REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

La inceput de an

21/1/2013

0 Comments

 
Picture
"Pe lumea asta, singura cale de a trăi în onoare
este să fii cu adevărat ceea ce pretinzi că eşti”

SOCRATE

A mai trecut un an, contabilizat în clepsidra existenţei noastre pământene. Am lăsat în urmă anul efervescenţei politice, pentru schimbarea decidenţilor care ne vor hotărî, în mare măsură, standardul vieţii de zi cu zi. Acest an, care potrivit zodiacului chinezesc este «Anul şarpelui de apă», ar trebui caracterizat printr-o perioadă de linişte, unde concordia şi prosperitatea trebuie să se facă treptat simţite pentru cei care reacţionează cu înţelepciune la problemele şi evenimentele cotidiene.

Pe plan emoţional, românii, la început de an, au participat afectiv cu nemărginită tristeţe la trecerea în nefiinţă a marelui patriot, regizor şi actor Sergiu Nicolaescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Trecând la aspectele vieţii noastre de zi cu zi, aflăm cu îngrijorare despre decizii privind majorarea unor taxe şi impozite, despre mărirea unor tarife la energia electrică, la energia termică, la carburanţi, gaze şi la diverse servicii. Concomitent cu avalanşa acestui nou val de obligaţii, apreciem necesitatea aplicării şi a unor măsuri de sprijin pentru categorii largi de populaţie vulnerabilă sub aspectul veniturilor.

Pornind de la realităţi obiective, cum ar fi scadenţa plăţii unor împrumuturi externe, achitarea unor obligaţii salariale restante de la erorile înregistrate la calculul PIB din ultimii ani, cu efecte nedorite în menţinerea ţintei de deficit angajate prin acorduri internaţionale, guvernul şi parlamentarii sunt chemaţi să-şi demonstreze competenţa şi să nu dezamăgească încrederea poporului care i-a învestit în aceste demnităţi.

Astfel, potrivit opiniei unor specialişti cu expertiză în domeniu pentru realizarea programului de guvernare, factorii decizionali trebuie să susţină ferm dezvoltarea agriculturii, să încurajeze investiţiile în producţie, inclusiv activitatea IMM-urilor supranumite albinele economiei româneşti, prin acea mult aşteptată relaxare fiscală. Aceste măsuri ar conduce la o majorare a numărului angajaţilor, la o lărgire a bazei de impozitare, cu efecte benefice atât pentru ridicarea nivelului de trai al românilor, cât şi pentru menţinerea ţintei de deficit bugetar sub 3%, aşa cum a fost angajată cu creditorii externi.

De asemenea, o mai bună colectare a obligaţiilor fiscale, prin eradicarea economiei subterane, o absorbţie în procent cât mai mare a fondurilor comunitare nerambursabile şi asigurarea disciplinei realizării contractelor ar fi, de asemenea, benefice pentru asigurarea echilibrelor bugetare. În acelaşi sens se speră ca mult comentatele panseluţe, bordurile schimbate într-un ritm excesiv sau multitudinea de cheltuieli inutile să fie evitate în această perioadă grea, când fiecare ban contează atât pentru administratorii bugetului, cât mai ales pentru cea mai mare parte a populaţiei.

Nu în ultimul rând, se apreciază că reorganizarea instituţiilor bugetare şi salarizarea efectivă, în concordanţă cu volumul şi importanţa muncii prestate, ar contribui la o judicioasă alocare a unor importante resurse financiare atât de dificil de asigurat în condiţiile recesiunii tot mai evidente. De fapt, o parte din aceste soluţii sunt arhicunoscute şi chiar clamate atât la nivel legislativ, cât şi executiv, dar ar fi deosebit de important să fie şi transpuse integral în practică! Anumiţi vectori de opinie susţin că pentru evitarea naufragiului economic am mai putea beneficia, în al doisprezecelea ceas, de o ultimă şansă, printr-o configurare şi o execuţie judicioasă a bugetului! Noi nutrim convingerea că în acest an de constrângeri financiare, pentru supravieţuire, majoritatea românilor speră în ajutorul lui Dumnezeu, dar şi în înţelepciunea guvernanţilor!

Simona MUNTEANU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE