De la sfârșitul anului trecut, BISO România a început colaborarea cu firma germană Kerner, care produce semănători și echipamente pentru pregătirea solului. Pentru a afla mai multe despre istoricul și produsele sale, am stat de vorbă cu dl Elmar Wimmers, manager în cadrul companiei.
Compania Kerner a fost fondată în anul 1990, așadar are o istorie de 23 de ani, și mult timp s-a adresat cu precădere pieței din Germania. Abia în urmă cu 3 ani a început activitatea de export, cu țări precum Austria și Elveția.
În 2009, proprietarul companiei a decedat și a urmat un an dificil, cu multe schimbări. În 2010, am venit în această companie pentru că am constatat calitatea superioară a produselor Kerner, datorită profesiei mele de inginer mecanic. Una dintre marile provocări a fost aceea că firma nu exporta, nu avea nici un program de marketing pentru export, iar în 2010-2011 am pregătit tot ce era necesar pentru a ne lansa pe piața internațională.
Primul pas a fost participarea la expoziția Agritehnica de la Hanovra, unde am găsit exportatori care să ne reprezinte. România, dar și Bulgaria, Croația și Ucraina sunt piețe de interes pentru noi. Aici consider că există piață pentru produsele Kerner, pentru că, la suprafața agricolă mare pe care o aveți, sunt necesare utilaje agricole de calitate, robuste și durabile. Solul se lucrează greu și utilajele pe care le folosesc fermierii români trebuie să fie rezistente.
Anul trecut, când nu au căzut precipitații și solul era tare, am testat produsele noastre și am constatat că sunt perfecte pentru condiții dure de lucru. Este prima colaborare cu compania BISO și avem planuri mari. Mai întâi, plănuim o caravană de demonstrații în acest an și vom fi în 10-15 locații din țară. Pentru a ne promova și a arăta calitatea produselor noastre, consider că cele mai concludente sunt demonstrațiile practice din câmp. Așadar, anul 2013 va fi unul de promovare a utilajelelor Kerner pe piața din România.
În Germania, Kerner deține, în funcție de produs, o cotă de piață cuprinsă între 5 și 10%. De exemplu, la cultivatoare avem 10%, la tăvălugi frontali 20%, iar la semănători circa 4%. Datorită investițiilor pe care le realizăm, aceste procente vor crește în anii următori. În acest an, vom avea mai multe noutăți pe care le vom prezenta la Agritechnica, în special la gama de cultivatoare, unde nu avem concurenți. Firma a cunoscut în fiecare an o creștere a cifrei de afacere. În 2011, am înregistrat o creștere mai mare chiar și față de cea din 2008, înaintea crizei economice.
Pentru 2013 ne așteptăm la o cifră de afacere mai mare față de anul trecut și afirm acest lucru bazându-mă pe faptul că în primele 3 luni ale acestui an avem foarte multe cereri, în special pentru semănători. Concret, această cifră de afacere se va situa în jurul valorii de 10 milioane de euro. La Kerner lucrează 80 de angajați și tot procesul de fabricație al utilajelor și semănătorilor are loc la sediul acesteia, în landul Bavaria.
Ana MUSTĂȚEA





















