Lucrari agropedoameliorative: desecarea

Una dintre sursele principale de sărăturare a solului o constituie existenţa la mică adâncime a apelor freatice puternic mineralizate, aflate de regulă sub presiune. Din cauza oscilaţiilor sezoniere de nivel, ca şi al ridicării apelor freatice prin capilaritate, în cazul unui regim hidric exudativ, are loc o acumulare de săruri solubile pe profilul solurilor.

---

În general, pe suprafaţa ocupată cu soluri sărăturate, afectate şi de procese de alcalinizare, ca şi pe alte soluri cu conţinut ridicat de argilă, permeabilitate scăzută, coeficient mic de filtraţie a apei, compacte, I. Niţu şi colaboratorii (2000) consideră că apa stagnează la suprafaţă, nefiind capabilă să se infiltreze pe profilul solului (cazul solurilor grele, cu exces de umiditate). Pentru înlăturarea acestor neajunsuri se efectuează lucrări de desecare, care constau în reţele de canale deschise, cu caracter permanent sau temporar, şi care au ca scop colectarea şi conducerea spre punctele de evacuare a apelor rămase în zonele joase, privaluri, depresiuni, înlăturarea surplusului de apă de pe terenurile agricole, rezultate în urma ploilor abundente, topirii zăpezilor sau irigaţiilor excesive, dar şi colectarea şi evacuarea apelor scurse de pe versanţi. În mod obişnuit, reţeaua canalelor de desecare se compune din: canale de desecare primare, care adună apele în exces şi care constituie reţeaua de regularizare propriu-zisă; canale colectoare de diverse ordine (secundare, terţiare), în care se descarcă reţeaua de regularizare; canalul principal de evacuare (emisarul), care preia apele de la canalele colectoare. Principala problemă la un sistem de desecare constă în stabilirea densităţii şi a adâncimii canalelor de evacuare şi a debitelor evacuate. Cercetările şi practica experimentală au permis obţinerea unor date care pot fi sintetizate (Mihnea şi colab., 1974) astfel: pentru solurile aluviale cu apă freatică la suprafaţă (la adâncimea de 0-3 metri) şi cu un relief accidentat se recomandă o densitate de 2 km/100 ha, cu adâncime de 1,5-2 metri; pentru solurile impermeabile cu apă freatică la adâncimi de 2-4 metri şi cu relief accidentat, se recomandă o densitate de 1,2 km/100 ha la adâncimea de 1,2-1,5 metri; pentru solurile cu permeabilitate medie, cu apă freatică situată la adâncimi mai mari de 4 metri, cu microrelief plan, se recomandă o densitate de 0,8 km/100 ha şi cu adâncimi de 1-1,2 metri. Aceste elemente principale ale reţelei de desecare pot fi dezvoltate diferit în funcţie de mărimea suprafeţei desecabile. În afara acestei reţele, care are un caracter permanent, se poate realiza o serie de şanţuri de scurgere sau rigole cu caracter provizoriu, cu scopul înlesnirii scurgerii apelor de pe microdepresiunile dintre canale. Distanţa dintre canale variază în funcţie de caracteristicile teritoriului, admiţându-se 300-600 de metri, iar lungimea canalelor poate să fie de ordinul a 1-1,5 km, rezultând sectoare cu suprafeţe de 30-60 de hectare. În funcţie de debitele de apă evacuate, se realizează şi dimensiunea acestor canale, cărora li se asigură panta necesară scurgerii gravitaţionale a apelor evacuate. La o asemenea reţea se apelează şi în cazul în care pe teritoriile respective se amenajează lucrări de drenaj, în vederea ameliorării solurilor. Reţeaua de desecare în acest caz constă din canale adânci, sub adâncimea de pozare a drenurilor. Ea îndeplineşte rolul de a scădea nivelul apelor freatice din perimetru, de a reduce oscilaţiile sezoniere de nivel al apelor freatice, de a depresuriza apele freatice, prin asigurarea scurgerii lor permanente, dar şi de a prelua apele de spălare scurse prin reţeaua de drenaj orizontal. În studiile întocmite în vederea amenajării teritoriilor cu soluri sărăturate sau afectate de sărăturare în vederea ameliorării lor, densitatea canalelor de desecare, lungimea, dimensiunea şi adâncimea lor sunt parametrii care se stabilesc în funcţie de necesităţile măsurilor ameliorative care se preconizează, ţinând cont de caracteristicile solurilor. Problema care se ridică este aceea de a întreţine în perfectă stare de funcţionalitate aceste canale de desecare pe toată perioada de ameliorare a solului, deoarece din cauza apelor colectate puternic saline, taluzurile se salinizează şi se prăbuşesc, micşorând adâncimea canalelor. Colmatarea şi îmburuienarea sunt factori care micşorează rolul drenant al canalelor de desecare, fiind necesare intervenţii periodice de curăţire.

Alături de aceste lucrări hidroameliorative pentru realizarea unei spălări eficiente a sărurilor din solurile sărăturate sau afectate de sărăturare, de mare importanţă sunt şi lucrările agropedoameliorative. Dintre acestea, nivelarea are un rol deosebit, mai ales în cazul spălării capitale sau a spălării intermitente prin inundare, când terenul nu trebuie să prezinte denivelări, care pot conduce la straturi neuniforme de apă, deci la o spălare neuniformă. Modelarea solului este strict necesară în cazul spălării capitale sau a spălării intermitente prin inundare. Astfel, suprafaţa cu soluri sărăturate sau afectate de sărăturare se parcelează, formându-se parcele de diferite dimensiuni. Pentru spălarea pe parcele mari, între drenurile adânci se trasează parcele cu o suprafaţă de la 1 la 6 -7 hectare, în funcţie de panta terenului şi de amplasarea drenurilor. Între parcele se construiesc diguri cu înălţimea de 60-80 cm, cu taluzuri cu pantă mică, bine compactate, care pot fi realizate cu ajutorul unor buldozere performante.

Pentru repartizarea uniformă a cantităţii de apă administrată, în cazul spălării capitale sau a celei intermitente prin inundare, pe suprafaţa parcelei, se execută diguri de dimensiuni mai mici, care împart parcela în fâşii de parcele paralele cu drenurile. Trecerea liberă a apei dintr-o parcelă în alta, la atingerea unei anumite înălţimi a stratului de apă, pentru a împiedica umplerea completă a parcelelor, este asigurată prin prevederea unor guri de scurgere provizorii. La începutul campaniei de spălare sunt inundate fâşiile din parcelele mijlocii, apoi cele din apropierea drenurilor, asigurându-se în felul acesta eliminarea apelor freatice dinspre mijloc spre drenuri, după care se ridică nivelul apei de spălare pe întreaga suprafaţă a unei parcele mari. Procedeul este avantajos în cazul în care spălarea se face spre sfârşitul toamnei, când, datorită cantităţilor mari de apă, spălarea se poate continua şi iarna (apa din parcelă nu îngheaţă integral). Spălarea pe parcele mari este eficientă pe terenurile care au pante mici, cu o salinitate nu prea ridicată şi cu un coeficient de infiltraţie al apei de cel puţin 0,5 m/zi. În cazul solurilor puternic sărăturate, cu pante ale suprafeţei (peste 2%) şi cu coeficienţi de infiltraţie mici ai apei în sol (0,05-0,5 m/zi), care nu pot fi desalinizate numai în perioada unui sezon, se recurge la parcele de dimensiuni foarte mici (50x50 şi chiar 20x20 m), cu diguleţe de 25-30 cm executate cu maşina de făcut biloane sau cu un plug de desfundat.

Modelarea are un rol esenţial şi în amenajările orizicole de tip ameliorativ, când pe solul care se amenajează ca orezărie se execută parcele în suprafeţe de 2-2,5 hectare (dimensiuni relativ mici pentru a se realiza mai eficient nivelarea şi un control riguros al înălţimii apei de submersie). Dimensionarea parcelelor depinde de volumul terasamentelor, condiţiile pedologice şi necesarul de tehnologii ameliorative. Lăţimea parcelei se alege în funcţie de panta generală a terenului, astfel ca la nivelarea capitală volumul terasamentelor să fie minim, iar pragul dintre 2 parcele nivelate să nu depăşească 15-20 cm. Alături de nivelarea şi modelarea absolut necesare în cazul terenurilor sărăturate sau afectate de sărăturare, care sunt spălate prin metoda capitală sau prin cea intermitentă prin inundare, efectuarea şi a altor lucrări agropedoameliorative are rolul de a intensifica sau de a înlesni procesul de dizolvare a sărurilor şi de a mări permeabilitatea solului, de a realiza un coeficient optim de infiltraţie a apei de spălare.

Acestea se realizează prin efectuarea unor arături adânci de desfundare fără întoarcerea brazdei, care are rolul de a mobiliza stratul superior al solului, al unor afânări adânci, care măresc permeabilitatea pentru apă. Aceste lucrări se pot efectua pe toate terenurile supuse spălării atunci când argilozitatea ridicată, gradul mare de compactare, procentul mare de sodiu schimbabil fac practic imposibilă curgerea gravitaţională a apei pe profil, indiferent de metoda de spălare care se adoptă.

O altă lucrare agropedoameliorativă cu rolul de a străpunge orizonturile alcalice pentru îmbunătăţirea permeabilităţii, în vederea creării unui front descendent percolativ de apă, este drenajul cârtiţă, care constă în executarea în sol, la o adâncime dorită (de regulă 50-70 cm), a unor galerii cilindrice continue, cu o anumită pantă, prin care soluţiile saline şi apa de spălare se colectează şi se evacuează prin canale. Lungimea drenurilor cârtiţă este, în general, de 200 de metri, iar distanţa între şirurile de drenuri variază de la 160 la 200 cm. Această lucrare se poate executa pe teritoriile cu drenaj intern bun (soloneţuri molice-cambice cu coloane la adâncime mică, mijlocie şi mare, soloneţuri vertice-gleice ş.a.), cu ape freatice situate la adâncimi mai mari de 1,5 metri (toamna), sau pe areale ocupate cu complex de soluri cu drenaj intern satisfăcător. Drenurile cârtiţă îşi dovedesc eficacitatea pe soluri cu permeabilitate mai mică de 10 mm/oră, grad de saturare de peste 0,3%, soluri necarbonatice sau soluri cu minimum 50% fracţiuni granulometrice cuprinse între 0,02-0,002 mm, iar argila coloidală mai mică de 20%. Etajat sau simplu, cu diametre de 60, 80 şi 100 mm, drenajul cârtiţă se pretează a fi construit numai în condiţii de profil omogen textural.

Pentru mărirea permeabilităţii, ca şi pentru evitarea unor efecte secundare ale spălării prelungite se recurge (de cele mai multe ori) la o altă lucrare agropedoameliorativă, şi anume la amendarea gipsică. Colectivul de cercetători (I. Niţu şi colab.) consideră că aspectele menţionate arat că spălarea nu este o lucrare simplă, ci una de complexitate deosebită, care implică cunoaşterea în detaliu a tuturor factorilor de care depinde. Ea trebuie efectuată în complex cu celelalte lucrări agropedoameliorative. Schema de amenajare a teritoriului, metoda de spălare, normele utilizate, tipul de administrare a apei, lucrările agropedoameliorative conexe spălării sunt proprii fiecărui perimetru, în funcţie de caracteristicile intrinseci ale solurilor sărăturate.

Victor VĂTĂMANU