea de 2,20 metri, cu trei rânduri de sârme; primul rând se fixează la 40 cm de sol, al doilea la 90 cm și al treilea la 150 cm; ultimele două rânduri de sârme sunt duble, iar în cazul soiurilor viguroase, la care se lăsă mai multe coarde, și prima sârmă poate fi dublată.
Pentru cultura semiînaltă sau înaltă, bulumacii sunt în mod obișnuit din beton, de 2,40 m lungime; prima sârmă se instalează la 70-76 cm de la sol, al doilea rând de sârme (dublu) la 1,10-1,15, iar al treilea rând (dublu) la 1,60-1,65 metri. Cel puțin pentru primii trei ani, pentru fiecare butuc se recomandă un tutore de 1,3-1,5 metri lungime, de care se va lega și conduce viitoarea tulpină de viță-de-vie, tutore care poate fi confecționat și din lemn, dar la care, pentru durabilitate, se recomandă a aplica măsurile de mai sus (ardere, scufundare în bitum). Elementele componente ale spalierului sunt: bulumacii confecționați din lemn sau beton, care la rândul lor sunt de două categorii: fruntași (cei de la capetele de rânduri) și mijlocași (cei de pe rând, situați la 8-10 metri unul față de celălalt); sârmă (zincată sau galvanizată) cu diametrul de 2,2-3 mm; bride (confecționate din sârmă, pentru bulumacii de beton) sau scoabe (confecționate din fier – pentru bulumacii din lemn); întinzătoare pentru întinderea sârmelor; ancore (pietre, cărămizi mai mari, blocuri de beton), care la rândul lor sunt prevăzute cu inele de sârmă, pentru întinderea sârmei sau drept contraforță, pentru stabilitatea bulumacilor fruntași.
Tehnica instalării mijlocului de susținere
Această operație poate începe în toamna anului I sau în primăvara anului al II-lea de la plantare, cuprinzând următoarele etape: pichetarea terenului (marcarea pentru bulumaci și ancore), transportul și repartizarea materialelor în parcelă; săpatul gropilor (cu cazmaua sau cu burghiul); fixarea bulumacilor; montarea bridelor și ancorarea bulumacilor fruntași; montarea și întinderea sârmelor.
Fertilizarea – atunci când vițele plantate nu prezintă o creștere normală, se recomandă o fertilizare chimică, prin aplicarea următoarelor doze orientative: 100-150 kilograme la hectar (substanță activă) N (azot); 100-150 kilograme la hectar (substanța activă) P2O5 (fosfor) și 100-120 kilograme la hectar (substanță activă) K2O (potasiu). Administrarea acestora se face prin împrăștiere, urmată de încorporarea în sol la 16-18 cm adâncime toamna, în urma lucrării de arătură adâncă efectuată la sfârșitul anului I (îngrășămintele pe bază de fosfor și potasiu) și primăvara, la desprimăvărare, în urma lucrării de arătură de primăvară (îngrășăminte pe bază de azot). De asemenea, pentru completarea necesarului de micro- și macroelemente, specific pentru fiecare fenofază în parte, se recomandă utilizarea fertilizărilor extraradiculare (foliare) aplicate pe aparatul foliar al plantelor. În această situație, cheltuielile financiare aferente fertilizărilor sunt mult mai reduse, iar procurarea și aplicarea acestora se recomandă a fi efectuate după o consultare prealabilă cu specialiștii și cercetătorii viticultori, deoarece aplicarea acestora se poate face concomitent cu tratamentele fitosanitare obligatorii.
Protejarea vițelor în timpul iernii
Această lucrare agrofitotehnică este obligatorie și se efectuează ca și pentru vițele din anul I de la plantare. Se va avea în vedere protejarea pe timpul iernii de gerurile și curenții reci a cel puțin 4-6 ochi de la baza cordiței, prin efectuarea lucrării de mușuroire; această lucrare va fi mult mai ușurată, în condițiile efectuării ei după lucrarea de arat din toamnă, când brazdele sunt aruncate către exterior, deci către rândurile de plante.
Lucrările agrofitotehnice din anul al III-lea de la plantare
În anul al III-lea de la plantare lucrările sunt aproximativ aceleași din anii anteriori, cu unele modificări legate de vârsta plantației, de sistemul de tăiere și forma de conducere.
Dezmușuroitul – lucrarea se execută primăvara devreme, înaintea arăturii de primăvară, care la rândul ei se efectuează cu aruncarea brazdei către interiorul intervalului dintre rândurile de plante. Se efectuează cu grijă, pentru a nu tăia plantele sau a nu le răni cu sapa.
Tăierea în uscat – în funcție de soluțiile tehnice adoptate și practicate în anul precedent, se execută astfel: pentru formarea butucilor cu conducere joasă, se lasă două coarde cu 7-10 ochi și doi cepi de 2-3 ochi fiecare; în cazul vițelor mai puțin viguroase se lasă o singură coardă de 6-8 ochi și un cep de 2-3 ochi; pentru forma semiînaltă și înaltă se proiectează tulpina și eventual cordoanele laterale. Pentru formarea tulpinii, la tăierea Guyot pe tulpină, se alege coarda plasată cel mai de sus de pe cordița din anul anterior și se taie la circa 10 cm sub prima sârmă portantă a spalierului; de pe porțiunea rămasă, se orbesc ochii, cu excepția celor 3-4 din vârf. Pentru formarea coardelor, în cazul tăierilor cu cordoane uni- sau bilateral, după proiectarea tulpinii, coarda, dacă are peste 7-8 mm diametru, este condusă pe sârma portantă până la limita grosimii de 7-8 mm sau până la butucul alăturat, de unde se taie. În continuare, coardele rămase se leagă de prima sârmă a spalierului (în cazul conducerii joase, clasice), iar la conducerea semiînaltă tulpinile se dirijează și se leagă obligatoriu de tutori, în timp ce cordoanele se leagă de sârma portantă.
Copcitul vițelor – ca și în anul al II-lea de la plantare, primul copcit se execută o dată cu lucrarea de tăiat în uscat, iar al doilea, în luna august. Această lucrare de copcit este deosebit de importantă deoarece tulpina butucului rămâne aerisită, iar aparatul foliar și producția nu vor avea un concurent în ceea ce privește consumul elementelor nutritive. De asemenea, în situația unei parcele pure sub aspect biologic, a unicității soiului, eliminarea portului (portaltoiului) este o lucrare obligatorie, iar neexecutarea ei descalifică puritatea biologică a parcelei.
Dirijarea și plivitul lăstarilor – lăstarii sunt dirijați printre rândurile de sârme duble, iar legatul lor se aplică o singură dată (primul legat) și numai atunci când este necesar. Lăstarii dați din tulpină, la formele semiînalte, cu excepția celor 3-4 din vârf, se plivesc, în scopul evitării unui consum nutritiv ineficient.
Fertilizarea și irigarea – în funcție de gradul de fertilitate al solului, pe de o parte, dar și de creșterea și dezvoltarea plantelor, pe de altă parte, se recomandă aplicarea de îngrășăminte chimice cu fosfor și potasiu toamna, înaintea efectuării lucrării de arat (150-180 kilograme la hectar substanță activă P2O5 și K2O), iar primăvara, de asemenea, înaintea lucrării de arat, a 150-200 kilograme la hectar substanță activă – azotat. Se specifică în mod expres „înainte de efectuarea lucrării de arat“, fie din toamnă, fie din primăvară, deoarece este obligatorie încorporarea acestor îngrășăminte în sol. Totodată, se recomandă și utilizarea îngrășămintelor foliare, dar numai după consultarea prealabilă a specialiștilor viticoli.
Completarea golurilor – se face primăvara, cu vițe obținute la ghivece nutritive, sau toamna, după căderea frunzelor. Această lucrare este necesară deoarece, pentru a fi economică, o parcelă viticolă trebuie să fie încheiată, sub aspectul densității, deci al numărului de plante la unitatea de suprafață.
Combaterea bolilor și a dăunătorilor – în cursul perioadei de vegetație, vițele vor beneficia de tratamente direct proporțional cu gradul de atac al bolilor și al dăunătorilor. Se vor efectua tratamente fitosanitare, cu scopul prevenirii și combaterii principalelor boli (mană, făinare, putregai cenușiu) și dăunători (acarieni).
Protejarea vițelor în timpul iernii – se face parțial (prin mușuroire) în arealele de cultură neprotejată sau semiprotejată și total, la plantele cultivate în sistem de cultură protejată.
Victor VĂTĂMANU
