Lucrari specifice pentru viile afectate de fenomene meteorologice

Îngheţurile puternice din timpul iernii, cele târzii din primăvară, dar şi căderile de grindină din timpul perioadei de vegetaţie sunt accidente climatice care se soldează cu urmări dintre cele mai grave, uneori dezastruoase pentru viticultori, după cum arată Gh. Bernaz.

În funcţie de intensitatea fenomenului, distrugerile provocate pot varia între 5 şi 100%. În afara pierderii parţiale sau totale a recoltei anului în curs, prin aceste fenomene este afectată şi recolta anului viitor, ca urmare a distrugerii în mare parte a aparatului vegetativ al butucilor şi a sărăcirii lor în substanţe de rezervă. Gh. Bernaz prezintă în cartea sa „Cultura viţei-de-vie“ faptul că, în afara aşa-numitei „lupte pasive“ (evitarea amplasării viilor în zone cu accidente climatice foarte frecvente, asigurarea viticultorilor împotriva daunelor provocate de îngheţ sau grindină), există numeroase tehnici de „luptă activă“ împotriva accidentelor climatice amintite. Dintre procedeele de combatere a îngheţurilor târzii de primăvară, frecvent sunt folosite crearea unui ecran protector împotriva radiaţiei solului, încălzirea aerului combinată sau nu cu amestecarea straturilor de aer, irigarea prin aspersiune etc. Împotriva căderilor de grindină există procedee moderne ca rachete antigrindină, plase antigrindină etc.

Unele dintre aceste procedee tehnice s-au dovedit eficace, dar aplicarea lor devine extrem de costisitoare, ceea ce explică folosirea lor foarte restrânsă. Deseori, valoarea recoltelor protejate nu acoperă cheltuielile necesitate de o combatere cu adevărat eficace. Ca urmare, este necesară cunoaşterea şi aplicarea diferenţiată a mijloacelor agrotehnice care se impun pentru micşorarea pagubelor şi refacerea capacităţii de producţie a viilor afectate de brume târzii sau grindină.

Vii afectate de îngheţurile târzii de primăvară

Brumele târzii de primăvară provoacă distrugerea parţială sau totală a lăstarilor. Mărimea distrugerilor depinde de etapa de creştere în care se află lăstarii şi de nivelul pe care îl atinge temperatura sub zero grade Celsius. Astfel, vârfurile lăstarilor în creştere şi frunzele tinere sunt afectate de temperaturi de minus 0,1-0,2 grade Celsius. Mai târziu, după ce baza lăstarilor s-a întărit, limita rezistenţei lor ajunge până la minus 0,6-0,7 grade Celsius. Inflorescenţele şi florile viţei pier în schimb între 0 grade Celsius şi minus 0,2 grade Celsius. În viile situate în locuri expuse la îngheţ se va evita mobilizarea inutilă a solului, mai ales prin arături adânci, până după trecerea pericolului de îngheţ, ştiut fiind că solul afânat pierde mai multă căldură.

În viile afectate de îngheţuri târzii de primăvară se aplică, de regulă, operaţii în verde, dar, în funcţie de mărimea distrugerilor provocate, pot fi necesare şi tăieri în uscat. Tăierile de corecţie trebuie amânate cu câteva zile de la data producerii îngheţului. După trecerea acestui interval de timp, pot fi constatate cu uşurinţă şi precizie organele sau porţiunile de organe afectate. De regulă, se îndepărtează prin tăiere tot ce este distrus de îngheţ. Astfel, dacă lăstarii au îngheţat în totalitate, cu toate organele aflate pe ei, se aplică o tăiere de reducţie; se suprimă 1-2 coarde şi se scurtează cu 10-30% cele rămase. Ceva mai târziu se aplică un copilit, pentru disciplinarea vegetaţiei noi. Dacă îngheţul a survenit în preajma înfloritului şi a afectat numai vârful lăstarilor şi inflorescenţele, se va suprima numai porţiunea distrusă a lăstarilor. Porţiunile sănătoase de lăstar se păstrează, oricât ar fi de scurte. Din mugurii de înlocuire aflaţi la baza cepilor verzi, ca şi din mugurii de copili vor porni lăstari noi, respectiv copili, cu ajutorul cărora se va încerca recuperarea parţială a recoltei. Ulterior, se va interveni cu un copilit, respectiv suprimarea copililor de ordinul II, pentru a favoriza creşterea şi maturarea lăstarilor nou emişi în prima etapă (copili de ordinul I). Vegetaţia nouă trebuie riguros protejată împotriva manei. Pentru stimularea noilor creşteri este bine ca via să fie fertilizată cu îngrăşăminte azotate în doză de 3-4 kg/ar. În anul următor producerii îngheţului, se va da o atenţie deosebită refacerii corecte a elementelor lemnoase de bază ale butucilor afectaţi.

Un caz aparte îl constitue viile îmbătrânite, slab productive, cu procent mare de goluri, care au fost afectate şi de un îngheţ târziu. În asemenea plantaţii nu este economic să se înlocuiască golurile. Dacă proporţia butucilor care au supravieţuit îngheţului este prea slabă, singura soluţie care rămâne este defrişarea. Dacă proporţia butucilor afectaţi, dar putând încă produce, este suficient de mare, se va încerca recuperarea parţială a recoltei în anul de calamitate. Ulterior, timp de 1-2 ani, se vor aplica tăieri de epuizare (cu suprasarcini de rod), pregătind astfel via pentru defrişare.

Vii afectate de grindină

Efectele grindinei asupra viţei-de-vie sunt dintre cele mai păgubitoare din cauza distrugerii în mare parte a organelor vegetative şi de fructificare, a sărăcirii lor în substanţe de rezervă şi a sensibilizării viţelor faţă de acţiunea gerurilor din iarnă. Mărimea pagubelor depinde de dimensiunile şi densitatea grindinei, de durata căderii ei, prezenţa sau absenţa furtunii în timpul acestui fenomen şi mai ales de faza de vegetaţie a viţei-de-vie în care cade grindina.

Vii afectate de grindină în prima parte a perioadei de vegetaţie

Dacă grindina cade în prima parte a perioadei de vegetaţie, până la înflorit sau în timpul acestuia, viţa-de-vie se găseşte în faza de creştere activă, iar capacitatea de refacere a elementelor calamitate este mai mare. Ca atare, viticultorul poate interveni eficient prin tratamente potrivite, asigurând refacerea butucilor, chiar în anul producerii calamitaţii şi, drept urmare, producţia anului viitor.

Prima operaţie care se impune într-o vie bătută de grindină este aplicarea unui tratament împotriva manei, menit să protejeze aparatul foliar al viţelor şi să ajute la cicatrizarea rănilor provocate de grindină. Ca atare, imediat după încetarea grindinei, viţele vor fi stropite cu zeamă bordeleză în concentraţie de 1%. Tăierea organelor distruse se amână cu câteva zile, timp după care - sub impulsul fluxului de sevă - apar noi puncte de creştere. Tăierea viilor afectate de grindină se aplică diferenţiat, în funcţie de gradul de distrugere a organelor vegetative şi generative. Prin tăiere se elimină toate organele puternic rănite sau distruse care nu mai pot fi utile butucului. Dacă paguba provocată de grindină este totală, se aplică tăieri de reducţie corespunzătoare porţiunilor de lemn distruse. Se suprimă toate formaţiunile lemnoase rănite puternic şi adânc. De obicei se lasă numai 3-4 cepi verzi de câte doi ochi în apropierea scaunului butucului şi lăstarii cei mai puţin atinşi, emişi din cepi. În felul acesta, viţele sunt pregătite cel mai bine pentru fructificarea din anul viitor. Totuşi, pagubele se răsfrâng asupra recoltei anului în curs şi parţial asupra celei din anul următor.

