Lucrări de întreţinere şi recoltare a culturilor de plante medicinale şi aromatice

Întreţinerea culturilor constă în lucrările care se aplică înainte de începutul şi în timpul vegetaţiei. Indiferent de felul lucrării, după cum prezintă E. Păun şi colaboratorii, aceasta este eficace numai dacă este excutată corect, la timpul oportun, într-un interval de timp cât mai scurt şi cu mijloace mecanice care asigură o productivitate sporită a muncii.

Prima lucrare care se efectuează în unele culturi de plante medicinale şi aromatice, ca Mentha piperita, Vinca minor, este grăparea. În general, se grăpează culturile plantate toamna, culturile bianuale şi perene. Prin această lucrare se urmăreşte distrugerea crustei, a buruienilor germinate sau abia răsărite. La Carum carvi, Foeniculum vulgare se mai realizează şi eliberarea terenului de frunzele uscate, iar la Althaea officinalis, Althaea rosea var. nigra, Iris spp., Rheum spp., Gypsophila paniculata, Angelica archangelica, Saponaria officinalis, curăţirea de resturile vegetale, de tulpini sau frunze. Lucrarea se face cu grapa cu colţi reglabili, pentru fiecare cultură, modificându-se poziţia colţilor. Grăparea are loc primăvara devreme, la o adâncime care să nu depăşească 3-4 cm, iar sensul de lucru trebuie să fie perpendicular pe direcţia rândurilor. O grijă deosebită trebuie acordată grăpării culturiilor de Mentha piperita sau de Vinca minor, pentru a nu se scoate stolonii plantaţi în toamnă. La toate lucrările de întreţinere, precum şi la grăpat este necesar să se ţină seama de umiditatea solului. O lucrare de întreţinere specifică numai anumitor culturi şi care trebuie efectuată primăvara, imediat ce se poate intra pe teren, este controlul descălţării plantelor. Astfel, dacă plăntuţele de Lavandă ngustifolia, L.hybrida, Thymus vulgaris au fost dezrădăcinate din cauza îngheţului şi dezgheţului, se readuc în poziţia iniţială, se muşuroiesc uşor şi se tasează pământul în jurul lor. Intervalul dintre rânduri se lucrează de regulă cu mijloace mecanice. Lucrarea se execută atât înainte de răsărirea plantelor culturii de bază, care a fost semănată ca plantă indicatoare (praşile oarbe), cât şi după răsărirea plantelor, ori de câte ori este necesar. Se folosesc prăşitoarele tractate de cai (în sistem gospodăresc) sau cultivatoarele adaptate la tracţiunea mecanică. Acestora din urmă li se vor ataşa discuri de protecţie a rândurilor. Distrugerea buruienilor, afânarea solului, distrugerea crustei pe rândurile de plante se fac prin praşile manuale. Lucrarea de plivire completează praşila, în sensul înlăturării buruienilor din culturi. Răritul este necesar a se efectua în cazul speciilor cu seminţe mici, unde desimea nu se poate regla prin norma de sămânţă, din lipsa unor semănători foarte precise. Momentul efectuării lucrării de rărit este specific fiecărei culturi şi de aceasta depinde în parte nivelul producţiilor realizate. Lucrări de îngrijire mai deosebite se execută la unele culturi bianuale şi perene. Astfel, la Carum carvi şi Foeniculum vulgare în toamna anului I se face o uşoară muşuroire a rândurilor cu scopul protejării plantelor în perioada de iarnă. În acelaşi scop se efectuează o lucrare asemănătoare, dar mai adâncă, la plantaţiile de Lavandula spp., Thymus vulgaris, Melissa officinalis, Salvia officinalis.

Combaterea chimică a buruienilor
Plantele medicinale şi aromatice fiind culturi pretenţioase, care solicită participarea masivă a forţei de muncă, o cale de a cuprinde în termen optim lucrările de combatere a buruienilor o constituie aplicarea erbicidelor. În paralel cu creşterea numărului de specii luate în cultură şi a suprafeţelor pe care se aplică erbicidele, este necesară însuşirea cunoştinţelor de bază care asigură folosirea cu eficacitate a substanţelor şi evitarea neajunsurilor legate de prezenţa unei fitotoxicităţi parţiale sau chiar de compromiterea culturilor. Folosirea corectă a erbicidelor presupune luarea în consideraţie a situaţiei locale privind textura solului, conţinutul în humus, gradul de infestare cu buruieni, condiţiile de climă şi proprietăţile produselor utilizate. La plantele medicinale şi aromatice, problema absorbţiei erbicidelor în organele plantei interesează în mod deosebit. Astfel, se impun studiul remanenţei lor în materia primă vegetală care se utilizează şi necesitatea sporirii exigenţelor în acţiunea de omologare a erbicidelor, ţinându-se seama de remanenţă, mai ales la acele specii la care materia primă se foloseşte ca atare. În general, aplicarea erbicidelor la plantele medicinale şi aromatice se face prin acoperirea integrală a terenului. Pentru un hectar este necesar un volum de 400-600 litri de apă, lipsită de orice fel de impurităţi. În cazul erbicidelor care se prezintă ca pulberi muiabile, mai întâi se obţine o pastă omogenă într-un vas mai mic, după care are loc dizolvarea în volumul de apă stabilit pentru suprafaţa care urmează a se erbicida. Soluţia obţinută se agită mereu pentru a nu se decanta. Pentru administrarea integrală, duzele potrivite trebuie să dea un jet de forma unei elipse turtite cu unghiul de dispersie de 65 şi 80 de grade. Înălţimea rampei se reglează astfel ca marginile secţiunii jetului să se acopere una pe alta. O grijă deosebită se va acorda jalonării terenului, pentru a se evita rămânerea unor benzi neerbicidate, precum şi suprapunerile, care au ca urmare dublarea dozei de substanţe cu consecinţe fitotoxice pentru plante.

Irigarea
Pentru culturile de plante medicinale şi aromatice irigarea constituie o măsură importantă prin care se obţin sporuri substanţiale de producţie. Irigarea se face diferenţiat pe specii şi perioade de vegetaţie, în funcţie de cerinţele biologice şi regimul de precipitaţii. În fiecare perioadă critică se vor aplica 2-3 udări cu norme de udare care sunt cuprinse între 300 şi 600 de metri cubi apă/hectar.

Combaterea bolilor şi a dăunătorilor
O dată cu extinderea culturilor de plante medicinale şi aromatice se înregistrează şi o înmulţire considerabilă a bolilor şi dăunătorilor, precum şi o agresivitate sporită a agenţilor patogeni. Astfel, la Coriandrum sativum bacterioza provoacă brunificarea inflorescenţelor şi înnegrirea fructelor, precum şi dăunătorul viespea coriandrului (Systole coriandri Nik.), care pot, fiecare în parte, să producă pagube care merg până la compromiterea culturii. La Carum carvi făinarea şi mai ales virozele sau micoplasmozele reduc în ultimii ani producţia de fructe cu 25-30%. Bolile, uscarea parazitară şi mana la Papaver somniferum, dar în special dăunătorii gărgăriţa capsulelor şi gărgăriţa rădăcinilor, chiar şi păduchii de frunze, pot distruge în întregime cultura. Ruginile la Mentha piperita, la speciile de Althaea şi de Malva, la Satureja hortensis produc anual însemnate pagube. Viespea rapiţei (Althalia rosae L.), puricii de pământ (Phyllotreta nemorum L.) sunt dăunători care an de an prezintă pericol potenţial pentru culturile de Sinapis alba, Althaea spp., Rheum spp. s.a. Majoritatea speciilor de plante medicinale din familia Solanaceae (Datura innoxia, Atropa belladonna, Solanum laciniatum) prezintă sensibilităţi la atacul de virusuri şi micoplasme. Unele dintre aceste specii (Hyoscyamus niger, Solanum laciniatum) pot fi distruse complet de gândacul din Colorado (Leptinoptarsa decemlineata Say.). Chiar şi Matricaria chamomilla poate deveni ţinta unor atacuri masive de micoze (mană, făinare). Numeroşi patogeni îşi continuă acţiunea păgubitoare asupra materiei prime care se află la păstrare în depozite. De asemenea, anumiţi dăunători sunt specifici depozitelor de plante medicinale şi aromatice. Ca răspuns la extinderea şi agresivitatea bolilor şi a dăunătorilor se cere aplicarea integrală a măsurilor de protecţie, dintre care în etapa actuală se detaşează măsurile agrofitotehnice (măsuri preventive) şi cele curative, de combatere prin substanţe chimice. Alături de măsurile de carantină, cele agrofitotehnice (respectarea asolamentului, arătura adâncă, epoca optimă de semănat, fertilizarea echilibrată, combaterea buruienilor) reprezintă mijloace de bază care conduc la prevenirea sau reducerea atacului de boli şi dăunători şi la diminuarea pagubelor produse de aceştia. Forma şi modul de folosire, concentraţia şi doza, precum şi epoca de administrare a insectofungicidelor variază după specia de agent patogen sau dăunător. Folosirea lor se face cu prudenţă, ţinând seama de remanenţa acestor produse în organele plantei. La speciile la care materia primă este folosită ca atare, se recomandă aplicarea cu precădere a măsurilor preventive, iar cele curative vor fi sistate cu 25-30 de zile înainte de recoltare. Măsurile de protecţie pentru lucrătorii care efectuează tratamente de combatere sunt asemănătoare cu cele care se aplică în cazul lucrărilor la celelalte plante de cultură.

Recoltarea
Această lucrare are o însemnătate aparte, determinată, în primul rând, de necesitatea obţinerii unor recolte cu un conţinut cât mai ridicat în principii active. Producţia de materie primă la plantele medicinale şi aromatice este constituită din diferite organe: cele de deasupra solului pot fi frunze, flori, inflorescenţe, fructe, seminţe şi herba (toată partea aeriană), iar cele subterane sunt reprezentate de rizomi, rădăcini, tuberculi, bulbi. La unele specii se recoltează două sau mai multe organe, cum este cazul la Althaea officinalis, Malva glabra, Atropa belladona s.a. Stabilirea momentului optim de recoltare se face în funcţie de organul care se utilizează, de faza fenologică, de condiţiile atmosferice; de asemenea, trebuie să se ţină seama şi de dinamica diurnă a principiilor active; la cele mai multe specii s-au încheiat studiile privind epoca de recoltare ca fază fenologică şi moment diurn.

În principiu, este cunoscută regula generală de recoltare a speciilor medicinale şi aromatice având în vedere organul care se utilizează. Astfel, organele subterane se recoltează când planta respectivă se găseşte în perioada de repaus, din toamnă până în primăvară, înainte de reluarea vegetaţiei. Toate argumentele, de ordin tehnic, organizatoric, economic, pledează pentru recoltarea de toamnă până la venirea îngheţului. Herba şi frunzele se recoltează în faza de butonizare sau la începutul înfloririi, iar inflorescenţele şi florile, înainte de înflorirea deplină. Recoltarea fructelor şi a seminţelor se face la maturitatea tehnică, momentul ales influenţând mai mult nivelul producţiei decât conţinutul acestora în principii active. O condiţie care trebuie respectată în cazul  recoltării organelor aeriene se referă la aspectul vremii. Astfel, recoltarea se va face pe vreme senină, liniştită, după ce s-a ridicat roua. De asemenea, timpul trebuie să fie stabil, fără ploi, acestea spălând unele principii active cum sunt alcaloizii, cardenolidele. La umbelifere sau la alte specii cu seminţe sau fructe la care există pericolul de scuturare, în funcţie de mijloacele existente, acestea se vor recolta în două faze sau direct în momentul în care numai 60-85% din fructe au ajuns la maturitatea tehnică. Lucrările de recoltare, în stadiul actual de mecanizare din România, se fac în majoritatea cazurilor mecanizat, prin adaptarea utilajelor din dotare. În ultima vreme, concomitent cu adaptarea utilajelor, se preconizează şi folosirea unor maşini speciale cum sunt cele pentru recoltarea cornului secarei, a inflorescenţelor de Lavandula spp. ş.a. Pentru recoltarea organelor subterane se folosesc maşini de recoltat, de tipul celor de recoltat ceapă, adaptată pentru recoltarea stolonilor de Mentha piperita. Părţile aeriene (herba) în stare proaspătă la numeroase specii se recoltează cu cositorile mecanice sau cu maşina de recoltat mazăre, cu sau fără transportator - încărcător, ori cu vindroverul. Diversitatea deosebită a produselor care se obţin de la plantele medicinale şi aromatice impun moduri şi mijloace diferite de recoltare şi sunt prezentate în cadrul fiecărei tehnologii specifice speciei. Cu tot progresul realizat în ultimul timp în domeniul mecanizării recoltării plantelor medicinale şi aromatice, la multe specii recoltarea se efectuează încă manual (mai ales în sistemul gospodăresc, individual).

Victor VĂTĂMANU