Lucrări de îngrijire în viile pe rod

Dezgropatul şi muşuroitul viţei-de-vie se fac primăvara, în luna martie, atunci când se apreciază că temperatura aerului nu mai scade sub -8...-10 grade Celsius. Lucrarea se face pe timp relativ uscat, având grijă să nu rănim sau să rupem coardele îngropate ori butucul la punctul de altoire.

Lucrările ce se efectuează asupra plantei Copcitul - se face concomitent cu dezgropatul sau după aceea. Lucrarea constă în executarea unei copci (gropiţe) în jurul butucului până la punctul de altoire şi apoi tăierea în ras a tuturor rădăcinilor date din altoi. Lucrarea este bine să se repete şi în luna august. Controlul iernării pe coarde - la viile îngropate sau neîngropate, pe timpul iernii, o parte din ochii situaţi pe coarde pier prin degerare sau clocire în pământ. Spre a stabili corect sarcina de ochi care se lasă pe butuc prin tăiere, este bine să controlăm viabilitatea ochilor. În acest sens se recoltează coarde pe soiuri şi apoi le secţionăm ochii cu un briceag bine ascuţit. Ochii pierduţi sunt bruni-cafenii, iar cei vii sunt verzi. Se face apoi procentul de ochi pierduţi. Dacă au pierit mai mult de 10-15%, atunci vom lăsa mai multe coarde pe butuc. Tăierea în uscat sau tăierea de fructificare este cea mai importantă lucrare care se face asupra butucilor de vie; de aici vine proverbul că „secretul producţiei la vie stă în foarfeca tăietorului“. Prin tăierea de rodire se înlătură în fiecare an o mare parte din formaţiunile lemnoase, îndeosebi de un an, iar celor rămase li se scurtează lungimea la un anumit număr de ochi. Prin tăiere rezervăm deci pe butuc un anumit număr de ochi, câţi sunt necesari să dea o producţie bună, de calitate, iar butucul să-şi sporească vigoarea în fiecare an. Butucii netăiaţi dau un număr foarte mare de lăstari şi struguri, dar aceştia rămân mici, nu se coc, iar după 2-3 ani, via piere prin epuizare. Am amintit că viţa-de-vie rodeşte prin coardele anuale situate pe lemn de doi ani, deci numai acestea pot fi reţinute să rodească şi ele se scurtează. Coardele plecate din lemn mai în vârstă nu pot fi păstrate decât pentru emiterea de noi lăstari, care vor deveni anul viitor coarde de rod, căci abia atunci aceşti lăstari devin coarde de un an, situate pe lemn de doi ani. Prin scurtarea coardelor apar pe butuc următoarele elemente: cepul rezultă prin scurtarea unei coarde de un an la 2–3 ochi. Dacă această coardă este situată pe lemn de doi ani, cepul se numeşte de rod, iar dacă este situată pe lemn mai vechi, cepul rezultat se numeşte de înlocuire.

Cepi de rod putem lăsa numai la soiurile care au ochi fertili la baza coardei sau la formele înalte. Cepi de înlocuire se lasă la toţi butucii; - cordiţa rezulta dintr-o coardă de un an situată pe lemn de doi ani, scurtată la 5-7 ochi - ea este roditoare; - coarda de rod rezultă dintr-o coardă de un an situată pe lemn de doi ani, scurtată la 8-15 ochi, obişnuit 10-12; veriga de rod reprezintă asocierea, cuplul, dintre un cep de înlocuire şi o coardă sau cordiţă de rod. După tăierea viţei-de-vie, pe butuci rămân deci fie numai cepi, la butucii cărora li se fac tăieri scurte, fie cepi de înlocuire şi coarde sau cordiţe de rod la sistemul de tăiere mixt - acesta fiind cel mai utilizat. La tăierea mixtă se lasă un număr foarte diferit de coarde sau cordiţe, de la 2 la 6-8, în funcţie de vigoarea butucului şi fertilitatea pământului. Întotdeauna numărul cepilor de înlocuire poate fi egal sau cel puţin jumătate faţă de cel al coardelor. Tăierea de rodire după sistemul nou la butucii cu conducere joasă (clasică) se face astfel: se examinează vigoarea butucului după numărul, lungimea şi grosimea coardelor de un an, judecate şi după numărul coardelor de rod lăsate anul trecut şi care acum sunt „punţi de rod“. În funcţie de acestea se stabileşte numărul de coarde care se lăsă pe butuc. În mod obişnuit se lasă 2-4 coarde de câte 8-12 ochi, iar la soiurile viguroase chiar de 16 ochi. Numărul de ochi la metrul pătrat teren trebuie să fie de 15-20. După ce am stabilit acest lucru, ne alegem coardele de rod. Coardele se lăsă pe lemn de 2 ani (adică să nu plece din butuc, lemn bătrân). Cel mai bine este să fie situate pe cepii din anul trecut sau la baza coardelor (punţilor) de rod. Coardele alese trebuie să aibă grosimea de 8-10 mm. Nu sunt bune nici cele subţiri, nici cele groase; ele se curăţă de cârcei, copili etc. şi apoi se scurtează la 2-4 ochi. Este bine ca cepii de înlocuire să fie situaţi cât mai aproape de baza butucilor, spre a nu urca scaunul butucului. După ce ne-am ales cepii de înlocuire şi coardele de rod, toate elementele în plus, existente pe butuc, se taie râs, inclusiv cioatece groase, uscăciunile, se răzuie scoarţa exfoliată etc. Rănile mari se ung cu vopsea sau mastic. Aspectul butucilor înainte şi după tăiere este un criteriu de apreciere a viticultorului. Tăierea scurtă constă în faptul că pe butuc rămân numai cepi de 3-4 muguri care dau lăstari roditori şi cepi de 1-2 muguri pentru lăstari de înlocuire. Această tăiere se recomandă la soiurile cu conducere joasă, care au mugurii fertili la baza corzii, cum ar fi soiurile: Creaţă, Majarca, Steischiller, Roşioară şi la unii hibrizi direct productivi. La tăierea scurtă, cepii de rod se lăsă pe lemn de doi ani. Tăierea viilor cu conducere înaltă (Lenz-Moser, pergole, umbrare, cordoane orizontale etc.). - se face destul de uşor; în toate cazurile, pe tulpini (cordoane) se găsesc din loc în loc formaţiuni special purtătoare de coarde anuale, denumite verigi de rod. Pe verigile de rod se găsesc 2-4 coarde, dintre care cea mai de jos de lângă lemnul bătrân se scurtează la doi ochi, iar alta mai viguroasă se scurtează în cordiţe de 4-6 ochi. Procedând astfel, pe cordoane vom lăsa verigi de rod alcătuite din cepi de doi ochi pe care se vor forma lăstarii de înlocuire şi cordiţele pe care se formează lăstarii cu struguri, adică recolta anului respectiv. Acest sistem de tăiere se poate utiliza la majoritatea soiurilor şi la aproape toate formele de conducere înaltă. Vom ţine însă cont ca la tăierea soiurilor viguroase (Afuz Ali, Coarnă neagră etc.) cordiţele să le lăsăm ceva mai lungi, 6-7 ochi. Tăierea viţei-de-vie se face din luna martie până în 10-15 aprilie, înainte de a începe plânsul, adică mişcarea ascendentă a sevei şi scurgerea ei sub formă de picături prin răni. Coardele rezultate în urma tăierii se scot, se pot folosi ca şi combustibil sau, dacă putem, le tocăm şi le îngropăm prin săpare, căci constituie un bun îngrăşământ organic. Revizuirea mijlocului de susţinere se face după tăiere. În acest sens, se revizuiesc stâlpii, se îndreaptă cei aplecaţi şi se întind sârmele dacă este cazul. Legarea coardelor se face în perioada plânsului, înaintea umflării mugurilor, deoarece în pragul dezmuguritului ochii sunt foarte sensibili la scuturare. Coardele se leagă de prima sârmă şi foarte rar (cele lungi) şi de a doua, în poziţie orizontală sau uşor arcuite. Fiecare coardă se leagă individual în două locuri, adică la locul unde întâlneşte prima sârmă şi apoi spre vârf, iar ca material se pot folosi teiul, rafia, deşeuri textile, pănuşe de porumb. Plivitul lăstarilor este o lucrare foarte importantă, care se face primăvara în luna mai când lăstarii au 20-30 cm lungime şi se disting bine cei de rod. Se îndepărtează lăstarii gemeni, rău plasaţi, debili. Pe cepii de înlocuire se lasă 1-2 lăstari, din butuc se lasă 3-4 lăstari, iar de pe coardele de rod se îndepărtează cei fără rod. Legarea lăstarilor se face în tot cursul verii, începând din momentul când ei depăşesc 35-40 cm lungime. Se folosesc aceleaşi materiale ca şi la legatul coardelor, însă legăturile se fac mai larg, să nu stranguleze. Lăstarii se leagă câte unul, cel mult doi la un loc, cât mai vertical, întinşi şi răsfiraţi pe sârmele spalierului astfel ca frunzele să beneficieze din plin de razele soarelui. La spalierul cu sârme duble nu este necesar legatul decât la puţini lăstari, cei mai mulţi se introduc printre sârme. Ciupitul lăstarilor cu rod, constă în ruperea cu unghia a vârfului acestora cu 2-3 zile înainte de înflorit. Nu este bine cum obişnuiesc să facă unii viticultori, adică să taie lăstarul cu 1-2 frunze deasupra strugurelui, căci butucul pierde prea multe frunze. Copilitul constă în tăierea vârfului lăstarilor care cresc la subsoara frunzelor (copili), deasupra a 3-4 frunze. Dacă butucii sunt prea bogaţi în lăstari, o parte din copili se pot îndepărta total. La soiurile timpurii, pe copili se formează şi struguri, care ajung să se coacă şi completează producţia butucului, de aceea trebuie să-I păstrăm. Cârnitul constă în suprimarea vârfului la toţi lăstarii la 15-20 cm deasupra strugurilor. Lucrarea se face la sfârşitul lunii iulie şi prima decadă a lunii august. Cârnitul prematur aduce unele foloase legate de atacul mai slab de mană, dar se emit copili şi suferă formarea ochilor de iarnă. Defolierea parţială se face spre a ajuta coacerea strugurilor şi pătrunderea zemei bordeleze în interiorul butucului. Se îndepărtează o parte din frunzele situate la baza lăstarilor (mai bătrâne) spre a scoate la soare strugurii. La soiurile pentru struguri de masă se mai poate face rărirea inflorescenţelor, scurtarea unor struguri şi alte operaţiuni minuţioase, care ajută la creşterea uniformă a boabelor şi le ridică aspectul. Protejarea butucilor împotriva gerurilor se face prin muşuroirea bazei acestora la cei cu conducere joasă, dar numai atunci când ştim că în zonă apar temperaturi sub -18...-20 grade Celsius, care compromit recolta sau viaţa butucului. Cei mai expuşi la ger sunt butucii de la baza dealurilor, de pe văi, în locuri cu curenţi, locuri pe care de fapt nu este bine să plantăm vie. În anii reci şi ploioşi, când coardele nu sunt bine coapte, îngropatul este foarte necesar.

Victor VĂTĂMANU