În viile afectate de grindină în care se constată doar pagube parţiale, se recomandă îndepărtarea în întregime numai a coardelor cu lăstarii distruşi în totalitate. Lăstarii parţial distruşi se taie prin diafragma ultimului nod sănătos (utilizabil), păstrându-se pe cât posibil inflorescenţele sau strugurii şi cât mai multe frunze. Grăbirea formării elementelor de rod pentru anul viitor şi recuperarea unei părţi din recolta distrusă se pot realiza prin ciupirea timpurie a copililor emişi de pe cepii verzi de doi ochi sau de lăstarii verzi tăiaţi mai lung. Pentru a grăbi creşterea şi mai ales maturarea copililor va trebui aplicată o fertilizare cu îngrăşăminte în complex: 2,5 kilograme de azotat de amoniu, 9 kilograme de superfosfat şi 5 kilograme de sare potasică pentru 100 de metri pătraţi. Pentru a putea fi puse imediat la dispoziţia viţei-de-vie, îngrăşămintele trebuie încorporate cât mai adânc, în preajma masei principale de rădăcini.

Vii afectate de grindină în a doua jumătate a perioadei de vegetaţie

Grindina ce afectează viile în a doua jumate a perioadei de vegetaţie acţionează atât asupra frunzişului, cât şi asupra elementelor lemnoase şi a producţiei. Ca urmare a distrugerilor provocate de aceste căderi târzii de grindină, viţele îşi întrerup vegetaţia pentru o lungă perioadă de timp. Refacerea aparatului foliar şi cicatrizarea rănilor se realizeazaza pe seama rezervelor din butuc. Astfel, se ajunge la epuizarea plantelor, la sensibilizarea lor faţă de gerurile din timpul iernii, la pierderea unui mare număr de butuci şi la scăderea de recoltă în anii următori. Ca atare, atunci când grindina cade spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, intervenţiile viticultorului sunt mai limitate; ele nu privesc în nici un caz recolta anului curent, ci au ca scop doar asigurarea elementelor de rod pentru anul viitor. Imediat după încetarea grindinei, se va aplica un tratament împotriva manei cu zeamă bordeleză în concentraţie de 1%. În cazul grindinei căzute în a doua parte a perioadei de vegetaţie (iulie-august) cercetările efectuate în staţiunile de cercetare-dezvoltare viticolă au dovedit că tăierea lăstarilor imediat după căderea grindinei în elemente de lungimi variabile (2-6 ochi) este contraindicată.

S-a constatat că prin tăierea din august au fost îndepărtate total masa foliară şi majoritatea creşterilor din anul în curs, butucii rămânând ca după tăierea în uscat. Pornirea în vegetaţie a butucilor s-a făcut prin apariţia unor copili la vârful elementelor lăsate la tăiere. Aceşti copili au realizat creşteri minime (15-20 cm) şi nu au ajuns la maturare, fiind distruşi de primele geruri. În acest caz, pornirea în vegetaţie s-a făcut pe seama rezervelor din butuc, iar numărul mic de frunze emise, ca şi perioada scurtă nu au permis acumularea substanţelor necesare pentru asigurarea rezistenţei la ger a butucilor. Din această cauză, ei au fost puternic afectaţi de ger, iar în primăvară a devenit necesară regenerarea lor prin recepare. Soluţia recomandată constă în amânarea tăierii de corecţie până în primăvara anului următor. Atunci se vor practica tăieri scurte, în cepi de 3-4 ochi, cu o sarcină de circa 30 ochi/butuc sau în cepi de doi ochi şi cordiţe de şase ochi, cu o sarcină de 40-42 ochi/butuc. Aceste tăieri scurte asigură numărul, dimensiunile şi calitatea elementelor de rod, precum şi încărcătura corespunzătoare unei producţii normale.

Dintre lucrările speciale care trebuie aplicate în viile bătute de grindină, indiferent de faza de vegetaţie în care a apărut calamitatea, mai amintim: praşilele repetate şi îngropatul obligatoriu (la forma joasă de conducere), pentru a se preîntâmpina pierderile mari de ochi şi de coarde. Butucii grindinaţi trebuie îngropaţi cu multă atenţie, pentru a evita frângerea coardelor la punctele de cicatrizare a rănilor.

Victor VĂTĂMANU