Istoricul cultivării hibrizilor de porumb

​Sub denumirea de hibrizi trebuie cuprinşi numai hibrizii obţinuţi pe bază de linii consangvinizate. Încercarea de a se extinde în cultură hibrizii între soiuri nu a dat satisfacţie şi problema producerii lor nu ai intră în discuţie.

Hibrizii de porumb pot fi simpli – HS (între două linii consangvinizate), dubli – HD (între doi hibrizi simpli) şi triliniari – HT (între un hibrid simplu şi o linie consangvinizată). În prezent, nu se poate vorbi de creşterea producţiei de porumb fără cultivarea pe scară largă a hibrizilor. Rezultatele medii arată un spor de producţie la hibrizi faţă de soiuri de minimum 40–50 %. Înlocuirea în cultură a soiurilor prin hibrizi a început pentru prima dată în Statele Unite ale Americii. Astfel, în anul 1933, în ”cordonul porumbului”, hibrizii au ocupat 2 % din suprafaţa cultivată cu porumb. În anul 1938, în SUA, porumbul hibrid s-a extins pe 25% din suprafaţa totală cu porumb, în 1940 pe 51 %, iar în 1944 pe 82 %.
​În alte ţări cultivatoare de porumb, hibrizii de porumb au început să se extindă mai insistent după 1950. În Romania, introducerea în cultură a hibrizilor de porumb a început în anul 1967. În prezent, întreaga suprafaţă cultivată cu porumb în România, se seamănă cu sămânţă hibridă. Un hibrid de porumb ce se introduce în cultură trebuie să prezinte o serie de însuşiri, dintre care menţionăm productivitate ridicată (mai ridicată decât a soiurilor); o foarte bună adaptare la condiţiile de cultură să suporte o densitate mare, să ajungă la maturitate în zona în care se cultivă; rezistenţă mare la condiţii nefavorabile, în mod deosebit la secetă; rezistenţă la boli şi dăunători, rezistenţă mare la cădere a plantelor, rezistenţă la cădere a ştiuleţilor; să îndeplinească toate condiţiile cerute la recoltarea mecanizată. La alegerea hibridului trebuie să se ţină seama şi de calitatea bobului, adică de procentul de ulei, de proteină şi de calitatea proteinei. Pentru semănatul des (8–10 plante/m2) trebuie creaţi hibrizi cu talie mică şi cu modificarea portului frunzelor, astfel că cea mai mare parte din acestea să reţină o cantitate cât mai mare de energie luminoasă: Pentru creşterea productivităţii, se urmăreşte şi obţinerea de hibrizi care formează obişnuit doi sau mai mulţi ştiuleţi. Cei mai timpurii hibrizi cultivaţi în România au perioada de vegetaţie în jurul a 115 zile, iar cei mai tardivi, peste 140 de zile. Perioada de vegetaţie a hibrizilor cultivaţi în România este marcată prin numerele sub 100 (hibrizi foarte timpurii); 100–199 (hibrizi timpurii); 200–299 (hibri semitimpurii); 300–399 (hibrizi semitardivi); peste 400 (hibrizi tardivi). Denumirea hibrizilor se face adăugând în faţa acestor numere simbolurile: HD (hibrid dublu), HS (hibrid simplu), HT (hibrid triliniar).
 
Zonarea hibrizilor
Teritoriul României este împărţit în 6 zone de cultură a porumbului, zone ce se deosebesc între ele în primul rând prin condiţiile de climă. Pentru fiecare zonă sunt indicaţi hibrizi care dau cea mai mare producţie şi care ajung normal la maturitate. La zonarea hibrizilor se atrage atenţia asupra necesităţii ca fiecare unitate agricolă să cultive 2–4 hibrizi, diferiţi între ei ca durată de vegetaţie, pentru a se obţine eşalonarea lucrărilor de recoltare; suprafeţele ce urmează a fi semănate cu grâu de toamnă vor fi cultivate cu hibrizii cei mai timpurii indicaţi pentru zonele geografice ale ţării, în proporţie determinată de structura şi suprafeţele ocupate în general de culturile destinate ca premergătoare grâului de toamnă. Hibrizii semitardivi şi tardivi trebuie cultivaţi cu precădere pe terenurile fertile, profunde, cu apă freatică mai aproape de suprafaţă, pe aluviuni, cernoziomuri freatic umede etc.; în microzonele secetoase şi pe terenuri mai alcaline se vor prefera hibrizi mai timpurii cu o grupă de vegetaţie decât cea recomandată pentru zona ecologică respectivă; în cadrul unei zone hibrizii trebuie repartizaţi ţinând seama de climă, în special de temperatură.
Pe suprafeţele irigate trebuie cultivaţi hibrizi de porumb cu cea mai mare capacitate de producţie. Hibrizii tardivi trebuie să ocupe în general 40–45 % din totalul suprafeţei de porumb irigat. Pe suprafeţele irigate, unde după porumb urmează să se însămânţeze grâul de toamnă, trebuie luaţi în considerare hibrizii timpurii al căror potenţial productiv se ridică foarte adesea la peste 10 tone. Pentru culturile duble, în condiţii de irigare, producţii ridicate de boabe se realizează cu hibrizii foarte timpurii, rezistenţi la ciuperca Helminthosporium turcicum. Hibrizii timpurii creaţi în unele staţiuni de cercetare şi dezvoltare agricolă din nordul ţării nu se comportă corespunzător la arşiţele din timpul verii, caracteristice zonei de sud unde se cultivă porumbul în sistem irigat. Se pot lua totuşi în considerare pentru cultura dublă în condiţii de irigare şi alţi hibrizi, din grupa hibrizilor foarte timpurii sau timpurii, cu condiţia ca aceştia din urmă să fie semănate după plante care se recoltează mai timpuriu.
Rezultatele experimentale obţinute pe parcursul a numeroşi ani de cercetare agricolă au evidenţiat valoarea deosebită a hibrizilor extratimpurii şi timpurii pentru zonele mai reci ale ţării. Aceşti hibrizi au produs în staţiunile experimentale din nordul ţării (Suceava, Turda, Târgu Mureş, Livada) peste 7,5 tone/hectar boabe. Hibrizii extratimpurii şi timpurii constituie unul din elementele cele mai importante pentru ridicarea producţiei medii de porumb pe hectar. Ei se comportă bine în climatul mai rece, au o rezistenţă mai mare la temperaturile joase şi un raport între parte vegetativă şi producţia de boabe favorabil boabelor. Fără îndoială că, în prezent, România dispune de un sortiment valoros de hibrizi care practic, acoperă în condiţii corespunzătoare toate zonele de cultură ale porumbului. Totuşi, în unele microzone din zonele VI, V şi IV trebuie tins spre cultivarea unor hibrizi mai timpurii decât hibrizii cultivaţi în prezent; trebuie extinşi mai mult în cultura hibrizii simpli, care prin uniformitatea mai mare a plantelor şi a inserţiei ştiuleţilor asigură condiţii mai bune pentru recoltarea mecanizată. De asemenea, trebuie să se creeze hibrizi care să suporte o densitate mai mare a culturii. În sfârşit, hibrizii aflaţi în prezent în cultură trebuie repede depăşiţi sub aspectul capacităţii productive de către alte creaţii ale staţiunilor de cercetare-dezvoltare sau ale firmelor străine, producătoare de sămânţă hibridă de porumb. Cercetările experimentale au demonstrat (pentru regiunile foarte favorabile) că producţia hibrizilor cu durată de vegetaţie medie este mai constantă decât a hibrizilor prea tardivi, mai ales în anii mai puţin favorabili. Recoltarea târzie a porumbului creează dificultăţi în realizarea lucrărilor solului şi uscarea recoltei (a ştiuleţilor sau a boabelor).
 
Victor Vătămanu