REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Lipsa forţei de muncă în agricultură

15/9/2020

0 Comments

 
Picture
În cadrul unei conferinţe de presă organizate luna aceasta de către organizaţiile asociaţiilor din agricultură, Nicu Vasile, preşedintele LAPAR, a adus în atenţie faptul că, pe fondul provocărilor actuale ridicate de pandemia de COVID şi seceta crâncenă, care ar putea pune capăt multor afaceri din agricultură, criza forţei de muncă rămâne o problemă neglijată de Executiv.
„Cu pandemia ne descurcăm, cu responsabilitate şi reguli; seceta însă este cea care ne-a dat mari dureri de cap, iar mulţi dintre noi nici acum nu au găsit o soluţie viabilă la problemele apărute. Sigur, ne putem gândi că tare bine ne-ar fi fost dacă ar fi fost toată România irigată sau dacă ar fi existat un fond mutual ori dacă toate culturile care au avut de suferit ar fi fost asigurate. Despre fondul mutual nu are rost să reînviem acum discuţia, iar cu asigurările este altă problemă - sunt uneori costisitoare, iar la despăgubire s-ar putea să nu primeşti adevărata valoare a pierderilor. Aşa că deocamdată, pentru mulţi dintre noi, speranţa unei reveniri financiare după gravele pierderi stă în acţiunile guvernamentale, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.“

O problemă acută

Reprezentantul asociaţiei a declarat că pentru rezolvarea crizei forţei de muncă din agricultură statul trebuie să-şi schimbe optica şi modul de acţiune în domeniul ajutoarelor sociale: „Sistemul ajutoarelor sociale, promovat cu generozitate, ne-a adus în situaţia să nu mai găsim pe cine să angajăm. În acest fel, criza forţei de muncă din România se simte acut şi în agricultură. Spre deosebire de alte sectoare ale economiei, forţa de muncă din agricultură are un nivel ridicat de îmbătrânire şi un nivel redus de pregătire profesională. Şi cu toate eforturile noastre şi cu dezvoltarea parteneriatelor educaţionale, tot nu am rezolvat mare lucru. Iar soluţia nu stă în puterea noastră câtă vreme statul încurajează uneori nemunca, prin plata unor ajutoare sociale, discutabile de multe ori. Ştim cu toţii cât de greu este să găseşti oameni pregătiţi sau chiar zilieri când ai nevoie şi mai ales cât de greu este să îi păstrezi o perioadă mai lungă. Am cerut Executivului să extindă grila de impozitare a salariilor în agricultură precum în sectorul construcţii, modalitate care ar stimula şi tinerii să rămână la sat, iar economiile la nivel bugetar ar fi însemnate, prin creşterea competivităţii naţionale. Lipsa cronică a forţei de muncă înseamnă direct, o ştim cu toţii, riscul deprecierii unei mari cantităţi de produse, cu pierderi însemnate pentru fermieri. Şi în cultura mare, şi în zootehnie. Şi să nu uităm că ne aşteaptă noi provocări anunţate de viitoarea Politică Agricolă Comună, între care şi creşterea procentului de culturi ecologice în totalul agriculturii. Ştim cu toţii însă că în agricultura ecologică necesarul de forţă de muncă este mai mare decât în agricultura convenţională. Nu ştim însă de unde o să luăm lucrătorii de care avem şi vom avea nevoie“, a afirmat Nicu Vasile, preşedintele LAPAR.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE