Irigarea culturii de cartof

​Apa este unul dintre principalii factori care influențează puternic, nivelul producției de cartof. Seceta, respectiv deficitul de apă din sol, poate anula efectul unor alocații tehnologice ca: fertilizarea, materialul de plantat de calitate, protecția culturii etc., pentru care se fac cheltuieli costisitoare.

​Ca urmare, apa poate fi considerată cel mai important factor limitator al producției, care în mare măsură determină și rentabilizarea culturii în condiții de neirigare.
Cultura cartofului a fost, până nu demult, considerată cu pretenții moderate față de apă, care se poate cultiva în condiții de neirigare pe tot cuprinsul țării, cu excepția zonelor aride din stepă. Această afirmație nu poate fi justă, deoarece nivelul precipitațiilor anuale de peste 2000 mm din regiunile de origine a cartofului (zona Anzilor din America Centrală și de Sud) este incomparabil mai ridicat decât nivelul precipitațiilor anuale de circa 500-700 mm din România (în bazinele specifice cultivării cartofului).
Cartoful reacționează la irigare mai bine decât orice altă plantă de cultură. Sporul de producție pe mm de apă dat prin irigare este cuprins în zona de sud a țării, între 30 și 120 kg/ha.
Consumul mediu zilnic de apă la cartof pe diferite zone de cultură din România (Câmpia din Vestul țării, nisipurile și solurile nisipoase din sudul Olteniei; sudul țării (stepa și silvostepa); stepa uscată din sudul țării; stepa uscată din sud-estul țării; Moldova centrală și de nord; nord-vestul Transilvaniei; sud-estul Transilvaniei) variază de la lună la lună, după cum urmează: - luna aprilie - 1,7 mm/zi/ha (cu limite între 1,5-2,4 mm/zi/ha); - luna mai - 2,9 mm/zi/ha (2,6-3,7); - luna iunie - 4,5 mm/zi/ha (3,2-5,3); - luna iulie - 4,8 mm/zi/ha (4,2-5,7); - luna august - 3,4 mm/zi/ha (2,0-4,3); - luna septembrie - 2.7 mm/zi/ha(2,2-4,0).
Cel mai mare consum de apă se înregistrează la cartof în faza de vegetație îmbobocit, înflorire maximă, după care urmează consumul din faza de vegetație înflorire - îngălbenirea fiziologică a frunzelor bazale. Calendaristic, consumul mediu zilnic cel mai ridicat (5,7 mm/zi/ha) se înscrie în luna iulie, în Dobrogea. În Câmpia din sudul țării se ajunge în luna septembrie la un consum mediu de 4,0 mm/zi/ha.
Consumul de apă diferențiindu-se între soiuri în funcție de perioada lor de vegetație este de reținut pentru soiurile timpurii un consum total de apă de 320-430 mm, pentru soiurile semitimpurii și semitârzii 450-550 mm, iar pentru soiurile tardive, 550-650 mm/zi/ha.
În zona de stepă și silvostepă, prin irigare, soiurile de cartof semitârzii și târzii se apropie ca producție de potențialul lor biologic. În general, prin irigare se obțin sporuri de producție ce depășesc 35 t/ha în zona de silvostepă și chiar 40 de t/ha în zona de stepă. În zona umedă și răcoroasă, sporurile ajung la 10 t/ha.
În cultura cartofului sunt favorabile udările la intervale mai scurte, mai ales în faza de creștere a tuberculilor, pe această cale asigurându-se reducerea temperaturii în sol, la suprafața solului și la nivelul părții epigee. În zona de sud a țării și pe solurile nisipoase, acest element are importanță cu totul deosebită pentru îmbunătățirea condițiilor de creșterea tuberculilor.
Spre deosebire de alte culturi, la cartof cea mai bună valorificare a apei dată prin irigare se obține la adâncimi reduse de umezire a solului și anume 40 cm la irigarea prin aspersiune și 60 cm la irigarea prin brazde.
Irigarea cartofului cere atenție deosebită, mai ales pe durata creșterii tuberculilor, întrucât în această perioadă un fenomen de stres hidric, posibil să apară între două udări, afectează evident calitatea tuberculilor, prin încolțire și puirea acestora.
Deosebit de dăunător pentru creșterea și calitatea tuberculilor este și excesul de umiditate care s-ar crea printr-o irigare necorespunzătoare, La lipsa sau insuficiența oxigenului în sol, tuberculii se opresc din creștere, își reduc conținutul în amidon și vitamina C, precum și aspectul comercial și rezistența la păstrare.
Ca tehnică de udare la cartof este mai indicată irigarea prin aspersiune, prin această metodă asigurându-se reducerea normelor de udare, mărirea umidității relative a aerului, micșorarea temperaturii aerului și îmbunătățirea pe această cale a condițiilor de vegetație a plantelor de cartof.
În cazul irigării prin brazde este necesar ca brazdele de udare să fie adânci, astfel ca nivelul apei în brazdă să se găsească ”sub nivelul adâncimii de plantare”, iar udările să se execute din două în două brazde, alternând intervalele de la o udare la alta.
Acolo unde se practică udare prin brazde se cere o foarte bună nivelare a terenului și o lungime redusă a brazdelor (150-200 metri). Excesul de umiditate în udarea prin brazde se produce la capetele brazdelor și pe porțiunile cu ”depresiuni”, în cazul unei nivelări corespunzătoare.
Udările la cartof se repartizează pe două faze de vegetație: formarea tuberculilor (creșterea stolonilor și tuberizarea) și creșterea tuberculilor. În prima fază, în zona de stepă (din sud, vest și est) se efectuează 3-4 udări prin aspersiune sau 2-3 udări prin brazde, cu norme de udare cuprinse între 400 și 650 mm, în funcție de textura solului și metoda de udare, iar în faza a II-a (creșterea tuberculilor) 4-5 udări, cu norme de udare de 300-350 mm.
În această zonă, unde se înregistrează cel mai mare consum de apă, pe întreaga perioadă de vegetație se efectuează 6-7-9 udări, care totalizează 2100-3050 m3 de apă. 
În prima fază de vegetație se ia în considerare plafonul minim de 50% din I.U.A. (Intervalul umidității active), iar în faza a doua 70% din I.U.A. În zona de silvostepă din sudul țării se administrează 6-8 udări, din care 2-3 în prima fază, cu plafonul minim de 50% și respectiv 70% din I.U.A., totalizând 1600-2600 m3/ha. Numărul de udări se reduce la 3-5 în silvostepă din nordul țării (800-1500 m3/ha), la 4-7 în zona de păduri de stejar din sudul țării (1500-2200 m3/ha) și la 0-2; 1-4, în funcție de textura solului (400-900 m3/ha) în zona pădurilor de fag din nordul țării.
În general, în prima fază de vegetație intervalul între udări este de 10-12 zile, iar în faza a doua de 6-8 zile. Menținerea umidității solului la plafonul discutat are în vedere și precipitațiile care survin în timpul vegetației.
Pentru cartoful timpuriu, irigarea are mai mică importanță, deoarece acesta se recoltează înainte de instalarea perioadelor de secetă din lunile iulie-septembrie. Pe solurile nisipoase din sudul Olteniei, la cartoful timpuriu se administrează însă 2-3 udări (500-750 m3/ha) în anii cu precipitații normale sau 3-4 udări (750-1000 m3/ha) în anii săraci în precipitații.
Deficitul de apă este diferența dintre necesarul de apă al unei culturi în cursul perioadei de vegetație și cantitatea de apă asigurată în condiții naturale din precipitații, rezerva de apă a solului, aport freatic etc.
Planta de cartof reacționează rapid, prin reducerea producției, chiar la un deficit relativ redus de apă din sol. Deficitele mari de apă din lunile iunie, iulie și august, pe care fără irigare plantele de cartof nu le pot compensa, cauzează însemnate pierderi de producție. Un deficit de 1 mm de apă poate reduce producția, în medie, cu cca 330 kg tuberculi/ha.
În urma unui recent studiu efectuat de specialiștii Ministerului Agriculturii prin care s-a comparat consumul potențial de apă al cartofului cu nivelul precipitațiilor din perioada de vegetație, a rezultat că aproape pe tot teritoriul României, cultura de cartof suferă de un deficit considerabil de apă.
După mărimea deficitului de apă, pe teritoriul României, au fost stabilite trei zone principale. iar în cadrul lor, alte trei subzone, în ordinea descrescândă a deficitului de apă.
În prima zonă, cea mai secetoasă, deficitul de apă atinge valori de 350-420 mm. În acest areal, cartoful se poate cultiva numai în condiții de irigare, fiind necesare în medie 8-10 udări.
În zona a II-a, unde deficitul de apă este de cca 235-345 mm, sunt necesare 5-8 udări.
În zona a treia, mai rece și mai umedă (podișuri înalte, depresiuni intramontane), se realizează un deficit de 160-260 mm, care în unii ani, poate limita producția de cartof.
În aceste zone, unde este posibil, (mai ales pe luncile râurilor, în sisteme locale) se recomandă aplicarea unui număr de 3-5 udări, în funcție de condițiile climatice ale anului agricol
Pierderile de producție din cauza secetei, în lunile mai și iunie sunt de 10-20%, iar în iulie și august, de 45-55%. Pentru fiecare 10 mm deficit de apă realizat în perioada de vegetație a cartofului, producția scade în medie cu 1,2-1,5 t/ha în zona I, cu 0,8-1,0 t/ha în zona a II-a și cu 0,5-0,7 t/ha în zona a III-a.
 
Victor Vătămanu