REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Lucrările de îngrijire la cultura porumbului

16/6/2016

0 Comments

 
Picture
Porumbul solicită o serie de lucrări care să asigure, după cum prezintă Gh. Matei, o bună creştere şi dezvoltare a plantelor şi o igienă culturală ridicată: combaterea buruienilor, combaterea bolilor şi a dăunătorilor, irigarea şi fertilizarea suplimentară sau de corecţie (atunci când se impune acest lucru).
Combaterea buruienilor reprezintă una dintre cele mai importante lucrări de îngrijire, deoarece în literatura de specialitate se menţionează că diminuările de producţie produse de prezenţa buruienilor în cultura de porumb sunt cuprinse între 39 şi 90% (I. Borcean). Metoda de combatere a buruienilor poate fi mecanică, chimică sau prin combinarea celor două metode, însă aceste metode trebuie înglobate într-un sistem de combatere integrată (bazat atât pe măsurile preventive, cât şi pe cele curative).

Combaterea buruienilor fără utilizarea erbicidelor - este o metodă mai puţin eficientă, deoarece presupune un volum mare de lucrări mecanice şi manuale, cu implicaţii negative asupra proprietăţilor solului. Combaterea crustei, care poate să apară în primăverile mai ploioase se face printr-o lucrare cu grapa cu colţi reglabili, ocazie cu care se distruge şi o parte din buruienile răsărite sau în curs de răsărire. Atunci când plantele au 4-6 frunze se poate executa o lucrare cu sapa rotativă când solul este uscat, temperatura este ridicată, iar plantele sunt uşor deshidratate pentru a nu fi rupte de organele active ale agregatului.

În tehnologia clasică se execută trei praşile mecanice şi două praşile manuale pe rând. Astfel, prima praşilă mecanică se execută la 10 zile de la răsărire, când rândurile sunt încheiate şi buruienile deja au răsărit, la adâncimea de 8-10 cm, cu viteză mică, de 4-5 kilometri/oră pentru a nu acoperi plantele cu pământ; praşila a II-a mecanică se administrează la 10-12 zile după prima, la o adâncime mai mică, de 7-8 cm şi cu o viteză mai mare, de 8-10 kilometri/oră; a treia praşilă mecanică se execută la 2-3 săptămâni de la ultima, cu o viteză de 10-12 km/h şi la o adâncime de 5-6 cm, pentru a nu vătăma sistemul radicular al porumbului care s-a dezvoltat între intervale. Praşilele manuale se execută pe rând, intercalându-se între praşilele mecanice 1 şi 3. Ele sunt mari consumatoare de forţă de muncă şi de aceea trebuie exclus din schema de combatere practică într-o agricultură durabilă, punându-se accent mai mare pe metodele preventive (în special cele agrotehnice: rotaţia culturilor, asolamente, lucrările solului etc.).

Combaterea chimică a buruienilor - este lucrarea care se realizează  în cadrul unei agriculturi moderne, eficiente şi durabile. Numărul mare de produse comerciale folosite la porumb pentru combaterea buruienilor este foarte mare, cultivatorii având posibilitatea ca, în funcţie de spectrul de buruieni şi fenofaza de dezvoltare a acestora, să aleagă cel mai eficient produs în vederea aplicării. Există circa 30 de substanţe active care stau la baza fabricării erbicidelor utilizate în cultura porumbului. Dintre acestea, cele mai utilizate sunt: Acetogan 900 EC (1,7-2,2 l/ha preemergent/ppi 3 cm); Adengo 465 SC (0,35-0,40 l/ha (în funcţie de sol, preemergent); Afalon 50 SC (2,0-4,0 l/ha, în asociaţie, ppi sau preemergent); Astral 40 SC (0,9 l/ha postemergent; porumb 4-6 frunze, buruieni monocotile 2-4 frunzuliţe) (1-1,5 l/ha, în funcţie de gradul de infestare şi talia plantelor de costrei) postemergent; Basis (0,02 kg/ha + Trend 0,1% postemergent); Bromotril 40 EC (1 l/ha postemergent); Buctril universal (0,8-1 l/ha postemergent); Cambio (2-2,5 l/ha postemergent), Callisto 480 SC (0,200-0,350 l/ha (în funcţie de tipul de sol preemergent sau postemergent timpuriu asociat cu un graminicid); Ceredin Super 40 SL (1,0 l/ha postemergent); Cerlit (1,0 l/ha, singur, postemergent); Cosmic (3-4 l/ha); Dicopur D (1 l/ha postemergent); Dicopur Top 464 SL (1 l/ha postemergent), Dul Gold 960 EC (1-1,5 l/ha preemergent (imediat după semănat, în condiţii de umiditate); Equip (1,75-2,5 l/ha postemergent; porumb 4-6 frunze, costrei 15-20 cm înălţime); (1-1,5 l/ha postemergent; porumb 4-6 funze, buruieni 2-4 frunze); 2,5 l/ha (infectări moderate cu Elymus repens sub 10 cm înălţime), postemergent; Eteron extra 600 EC (0,8 l/ha, postemergent); Frontier Forte 0,8 l/ha (pe soluri uşoare 2% humus), 1,2 l/ha (pe sol mediu, 2-3% humus); 1,4 l/ha (pe sol bogat cu un 3% humus, ppi 3-4 cm, în condiţii de secetă), preemergent (în condiţii de umiditate); Gardoprim Plus Gold 500 SC (4-5 l/ha preemergent (în funcţie de tipul de sol); 4-4,5 l/ha postemergent timpuriu (în funcţie de nivelul de infestare şi dominanţa buruienilor); Guardian (1,75-2,5 l/ha (în funcţie de conţinutul în humus) preemergent/ppi; Kelvin top (1-1,4 l/ha, postemergent); Laudis OD 66 (2-2,25 l/ha, în funcţie de infestare), preemergent; Lontrel 300 (0,3-0,5 l/ha, postemergent); Merlin Flexx (0,30-0,42 l/ha, preemergent); 0,42 l/ha, postemergent timpuriu (porumb 2-3 frunze, buruieni 2-3 frunze); Merlin Duo (2,25-2,5 l/ha preemergent; 1,8-2 l/ha, postemergent timpuriu); Mistral 4 SC (1-1,5 l/ha, în funcţie de gradul de infestare, postemergent: 0,75+0,5 l/ha tratament secvenţial) primul postemergent precoce (porumb 3-4 frunze, costrei mai mic de 15 cm), al doilea la reinfestare, după 2-3 săptămâni; 0,8 l/ha postemergent (porumb 4-6 frunze, buruieni anuale 2-4 frunzuliţe înainte de înfrăţire); Milagro Extra 6 OD (0,50-0,75 l/ha (funcţie de gradul de infestare; 0,50 l/ha - monocotiledonate anuale, 0,75 l/ha costrei din rizomi) 0,75 l/ ha postemergent; Mustang (0,4-0,6 l/ha (în funcţie de gradul de infestare, înălţimea şi dominantă buruienilor), postemergent; Principal (90 g/ha + 0,25 l/ha Trend - 1 tratament), postemergent; Proponit 720 EC (2-3 l/ha - singur sau asociat); Roundup (3-4 l/ha, postemergent, în 100-150 litri de apă); Stellar 1-1,5 l/ha (în funcţie de gradul de infestare şi dominanţa buruienilor, postemergent); Stomp 330 EC (5 l/ha), preemergent; Surdone (0,25-0,5 kg/ha, în funcţie de tipul de sol - asociat cu un graminicid), preemergent; Titus 25 DF (4060 g/h + surfactant), postemergent; Titus Plus (307 g/ha + 0,1 Trend), postemergent. Aplicarea erbicidelor se va face cu respectarea dozelor/concentraţiilor indicate de producător, cu instalaţii de erbicidat calibrate şi verificate din punct de vedere al uniformităţii de distribuţie şi debitelor necesare. După aplicarea erbicidelor nu se va mai interveni asupra culturii 10-15 zile pentru a lăsa timp de acţionare substanţelor aplicate.

Combaterea bolilor - porumbul este o specie mai puţin sensibilă la boli, având anumiţi patogeni care creează probleme la această cultură. Dintre bolile cele mai importante la porumb menţionăm: fuzarioza (Fusarium sp.), pătarea cenuşie a frunzelor de porumb (Helminthosporium turcicum) şi tăciunele comun al porumbului (Ustilago maydis). Aceste boli se combat preventiv, prin măsuri agrotehnice sau prin tratamente la sămânţă menţionate ori curativ, atunci când apar manifestări în vegetaţie cu produse omologate. Exemplu: pentru combaterea pătării cenuşii a frunzelor de porumb se vor administra două tratamente cu produsul comercial Opera (epoxiconazol 50 g/l + pyraclostrobin 133g/l) primul tratament cu doză de 1 l/ha, iar cel de-al doilea cu 1,5 l/ha, tratamente efectuate cu instalaţii terestre sau aplicate avio.

Combaterea dăunătorilor - dintre dăunătorii culturii de porumb, cei mai importanţi sunt: viermii sârmă (Agriotes spp.), răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis), sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis), viermele vestic al rădăcinilor porumbului (Diabrotica virginifera) şi cărăbuşul de stepă (Anoxia villosa). Pe lângă metodele preventive amintite, aceşti dăunători se pot combate la avertizare, când se depăşeşte pragul economic de dăunare (PED) cu următoarele produse: Actara 25 WG (0,100 kg/ha  - tratament de corecţie în vegetaţie, la cel puţin o săptămână după răsărire); Calypso 480 SC (90 ml/ha - tratament de corecţie în culturile de porumb cu sămânţă tratată); Decis Mega 50 EW (0,250 l/ha); Faster 10 CE (0,1 l/ha - lăcuste şi cosaşi), (0,150 l/ha - viermele vestic al rădăcinilor de porumb - adulţi); Force 1,5 G (15 kg/ha - în condiţii de infestare moderată, respectiv în primul an de monocultură al porumbului); Fury 10 EC (0,2 l/ha - adulţi, 1-2 tratamente); Kaiso Sorbie 5 WG (0,250 kg/ha); Karate Zeon (0,250 l/ha (adulţi - două tratamente Diabrotica) (0,150 l/ha - păduchi de frunze); Nuprid AL 200 SC (0,275 l/ha - pentru combaterea adulţilor - Diabrotica); Pyrinex 25 CS (1,5 l/ha (1-2 tratamente Diabrotica).

Fertilizarea suplimentară sau de corecţie - este o lucrare opţională care se poate aplica atunci când este necesar să corectăm anumite carenţe ale unor macro- sau microelemente ori dorim să creştem calitatea recoltei, mărind procentul de proteină prin aplicarea extraradiculară a azotului. Produsele FoliMAX Bor 150, FoliMAX Blue, FoliMAX Gold, FoliMAX Green, Microfert - U, Microfert - Zinc, Top Crop se prezintă sub forma unor soluţii foliare ce pot fi aplicate cu instalaţiile de erbicidare sau avio (concomitent cu lucrarea de erbicidare, dacă produsele sunt miscibile).

Irigarea - porumbul răspunde foarte favorabil la apa de irigare, sporurile de producţie obţinute fiind cuprinse între 20 şi 90%. Necesarul de apă al porumbului pentru întreaga perioadă de vegetaţie este de 4.800-5.800 metri cubi/hectar, cu un consum mediu de apă pe zi de 3-9 mm, în funcţie de fenofaza de dezvoltare. Necesarul zilnic de apă, în perioada de vegetaţie, este următorul; în luna mai = 15-25 metri cubi/hectar/zi; în luna iunie = 35-40 metri cubi/hectar/zi; în luna iulie 35-40 metri cubi/hectar/zi; în luna august = 35-40 metri cubi/hectar/zi. Perioada cu cerinţe maxime pentru apă este cuprinsă, de la apariţia paniculului până la umplerea boabelor, între 50 şi 55 de zile. Pe parcursul vegetaţiei, plafonul minim se va menţine la 70% din IUA (doar în primele faze de vegetaţie poate fi menţinut la 50% din IUA pentru a determina o mai bună dezvoltare a sistemului radicular). Numărul udărilor este influenţat de gradul de aprovizionare cu apă al solului şi regimul pluviometric. Regimul de irigare la porumb cuprinde: udarea de aprovizionare (300-400 metri cubi/hectar) care se administrează numai în primăverile secetoase; udări în vegetaţie - 4-6 udări, cu norme de udare de 500-1.200 metri cubi/hectar, în funcţie de sol, textură şi metoda de irigare (aspersiune sau inundare pe brazde, ţinând cont şi de precipitaţiile căzute); intervalul de udare pentru care se calculează plafonul minim este de 60-80 cm. Normele de udare sunt diferenţiate în funcţie de tipul de sol şi permeabilitatea acestuia, aplicându-se 700-800 metri cubi/hectar pe solurile permeabile şi 500 de metri cubi/hectar pe cele mai puţin permeabile. Norma de irigare reprezintă suma normelor de udare şi este cuprinsă, în medie, între 2400 şi 3.600 metri cubi/hectar, dar poate ajunge şi la 5.000 metri cubi/hectar.

Victor VĂTĂMANU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE