Lucrarea solului cu strat vegetal protector

Metodele obişnuite de lucrare a solului au câteva neajunsuri care trebuiesc înlăturate sau cel puţin micşorat efectul lor negativ.

---

Stratul de sol de la suprafaţă rămâne după arat complet descoperit, iar picăturile de ploaie ce cad cu viteză mare destramă agregatele de sol de la suprafaţă. Pe o grosime variabilă, stratul de sol de la suprafaţă se pulverizează, devine compact, cu permeabilitatea mult micşorată.

În această stare a suprafeţei solului, apa provenită din precipitaţii sau irigare se infiltrează foarte încet, iar cantitatea de apă înmagazinată în straturile mai adânci este mică. Apa neinfiltrată în sol bălteşte şi apoi se pierde prin evaporaţie directă pe suprafeţele plane sau se scurge şi provoacă eroziunea pe suprafeţele înclinate. Prin lucrările ce se fac cu grapa, cultivatorul etc., stratul de sol de la suprafaţă, devenit compact prin acţiunea mecanică a apei din ploi, se afânează din nou, dar devine din nou compact în urma ploilor care cad după efectuarea lucrării.

Un strat de materie organică la suprafaţa solului înlătură efectele negative menţionate. Acest acoperământ vegetal poate fi format din paie sau tulpini de porumb tocate, gunoi nedescompus, turbă etc. Acoperământul vegetal poate fi şi din plante cultivate între rândurile culturilor prăşitoare. Acest din urmă acoperământ se numeşte „viu”, spre deosebire de primul, care se numeşte „mort”. Picăturile de ploaie cad mai întâi pe stratul vegetal şi apoi, cu viteza de cădere mult încetinită, se infiltrează în sol. Agregatele de sol de la suprafaţă nu se mai destramă, nu se mai formează un strat compact impermeabil, iar apa se infiltrează în cantitate mare. Se acumulează în acest fel cantităţi mari de apă în straturile mai adânci ale solului.

Cât de mult ajută stratul vegetal protector la înmagazinarea apei în sol se poate constata pe un sol lutos, cu o pantă de 4% şi acoperit cu paie: în condiţiile unor precipitaţii cuprinse între 389,3 (ogor descoperit) şi 406,3 mm (ogor acoperit cu paie), apa absorbită în sol este de 159,2 mm (ogor descoperit), respectiv de 395,7 mm (ogor acoperit cu paie), iar apa scursă la suprafaţa solului este de 230,1 mm (ogor descoperit), respectiv de 10,6 mm (ogor acoperit cu paie). Iată că apa scursă la suprafaţa solului este de aproximativ 22 de ori mai mare în cazul ogorului descoperit, faţă de apa pierdută la suprafaţa solului în cazul ogorului acoperit cu paie. Pe de altă parte, stratul vegetal micşorează foarte mult pierderile de apă prin evaporaţie directă, deoarece se creează în stratul vegetal o atmosferă saturată cu vapori, care se intercalează între aerul atmosferic şi straturile mai umede ale solului. Efectul cel mai însemnat al stratului vegetal protector se înregistrează pe terenurile în pantă. Se înţelege că şi recoltele obţinute pe terenurile în pantă acoperite cu strat vegetal sunt mai mari.

La cultura de porumb s-au aplicat, după semănat, între rânduri, cantităţi din ce în ce mai mari de paie, iar producţiile obţinute au fost din ce în ce mai mari, în funcţie de cantitatea de paie dintre rândurile de porumb. Stratul vegetal de la suprafaţa solului care acoperă spaţiul dintre rândurile de porumb combate parţial buruienile. Buruienile încolţesc sub acest strat, dar multe pier din lipsă de lumină. Cele care apar la suprafaţă pot fi combătute cu erbicide. În acest din urmă caz se reduc la minimum lucrările de întreţinere. Prin reducerea lucrărilor de întreţinere se păstrează structura solului şi se măreşte productivitatea muncii. Stratul vegetal protector, după 2 sau 3 ani de folosinţă, este îngropat în întregime şi înlocuit cu altul nou. Paiele încorporate în sol măresc provizia de materie organică.

Dar nu numai stratul vegetal „mort” poate îndeplini rolul de protecţie, ci şi un strat vegetal „viu” alcătuit din plante care cresc în intervalul de timp de la recoltarea plantei premergătoare şi până ce se seamănă din nou o altă specie agricolă. Din experienţele executate, s-a constatat că dacă se cultivă porumbul ca planta principală după el însuşi, atunci, imediat după ce s-a recoltat porumbul se seamănă borceagul de toamnă (măzăriche + secară) şi acesta creşte în toamnă şi primăvară, iar înainte de semănatul altei plante agricole se încorporează în sol. Se poate introduce stratul vegetal „viu” tot în cazul porumbului, dacă se seamănă între rânduri trifoi roşu sau altă plantă după ultima praşilă. Trifoiul roşu acoperă suprafaţa solului până ce se pregăteşte solul pentru semănătura următoare de primăvară.

Cultivarea plantelor cu strat vegetal „viu” este posibilă numai în zone cu umiditate multă în cursul verii sau în zone unde se aplică irigarea culturilor. Pentru a se obţine o masă vegetală mai bogată a trifoiului sau a altei plante cultivate între rândurile de porumb, se pot aplica îngrăşăminte chimice suplimentare. Prin menţinerea stratului vegetal la suprafaţa solului se îmbunătăţeşte structura solului, conţinutul de materie organică din stratul de sol de 15 cm se îmbunătăţeşte (se dublează), iar conţinutul de azot creşte proporţional cu cantitatea de strat vegetal. Recoltele au fost mai mari decât cele obţinute fără strat vegetal sau cu strat vegetal îngropat în fiecare primăvară cu plugul la adâncimea de 12-15 cm. În toate experienţele efectuate s-au folosit cantităţi de azot destul de mari, atât la parcelele-martor fără strat protector, cât şi la parcelele cu strat vegetal protector.

Materia organică, bogată în hidraţi de carbon şi îndeosebi în celuloză, are nevoie pentru o grabnică descompunere de cantităţi suplimentare de azot. Întrebuinţarea unor doze mari de azot ajută şi la formarea unei cantităţi mari de materie organică şi subterană la plantele cultivate. Prin aceasta se rezolvă o problemă de însemnătate deosebită pentru agricultură, şi anume menţinerea conţinutului de materie organică la un nivel ridicat şi, indirect, la păstrarea însuşirilor fizice şi chimice favorabile ale solului. Acumularea substanţei organice în soluri este în primul rând o problemă a azotului.

Pentru a păstra stratul protector „mort” cât mai mult la suprafaţa solului, este necesar ca toate lucrările să se facă cu altfel de unelte agricole decât cele folosite în mod obişnuit. În locul plugului obişnuit care întoarce brazda şi îngroapă resturile vegetale se pot folosi cultivatoare care mobilizează solul în adâncime, fără îngroparea stratului vegetal de la suprafaţă. Piesele active sunt însă diferite. Unele dintre ele pot fi asemănătoare pieselor de tip „labă de gâscă” în formă triunghiulară, dar cu aripile lungi sau sub forma unei lame puternice. Lucrând cu astfel de maşini agricole, rămân la suprafaţă, după 4 lucrări consecutive, 50-75% din resturile vegetale. Adâncimea până la care lucrează acest tip de maşini agricole este de 8-15 cm. Pentru pregătirea solului în vederea semănăturilor de toamnă sunt necesare două sau trei lucrări cu acest fel de cultivatoare. De asemenea, se pot folosi şi cizele sau pluguri scormonitoare de adâncime, care lucrează şi mobilizează solul fără să-l întoarcă.

Piesele active au formă de daltă, cu o grosime de 5 cm şi depărtate între ele la circa 25 cm. Lucrând cu aceste cizele, rămân la suprafaţă, după două lucrări consecutive, 50-75% din resturile vegetale. Deseori, solul lucrat sub stratul vegetal rămâne prea afânat şi seminţele nu pot germina uniform. În aceste cazuri se foloseşte grapa stelată, care îndeasă solul, fără însă a îngrămădi paiele şi fără a le îngropa. Semănatul păioaselor se face fără mare greutate în solul acoperit cu un strat vegetal. Înaintea fiecărui brăzdar al semănătorii se ataşează un disc care înlătură stratul vegetal pe o porţiune mică în faţa brăzdarului. Rămâne o fâşie de sol fără acoperământ vegetal în care se introduce sămânţa, iar stratul vegetal rămâne între rânduri. În urma fiecărui tub al semănătorii se ataşează un mic tăvălug, care stabileşte un contact mai intim între sol şi seminţe.

Pentru plantele care se prăşesc, se procedează la fel, folosindu-se discuri sau dispozitive în formă de rariţă care premerg brăzdarele semănătorii. Pentru întreţinerea culturilor de prăşitoare se folosesc cultivatoare cu piese active, tip labă de gâscă, care afânează solul între rânduri sub acoperământul vegetal. Se caută ca operaţia de prăşit să se facă numai o dată sau maximum de două ori, iar buruienile care apar să fie distruse cu erbicide. Prin cele prezentate mai sus, acoperământul vegetal îşi îndeplineşte funcţiunile principale de înmagazinare şi păstrare a apei în sol şi de a înlătura (atât cât se poate) fenomenul de eroziune.

Victor VĂTĂMANU