REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Lucrările de îngrijire la cultura de floarea soarelui

15/6/2022

0 Comments

 
Picture
​Principalele lucrări de îngrijire în cultura florii-soarelui constau în: combaterea buruienilor, combaterea bolilor, dăunătorilor și irigare.
​Combaterea buruienilor
Floarea-soarelui este o cultură sensibilă la îmburuienare în faza de apariție a inflorescenței, adică până în faza când planta trece în etapa generativă și înregistrează un ritm intens de creștere (5-9 perechi de frunze sau 30-40 zile de la răsărit). Din această fază pericolul de îmburuienare a culturii dispare, întrucât plantele acoperă foarte bine solul, prin umbrire, împiedicând răsărirea buruienilor. În același timp, prin ritmul de creștere și suprafața aparatului foliar, floarea-soarelui prezintă o pronunțată însușire de ”înăbușire” a oricărei specii de buruieni.
Floarea soarelui trebuie atent protejată împotriva îmburuienării în primele 25-30 de zile după răsărire, caz în care formează mai multe flori în inflorescențe.
Folosirea erbicidelor este esențială pentru combaterea buruienilor.
În funcție de condițiile naturale și de speciile de buruieni care infestează cultura de floarea soarelui se iau în considerare următoarele variante de aplicare a erbicidelor:
1. În zonele cu primăveri frecvent ploioase, pe suprafețele infestate cu specii de buruieni mono și dicotiledonate anuale se administrează concomitent cu semănatul, pe rând (o bandă lată de 23 cm) erbicidele recomandate de specialiștii agronomi zonali. Administrarea erbicidelor se ia în considerare și în zonele secetoase, cu condiția ca după semănat să se execute o udare de ”stimulare” cu o normă de apă redusă (100-200 m3 de apă/ha).
2. În zonele cu primăveri frecvent secetoase, din sudul și sud-estul țării, infestate cu specii de buruieni anuale mono și dicotiledonate se recomandă aplicarea unor erbicide ce se pot aplica pe întreaga suprafață cu 1-5 zile înainte de semănat, cu măsurile cunoscute pentru erbicidele volatile.
3. În zonele sau pe suprafețele puternic infectate cu Sorghum halepense, precum și pe terenurile irigate, se recomandă să se aplice erbicidele recomandate de specialiștii agronomi zonali. Acestea trebuie să combată gramineele care se înmulțesc prin semințe, deci și costreiul, iar cele care se administrează pe vegetație, combat plantele de costrei care pornesc din rizomi. Erbicidele se pot aplica fie pe toată suprafața, respectând riguros tehnologia pentru cele volatile. În anii cu primăveri secetoase, o udare prin aspersiune cu 300-400 m3 de apă la hectar, cu 10-15 zile înainte de aplicarea erbicidului pentru stimularea răsăririi costreiului din rizomi, apare ca necesară.
Combaterea buruienilor care pot infecta cultura de floarea soarelui trebuie avută în vedere chiar de la planta premergătoare (grâu, orz, porumb), prin folosirea la acestea, a erbicidelor combinate, cu spectru larg de acțiune. După 20-30 de zile, timp în care erbicidele translocă în organele subterane perene ale buruienilor, se efectuează arătura.
 
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Cu toate realizările amelioratorilor, floarea-soarelui rămâne o specie pronunțat prejudiciată de numeroase boli. Pagube însemnate aduc acestei culturi: mana (Plasmopara helianthi), putregaiaul alb (Sclerotinia sclerotiorum), pătarea brună și frângerea tulpinilor (Phomopsis helianthi), pătarea neagră a tulpinilor (Phoma oleracea), putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea), putrezirea rădăcinilor și tulpinilor (Sclerotium bataticola) și alte boli care apar sporadic și care paralizează, în special, frunzele.
Măsurile de prevenire ale bolilor menționate sunt de natură fitotehnică, între aceste măsuri cea mai mare importanță revenind rotației culturii (planta să revină pe aceeași suprafață după o perioadă cât mai lungă de timp (6-7 ani, să nu se cultive după specii cu boli comune, soia, rapiță etc).
În prezent, singura măsură de prevenire a atacului de mană o constituie respectarea cu strictețe a normelor agrotehnice referitoare la amplasarea florii-soarelui în asolament și judicioasa alegere a culturii premergătoare.
Evitarea fertilizării unilaterale sau cu doze mari de azot, semănatul în cadrul epocii optime, respectarea densității optime, combaterea buruienilor, neîntârzierea recoltării contribuie la reducerea atacului de boli. De importanță deosebită sunt tratamentele la semințe.
Se extind tot mai mult tratamentele chimice directe, pe vegetație, pentru combaterea bolilor. Primul tratament se face la începutul formării ”butonului floral” (capitulului), cel de-al doilea cu câteva zile înainte de înflorit, iar cel de-al treilea la 7-8 zile după înflorit.
Tratamentele directe împotriva bolilor și-au dovedit eficacitatea și efectul economic. Chiar și un singur tratament (primul), aduce sporuri însemnate de recoltă. Față de diferitele boli care afectează plantele de floarea-soarelui, amelioratorii români au creat hibrizi de floarea-soarelui care luptă foarte bine cu boala.
Dintre dăunătorii cei mai păgubitori pentru floarea-soarelui se cer reținuți: rățișoara porumbului (Tanymecus dillaticolis) și viermii sârmă (Agriotes spp.) Prin atacul pe care acești dăunători îl produc la începutul vegetației (chiar din faza de plăntule) se diminuează densitatea optimă și uneori cultura se compromite. Și în cazul acestor dăunători rotația are importanță deosebită. Tratamentele la semințe au cea mai mare importanță (înlătură orice risc în reducerea densității sau în compromiterea culturii).
Lupoaia (Orobanche cumana), fanerogama parazită din familia Orobanche, parazitează pe rădăcinile plantelor de floarea-soarelui. Într-un fruct (capsulă) se formează până la 2.000 semințe, iar o singură plantă poate produce până la 140 mii semințe. De la un an la altul se transmite prin semințe, care pot rezista în sol până la 10-12 ani. În România, Lupoaia este mai des întâlnită în zonele de cultură din sud (Dolj, Teleorman, Olt, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila) și din Moldova (Iași, Bacău, Suceava).
Mijlocul principal de combatere îl constituie rotația culturii și evitarea ca premergătoare a speciilor care sunt atacate de Lupoaie (tutun, cânepă, castraveți, tomate ș.a).
 
Irigarea
Consumul cel mai mare de apă se înregistrează la floarea-soarelui în fazele de vegetație: apariția inflorescenței - formarea semințelor, când se poate ridica la 5 mm/zi și chiar peste 5 mm. Calendaristic, floarea-soarelui se găsește în faza critică pentru apă pe tot parcursul lunii iulie și prima decadă a lunii august.
Se evită udarea florii-soarelui înainte de apariția ”butonului” floral pentru a se evita formarea unei suprafețe de asimilație luxuriante, precum și pe toată perioada înfloritului pentru a nu se favoriza atacul de Sclerotinia și a nu se împiedica activitatea polenizatorilor.
În funcție de rezerva de apă a solului la semănat și de precipitațiile căzute în perioada de vegetație se administrează la floarea-soarelui 2-4 udări, urmărind menținerea plafonului minim de 50% din I.U.A. pe adâncimea de 80 cm. Udările din timpul vegetației se concentrează, de regulă în intervalul, 20 zile înainte de înflorit și 20 de zile de la începutul formării semințelor. Normele de udare sunt variabile, în funcție de zona de cultură (500-700 m3/ha).
 
Polenizarea suplimentară
La sporirea producției de semințe contribuie și polenizarea suplimentară a florilor. Pentru aceasta se recomandă instalarea stupilor în apropiere de lanul de floarea-soarelui, cel puțin 2 stupi pentru fiecare hectar. Prin transportul stupilor aproape de lanurile de floarea-soarelui se realizează, pe de o parte, un spor de producție prin reducerea numărului de semințe seci din inflorescență, iar pe de altă parte și o producție mai mare de miere, floarea-soarelui fiind una din cele mai importante plante melifere.
 
Victor Vătămanu
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE