REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

IPSO Agricultura, prezenta la expozitia SIMA de la Paris

15/3/2013

0 Comments

 
Picture
IPSO Agricultură, importator şi distribuitor exclusiv al mărcilor John Deere, Kuhn, Manitou şi Strom-Bednar în România, a fost prezentă cu un stand propriu în cadrul pavilionului John Deere la expoziţia internaţională SIMA de la Paris, organizată în perioada 24-28 februarie. La manifestare, aceasta a invitat un grup de jurnalişti din presa agricolă şi mai mulţi fermieri români, pentru a le face cunoscute noutăţile prezentate de fiecare producător în parte.

Vizita a debutat cu standul producătorului american John Deere, în cadrul căruia reprezentanţii firmei IPSO Agricultură, respectiv Ciprian Ion, specialist pe partea soluţiilor de management agricol AMS şi a maşinilor de erbicidat, împreună cu Radu Meşină, specialist pe partea de combine, ne-au furnizat informaţii cu privire la maşinile agricole prezentate la expoziţie. Din gama combinelor autopropulsate de recoltat furaje a fost lansată noua serie 7080, cu puteri de la 380 până la 812 CP. Seria cuprinde 7 modele, dotate cu motoare John Deere, cu excepţia modelului 7980, care este echipat cu motor Cummins. În afară de motoarele de la modelele 7180 şi 7280 care respectă normele de poluare Tier 3, celelalte îndeplinesc ultimele norme de poluare, respectiv Tier 4.

„La această serie, aducem pentru prima dată zdrobitorul de boabe KernelStar, cu rulouri conice şi profil triunghiular, în formă de fierăstrău. Datorită acestei forme, suprafaţa de procesare a boabelor se măreşte, iar zdrobirea este una superioară. Testele efectuate au arătat că zdrobitorul realizează un procent de zdorbire de până la 98-99%. Firma IPSO Agricultură propune din acest an echiparea combinelor în standard cu acest tip de zdrobitor”, a susţinut dl Meşină. Reprezentantul firmei a vorbit şi despre avantajele folosirii pe combinele de recoltat furaje a echipamentului HarvestLab, care, cu ajutorul senzorilor, furnizează date privind umiditatea furajului, conţinutul de proteină crudă, fibre, cenuşă etc. Totodată, minilaboratorul se poate demonta şi poate fi folosit pentru analiza diferitelor tipuri de siloz. „Este folositor şi pentru cei care au instalaţie de biogaz, pentru că le oferă informaţii exacte legate de compoziţia materialului”, a adăugat acesta. O altă noutate prezentată de John Deere la ediţia din acest an a expoziţiei SIMA a fost înlocuirea seriei de tractoare 6030 cu noua gamă 6M, cu puteri cuprinse între 115 şi 170 CP şi motoare Tier 4. De asemenea, transmisia DirectDrive, care îmbină confortul de operare de la transmisia fără trepte cu eficienţa transmisiei mecanice, a fost expusă la SIMA. Specialistul Radu Meşină a mai prezentat modul de funcţionare a combinelor din seria S cu rotor axial, combina T670 în varianta inteligentă, precum şi maşina de recoltat W540.

„Combinele din familia T au fost lansate în 2007, fiind premiate cu medalia de argint la expoziţia de la Hanovra, iar în martie 2008 s-au realizat primele livrări pentru piaţa din România. Aceste combine au dat rezultate foarte bune, având fermieri care au cumpărat chiar şi 20 de astfel de maşini. Lucrează la o viteză medie de 7,5 km/oră, la o producţie de grâu de 6.000 kg/ha. Au un sistem tangenţial de batere, sunt echipate cu JDLink, iar ultima variantă presupune dotarea cu motoare Tier 4”, a spus dl Meşină. În privinţa combinei W540, acesta a precizat că este cea mai vândută maşină de recoltat din România. „Provine din seria 9000, deci putem spune că istoricul ei este de 13 ani, timp în care s-au făcut anumite modificări şi îmbunătăţiri. Este combina cea mai fiabilă şi potrivită pentru condiţiile din România. O recomandăm pentru fermele mici şi mijlocii, cu suprafeţe de la 100 ha. Combina este oferită în două variante: standard şi premium, iar unul dintre avantajele sale este acela că păstrează separarea clasică, cu 5-6 scuturători. Sunt dotate cu motoare de la 238 până la 360 CP, iar cele mari respectă normele de poluare Tier 4”, a afirmat dl Meşină.

Din categoria preselor de balotat JD, au fost prezentate modelul universal 854, dar şi cel de ultimă generaţie, din familia 900. Ultimul are cameră independentă cilindrică, variabilă, şi deţine recordul la viteza de lucru şi descărcare a baloţilor. „În urmă cu 2 ani, la expoziţia SIMA, presa de balotat din familia 900 a fost prezentată doar ca un concept. Este destinată fermierilor mari şi prestatorilor de servicii şi este cea mai rapidă presă existentă pe piaţă”, a precizat specialistul de produs. În privinţa tractoarelor John Deere, dl Meşină a prezentat modelul Multifuel, premiat cu medalia de aur la SIMA, cel din seria 8000, de 360 CP - o serie vândută foarte bine în România, şi tractorul RT 9560 pe şenile, ce vine cu dotări noi, având inclusă şi varianta inteligentă. Totodată, la expoziţie am vizitat şi standul firmei Zürn, care produce hedere şi extensii pentru combinele JD.

„Firma are o istorie de 127 de ani şi ceea ce aduce nou aceasta este faptul că la extensiile de rapiţă toate cuţitele au antrenare mecanică, nu electrică sau hidraulică. În acest fel se obţine o antrenare mult mai precisă, o transmisie precisă şi fiabilă. Sistemul de tăiere este de tip Schumacher, la fel ca şi pe celelalte platforme JD, cu 11.000 de cicluri pe minut, ce asigură o tăiere precisă şi de calitate. La cultura de rapiţă, pierderile sunt micşorate datorită lăţimii mari a hederului, de 80 cm. Este cel mai mare de pe piaţă şi asigură cele mai reduse pierderi la cultura de rapiţă”, a precizat dl Meşină. La extensiile de floarea-soarelui, noutatea constă în uşurinţa şi rapiditatea montării, dar şi în faptul că pot fi folosite cu rezultate bune, indiferent de umiditatea culturii care urmează a fi recoltată.

Un nou model de sprayer
Pe lângă datele oferite despre sistemul RDA, care a fost premiat cu medalia de argint la SIMA şi prezentat pe larg întrun alt articol, dl Ciprian Ion, specialist de produs, a vorbit şi despre noua maşină de erbicidat din seria R900i. Modelul R952i are bazin de o capacitate mai mică, de 5.200 de litri, şi este echipat cu soluţii inteligente, pentru a sprijini fermierii în respectarea normelor de aplicare a produselor de protecţia plantelor. „Sunt ţări, precum Germania, Franţa sau Republica Cehă, care au introdus anumite restricţii la aplicarea erbicidelor. De exemplu, marginea terenului nu trebuie erbicidată cu aceleaşi duze folosite pe restul terenului, pentru că acestea trebuie să reducă devierile cu 90%. Pe viitor, probabil aceste restricţii vor fi impuse şi fermierilor români”, a afirmat dl Ion.

Încărcătoare telescopice multifuncţionale Manitou

La standul Manitou, prezentarea încărcătoarelor telescopice multifuncţionale a fost realizată de către dna Diana Irimia, specialist de produs. Descrierea tehnică a început cu modelul MLT 840, la care noutatea a constat în motorul JD de 4,5 l cu 4 cilindri, conform normelor Interim Tier 4/Stage IIIB, care dezvoltă o putere de 115 sau 137 CP. „MLT 840 vine în completarea modelului 735, fiind alegerea ideală în căutarea performanţei, completând astfel gama de maşini cu capacităţi mari de încărcare. Este destinat fermelor de cereale, prestatorilor de servicii, precum şi fermelor mari de animale. Capacitatea maximă a încărcătorului MLT 840 vă permite să manipulaţi încărcături de până la 4 tone, iar braţul telescopic vă permite transportul unor încărcături cu o înălţime de până la 7,55 m. Ambele versiuni sunt prevăzute cu o cutie de viteze M-Shift cu 5 trepte, cu funcţie de blocare. O pompă cu debit variabil de 150 l/min. este montată pe modelul cu motor de 115 CP, în timp ce versiunea cu motor de 137 CP este echipată cu o pompă cu debit variabil de 180 l/min. În configuraţia standard, cuprinde următoarele accesorii: suport cu două lame pentru stivuitor şi cupă de cereale cu o capacitate de 3.000 de litri. Opţional, se pot monta diverse accesorii, cum ar fi cleşti pentru baloţi, măturătoarele-colectoare, graifăr cu cupă multifuncţională, cupă de descărcare-distribuţie pentru siloz. Pentru fermele de dimensiuni mai mici, oferim modelul MLT 625, cu motor Kubota de 75 CP şi cu dimensiuni supercompacte, care permite manipularea în spaţii înguste. La acest model, capacitatea maximă de ridicare este de 2 tone, iar înălţimea maximă de ridicare este de 5,9 m”, a afirmat dna Irimia. În cadrul expoziţiei SIMA, firma Manitou a prezentat un prototip al modelului MLT 735, urmând ca lansarea să aibă loc în noiembrie, la Agritehnica, Hanovra.

În numărul următor al revistei vom prezenta pe larg noutăţile expuse la SIMA de firmele Kuhn, Strom-Bednar şi Pichon.

Ana MUSTĂȚEA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE