REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Lansare campanie comerciala Summit Agro

15/2/2014

0 Comments

 
Picture
În perioada 21-22 ianuarie a.c., compania Summit Agro şi-a lansat la Sibiu campania comercială pentru anul în curs. Cuvântul de început a aparţinut dlui Silviu Caimac, directorul departamentului de marketing al companiei, urmat de discursul fostului preşedinte Summit Agro, dl Ando Takanori, care l-a prezentat pe directorul general, dl Alexandru Precup, în noua sa funcţie de preşedinte al companiei Summit Agro.

Au urmat prezentările Nippon Soda, făcută de dl Yuji Horikoshi, Nisson Chemical Europ şi prezentarea Nisshin, expusă de dl Jozsef Tarjanyi, Ishihara Bioscience Europe.

Produse noi pentru protecţia plantelor sunt de anul acesta în portofoliul Summit Agro. Nisshin este un erbicid al companiei ISK pe bază de nicosulfuron, pentru porumb. Anul acesta, compania va vinde şi fungicidul Rovral pentru floarea-soarelui, culturi horticole şi viţă-de-vie. Alte produse vândute de companie sunt: Mospilan, Yamato, Novadim Progress, Topsin WDG, Nurelle D, Trebon, Targa, Fury. Departamentul de dezvoltare Summit Agro a avut o expunere interesantă a realizărilor, dar şi a planurilor de viitor ale companiei, prin vocea domnului director Daniel Tabacu. Prezentarea echipei comerciale a fost făcută de doamna Liliana Ionescu, director Business Unit.

Strategia companiei prevede pentru anul acesta dezvoltarea echipei de vânzări. Ţara va fi împărţită în trei zone, cu trei directori regionali. „Din ce în ce mai mult vrem să ducem promovarea produselor către utilizatorul final. Este un avantaj pe care îl creăm şi partenerilor noştri, distribuitorii. Vrem ca fermierul să vadă, să înţeleagă mai bine produsul cu ajutorul oamenilor tehnici. Aducem în echipă doar oameni pregătiţi în agricultură. Căutăm oameni care să aibă o experienţă în spate”, a precizat dl Precup.

Doamna Liliana Ionescu îi are alături în desfăşurarea activităţii pe domnii Mihai Miriţescu, director Divizia Seminţe, pe Gică Stroie, director regional Est, Daniel Păun, director regional Sud, şi Alexandru Crâlov, director regional Vest. Summit Agro a mers în ritmul pieţei, iar pe unele subpieţe a crescut peste medie. Piaţa a crescut în România în 2013 cu 20% faţă de anul precedent. Cea mai importantă creştere a fost pe segmentul de fungicide pentru cereale.

Portofoliul Summit Agro s-a îmbogăţit anul trecut cu un nou producător de seminţe de răpiţă, compania germană Lantmännen. Directorul general îşi pune speranţele în doi hibrizi care au dat rezultate deosebite în ultimii 3 ani în câmpurile de testare: Maxim şi Milan. Aceşti hibrizi au arătat o toleranţă foarte bună la stresul din timpul iernii, iar producţiile au fost peste medie. În primăvara acestui an, Summit Agro va aduce şi doi hibrizi noi de porumb, care în loturile de testare au arătat o toleranţă foarte bună la secetă, de la producătorul sârb Zemun Polje: ZP 427 şi ZP 560, cu maturităţi 400-500 FAO.

Summit Agro are în portofoliu porumb de la Rustica şi de la Zemun Polje Institute din Serbia, răpiţă de la Rustica şi floarea-soarelui de la Rustica şi Procera. Summit Agro a fost înfiinţată în România în anul 1997 şi face parte din Sumitomo Corporation, cu sediul central în Japonia. Printre cele mai cunoscute mărci comercializate la noi în ţară sunt: insecticidele Furz şi Mospilan, fungicidele Cyflamid 5 EW, Topsin şi Zamato, erbicidul Tanga Super şi fertilizanţii Elit şi Last N. Seara s-a încheiat cu un moment de Taiko, un show japonez de tobe, dar şi cu un concert susţinut de Elena Gheorghe şi formaţia sa.

Simona MUNTEANU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE