Lucrările de întreţinere caracteristice speciei pomicole gutui

Caracteristica creşterii tulpinii

În mod natural, gutuiul creşte ca tufă, cu mai multe tulpini care pornesc de la colet, respectiv de la suprafaţa solului. Pomii altoiţi însă se cultivă, după cum prezintă A. Chira şi colaboratorii, cu un singur trunchi, atingând înălţimi de 3-8 metri. Trunchiul este de regulă torsionat (răsucit), cu scoarţa de culoare brună-roşiatică sau cenuşiu-închisă, netedă, desfăcându-se în plăci subţiri. Ramurile groase sunt acoperite cu o scoarţă netedă de culoare brună-roşiatică cu nuanţă verzuie şi cu pete (lenticele) cenuşiu-deschise sau castanii. Ramurile tinere au o culoare verde-cenuşie cu nuanţă castanie, acoperite cu perişori, iar lăstarii şi mugurii sunt acoperiţi cu un puf des, pâslos.

În ciclul anual de dezvoltare, gutuiul prezintă două valuri de creştere a lăstarilor: unul începe primăvara, iar al doilea începe spre sfârşitul lunii iulie. Lemnul gutuiului este de culoare albă şi este foarte tare. Totalitatea ramurilor formează o coroană, în general neregulată, însă de cele mai multe ori sferică sau sferic-turtită, rareori piramidală, destul de deasă, a cărei lărgime este cuprinsă între 3 şi 5 metri. Formaţiunile fructifere la pomii altoiţi încep să apară încă din anul al doilea sau al treilea de la plantare. La pomii tineri aceste ramuri care susţin rodul se formează pe toate categoriile de ramuri, inclusiv axul coroanei: cu timpul, ramurile de schelet se îngroaşă, iar formaţiunile fructifere se localizează pe ramurile de semischelet.

Forme de coroană adecvate şi tăierea aplicată gutuiului

Tăierea pomilor tineri
Pentru a da posibilitatea unui pom să se dezvolte armonios şi să fructifice cât mai mult este neapărat necesar să îl încadrăm într-o formă de coroană cât mai apropiată de natural, care să-i pună în valoare caracteristicile biologice. În afară de aceasta, la alegerea formei de coroană adecvată este necesar să avem în vedere că la soiurile culivate, având fructe mari, grele, este necesar să asigurăm coroanei un schelet puternic pentru a le susţine, în al doilea rând pentru a feri pomul de atacul bolilor şi dăunătorilor care se dezvoltă bine la umbră şi căldură, este necesar să ne orientăm spre o coroană mai rară, prin care aerul să poată circula. Un al treilea obiectiv ce trebuie urmărit, corelat cu al doilea, este acela de a obţine un frunziş sănătos şi fructe cât mai colorate, deci asigurarea pătrunderii soarelui odată cu aerul în coroană. Dacă mărul şi părul se pot încadra bine în formele de coroană cunoscute, gutuiul, din cauza specificului natural de a creşte ca tufă cu mai multe trunchiuri sau cu un semitrunchi, nu se conduce prea uşor într-o formă regulată. Având un lemn tare şi neflexibil, se pretează prea puţin sau deloc la operaţii de dirijare spre orizontală, verticală sau oblică a ramurilor, absolut necesare unei coroane cu formă regulată. De aceea, formele cele mai potrivite pentru conducerea gutuiului sunt: tufă cu semitrunchi şi vasul cu 3-4 ramuri dirijate printr-o creştere semiliberă. În cazul formei de coroană cu semitrunchi, pomul este format dintr-un trunchi înalt de 60-70 cm care se prelungeşte cu 1-2 axuri şi dintr-un număr de nedeterminat (8-10) de şarpante, distanţate între ele la minimum 20-25 cm; aceste şarpante se vor ramifica prin bifurcare, evitând însă formarea unor unghiuri ascuţite care să închidă coroana. Se va obţine astfel o coroană mai mult sau mai puţin rotunjită care va trebui uşor luminată prin suprimarea ramurilor care îndesesc, pentru a uşura pătrunderea aerului şi a luminii în interior. O condiţie esenţială este ca şarpantele să fie luminate pe toată lungimea lor şi vigoarea lor să fie mai mare decât a ramurilor subordonate. Nu vor fi necesare subşarpante propriu-zise, ci şarpantele se vor îmbrăca cu ramuri de semischelet şi ramuri de rod care le vor garnisi de jur-împrejur. După circa 3-5 ani, în funcţie de vigoarea soiului, putem considera coroana încheiată, iar axul îl putem tăia la un mugure sau o ramură laterală. Materialul săditor de la care se porneşte sunt pomii din câmpul II sau III al pepinierei, cu 4-5 braţe şi cu înălţimea trunchiului stabilită anterior. În cazul formei de coroană vas, se porneşte cu vergi de un an (din câmpul II al pepinierei). După plantare, vergile se taie la 50-70 cm de la sol; din ramurile care iau naştere se aleg 3-4 distanţate la circa 20 cm în aşa fel încât centrul coroanei să fie cât mai deschis, favorizând lumânarea şi aerisirea. Ramurile alese se scurtează în acelaşi plan la lungimea de 30-50 cm deasupra a doi muguri în aşa fel încât să dea naştere la ramificaţiile de ordinul II dirijate fie prin bifurcare, fie prin ramificare bilaterală alternativă exterioară, având grijă ca ele să fie subordonate şarpantelor pentru a crea un schelet solid. Lucrările care urmează vor viza îmbrăcarea liberă (naturală) a şarpantelor şi subşarpantelor cu ramuri de semichelet şi fructificare în aşa fel încât acest pom de talie mică să se alungească, să ramifice relativ neregulat şi să înceapă să fructifice doi ani mai târziu. Aceste două forme de coroană pot fi obţinute destul de simplu şi se pot folosi atât în grădinile familiale la pomii izolaţi, cât şi în plantaţiile comerciale. Pentru plantare se pot folosi şi drajoni, în care caz pomii se conduc sub formă de  tufă cu mai multe tulpini, adică direct de la nivelul solului se lasă 4-5 ramificaţii. O asemenea formă de conducere este perfect justificată de aspectul biologic al gutuiului, iar recoltele obţinute sunt identice cu cele obţinute la formele cu o singură tulpină. Fiecare creştere ce porneşte direct din rădăcină constituie un fel de ramură de schelet pe care urmează să o îmbrăcăm cu ramuri de ordinul II sau semischelet la fel ca în celelalte cazuri. Şi în acest caz vom căuta să repartizăm cât mai uniform ramurile subordonate în aşa fel încât să evităm umbrirea şi îndesirea; această primă ramificaţie de pe fiecare ramură de schelet trebuie să se găsească la o distanţă de 50-60 cm de la nivelul solului.

