Legumicultorii din sud se oriententează către culturi de nişă mai rezistente şi mai profitabile

În zonele unde până acum pepenii sau tomatele erau legume „brand“, o altă specie îşi face loc încet: cartoful dulce (Ipomea batatas), fără nicio legătură cu cartoful din familia Solanacee. Doar o uşoară asemănare la aspect. Şi poate şi faptul că partea comestibilă creşte tot în sol. Dincolo de acestea, tehnologia este complet diferită. Despre calităţile sale nutritive deosebite şi cum poate fi el consumat, informaţiile abundă pe internet. Dar şi cei de la SCDPN Dăbuleni, iniţiatorii unui proiect pentru cartoful dulce în România, au inventat propriile preparate, foarte gustoase şi atrăgătoare ca aspect.

Preţul de valorificare - mai mare de câteva ori decât cel de producţie 

Unul dintre cultivatorii din Călăraşi care a plantat cartof dulce este şi Tudor Stanciu, un tânăr care administrează o fermă ecologică de 14 hectare cu legume, în câmp. Curiozitatea i-a fost stârnită iniţial de articole din presa de specialitate despre cercetările echipei de la Staţiunea Dăbuleni. O primă încercare a fost pe 1.000 mp. Rezistenţa plantei la patogeni şi la stresul hidric, precum şi producţia obţinută în condiţii dificile de cultură l-au convins să îşi mărească suprafaţa de la 1.000 mp, în 2019, la 5.000 mp, anul acesta. Preţul bun de valorificare, capacitatea bună de păstrare sunt alte elemente de luat în considerare de către micii fermieri. „Producţia pe care am realizat-o anul acesta la cartoful dulce (5-6 tone, plantat la densitate de 40 cm/140 cm), an foarte secetos, m-a convins că este o cultură cu potenţial enorm pentru sudul României, în mod special datorită rezistenţei sale la arşiţă şi secetă. Plantele au rezistenţă bună şi la boli, au puţini dăunători (viermi-sârmă), având şi o mare capacitate de acoperire a solului. După recoltare, rămâne o cantitate însemnată de materie organică, ceea ce duce la creşterea procentului de humus“, a explicat legumicultorul. Îndrumat de cercetătorii de la Dăbuleni, el a reuşit să obţină o producţie profitabilă, care nu a putut acoperi însă cererea foarte mare pe care o are din partea achizitorilor din retail. „Sunt foarte mulţumit de această cultură şi intenţionez să măresc suprafaţa cu cartof dulce anul viitor. Nu am făcut un calcul exact, dar pot spune că preţul de vânzare este de 4-5 ori mai mare decât costul de producţie. Singurul dezavantaj este că, la o suprafaţă mai mare, este nevoie de utilaje pentru bilonat sau recoltat, coaja fiind destul de subţire când tuberculii sunt proaspeţi. Apoi, prin tehnologie, trebuie păstrată o anumită dimensiune a tubercului, aproximativ 700 g, dacă sunt livraţi ambalaţi, cum ne cer hipermarketurile“, a mai spus producătorul.

Producţie minimă 20 tone/hectar

Succesul lui Tudor Stanciu se datorează şi eforturilor celor de la SCDCPN Dăbuleni, care au iniţiat şi promovat cultura cartofului dulce la noi, au pus la punct tehnologii de cultură, de păstrare, precum şi metode de producere a materialului de plantat adaptate condiţiilor din România şi, nu în ultimul rând, au inventat reţete proprii (preparate dulci şi sărate) pentru a-i dovedi calităţile: gust, culoare, aromă, versatilitate. „În contextul în care tot mai mulţi oameni aleg să se informeze despre ceea ce consumă, cererea de alimente cu valori nutriţionale superioare creşte. Cartoful dulce este o astfel de legumă valoroasă care merită un loc în sortimentul românesc, cu atât mai mult cu cât şi-a dovedit rezistenţa şi productivitatea în condiţii de climă dificile“, a spus şi Aurelia Diaconu, directorul staţiunii. Cererea din partea marilor magazine este tot mai mare şi ea. Dacă se respectă tehnologia elaborată de SCDCPN Dăbuleni (data de plantare, asigurarea condiţiilor de mediu în primă fază, plantare pe bilon, irigaţie prin picurare) este asigurată o producţie de minim 20 de tone la hectar.

Roxana DRĂGHICI