Întreţinerea şi lucrarea solului în livezile de păr

Prin sistemul de întreţinere a solului în livezile de păr trebuie să se înţeleagă asigurarea unei aprovizionări cât mai bune a pomilor cu apă şi substanţe hrănitoare. La alegerea sistemului de întreţinere şi lucrare a solului este necesar să se ţină seama de: climat, sol, portaltoi, vârsta pomilor, necesitatea combaterii eroziunii şi de condiţiile economiei locale. (N. Ghenea şi St. Coman)

Un rol însemnat în stabilirea modului sau sistemului de întreţinere a solului îl are cantitatea de precipitaţii din zona respectivă, în special repartizarea acestora în cursul anului şi necesitatea combaterii eroziunii pe pante. În zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual, la livezile situate pe terenuri cu pantă mică, unde nu există pericol de eroziune, este indicat sistemul de întreţinere a solului sub formă de ogor negru. Acesta are avantajul că favorizează acumularea şi păstrarea unei cantităţi mari de apă în sol, îmbunătăţeşte regimul caloric şi de aeraţie al acestuia, distruge buruienile, sporeşte conţinutul de azot direct asimilabil. Ca urmare, perii din livezile unde solul este menţinut ca ogor negru cresc mai bine, formează mai mulţi muguri de rod şi dau recolte mai mari.

Ogorul negru prezintă şi o serie de dezavantaje legate de aplicarea repetată a lucrărilor (trecerea de 7-8 ori pentru întreţinerea solului şi de 10-15 ori pentru stropiri, recoltare etc.): materia organică din sol se descompune repede, iar însuşirile solului se înrăutăţesc. Pentru a preveni aceste dezavantaje, se recomandă fertilizarea puternică a terenulu cu 20-30 tone/hectar gunoi de grajd anual, în funcţie de fertilitatea naturală a solului. În scopul micşorării numărului de intervenţii este indicat ca fertilizarea să se combine cu aplicarea erbicidelor. Lucrarea de toamnă a solului şi încă 1-3 intervenţii uşoare pentru spargerea crestei în timpul verii, plus o stropire cu erbicide primăvara constituie o soluţie foarte bună pentru livezile din zonele cu precipitaţii mai reduse. Şi mai indicată este întreţinerea solului cu mulci adus din afara livezii, care menţine o temperatură mai scăzută în sol în cursul verii, permiţând o activitate normală a rădăcinilor.

În zonele cu precipitaţii de 600-750 mm anual folosirea îngrăşămintelor verzi de vară şi de iarnă pentru încorporarea în sol sau pentru mulci este posibilă, cu excepţia anilor secetoşi În aceste zone, în livezile tinere până la intrarea pe rod, este posibilă şi aplicarea sistemului culturilor intercalate, folosind în acest scop plante alimentare cu talie mică (mazăre, fasole, varză, bob, conopidă, cartofi, castraveţi, pepeni, dovleci etc). Este indicat să se aplice masiv îngrăşăminte care să satisfacă atât cerinţele pomilor, cât şi ale culturilor intercalate. Culturile intercalate nu sunt recomandate în plantaţiile altoite pe gutui care prezintă o înrădăcinare superficială, deoarece apare concurenţa între rădăcinile acestor plante şi rădăcinile pomilor. De asemenea, nu sunt indicate în plantaţiile pe rod deoarece împiedică lucrările de combatere a dăunătorilor. În zonele cu precipitaţii de peste 750 mm anual şi bine repartizate reuşesc toate sistemele de întreţinere, dacă panta terenului permite lucrarea solului sau dacă terenul este terasat. În cazul pantelor mai mari, neterasate, atât în livezile tinere, cât şi în cele pe rod plasate în zonele umede poate fi folosită ţelina permanentă obişnuită sau cu cercuri lucrate şi îngrăşate în jurul trunchiului. Dacă pomii sunt plantaţi pe curbe de nivel, se poate folosi sistemul de benzi înierbate temporar, alternând cu benzi lucrate ca ogor negru.

În condiţiile de irigare a livezilor, terenul poate fi întreţinut înierbat chiar în zonele mai secetoase şi chiar în livezile intensive intrate pe rod, cu condiţia aplicării unui sistem corect de îngrăşare. În acest caz, înierbarea permanentă asigură trecerea nestingherită a agregatelor de stropit în orice timp pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. Pe solurile deficitare în substanţă organică, unde umiditatea este asigurată, folosirea îngrăşămintelor verzi de vară şi de iarnă este absolut necesară. Pe solurile greu penetrabile pentru rădăcini, un sistem de întreţinere fără lucrarea solului, care permite dezvoltarea rădăcinilor în stratul superficial este mai indicat decât altul în care rădăcinile sunt distruse sistematic prin lucrări. Sistemul de întreţinere cu mulci nu poate fi aplicat pe solurile grele, compacte şi cu exces de umiditate, mai ales în regiunile umede, de dealuri. În schimb, mulcirea dă bune rezultate pe solurile nisipoase, pe cele cu textură mijlocie, uscate. Lucrările solului sunt în funcţie de sistemul de întreţinere adaptat în livada respectivă şi au drept scop realizarea unui sol afânat, structural, suficient de bogat în substanţe fertilizante, cu destulă umiditate şi capabil să întreţină o viaţă bacteriană intensivă.

Veriga principală în lanţul de lucrări ce se aplică solului în livezile de păr este arătura de toamnă. Aceasta are drept scop să afâneze solul la o adâncime maximă permisă, uşurând pătrunderea apei şi a aerului, să îngroape mai bine îngrăşămintele şi totodată să ajute rădăcinile să pătrundă şi să se menţină cât se poate de adânc. De asemenea, o parte din insectele dăunătoare care s-au cuibărit pentru iernat în sol sunt distruse. La executarea arăturii se va evita vătămarea sau tăierea rădăcinilor mai groase de câţiva milimetri. De aceea, înainte de a hotărî adâncimea arăturii de toamnă, se va stabili prin sondaje nivelul la care se găseşte masa rădăcinilor pomilor. În livezile intensive de pe terenurile plane sau cu pante mici, unde există pericol de eroziune, lucrarea solului se poate face în orice direcţie dacă sistemul de pichetaj şi forma coroanei permit. Pe terase, lucrarea solului se face în lungul acestora.

În ceea ce priveşte adâncimea de lucru, părerile sunt încă împărţite, dar cei mai mulţi autori sunt pentru o lucrare mai superficială a solului. Adâncimea de lucru mai depinde de portaltoi şi de textura solului. În livezile cu portaltoi viguroşi, o arătură la 15-18 cm cauzează pierderi mult mai mici sistemului radicular decât în cazul portaltoilor de vigoare slabă (gutuiul) la care adâncimea de lucru nu trebuie să depăşească 10-12 cm Pe solurile subţiri, lucrarea solului se face mai superficial decât pe cernoziomuri unde masa de rădăcini se găseşte la adâncimi mai mari. În livezile tinere, unde rădăcinile nu au ocupat încă întreaga suprafaţă, adâncimea de lucru poate creşte progresiv de lângă rândul de pomi (6-8 cm) până în mijlocul intervalelor (20-25 cm).

Cea mai potrivită epocă pentru efectuarea arăturii de toamnă este cu 20-25 de zile înaintea căderii frunzelor sau cu 10-12 zile înainte de îngălbenirea acestora la pomii de pe care s-a luat recolta. Este necesar să se efectueze la momentele indicate, întrucât toamna are loc creşterea activă a rădăcinilor, care ajută la cicatrizarea rănilor, şi care beneficiază la maximum de condiţiile îmbunătăţite, create prin arătură. Lăsarea terenului nearat şi adesea foarte bătătorit de pe urma culesului înseamnă diminuarea cu mult a ritmului de creştere activă a rădăcinilor de toamnă. Cu cât arătura de toamnă este mai puţin bolovănoasă, cu atât este mai bine pentru microorganismele din sol şi pentru rădăcinile pomilor. De aceea, arătura se grăpează imediat sau după o ploaie.

Până la sosirea iernii, grăparea se poate repeta. Primăvara devreme, lucrările solului din livezi încep cu afânarea pe adâncimi mici, 5-6 cm, folosind grapa cu discuri sau cultivatorul. În cazul când solul s-a tasat prea mult, adâncimea de lucru se măreşte la 10-12 cm. Terenul din jurul pomilor şi dintre pomi pe rând, care a rămas nelucrat, se prăşeşte cu sapa. Dacă terenul dintre pomi urmează să fie însămânţat sau plantat cu anumite culturi, se fac aceleaşi lucrări de afânare primăvara şi până la însămânţarea sau plantarea culturilor, apoi se continuă cu lucrările de întreţinere specifice fiecărei culturi. Când terenul dintre pomi se menţine ca ogor negru, se lucrează cu cultivatorul sau grapa cu discuri, la 8-10 cm adâncime, ori de câte ori este nevoie, menţinând solul curat de buruieni şi fără crustă.

În regiunile ploioase sunt necesare 6-8 lucrări cu cultivatorul, în timpul verii, pentru distrugerea buruienilor, iar în cele secetoase sunt suficiente 3-4. Atunci când lucrările de distrugere a buruienilor şi de afânare nu au fost făcute la timp şi buruienile au crescut prea mari încât să nu mai poată fi distruse prin mobilizări uşoare, se ară solul de pe intervale la 10-12 cm adâncime şi se grăpează imediat. O atenţie deosebită se va acorda lucrării solului în livezile intensive, situate pe pante şi pe terase, unde aceasta trebuie să contribuie la combaterea eroziunii. În acest scop, lucrarea solului se face obligatoriu pe direcţia curbelor de nivel. Totodată, trebuie urmărit că pe terenurile în pantă neterasate, dar şi pe terasele continue, cu platformă înclinată, uneltele de lucru, şi în special plugul, să nu realizeze un transport continuu şi însemnat de sol din amonte în aval.

Atât pentru lucrările de toamnă, cât şi pentru lucrările uşoare de afânare şi de distrugere a buruienilor din cursul anului, este importantă starea solului în momentul efectuării lucrării. Lucrarea unui sol prea uscat sau prea umed duce la pierderea rapidă a însuşirilor fizice. Pentru combaterea eficientă a buruienilor din plantaţiile de păr şi pentru a limita numărul lucrărilor superficiale, care strică structura, se recomandă aplicarea erbicidelor, completată cu afânarea solului. Produsele comerciale de erbicide experimentate în pomicultură se împart în două: - erbicide preventive (care au acţiune asupra sistemului radicular al buruienilor în momentul încolţirii seminţelor. Ele nu trebuie administrate în cantităţi prea mari, deoarece ar putea dăuna într-o oarecare măsură rădăcinilor, mai ales în plantaţiile tinere); - erbicide curative (care distrug buruienile prin intermediul părţii aeriene) şi care sunt de două feluri: erbicide care ard frunzele şi tulpinile buruienilor prin contact; acestea dau rezultate foarte bune numai în primăverile uscate (secetoase); dacă după tratament cad ploi, efectul lor scade foarte mult; erbicide sistemice - acestea se aplică pe frunze şi pe tulpinile buruienilor, după care pătrund în corpul lor şi sunt transportate prin sevă la rădăcini, pe care le distrug.

Aceste erbicide sistemice sunt singurele care distrug plantele vivace: pirul pălămidă, coada calului, ştevia sălbatică etc. Trebuie avut în vedere însă ca aceste substanţe să nu cadă pe organele pomului (tulpină, frunze, fructe) deoarece produc arsuri sau sunt toxice. De aceea ele trebuie aplicate pe timp liniştit fără vânt, presiunea din aparatul de stropit să fie mică, iar jetul să fie dirijat către sol. Prin aplicarea erbicidelor se obţin rezultate foarte bune, dacă se asociază într-un singur tratament un erbicid preventiv cu unul curativ. Tratamentul se poate face primăvara mai târziu, când o parte din buruieni a răsărit. În felul acesta se distrug buruienile răsărite şi se previne şi germinarea seminţelor existente în sol.

Victor VĂTĂMANU