Tăierea pomilor maturi - în cazul gutuiului aplicăm două tipuri de tăieri: scurtarea în cazuri obligate şi în principal rărirea sau suprimarea. Pomii cu creştere viguroasă se taie de regulă moderat, eliminându-se ramurile de prisos, cu scopul de a îmbunătăţi regimul de lumină din interiorul coroanei. În fiecare an se îndepărtează toate ramurile bolnave, uscate, ramurile concurente şi cele ce cresc în interiorul coroanei, scurtările trebuie aplicate doar în cazul creşterilor anuale viguroase pentru a evita degarnisirea bazei.

Epoca cea mai bună pentru tăierea la gutui este primăvara devreme sau toamna. Rănile rezultate în urma tăierilor se ung cu mastic sau vopsea de ulei. Odată ce pomii intră pe rod, creşterile încep să se reducă, iar tăierile se vor aplica diferenţiat pentru a obţine creşteri anuale de circa 35-40 cm, dar şi formaţiuni roditoare noi.

Tăierea ramurilor mixte - dacă lungimea acestora nu depăşeşte 20 cm, ele rămân întregi; se aplică o rărire a lor în cazul când sunt prea dese. Când lungimea lor depăşeşte 20-30 cm, se scurtează foarte puţin (1/4-1/5 din lungime) pentru a scurta zona de muguri dorminzi de la bază. Celor mai viguroase (30-40 cm) li se aplică o scurtare mai puternică (1/3 din lungime) pentru acelaşi scop.

Tăierea ramificaţiilor tinere - la un moment dat, la ramificaţiile fructifere, dacă sunt slab luminate şi aerisite, precum şi în număr prea mare, măciuliile plasate către vârful ramificaţiilor cresc slab, încep să se usuce sau să îmbătrânească. În astfel de cazuri se vor aplica răriri şi scurtări în aşa fel încât să se lase doar 2-3 măciulii pe o ramificaţie, în funcţie de numărul de ramuri mixte în coroană; rărirea se va face în aşa fel încât între măciulii să rămână o distanţă de cel puţin 10-12 cm.

Tăierea ramurilor vegetative şi anticipate - acestea se vor trata astfel încât să se asigure creşteri anuale de 30-40 cm şi să se evite degarnisirea; se va aplica rărirea în cazul când îndesesc coroana.

Tăierea ramurilor lacome - ele sunt întotdeauna de prisos în coroana pomilor tineri; în cazuri forţate, se vor folosi pentru înlocuirea unui braţ atunci când acesta, dintr-un motiv oarecare, a pierit. La soiurile care drajonează puternic vom avea grijă să îndepărtăm drajonii în faza erbacee, deoarece ei influenţează negativ creşterea pomului şi recolta.

Fertilizarea gutuiului

Îngrăşămintele au o reală influenţă asupra creşterii şi rodirii gutuiului. Aplicarea combinată a îngrăşămintelor organice şi minerale imprimă o creştere şi o dezvoltare armonioasă şi eficientă a pomilor. În funcţie de vârsta pomului şi de fertilitatea solului, precum şi de caracterul climatic al anului respectiv, se recomandă următoarele doze de îngrăşăminte minerale:
•  la pomii tineri (până la 6 ani) - 40 kilograme de azot, 40 kilograme de fosfor şi 30 kilograme de potasiu la hectar (substanţă activă);
•  la pomii între 6 şi 10 ani - 60 kilograme de azot, 60 kilograme de fosfor şi 45 kilograme de potasiu la hectar (substanţă activă);
•  la pomii în plin rod (peste 10 ani) - 90 kilograme de azot, 90 kilograme de fosfor şi 60 kilograme de potasiu la hectar (substanţă activă);
•  la pomii în vârstă de peste 20 de ani: 120 kilograme de azot, 120 kilograme de fosfor şi 90 kilograme de potasiu la hectar (substanţă activă).

La acestea se adăugă şi îngrăşămintele organice (gunoi de grajd) în cantităţi de 30-40 tone/hectar, odată la 3-4 ani. Se mai pot aplica îngrăşăminte organice lichide, administrate pe brazde de 20 cm adâncime (deschise cu rariţa) astfel: must de bălegar sau urină, în amestec cu 4-5 părţi apă şi gunoi de păsări în amestec cu 10-12 părţi apă. Din acest amestec se dă o găleată de lichid la 3-4 metri pătraţi; după infiltrare, şanţurile se acoperă cu pământ.

Culturile acoperitoare constituie un îngrăşământ verde care poate suplini în mare măsură gunoiul de grajd.

Victor VĂTĂMANU