REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Limagrain îşi modifică structura pentru regiunea de business din sud-estul Europei

15/1/2017

0 Comments

 
Picture
Ca urmare a alinierii noilor obiective strategice la nivel regional, Compania Limagrain a decis la jumătatea lunii decembrie 2016 să îşi adapteze acţiunile, oferta şi structura organizaţională pentru regiunea din sud-estul Europei, prin crearea unei noi entităţi: Limagrain South-East Europe.
Această nouă entitate are ca obiectiv principal dezvoltarea pieţelor din România, Bulgaria şi Serbia şi îşi propune să devină în cel mai scurt timp o organizaţie coerentă, pro activă şi extrem de ambiţioasă. Dl Emmanuel Berthe, care a deţinut o poziţie de manager la sediul central al Limagrain Europe din Clermont-Ferrand (Franţa), a fost numit noul director al acestei entităţi. Managementul Limagrain Europe doreşte să sprijine în mod eficient punerea în aplicare a proceselor transversale în noua zonă de afaceri, pentru a promova o structură organizaţională eficace şi pentru a construi un mediu de dezvoltare omogen al companiei Limagrain din cele trei ţări: România, Bulgaria şi Serbia. România este cea mai importantă piaţă din structura nou creată, iar directorul Limagrain South-East Europe, dl Emmanuel Berthe, va fi implicat în mod activ în activităţile şi deciziile din România. Pentru a sprijini această nouă organizaţie, dl Ionuţ Lapadatescu a fost promovat, începând cu 18 octombrie 2016, în poziţia de business area senior project lead şi va coordona la nivel regional toate proiectele strategice ale noii organizaţii regionale Limagrain South-East Europe. Succesele şi realizările pe care Ionuţ Lapadatescu le-a înregistrat în ultimii 5 ani din poziţia de country manager al Limagrain România au reprezentat principalul argument al acestei decizii.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE