Istoricul aplicării sistemului no-tillage la plantele de câmp

Prin generalizarea și intensificarea mecanizării s-au constatat şi aspecte negative, în sensul că, prin treceri repetate pe un teren cu tractoare şi maşini, are loc o tasare puternică a solului, ce influenţează negativ creşterea plantelor, care se finalizează cu scăderea producţiei scontate.

Acestea au fost arătate încă din anul 1954 de către Lilgedahl, Strait, Van Doren Stutervant şi Helm Laurent. În lucrarea sa se arată că în SUA consumul cel mai mare de energie şi combustibil se foloseşte prin răsturnarea a 250 miliarde de tone de pământ, prin arături şi diverse lucrări ale solului, dar şi în timpul vegetaţiei, pentru combaterea buruienilor. Numai după sinteza celor mai importante erbicide, în anul 1950, s-a putut trece la o nouă etapă a sistemelor de agricultură în SUA, Anglia şi alte ţări.

Aşa, de exemplu, cultivarea porumbului după sistemul minimum şi no-tillage a fost şi continuă să fie studiată de numeroşi cercetători din multe ţări ale globului. Gyorffi a prezentat primele rezultate la simpozionul CAER din Bucureşti, prin care demonstra posibilitatea cultivării porumbului fără praşile mecanice şi manuale – combaterea buruienilor realizându-se prin folosirea erbicidelor. De asemenea, alţi cercetători (Lubenov, Kovacev, Tudorov) au studiat reducerea lucrărilor solului la cultura porumbului prin folosirea erbicidelor. În SUA, cultura plantelor fără arătură, „no-tillage farming“, a devenit o practică curentă în multe state, după cum demonstrează Philips şi Young.

Din datele publicate de Behrens (1979) reiese că în 1973 minimum tillage se practica în proporţie de 12%, iar no-tillage pe 23% din totalul suprafeţei cultivate cu porumb în SUA. Din datele unor cercetători reiese concluzia că rolul praşilelor este iluzoriu pentru realizarea unei economii de apă în sol. Concluzia lui N. Şarpe este următoarea: „Rolul de bază al praşilelor manuale şi mecanice este distrugerea buruienilor şi nu contribuie la micşorarea evaporării apei din sol pe adâncimea stratului în care se găseşte sistemul radicular al plantelor de porumb“. Kuipers a făcut un studiu pentru condiţiile din Olanda privind lucrările solului cu plugul sau fără plug, ajungând la concluzia că se poate face agricultură fără plug. Koller, la Simpozionul „Sistemul de lucrări minime ale solului“ de la Cluj-Napoca, afirma că „pentru reducerea volumului de muncă, energie şi costuri, este necesară reducerea volumului de lucrări ale solului la una sau maximum două treceri cu tractorul pe teren“.

De asemenea, tot Koller face precizări de mare importanţă, şi anume: „Sistemele reduse de cultivare impun studii tehnice aprofundate, cum ar fi interacţiunea dintre lucrările solului şi managementul resturilor vegetale asupra dinamicii populaţiei faunei solului, bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în corelaţie cu necesitatea reducerii chimizării“. Derpsch R., participant la „Primul Congres de Agricultură de Conservare“ desfăşurat la Madrid, arăta că în Statele Unite sistemul no-tillage este practicat pe 21 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 36,6% din totalul terenului cultivat. Pe locul doi se află America Latină. În această zonă, sistemul no-tillage se practică pe 27 milioane de hectare, în special în Brazilia şi Argentina. Sistemul no-tillage este un concept intelectual, afirmă Derpsch, fiindcă este mai mult decât o simplă schimbare de tehnologie; trecerea de la prelucrarea solului la no-tillage înseamnă o schimbare completă de concepţie. Un fermier din Dakota de Sud afirma: „No-tillage nu este o practică agricolă obişnuită, ci un concept intelectual. Dacă nu credeţi în el, veţi da greş“. Acest fapt, afirma Derpsch, nu este valabil doar pentru fermieri, ci şi pentru tehnicieni (agronomi), oameni de ştiinţă şi cercetători.

Istoricul sistemului no-tillage (fără nici o lucrare a solului)

În decursul erelor, plantele superioare din flora spontană (forme sălbatice) de grâu, orz, porumb, pomi fructiferi au evoluat pe pământ nearat niciodată. Şi astăzi copacii din păduri trăiesc în teren nelucrat. Omul a inventat diverse unelte pentru a lucra solul înainte de semănat şi după semănat cu un singur scop principal: acela de a combate buruienile mari consumatoare de elemente nutritive şi apă. De asemenea, este necesar să arătăm necesitatea încorporării îngrăşămintelor organice. Cultura plantelor fără arătură şi orice lucrare a solului aparţin americanilor şi datează din anii ’30, însă nu a putut fi pusă în practică şi să devină aplicabilă decât după 1957-1960, adică după ce firma Geigy din Elveţia a sintetizat erbicidul atrazin - erbicid superselectiv pentru porumb.

De ce le-a venit americanilor idea de a cultiva plantele în teren nearat?

Din motive economice şi pentru a face o agricultură durabilă pe toate tipurile de sol, în special pe cele supuse eroziunii. Sistemul no-tillage a apărut nu ca o modă, ci ca o necesitate, care să rezolve o serie de probleme de natură tehnică, agronomică şi mai ales economică cu care se confrunta agricultura contemporană de pe toate continentele. Iată câteva aspect majore care sunt în prezent şi vor fi şi în viitor o preocupare a specialiştilor agronomi, mecanizatori şi fermieri de pe toate meridianele globului: reducerea consumului de combustibil; reducerea investiţiilor în maşini agricole; reducerea consumului de muncă umană şi mecanică; creşterea productivităţii muncii; evitarea eroziunii solului; reducerea costului de producţie; creşterea profitului net pe hectarul cultivat. Considerăm că aceste probleme şi deziderate sunt valabile şi pentru fermierii români.

Sistemul no-tillage la cultura porumbului

Experienţele cu minimum tillage la porumb, grâu, floarea-soarelui, soia au avut loc între 1962 şi 1990, iar rezultatele obţinute s-au aplicat în practică unităţilor agricole pe milioane de hectare. Sistemul minimum tillage s-a extins cel mai mult la cultura grâului şi orzului, mai ales în toamnele secetoase. În aceste condiţii, se renunţa la arătură şi solul se lucra numai cu discurile, când grâul sau orzul urmau să fie semănate după porumb sau floarea-soarelui. În anul 1965, N. Şarpe începe la ICCPT Fundulea cercetările privind importanţa sistemului no-tillage. Astfel, pentru a realiza semănatul porumbului în teren nearat a modificat o freză care să mobilizeze solul pe o lăţime de 20 cm şi 10 cm adâncime. Pe urmele lăsate de freză s-a semănat porumbul în cultură succesivă în condiţii de irigare. Pentru combaterea buruienilor pe miriştea de grâu s-a aplicat un erbicid care conţinea atrazin, asigurând eficacitatea erbicidului, irigând cu o normă de udare de 500 de metri cubi apă la hectar. După răsărit, când plantele aveau 4-5 frunze, s-a aplicat un nou erbicid pentru a distruge Cirsium arvense şi Sochus arvensis. Astfel, prin aplicarea erbicidelor, buruienile au fost combătute în proporţie de 96% în sistemul no-tillage şi de 92% în tehnologia clasică. Producţia de boabe obţinută a fost practic egală, atât în tehnologia clasică, cât şi în sistemul no-tillage. Pe baza acestor prime rezultate remarcabile s-a organizat prima experienţă riguroasă folosindu-se o maşină de semănat care putea semăna porumbul în teren nearat. Datorită erbicidelor mai selective şi mai eficace în combaterea buruienilor anuale şi perene s-a născut idea de a cultiva porumbul după o tehnologie revoluţionară, prin excluderea totală a lucrărilor solului, inclusiv arătura. Şi în prezent, această tehnologie a viitorului este considerată de către unii fermieri ca o „fantezie ştiinţifică“, aşa cum a fost considerată, cu numai câtva timp în urmă, cultivarea porumbului fără praşile – metodă practicată în prezent pe sute de milioane de hectare în Europa şi America. Toate cercetările întreprinse la Fundulea de către N. Şarpe au fost iniţiate cu scopul de a rezolva unele situaţii dificile specifice agriculturii româneşti. Efectuarea arăturilor în timpul iernii sau a primăverii constituie o dificultate foarte mare. De asemenea, executarea unor arături „în curele“ pe sol umed înseamnă, de asemenea, un consum dublu de carburanţi, stricarea structurii solului şi pierderea unor cantităţi mari de apă din sol tocmai în stratul în care se pun seminţele plantelor cultivate. Toate aceste aspecte negative se soldează cu producţii scăzute.

Victor VĂTĂMANU