Lucrări de îngrijire cu caracter special aplicate culturilor legumicole

Lucrări de îngrijire cu caracter special aplicate culturilor legumicole

Răritul se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct în câmp - cum sunt morcovul, pătrunjelul, sfecla, ceapa, salata, ridichile ş.a. - în scopul asigurării unei densităţi optime la unitatea de suprafaţă şi a creării spaţiului corespunzător pentru formarea părţilor comestibile. Se execută atunci când plantele sunt mici, având numai frunze cotiledonale, sau când au apărut primele frunze adevărate. Se îndepărtează plantele slab dezvoltate, lăsându-le pe cele viguroase, respectând distanţele pe rând. De obicei, răritul se execută manual, cu multă atenţie, în una sau două etape, în funcţie de specie.

Fiind o lucrare costisitoare, pentru a fi evitată risipă, se recomandă folosirea unor norme moderate de seminţe, amestecarea seminţelor mici cu rumeguş sau nisip etc. (V. Popescu şi A. Popescu) Înălbirea (etiolarea) se aplică la unele legume pentru a le îmbunătăţi calitatea (devin mai fragede şi mai suculente). Se aplică la sparanghel, praz, cicoare, ţelina pentru peţiol, marulă. Se realizează prin diferite metode: muşuroire, bilonare, acoperire cu hârtie, cu paie, cu materiale plastice de culoare închisă etc.

Susţinerea plantelor este o operaţie necesară la unele specii legumicole cu port înalt şi ţesuturi mecanice slab dezvoltate care nu se menţin în poziţie verticală (tomate, fasole urcătoare, castraveţi, pepeni galbeni cultivaţi în sere, ardei şi vinete în sere, unii seminceri etc.). În mod obişnuit, la culturile din câmp susţinerea plantelor se face pe araci sau spalieri.

Se mai pot folosi şi piramidele formate din 3-4 tutori (araci). Susţinerea pe araci a fiecărei plante se recomandă mai puţin, deoarece necesită cantităţi mari de material lemnos şi multă forţă de muncă la înfiinţare.

Spalierul poate fi cu una sau două sârme. Instalarea sistemului de susţinere se face înainte de înfiinţarea culturilor, dacă acestea se execută manual, sau după, atunci când se face mecanizat. Susţinerea plantelor în sere şi solarii se face pe spalier de sârmă montat pe elementele de schelet ale construcţiilor. Până la spalier plantele se conduc pe sfori care se leagă cu un capăt la baza plantei şi cu celălalt de sârma spalierului. Sfoara se leagă de plantă mai larg, pentru a nu stânjeni îngroşarea tulpinii şi este prevăzută cu un „ochi“ care permite lărgirea sau scurtarea acesteia, în funcţie de situaţie.

Aplicarea tăierilor la plante are ca scop dirijarea creşterii şi dezvoltării acestora, vizând în primul rând grăbirea maturării fructelor la unele specii legumicole - cum sunt tomatele, vinetele, castraveţii etc. sau uniformizarea maturării seminţelor la unele culturi semincere. Tăierile constau din copilit, cârnit şi ciupit. Copilitul este lucrarea prin care se îndepărtează lăstarii numiţi copili, care apar la subsoara frunzelor la speciile şi soiurile de plante legumicole care au o mare capacitate de ramificare a tulpinii.

Copilii consumă hrana fără folos, ducând la întârzierea creşterii şi maturării fructelor. Se aplică frecvent tomatelor cultivate în câmp şi în adăposturi din mase plastice, sere şi răsadniţe, precum şi vinetelor şi ardeilor când se cultivă în sere şi solarii. Îndepărtarea copililor se face manual, prin rupere sau tăiere, când aceştia sunt mici (au 5-10 cm lungime). Este bine ca, pentru a evita transmiterea unor boli, după efectuarea copilitului la o plantă să se dezinfecteze mâinile cu fosfat trisodic 3%. Neefectuarea la timp a copilitului determină întârzierea creşterii şi maturării fructelor. Copilitul se execută diferenţiat în funcţie de specie şi de sistemul de cultură.

La tomatele timpurii şi la cele cultivate în sere, solarii şi răsadniţe se face copilitul radical, îndepărtând toţi copilii. La tomatele de vară şi de toamnă, copilitul se face parţial. De asemenea, la culturile de ardei şi vinete în sere şi solarii, copilitul se face parţial, lăsându-se 2-3 copili. Cârnitul constă în înlăturarea vârfului tulpinii şi plantelor mature şi se face cu scopul grăbirii creşterii şi maturării fructelor. Se aplică la culturile de tomate timpurii, de vară şi târzii, la ardei şi vinete cultivate în sere şi solarii. Cârnitul se execută diferenţiat pe specii şi în funcţie de tipul de cultură. Astfel, tomatele timpurii cultivate în câmp se cârnesc după 3-4 inflorescenţe, iar la tomatele de vară şi la cele pentru industrializare cârnitul se face cu 2-3 săptămâni înainte de data apariţiei primelor brume de toamnă.

Tomatele cultivate în sere, ciclul I, se cârnesc când ajung la sârma spalierului, după 10-12 inflorescenţe, iar cele din ciclul al doilea după 4-5 inflorescenţe. Tomatele cultivate în solarii în ciclul scurt se cârnesc după 4-5 inflorescenţe, iar cele din ciclul prelingit după 8-10 inflorescenţe. Ardeii şi vinetele în culturile din sere se cârnesc cu 40 de zile înainte de desfiinţarea culturilor. Cârnitul se execută manual, lăsându-se 1-2 frunze deasupra ultimei inflorescenţe. Ciupitul constă din îndepărtarea vârfului de creştere la tulpina principală la plantele tinere şi la lăstarii laterali. Ciupitul se execută de obicei la castraveţi şi pepeni galbeni, pentru a favoriza formarea lăstarilor de ordin superior pe care apar mai multe flori femele şi pe care se formează rodul.

La castraveţi răsadurile se ciupesc deasupra a 3-4 frunze adevărate, iar ramificaiile după 4-6 frunze. Ciupitul se poate face şi la răsadurile de tomate, la soiurile destinate industrializării, deasupra a 2-4 frunze adevărate, influenţând pozitiv lăstărirea şi formarea simultană a fructelor.

Pentru creşterea procentului de fructe legate, plantele se tratează cu substanţe bioactive. Tomatele timpurii se tratează cu substanţe de tipul Tostim sau Banatostim, în primăverile răcoroase, iar cele pentru industrializare cu substanţe de tipul Ethrel, favorizând maturarea simultană a fructelor În cele mai multe regiuni din România există pericolul ca anumite legume - şi în special cele sensibile la frig - să fie vătămate sau chiar distruse de către brumele târzii de primăvară, din luna mai, sau de brumele timpurii de toamnă, din luna septembrie. Astfel de situaţii se întâlnesc frecvet în regiunile din nordul ţării şi în zonele subcarpatice. Împiedicarea vătămării legumelor de îngheţuri duce nu doar la sporirea siguranţei recoltei, dar şi la obţinerea unor recolte mai timpurii în primăvară şi mai târzii în toamnă, deci la prelungirea perioadei de recoltare şi, prin aceasta, la sporirea recoltei. În lupta împotriva îngheţurilor o importanţă deosebită o reprezintă folosirea în cultură a soiurilor mai rezistente la frig, precum şi călirea chibzuită a răsadurilor.

Pentru protejarea culturilor de legume în aer liber se pot lua mai multe măsuri, şi anume: acoperirea plantelor cu clopote de sticlă, cornete de hârtie parafinată, cu material plastic (polietilenă) etc., apoi folosirea de sobe încălzite sau a unor instalaţii de încălzire. Aceste metode
se aplică pe suprafeţe restrânse.

În cazul suprafeţelor mari de legume, împotriva brumelor şi îngheţurilor se poate lupta eficace prin două metode: prin realizarea deasupra culturilor a unor perdele de fum care să micşoreze radiaţia căldurii din sol, şi deci să împiedice formarea brumei, şi prin irigarea culturilor. La folosirea primei metode, perdeaua de fum se realizează prin arderea unor grămezi de bălegar păios, rumeguş, a vrejilor de cartofi şi legume, a fânului stricat, a frunzelor şi a altor materiale organice care produc fum.

Pe terenul de cultură, din loc în loc, se fac grămezi de substanţe organice fumigene, puţin umede. La un hectar sunt necesare 50 de grămezi fumigene, care se aşază de obieci pe marginea terenului în direcţia de unde în mod frecvent bate vântul. Grămezile se aprind înainte ca temperatura să atingă 0 grade Celsius, cu 2-3 ore înainte de răsăritul soarelui. În felul acesta, temperatura se poate menţine la 0-1 ̊C. Această metodă cere multă muncă şi cantităţi mari de astfel de materiale. De aceea, s-a dovedit mai eficace folosirea substanţelor chimice, a brichetelor şi lumânărilor fumigene sau arderea păcurii cu paie şi ulei ars sau a cauciucurilor uzate. Cea de-a doua metodă folosită pentru protejarea culturilor împotriva îngheţurilor constă în irigarea culturii, denumită în acest caz „irigarea de protecţie“. Prin această metodă se obţin rezultate mai bune folosindu-se irigarea prin aspersiune, sub formă de ploaie artificială înceată, cu precipitaţii de până la 4 mm/oră.

Irigarea trebuie să înceapă de îndată ce temperatura aerului la 10 cm deasupra solului scade la 9 grade Celsius. Din acest moment trebuie să se irige continuu.

În cazul unor îngheţuri mai puţin pronunţate (brume obişnuite), udatul culturilor de cu seară înainte constituie o măsură destul de eficace şi care poate fi aplicată cu uşurinţă în legumicultura irigată. În grădinile de lângă casă, udarea aceasta de protecţie se poate face şi cu furtunul.

În afară de mijloacele amintite, împotriva unor brume puternice se poate recurge, în cazul unor suprafeţe mai restrânse, şi la acoperirea plantelor cu pământ, formând cu ajutorul rariţei sau cu sapa un muşuroi în lungul rândului de plante. Această metodă se poate aplica în special în cazul culturilor de cartofi şi al tomatelor. La câteva zile după trecerea pericolului de brume se dă uşor la o parte pământul de pe plantele protejate.

Lucrările de îngrijire specifice culturilor de legume forţate şi protejate 

Unele din lucrările de îngrijire aplicate plantelor la cultura legumelor în câmp se fac şi la culturile din sere ca, de exemplu, susţinerea plantelor, copilitul, cârnitul, ciupitul etc. În afară de acestea, la cultura legumelor în sere, solarii şi răsadniţe se execută o serie de lucrări specifice, care se referă la controlul şi reglarea factorilor de vegetaţie, polenizarea suplimentară, stimularea fructificării, cizelarea inflorescenţelor, defolierea etc. Controlul şi reglarea temperaturii se fac, de regulă, folosind aparate de înregistrate (termometre, termohigrografe, înregistratoare automate de temperatură etc.) şi cu ajutorul instalaţiei de încălzire. Temperatura se dirijează în funcţie de specie, de faza de vegetaţie şi de intensitatea luminii, având grijă să fie menţinută în permanenţă în limite optime. Pentru dirijarea corectă a temperaturii se foloseşte în mod corespunzător şi instalaţia de aerisire. Lumina se poate dirija în mai mică măsură.

În perioada noiembrie-martie se pot lua unele măsuri pentru a diminua efectul dăunător al insuficienţei acesteia, iar vara, atunci când intensitatea este foarte mare, se poate interveni prin umbrirea serelor, folosind diferite metode.

Dirijarea regimului de gaze se realizează prin primenirea aerului în vederea menţinerii unei proporţii optime între oxigen şi dioxdul de carbon. Pe lângă aerisirea simplă, în anumite perioade se poate folosi şi aerisirea forţată, cu ajutorul ventilatoarelor. În sere, aerisirea se realizează prin deschiderea ferestrelor de pe acoperiş şi de pe pereţii laterali, în răsadniţe prin ridicarea ferestrelor, iar în solarii prin ridicarea foliei pe la capetele acestora şi lateral. Prin aerisire se reglează temperatura şi umiditatea relativă a aerului.

În perioadele cu luminozitate corespunzătoare, în condiţii de temperatură optimă, se măreşte şi concentraţia de dioxid de carbon în limite caracteristice fiecărei specii. Umiditatea se dirijează cu ajutorul instalaţiei de irigare, în funcţie de specie, faza de vegetaţie şi în corelaţie cu ceilalţi factori de mediu. Polenizarea suplimentară se face la tomate, ardei în lunile de iarnă-primăvară, când luminozitatea este slabă. Se realizează, în general, prin scuturarea plantelor înflorite, cu ajutorul unui jet de aer, prin baterea sârmelor sistemului de susţinere sau cu ajutorul vibratorului electric. Metoda cea mai nouă constă în folosirea bondarilor.

Stimularea fructificării se execută la tomate în lunile de iarmă; rezultate bune se obţin şi la vinete. Se fac tratamente cu diferiţi stimulenţi, respectând concentraţiile corespunzătoare pentru fiecare. Tratamentele se fac în momentul când florile încep să se deschidă. Soluţiile se pot aplica prin pulverizare sau prin îmbăierea florilor în soluţie. Tratamentele se repetă la 5-7 zile pe măsură ce florile se formează. Cizelarea fructelor constă din îndepărtarea acestora din inflorescenţele rămase mici. Are efect pozitiv aspra calităţii fructelor la tomate şi se obţin producţii mai timpurii şi mai mari.

Îndepărtarea unor butoni, flori şi fructe se practică la ardei prin înlăturarea primului buton floral şi chiar a primului fruct, pentru a nu se încetini creşterea vegetativă. Defolierea constă în îndepărtarea frunzelor îmbătrânite de la baza tulpinii. Se aplică frecvent la vinete, castraveţi, tomate, ardei, în culturile din sere şi solarii. Prin defoliere, se îndepărtează focarele de infecţie, se realizează o mai bună aerisire a plantelor, se creează condiţii mai bune de lumină şi se grăbeşte maturarea fructelor etc.

Victor VĂTĂMANU