Lucrari de ingrijire in plantatiile pomicole familiale

În marea majoritate a localităţilor şi a satelor româneşti se găseşte un fond bogat de plante horticole, între care pomii fructiferi şi viţa-de-vie ocupă o pondere însemnată.

---

Câteva particularităţi ale acestor plantaţii trebuiesc subliniate: numărul mare de specii şi soiuri; distanţele de plantare prea mici; condiţiile precare de lumină şi drenaj aerian, ca urmare a prezenţei clădirilor şi gardurilor; culturile intercalate de legume, flori sau alte plante; absenţa sau practicarea necorespunzătoare a acestora şi altele. Din aceste considerente, starea fitosanitară a acestor livezi lasă de dorit, pomii îmbătrânesc prematur, producţia este fluctuantă şi de calitate mediocră. Redresarea situaţiei se realizează diferit, de la un caz la altul, dar câteva reguli generale şi la îndemâna fiecăruia pot ameliora substanţial starea acestor plantaţii: rărirea energică a coroanelor, chiar cu riscul de a scădea producţia în anul curent, scădere compensată prin ameliorarea calităţii; reducerea taliei pomilor în funcţie de specie, soi, portaltoi la 3-4,5 m, retezând ramurile deasupra unor formaţiuni de semischelet sau de rod, cu poziţie orizontală; defrişarea pomilor bătrâni, bolnavi sau din soiuri slab productive, sensibile la boli; înlocuirea acestor pomi, după ce în prealabil schimbăm specia sau dezinfectăm solul (la completarea golurilor caisul, piersicul, cireşul şi mărul nu mai reuşesc să creeze plante după ele însuşi); lucrări de igienă culturală, tratamente fitosanitare, lucrarea şi fertilizarea solului; udarea în verile secetoase. În această perioadă, pe lângă tăieri, trebuie să adunăm fructele mumifiate, cuiburile de dăunători, să tratăm rănile sau scorburile etc. Tratamentele fitosanitarea se fac cu produsele indicate în buletinul fitosanitar emis de către Laboratorul Fitosanitar Judeţean şi în care se indică tipul produsului, doza şi momentul aplicării. Tratamentele se fac în zilele cu temperaturi pozitive şi fără vânt. Înainte de dezmugurit, pentru toate speciile se recomandă un tratament cu zeamă bordeleză, 1-1,5% sau alte substanţe, de tipul produsului Turdacupral (0,5%). În timpul vegetaţiei se fac tratamente cu fungicide şi insecticide în momentul primirii buletinului de avertizare sau la 10-12 zile. Solul se va menţine afânat sau curat de buruieni prin lucrări la adâncimi de 10-15 cm (pentru a nu distruge rădăcinile), ceva mai adânc la cais, piersic şi cireş. Fertilizarea se face cu gunoi de grajd (3-4 kilograme la metrul pătrat) sau cu îngrăşăminte chimice, în doze moderate. La înfiinţarea unei noi plantaţii se va ţine cont de: procurarea de soiuri autorizate (valoroase), altoite pe portaltoi vegetativi sau alţi portaltoi de vigoare mijlocie-mică; se va respecta distanţa de plantare rezonabilă; se va ţine cont de faptul că la umbră nu reuşesc majoritatea pomilor fructiferi, dar parţial, umbra este tolerată de arbuşti, căpşuni, vişini şi puţine soiuri de măr şi prun; există specii pretenţioase la factorul lumină, cum ar fi: caisul, piersicul, cireşul, părul şi, bineînţeles, nucul; se vor proiecta de la început coroane joase, fusiforme (fus subţire, fus-tufă, Pillar) sau aplatizate (palmetele). Pomii şi viţa-de-vie plantate în jurul casei oferă o ocupaţie placută, îmbunătăţeşte aspectul arhitectural şi oferă produse care vor deveni din ce în ce mai scumpe.

Tăierile de rodire la prun
La această specie, tăierile de rodire se fac diferit, în funcţie de tipul ramurilor de rod şi de vârsta pomului. Tăierile la prun sunt complet obligatorii, spre deosebire de ideea, care încă mai persistă,în special în mediul rural, cum că această specie nu are nevoie de astfel de tăieri. În lipsa acestora, coroana se îndeseşte foarte mult, producţia devine alternativă, iar în anii cu producţie mare, ramurile se rup sub greutatea fructelor. La pomii tineri, în primul rând, se stabileşte tipul de coroană pe care o va avea pomul în livadă. Ramurile care apar în coroana acestor pomi se răresc la 10-20 cm, iar cele lungi se înclină sau se scurtează cu 1/4-1/3 din lungimea lor. Ramurile de rod se lasă, în general, intacte. La soiurile aflate în plină capacitate de producţie, tăierile se fac după anumite reguli. La ramurile care rodesc pe ramuri scurte, se normează producţia, prin scurtarea lor pe semischelet la un număr optim de buchete. Ramurile de prelungire a şarpantelor se scurteaza la fel ca la pomii tineri. Majoritatea prunilor rodesc pe ramuri mijlocii şi lungi. În lipsa tăierilor, coroana acestor pomi se îndeseşte foarte mult. Acest fenomen duce la submetrirea ramurilor de rod, iar în final la uscarea lor. La numite soiuri, se fac lucrări asupra ramurilor mijlocii: se răresc la 10-15 cm, iar după 2-4 ani de fructificare se scurtează pentru regenerare cât mai aproape de bază, acolo unde sunt mugurii vegetativi. Ramurile lungi se scurtează cu 1/3-1/4 din lungimea lor. Paralel cu aceste tăieri se fac şi tăieri de reducţie, pentru împrospătarea ramurilor multianuale din coroana pomilor. În acelaşi scop se folosesc lăstarii lacomi, care apar în coroana pomilor. Operaţiunea de reducţie trebuie să fie moderată şi chiar evitată în anii cu rod puţin, deoarece, în aceste situaţii, prunul dezvoltă lăstari lacomi. De asemenea, în această perioadă se fac şi tăieri de întreţinere: se înlătură ramurile rupte, rănite sau bolnave aflate în coroană, cât mai aproape de inelul de creştere. Rănile mari se netezesc cu cosorul şi se tratează cu soluţie de piatră vânătă, concentraţie de 3%, după care se protejează cu ceară de altoi. Toate aceste lucrări se fac în timpul repaosului vegetativ şi în ferestrele iernii, când temperatura nu scade sub minus 5 grade Celsius.

Tăierea dublu sectorială la speciile pomicole sâmburoase
În cadrul complexului de lucrări efectuate asupra pomilor fructiferi, în vederea controlului creşterilor şi a grăbirii fructificării, un rol deosebit revine felului în care se execută tăierile de scurtare a viitoarelor ramuri de schelet. Scurtarea anuală a ramurilor la sâmburoase în primii ani după plantare are un rol deosebit de important pentru formarea principalelor elemente de schelet, şarpante şi subşarpante, bine structurate şi bine garnisite cu ramuri de semischelet şi rod. Scurtarea ramurilor se execută prin tăierea la 2-3 mm deasupra unui mugur vegetativ. În primul an, sunt supuse scurtării ramurile alese pentru viitoarele şarpante şi în anii următori prelungirile şarpantelor care au depăşit 80 cm, îndepărtându-se 1/3 din lungime când se face o scurtare puternică. În mod obişnuit, tăierile anuale la sâmburoase se execută deasupra unui mugure cu poziţie exterioară faţă de axul pomului, numită şi tăiere obişnuită. Ea se face cu scopul ca ramurile de prelungire a axului şarpantei şi a ramificaţiilor secundare de schelet să formeze un unghi cât mai deschis faţă de verticală. Prin această metodă de tăiere, lăstarii crescuţi din mugurii subterminali, situaţi pe partea superioară a braţului înclinat, cresc prea viguroşi, fără să fie influenţaţi de dominaţia apicală a lăstarului terminal. N. Fenesan consideră că aceste creşteri concurente ale lăstarului terminal trebuie eliminate prin suprimare la inel sau în vegetaţie ori în primăvara următoare. Prin scurtarea deasupra unui mugure exterior, circulaţia sevei este stânjenită pe partea superioară a ramurii, unde dominaţia apicală este întreruptă, aceasta acumulându-se şi stimulând creşterea mugurilor situaţi pe partea superioară. Mugurii de pe partea inferioară a ramurii, fiind slab hrăniţi, de multe ori nu pornesc în creştere, rezultând o zonă predispusă la degarnisire. Studii amanunţite cu privire la scurtări au fost făcute de Bruner (1978), care a scos în evidenţă neajunsurile acestei metode. Prin eliminarea inconvenientelor survenite prin scurtarea obişnuită, el recomandă tăierea deasupra unui mugure cu poziţie interioară, denumită de autor tăierea dublu sectorială. În acest caz, perturbarea circulaţiei sevei se produce pe partea inferioară a ramurii. Astfel, lăstarul pornit din mugurele apical interior va creşte viguros datorită polarităţii, iar tendinţa de creştere viguroasă a celorlalţi lăstari subterminali de pe partea superioară este mult diminuată. În acelaşi timp, pe porţiunea inferioară a ramurii, unde este limitată dominaţia apicală, vor apărea lăstari de vigoare slabă, care vor fi păstraţi ca ramuri secundare de schelet sau ca ramificaţii fructifere. Prelungirea obţinută din mugurele terminal cu poziţie interioară este viguroasă şi orientată spre verticală, fiind necorespunzătoare, de aceea ea se va elimina în vara aceluiaşi an sau în primăvara anului următor, tăindu-se deasupra unei ramificaţii cu poziţia cea mai apropiată de orizontală. Pentru că este a doua tăiere, ea este numită dublu sectorială. Prelungirea păstrată se va scurta anul următor, în vederea ramificării, după aceeaşi metodă. Această tăiere permite obţinerea de unghiuri de deschidere a şarpantelor foarte favorabile, putânduse forma uşor pomi bine echilibraţi. Tăierea dublu sectorială a fost verificată şi s-a constatat că, din punct de vedere al deschiderii, unghiul de creştere a ramurilor terminale ajunge la valori de 30-33 la vişin şi 33-36 la prun. Analizând noile ramuri formate, s-a constatat că numărul celor noi obţinute a fost cu 45% mai mare la prun, cu 35% la vişin şi cu 20% la cireş, în cazul tăierii dublu sectoriale, faţă de tăierea obişnuită. În acelaşi timp, ramificaţiile obţinute pe părţile laterale ale şarpantelor, care asigură ramurile cele mai valoroase pentru producţie, au fost semnificativ mai numeroase la tăierea dublu sectorială. În concluzie, tăierea dublu sectorială la sâmburoase este o metodă foarte utilă pentru formarea coroanei pomilor, care ne ajută să obţinem creşteri echilibrate, să domolim creşterea unor ramuri prea viguroase sau în poziţii necorespunzătoare, să stimulăm creştea unor ramuri necesare formării coroanei şi să grăbim fructificarea.

Folosirea erbicidelor preemergente în plantaţiile de pomi
Erbicidele sunt substanţe chimice care se folosesc în lupta contra buruienilor. În cadrul lucrărilor de întreţinere a solului în livezi, combaterea buruienilor permite eliminarea unui concurent important la hrană şi a unei gazde intermediare pentru boli. Combaterea manuală a buruienilor prin săpat presupune un volum mare de muncă şi un important volum de energie consumată. Primăvara cât mai devreme, înaintea răsăririi buruienilor, este necesară folosirea erbicidelor sistemice. Erbicidele sistemice sau cu acţiune internă sunt absorbite atât prin perişorii absorbanţi, cât şi prin rădăcinile tinerelor plăntuţe de buruieni abia răsărite. Erbicidul absorbit este transportat în plantă, în frunzuliţele tinere în curs de formare, unde împiedică procesul de asimilaţie clorofiliană şi astfel tânăra plantă moare, nemaiavând sevă elaborată. Efectul se manifestă prin îngălbenirea marginii limbului, apoi a întregii frunze, după care aceasta se usucă. Eficacitatea acestor erbicide este asigurată numai în situaţia în care ele se află pe sol, dispersate în complexul absorbant la nivelul de activitate al perişorilor absorbanţi ai buruienilor abia răsărite. De aceea, aceste erbicide se aplică primăvara, pe un sol curat, fără resturi vegetale sau buruieni (săpat) şi, cel mai bine, când pământul are o umiditate bună. Pomii, spre deosebire de alte plante agricole, au un sistem radicular lemnificat, puternic ramificat, care poate ajunge la adâncimi foarte mari. Acest lucru permite ca erbicidele de mare eficacitate să fie suportate mai uşor şi în doze sporite, cu condiţia ca acestea să nu ajungă în zona unde se află rădăcinile active ale pomilor. Erbicidele sistemice se amestecă pentru aplicare într-un volum de apă de 900-1.000 de litri pentru o suprafaţă de un hectar efectiv stropit, astfel încât să realizeze un contact direct cu apa din sol. Cel mai bine este ca erbicidele sistemice să se administreze pe timp ploios (sau după o ploaie) sau după erbicidare să urmeze o ploaie. Erbicidele sistemice nu acţioneaza asupra buruienilor cu înrădăcinare profundă, cum ar fi: pir, palamidă, volbură etc. De mare eficacitate s-au dovedit a fi multe erbicide în care se amestecă unul sau mai multe erbicide. Este vorba de aşa-numita acţiune sinergică a amestecurilor compatibile de erbicide, care se folosesc în doze mai mici, dar cu eficacitate foarte mare. Există amestecuri atât de erbicide sistemice, cât şi erbicide sistemice cu erbicide de contact care pot combate şi buruienile perene. Dintre speciile pomicole mai rezistente la erbicide încă din primii ani sunt mărul şi părul, iar mai sensibile în primii ani sunt prunul, piersicul, caisul, cireşul şi vişinul. Procurarea erbicidelor se poate face prin Laboratoarele Fitosanitare Judeţene şi prin societăţile comerciale cu profil de comercializare a pesticidelor. Pentru toate culturile agricole, dar mai ales pentru livezi, buruienile reprezintă un inamic de temut pentru viaţa pomilor, prin aceea că ele sunt mari consumatoare de apă şi hrană, concurând şi stânjenind plantele în creştere şi fructificare. De aceea, lupta contra buruienilor trebuie dusă pe toate căile, erbicidarea putând fi acţiunea cea mai eficientă.

Victor VĂTĂMANU